Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 112/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.112/2009
Ședința publică din data de 16 martie 2009
Instanța constituita din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul DE împotriva pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU - DIRECȚIA - SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentata avocat pentru reclamant și consilier juridic pentru intimat.
Examinarea cauzei s-a făcut cu participarea reprezentantului legal al MINISTERUL PUBLIC PRIN PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, procuror
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se arată că, în data de 11 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtului la care a anexat actele care au stat la baza emiterii deciziei de returnare nr. -/27.01.2009, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantului.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea De APEL CLUJ arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond reprezentanților părților.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, arătând că nu are argumente prin care să susțină capătul nr. 1 din cererea de chemare în judecată dar că pentru pct. 2, respectiv măsura interzicerii intrării în România, s-au încălcat dispozițiile art. 105 alin. 4 din OUG nr.194/2002 care prevede că, în cazul instituirii măsurii interzicerii intrării în România, acesta se comunică străinilor, în scris împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acesteia și perioada în care se aplică, aceasta fiind o măsură complementară. În susținere se mai arată că, reclamantul are un contract de muncă încheiat cu Clubul Sportiv FC D dar că nu și-a îndeplinit celelalte două proceduri prevăzute de lege, respectiv viza de lungă ședere în scop de angajare în muncă și permisul de ședere, pe motiv că nu i s-a adus la cunoștință ce trebuia să facă de către Oficiul Român Pentru.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea acțiunii pentru motivele depuse pe larg în scris în întâmpinare, arătând că noțiunea de permis de muncă nu se mai folosește, iar obținerea autorizația de muncă, potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din OUG 56/2007 cade în sarcina angajatorului și nu a străinului. În susținere se arată că măsura dispusă i-a fost comunicată reclamantului, dar simplu fapt că nu a fost scrisă în detaliu nu poate atrage nulitatea actului, reclamantul nu a urmat însă procedura prevăzută de lege pentru angajare. Se arată că potrivit dispozițiilor art. 92 din OUG 194/2002 se poate lua măsura interzicerii intrării în România împotriva unei persoane cu o ședere ilegală pe teritoriul României. Reclamatul a intrat în România în scop turistic iar în timp ce se afla în România a perfectat o înțelegere cu Clubul Sportiv FC D obținând autorizației de muncă, fără a urma și celelalte două proceduri prevăzute expres și imperativ de lege, respectiv viza de lungă ședere în scop de angajare în muncă și permisul de ședere.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea De APEL CLUJ solicită admiterea în parte a acțiunii, respectiv menținerea deciziei de returnare și admiterea pct. 2, arătând că, în speță, măsura luată este ilegală iar instanța poate anula interdicția, nu sunt incidente prevederile legale.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 4 decembrie 2008, reclamantul DE a chemat în judecată pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU -DIRECȚIA -SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. - din 27 ianuarie 2009 emis de Serviciul pentru al Județului C respectiv
- anularea măsurii returnării de pe teritoriul României, dispusă în baza art. 82 alin 3 lit. a pct. i coroborat cu art. 11 alin 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare;
- anularea măsurii de interzicere a intrării în România, dispusă pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, în baza art. 106 alin 1 lit a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare precum și suspendarea executării măsurii de interzicere a intrării în România dispusă pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, în baza art. 106 alin 1 lit. a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În dezvoltarea motivelor acțiunii, reclamantul arată că, prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr. - din 27 ianuarie 2009 emisă către Serviciul pentru al Județului C s-a dispus măsura returnării acestuia de pe teritoriul României, în baza art. 82 alin 3 lit a pct i coroborat cu art. 11 alin 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, punându-i-se în vedere că e obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a deciziei, pentru motivul că șederea acestuia pe teritoriul României a devenit ilegală.
Prin aceeași decizie de returnare de pe teritoriul României nr. - din 27 ianuarie 2009, s-a dispus și măsura de interzicere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, în baza art. 106 alin 1 lit a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul mai arată că, în data de 28 august 2008, s-a deplasat la Oficiul Român pentru, împreună cu reprezentantul legal al clubului FC D pentru ridicarea autorizației de muncă, iar după primirea acestei autorizații, președintele clubului a întrebat la Oficiul Român pentru, dacă mai are nevoie de alte documente, avize, autorizații, astfel încât activitatea acestuia la clubul de fotbal FC D să fie legală, iar răspunsul angajatului de serviciu din acea dată a fost că nu, nu mai are nevoie de alte acte și că o să fie sunat în cazul în care ar mai avea nevoie de alte documente.
Față de măsura de interzicere a intrării în România, dispusă pentru o perioadă de 6 luni de la data ieșirii din țară, în baza art. 106 alin 1 lit a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, arată că în conformitate cu prevederile art. 105 alin 4 din OUG nr. 194/202, " Instituirea măsurii interzicerii intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acesteia", ori după cum se poate observa, aceasta măsură s-a instituit fără arătarea motivelor care au stat la baza dispunerii acesteia.
Din cuprinsul deciziei atacate, rezultă clar că s-au arătat doar motivele instituirii măsurii returnării de pe teritoriul României și nu s-au arătat motivele instituirii măsurii de interzicere a intrării în România, contrar prevederilor legii.
Pârâtul SERVICIUL PENTRU A JUDEȚULUI C prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 martie 2009 solicită respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată (33-36).
Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate, Curtea de apel constată următoarele:
La data de 27 ianuarie 2009 în urma unui control efectuat de lucrători din cadrul pârâtului la clubul sportiv FC D, reclamantul a fost depistat activând în cadrul acestei unități în calitate de sportiv profesionist-fotbalist.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că reclamantul a obținut autorizația de muncă nr. 4526 emisă la data de 27 august 2008 și înmânată angajatorului la data de 28 august 2008.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că reclamantul a intrat în România în scop turistic, regimul călătoriilor cetățenilor din nefiind condiționat de obținerea unei vize, potrivit Regulamentului CE nr. 539/2001 al Consiliului, din 15 martie 2001, modificat și completat de Regulamentul CE nr. 2414/2001 din 7 decembrie 2001, Regulamentul CE nr. 453/2003 din 6 martie 2003, Regulamentul CE 851/2005 din 2 iunie 2005, Regulamentul CE nr. 1932/2006 din 21 decembrie 2006, respectiv anexa 2 din Regulament.
Acest drept obligă, însă, pe cetățeanul străin să respecte scopul și durata stabilite prin legea specială respectiv art. 4 și 11 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
În timp ce se afla în România, reclamantul a perfectat o înțelegere cu clubul sportiv angajator, care a demarat procedura de obținere a autorizației de muncă, finalizată prin obținerea autorizației de muncă nr. 4526 din data de 27 august 2008.
Ulterior intrării în posesia autorizației de muncă, reclamantul, cetățeanul străin, mai avea de parcurs încă două etape pentru obținerea rezidenței sale: viza de lungă ședere în scop de angajare în muncă și permisul de ședere în scop de angajare în muncă.
Potrivit art.2 lit.k din OUG nr.194/2002, permisul de ședere în scop de muncă este documentul de identitate care se eliberează străinului de către Oficiul Român pentru, în condițiile legii, și atestă dreptul de ședere și de muncă pe teritoriul României; conform art. 44 din același act normativ, viza de lungă ședere pentru angajare se acordă străinilor pe baza autorizației de muncă și poate fi solicitată în termen de 30 de zile de la eliberarea autorizației de muncă.
Potrivit reglementărilor legale speciale stabilite prin OUG nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României cu completările și modificările ulterioare, acest document dă dreptul deținătorului să presteze activitățile lucrative pentru care unitatea angajatoare l-a solicitat și obligă pe titular prin termenul scurt de valabilitate să întreprindă demersurile necesare în vederea obținerii unei vize de lungă ședere în scop de angajare în muncă urmând să obțină în final permisul de ședere în scop de angajare în muncă, act de identitate și rezidență care atestă deopotrivă dreptul de ședere și de muncă a străinului pe teritoriul României.
În speță, reclamantul nu a respectat procedura impusă de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus astfel că, prin efectul legii, autorizația sa de muncă a expirat, iar șederea sa pe teritoriul României a devenit ilegală din data de 9 octombrie 2008.
În aceste condiții, împrejurarea că între cetățeanul străin și clubul sportiv există o convenție civilă care acoperă un raport juridic de muncă, valabilă până în data de 1 iulie 2009, nu poate constitui un temei juridic suficient care să conducă la anularea măsurii returnării de pe teritoriul României dispusă de pârât pe seama reclamantului prin decizia contestată, ea fiind doar o convenție încheiată în condițiile art. 969 Cod civil, cu obligații și drepturi între părțile contractante fără efecte asupra terților.
Se poate conchide, așadar, că în speță, nu există motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat în privința măsurii returnării de pe teritoriul României care să atragă sancțiunea nulității acesteia, susținerile contrare ale reclamantului fiind nefondate, astfel că cererea reclamantului care vizează anularea măsurii returnării de pe teritoriul României urmează a fi respinsă.
Cât privește, însă, măsura de interzicere a intrării în România a reclamantului dispusă pentru o perioadă de 6 luni, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr. - din 27 ianuarie 2009 emis de Serviciul pentru al Județului C pe seama reclamantului, s-a stabilit că potrivit art.106 alin.1 lit.a din OUG nr.194/2002 va fi instituită interdicția de intrare pentru o perioadă de 6 luni, de la data ieșirii din țară.
Potrivit art. 105 alin.1 și 4 din OUG nr.194/2002, concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Oficiul Român pentrupoatedispune, în condițiile legii, și interzicerea intrării în România pentru o perioadă determinată, iar instituirea măsurii interzicerii intrării în România se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura, împreună cumotivele care au stat la baza dispunerii acesteia.
Analizând dispozițiile legale enunțate anterior rezultă fără echivoc împrejurarea că instituirea măsurii interzicerii intrării în România are un caracter facultative și poate fi dispusă,motivat, pentru o perioadă cuprinsă între 0-5 ani, implicând aprecierea subiectivă a autorității care o aplică.
Prin urmare, întrucât are la bază o apreciere subiectivă a autorității care poate să dispună instituirea acestei interdicții sau să nu o dispună, iar dacă o instituie poate să o instituie pentru o zi sau pentru cinci ani, pentru a nu lăsa loc arbitrariului și abuzurilor, legiuitorul a impus obligativitatea motivării acestei măsuri.
În speță, însă, pârâtul nu a comunicat reclamantului care sunt considerentele pentru care a hotărât aplicarea acestei măsuri facultative și care sunt motivele pentru care a stabilit perioada de 6 luni ca fiind de interzicere de intrare pe teritoriul României, mulțumindu-se, doar, cu o comunicare formală a deciziei de returnare, controlul judiciar al instanței pentru această măsură fiind imposibil de efectuat, iar eventualul arbitrariu sau abuz al autorității nu poate fi înlăturat.
Întrucât din această perspectivă, pentru instituirea măsurii interzicerii intrării în România a reclamantului, actul administrativ de autoritate nu a respectat cerințele imperative ale art. 105 alin.1 și 4 din OUG nr.194/2002, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune anularea măsurii interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni impusă reclamantului.
La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și jurisprudența CEDO. Astfel, este cunoscut faptul că Curtea a stataut constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Intrucât Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul DE cu domiciliul ales în D str. nr. 2. județul C împotriva pârâtului OFICIUL ROMÂN PENTRU -DIRECȚIA -SERVICIUL PENTRU AL JUDEȚULUI C cu sediul în C-N str. nr. 16 județul
Anulează în parte decizia de returnare de pe teritoriul României nr.-/27.01.2009 emisă de pârât și în consecință:
- anulează măsura interzicerii intrării în România dispusă pe seama reclamantului.
Respinge capătul de cerere privind anularea măsurii returnării de pe teritoriul României dispusă de pârât pe seama reclamantului.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
5 ex./25.03.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
