Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 10/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 10/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 5270/12.03.2008 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorii și, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la al cincilea termen de judecată, a fost amânat în vederea administrării probei testimoniale și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În conformitate cu prevederile art. 193 pct. 6 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorilor prezenți - și, declarațiile acestora fiind consemnate conform proceselor - verbale anexate la dosar la filele 52 și 53.
La solicitarea instanței, martorul prezintă spre vedere, în original, legitimația de refugiat nr. 790/30.10.2008 iar martorul prezintă hotărârea nr. 4547/24.01.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii S, Curtea restituind, după verificare, înscrisurile prezentate în original.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 01.09.2008 sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 5.270 emisă la data de 12.03.2008 de pârâtă; obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a suferit din cauza persecuțiilor etnice exercitate în contextul în care familia sa a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu în localitatea B, jud.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că în lipsa unor acte oficiale, declarațiile martorilor nu puteau fi luate în considerare, deoarece în județ au fost constatate situații în care declarațiile erau false.
Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 5.370 emisă la data de 12.03.2008 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul, reținându-se că nu figurează în evidențele arhivelor.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați în instanță, (beneficiari al Legii nr. 189/2000 potrivit hotărârilor nr. 4.789/2007 și 5.546 - 43 și 44 dosar) care relevă că familia reclamantului a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, jud. S în localitatea B, jud. B din cauza persecuțiilor etnice. Astfel, se mai relevă că sunt din aceeași localitate, că în anul 1942 mama reclamantului a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor autorităților instaurate, care au recurs la persecutarea populației românești, la jigniri și refuz sprijin în soluționarea diverselor probleme; că reîntoarcerea a avut loc în mai 1945, iar atunci reclamantul avea aproximativ 2 ani.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamantul nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamantului nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantei este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamantul nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de către pârâtă că cele relatate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații de martori. Or, martorii relevă situația refugierii familia reclamantului și faptul că această situație este cunoscută întrucât se aflau în aceeași localitate de refugiu, fiind și beneficiari ai Legii nr. 189/2000. Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 martie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, nr. 349, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în Z, B-dul -, nr. 85, jud. S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5.270/12.03.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 07.11.1943 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Dact./4 ex./19.01.2009.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
