Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 111/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 111/2009
Ședința publică din 16 martie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea hotărârii nr. 23328 din 09.09.2008 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat reclamanta, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reclamanta prezintă instanței spre vedere originalul hotărârii contestate în care sub semnătura pârâtei se menționează că, data de comunicare a hotărârii este 22 decembrie 2008, după care s-a procedat la audierea martorilor, și, sub prestare de jurământ a cărei declarație s-a atașat la dosarul cauzei la filele (19-20).
Reclamanta arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă reclamantei cuvântul pe fond.
Reclamanta a solicitat admiterea acțiuni și să i se acorde statutul de refugiat și drepturile prevăzute de lege, arătând că și fraților săi le-a fost recunoscută calitatea de refugiat.
CURTEA
deliberând reține că,
Reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 decembrie 2008 promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 23328 din data de 9 iulie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena, iar sora și fratele său sunt beneficiari ai legii.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi și persoanelor strămutate în altă localitate. Art. 2 din HG nr. 127/2002 definește noțiunea de persoană strămutată, în sensul că include în această categorie și persoanele care au fost obligate să-și schimbe domiciliul din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Pentru ca o persoană să dobândească calitatea de "refugiat" în sensul acestor acte normative, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă să își schimbe domiciliul în altă localitate.
Din actele depuse de reclamantă se reține faptul că, nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această localitate și de asemenea, reclamanta nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind născută pe un teritoriu aparținând Statului Român.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2008 înregistrată sub nr. 42556 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 23328 din 9 septembrie 2008 urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 42556 /13 august 2008 analizând actele de stare civilă, adeverința eliberate de Arhivele Naționale sub nr.1095 din 31 iulie 2008 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate și aplicarea acestora la starea de fapt relevată de probatoriul administrat a primit în fața instanțelor de recurs valențe diferite în raport de viziunea asupra cauzelor.
Astfel, în mod relativ constant ÎCCJ în practica mai recentă a reținut că declarațiile martorilor, autentificate prin încheierea notarială, care la rândul lor au justificat calitatea de persoană refugiată, relevă îndeplinirea condițiilor întrucât recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 textul art. 1 lit cai mpus doar existența cumulativă a condiției cetățeniei și a persecuției etnice exercitată de regimurile instaurate în perioada de referință fără a distinge în raport de naționalitate sau după cum refugiul s-a făcut pe teritoriul României sau în afara acestuia (decizia nr. 4049/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-, decizia nr. 4050/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea, s-a reținut că declarațiile martorilor au făcut dovada în condițiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare (decizia nr. 4754/6 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
Într-o altă decizie s-a reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român în condițiile în care statul român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 fiind de necontestat că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat dar legiuitorul prin OG nr. 105/1999 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane (decizia nr.3738/4 octombrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea referitor la motivele refugiului s-a mai reținut că acesta nu a fost determinat de persecuțiile etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care Legea nr. 189/2000.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin HOTĂRÂREA din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României a reamintit Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția însă, dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea, mutatis mutandis,împotriva Poloniei[GC], nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V șiîmpotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005-. (extrase)).
Practica neunitară este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III).
Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special,Hotărârea Marckx împotriva Belgieidin 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată doar în raport cu interpretarea dată unui probatoriu similar și prin aplicarea diferită a unor dispoziții legale menite să asigure tocmai egalitatea de tratament tuturor cetățenilor împotriva cărora au fost exercitate persecuții etnice ar determina o inegalitate de tratament care ar putea fi apreciată ca premisă a discriminării într-o predictibilă sesizare a Curții Europene.
Declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune au relevat împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de domiciliucomuna județulși s-au refugiat în localitateași mai apoi în, ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării de Nord în urma de la Viena.
Depozițiile martorilor audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în mai 1941 iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în octombrie 1944.
Probatoriul administrat coroborat cu hotărârile prin care pârâta a recunoscut calitatea de refugiat familiei reclamantei au confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamanta, cetățean român, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei contestației formulată de reclamantă astfel că apreciind-o ca întemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea reclamantei și va dispune anularea hotărârii nr.23328 din 9 septembrie 2008 emisă de pârâtă, iar pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada - 15.05.1941-15.10.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de-1 septembrie 2008, având în vedere momentul în care s-a formulat cererea de recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta cu domiciliul în C-N str. Gr. nr. 23 -. 1 județul C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în C-N- județul C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 23328/09.09.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15.05.1941-15.10.1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01.09.2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
4 ex./18.03.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
