Pretentii contencios administrativ si fiscal. Decizia 97/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 97/R-CONT
Ședința publică din 22 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
: -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G- nr. 17, județul V, în numele subunității ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM, împotriva sentinței nr. 1390 din 03 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC, cu sediul în H, str. G- nr.75,.B,.1, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-pârâte depune la dosar delegației de reprezentare, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în concluziile scrise, depuse la dosar și susținute oral în ședință.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.3254/90/1.10.2009, reclamanta Has olicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala a Finanțelor Publice -V și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V, ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele să-i restituie suma de 12.090 lei, reprezentând taxă încasată nelegal, ce urmează a fi actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2007 achiziționat din Spania o basculantă, second hand, marca Mercedez Benz, an de fabricație 2001, cu nr. de identificare - K -, pentru a cărei înmatriculare în România, a fost obligată să achite în contul bugetului consolidat al statului, suma de 12.090 lei, reprezentând "taxă specială auto la primă înmatriculare".
În continuare, reclamanta a arătat că, la data de 16 martie 2009, solicitat a Municipiului Rm.V restituirea sumei respective și plata dobânzii legale aferente, invocând dispozițiile art.90 paragraf 1 din Tratatul CE. precum și jurisprudența relevantă a Curții de Justiție Europeană, iar prin adresa nr.22676/22 mai 2009, cea de-a doua pârâtă a respins solicitarea sa.
La cerere, s-au anexat: chitanța de la fila 4 dosar, care face dovada achitării taxei de primă înmatriculare la. Rm.V, certificatul de înmatriculare al autobasculantei.
Pârâta V, în nume propriu și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare ca neîntemeiată.
Referitor la excepția tardivității, ridicată de aceste pârâte, s-a arătat că întrucât înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, reclamanta avea obligația să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ fiscal și, neprocedând astfel, nu mai este în termenul de a contesta acest act.
Referitor la temeinicia cererii de chemare în judecată, cele două pârâte au arătat că disp.art.90 alin.1 din. nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a se plăti de toți proprietarii unor autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Au mai arătat că această taxă este datorată bugetului de stat, în temeiul art.2141din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziții în vigoare la data efectuării plății de către reclamantă.
In apărare, cele două pârâte au invocat și disp.nr.OUG50/21.04.2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 1.07.2008.
Potrivit art.11 din această ordonanță, au susținut pârâtele, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 privind taxa de poluare, se restituie pe baza procedurii stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe de urgență.
Prin sentința nr.1390/3 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâte, prin reprezentant, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-V să-i restituie acesteia suma de 12.090 lei, plus majorări de 0,1%/zi întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă și integrală.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii, ridicată de cele două pârâte, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece chitanța de plată de la fila 4 din dosar, cu care reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare, la data de 26.07.2007, în sumă de 12.090 lei, nu poate fi apreciată ca fiind act administrativ tipic sau asimilat acestuia, în raport de care să se formuleze plângere prealabilă.
Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală, în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite, cu titlu de taxă primă înmatriculare, care însă i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 și în privința acestuia, nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art.7 alin.5 din același act normativ.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, deoarece dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal, în temeiul cărora a fost achitată taxa de primă înmatriculare de către reclamantă, contravin dispozițiilor art.90 paragraf 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în măsura în care impun plata taxei în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Reclamanta a achiziționat basculanta second hand, marca Mercedes Benz, an de fabricație 2001, din Spania, stat membru al și în care autovehiculul a fost deja înmatriculat, după cum rezultă din actul de la fila 6 dosar, tradus în limba română.
Instanța nu a reținut nici argumentul invocat de cele două pârâte, ce vizează noua reglementare a taxei prin nr.OUG50/2008, din care rezultă că se restituie reclamantei diferența dintre taxa plătită sub incidența Codului fiscal și cea stabilită conform ordonanței de urgență, deoarece această prevedere nu este de natură să confere taxei, în mod retroactiv, legalitate în raport de dispozițiile art.25 și 90 paragraf 1 din
Pe cale de consecință, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat prima pârâtă, a Municipiului Rm.V, care a încasat taxa de primă înmatriculare în cuantum de 12.090 lei, să-i restituie reclamantei această sumă, la care se vor calcula majorări de 0,1%/zi întârziere începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și integrale; s-a dispus ca majorările să se calculeze la suma de 12.090 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la data de 1.10.2009, deoarece în acțiune, reclamanta nu a precizat data de la care aceste majorări, care valorează dobânzi legale, potrivit Codului d e procedură fiscală, să fie calculate la suma ce urmează a i se restitui.
Instanța a respins cererea față de pârâta V, reținând că nu acestui organ fiscal i s-a achitat taxa de primă înmatriculare de către reclamantă.
În termen legal, împotriva sentinței de mai sus, a formulat recurs pârâta,atât în nume propriu cât și în numele subunității sale Rm.V,și, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, în principal, ca tardivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă susține că prima instanță, în mod greșit a respins excepția tardivității formulării acțiunii, întrucât înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, reclamanta avea obligația să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ fiscal și, neprocedând astfel, nu mai este în termenul de a contesta acest act; arată că înscrisul cu care reclamanta a achitat taxa de primă înmatriculare, respectiv chitanța nr.13/26.07.2007, reprezintă un act administrativ, în sensul art.41 din Codul d e procedură fiscală, reclamanta având obligația să respecte termenul de 30 zile prevăzut de art.207 Cod procedură fiscală, pentru contestarea acestui act administrativ-fiscal. În concluzie, susține că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula contestație.
Pe fondul cauzei, susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE, reținând că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamantă nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamantă, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România.
În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative suportate de taxa de primă înmatriculare prin nr.OUG50/21.04.2008, respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar diferența de sumă dintre taxa plătită în perioada 1.01.2007-30.06.2008 în temeiul Codului fiscal și cea care trebuie plătită în temeiul nr.OUG50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite în Normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Examinând sentința, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 și în privința acestuia, nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art.7 alin.5 din aceeași lege.
În aceste condiții, acțiunea reclamantei trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art.1 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 și nu este tardiv formulată.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reclamanta a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr.554/2004.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamantă a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal, contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Potrivit art.25 "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sautaxele cu efect echivalent".
Intimata reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Spania, stat membru UE.
În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.
Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.
Nu poate fi reținut nici unul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art.25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str.G- nr.17, județul V, în numele subunității ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM., împotriva sentinței nr.1390/3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, cu sediul în H, str.G- nr.75,.B,.1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 4: Victoria
- - - - -
Grefier,
-
Red./25.01.2010
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Victoria
