Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 11/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11/2009
Ședința publică din 14 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, respectiv hotărârea nr. 5321/08.09.2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal și martorii și, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se află la al treilea termen de judecată, dosarul fiind amânat în vederea administrării probei testimoniale și că s- solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Reclamanta arată că își menține acțiunea, așa cum a fost aceasta formulată.
În conformitate cu prevederile art. 193 pct. 6 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorilor prezenți - și, declarațiile acestora fiind consemnate conform proceselor - verbale anexate la dosar la filele 60 și 61.
La solicitarea instanței, martorul prezintă spre vedere, în original, hotărârea nr. 4925/29.06.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii S și depune la dosar o copie a hotărârii, respectiv fila 62 din dosar.
Martorul prezintă spre vedere, în original, Hotărârea nr. 4044/09.11.2006, arătând că la fila 15 din dosar se află o copie a hotărârii prezentate, Curtea restituind, după verificare, înscrisul prezentat în original.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost aceasta formulată și recunoașterea statutului de refugiat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 189/2000.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la 13.10.2008 sub nr- reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sas olicitat instanței anularea hotărârii nr.5321 emisă de pârâtă la 08.09.2008 și obligarea la recunoașterea calității de refugiat conform prevederilor Legii nr.189/2000.
În motivare se susține că în perioada octombrie 1940 - noiembrie 1944 fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuțiilor etnice.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii susținând că în lipsa unor acte oficiale declarațiile notariale nu puteau fi considerate concludente deoarece în județ au fost constatate situații de declarații false.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 5321/08.09.2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă, reținându-se că nu figurează în evidențele arhivelor.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați și de instanță.
Astfel, prin declarațiile autentice (20,21) date martorii, (beneficiari ai Legii nr.189/2000) relevă că în perioada octombrie 1940 - noiembrie 1944, reclamanta împreună cu părinții s-au refugiat din localitatea de domiciliu din motive de persecuție etnice.
Audiați în instanță aceeași martori arată că refugierea s-a datorat în condițiile în care autoritățile maghiare au recurs la represalii împotriva populației românești respectiv s-a recurs la împușcare. Tot astfel arată martorii că în perioada refugiului s-au întâlnit cu părinții reclamantei la diverse munci pentru asigurarea existenței.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamanta nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamantul nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantei este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamanta nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de către pârâtă că cele relatate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații de martori. Or, martorii relevă situația refugierii familia reclamantului și faptul că această situație este cunoscută întrucât se aflau în aceeași localitate de refugiu, fiind și beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în localitatea plopiș nr.458, jud. S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în localitatea Z,-, jud. S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5.321/08.09.2008 emisă de pârâta.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.10.1940 - 15.09.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 mai 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Dact./4 ex./26.01.2009.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
