Refuz acordare drepturi conform nr.oug 214/1999( calitatea de luptator în rezistența anticomunistă). Sentința 118/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.118/CA.
Ședința publică din 12 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
Grefier - - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ privind pe reclamanta, domiciliată în C,-, județul C și pe pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA DE CONSTATARE A CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 15.01.2009 aflată la dosar fila 14, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. Art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea reclamantei, răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă.
Avocat pentru reclamantă solicită instanței rectificarea încheierii de ședință din data de 12 februarie 2009, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă daune morale ca urmare a soluționării cererii întemeiate pe OUG nr.214/1999 cu întârziere și nu cum greșit a fost menționat refuz acordare drepturi conform nr.OUG 214/1999 ( calitatea de luptător în rezistența anticomunistă).
Curtea, dispune rectificarea încheierii de ședință din data de 12 februarie 2009, în sensul că obiectul acțiunii îl reprezintă daune morale ca urmare a soluționării cu întârziere a cererii formulate în temeiul OUG nr.214/1999.
Reclamanta prin apărătorul său solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le depune la dosar, reprezentând corespondența și răspunsurile, pentru a face dovada că cererea nu a fost soluționată în termen de 30 de zile.
Curtea, în condițiile art. 167 Cod procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisuri propusă de reclamantă și o încuviințează.
Totodată, întrebat fiind apărătorul reclamantei, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile apărătorului reclamantei, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul avocat pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la daune morale în cuantum de 20.000 lei și la plata cheltuielilor de judecată. Precizează apărătorul reclamantei că, datorită întârzierii soluționării cererii reclamanta nu a putut beneficia de celelalte drepturi stipulate prin lege, respectiv recuperarea unor valori confiscate cu prilejul arestării soțului, culpa pârâtei fiind cât se poate de evidentă.
Nu există nici un obiectiv care să justifice lentoarea cu care a acționat comisia, în toată perioada de desfășurare a operațiunilor administrative, care s-a întins pe o perioadă de 2 ani, ba mai mult existând o totală desconsiderare a solicitării pretențiilor, de funcționarii plătiți pentru a rezolva cu celeritate aceste solicitări, mai mult cu cât aceste persoane sunt în vârstă, astfel cum este și reclamanta.
De asemenea apreciază că, comisia este în culpă prin nerespectarea termenelor legale, durata excesiv de mare a procedurilor administrative, respectiv nesoluționarea în termen rezonabil a cererii reclamantei.
Curtea, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Ministerul d e Justiție - Comisia de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale de 20000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a adresat pârâtului o cerere în temeiul OUG nr. 214/1999 pentru recunoașterea calității de luptător împotriva regimurilor totalitare instaurate în România înainte și după 1945 pentru soțul său G, născut în anul 1917.
Cererea a fost înregistrată sub nr. -/19.12.2006, și după o îndelungată corespondență prin care a fost solicitată urgentarea soluționării, la 30.10.2008 a fost emisă decizia prin care cererea a fost admisă.
Prin depășirea termenului de 30 de zile de la primirea actelor, prevăzut de lege, a fost generat un prejudiciu moral evident, cu atât mai mult cu cât în toată această perioadă nu a putut beneficia de celelalte drepturi stipulate, respectiv nu a putut recupera bunurile confiscate cu prilejul arestării.
În drept se invocă OUG nr. 214 art. 5 alin. 3, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului art. 6 alin. 1,.civ. art. 998.
Acțiunea este însoțită de următoarele înscrisuri: decizia nr. 2598/30.10.2008, adresele nr. - din 19.12.2006 și nr. 3795/2006 ale Ministerului d e Justiție, diverse cereri fără număr de înregistrare.
Pârâtul depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că întârzierea soluționării nu se datorează Comisiei. Astfel, întrucât din actele depuse de către reclamantă nu rezulta calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a soțului său, au fost solicitate informații de la instituțiile cu care au fost încheiate protocoale de colaborare. Abia la 16.07.2008 cu adresa nr. S/502, CNSAS a transmis răspunsul la relațiile solicitate, astfel că prin decizia nr. 2598/30.10.2008 a fost acordată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă domnului
Pârâtul mai arată că, potrivit legii, de recompense materiale beneficiază doar persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, nu și rudele acestora pentru care recompensa este numai una morală, prin recunoașterea suferințelor.
Pârâtul depune în copie cererea reclamantei precum adresele ulterioare care au avut ca finalitate emiterea deciziei nr. 2598/30.10.2008.
Acțiunea a fost admisă în parte, instanța acordând daune morale în sumă de 3000 lei, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat daune morale pentru soluționarea cu întârziere a unei cereri formulată în temeiul OUG nr. 214/1999.
Potrivit art. 998.civ. "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara".
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui prejudiciu;
- existența unei fapte ilicite;
- existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
- vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Fapta ilicită
Reclamanta a formulat în temeiul OUG nr. 214/1999 cererea înregistrată sub nr. -/21.11.2006 (fila nr. 45).
Potrivit art. 5 alin. 5 din OUG nr. 214/1999:" Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, dacă este însoțită de acte doveditoare, sau, după caz, de la primirea documentelor, datelor ori informațiilor prevăzute la alin. (3), prin decizie motivată, în cazul respingerii cererii, și prin decizie-tip, în cazul admiterii acesteia. Modelul deciziei-tip se stabilește prin hotărâre a Guvernului".
Conform art. 5 alin. 3:" Dacă cererea nu este însoțită de actele doveditoare necesare, Comisia este obligată să solicite documente, date sau informații de la instituțiile publice care le dețin".
Din cuprinsul cererii rezultă cu claritate că se solicită recunoașterea dreptului de luptător anticomunist pentru G (soțul reclamantei) în temeiul OUG nr. 214/1999. În temeiul textelor mai sus citate, pârâta trebuia să procedeze la soluționarea cererii urmând să o admită sau să o respingă în cazul în care aprecia că situația soțului reclamantei nu intră în sfera de aplicare a ordonanței. Cu toate acestea, potrivit adresei nr. -/19.12.2006, pârâta restituie actele cu mențiunea că nu are ca atribuții acordarea de "despăgubiri, daune, compensații bănești etc."
Ca urmare a insistențelor reclamantei, pârâta trimite către aceasta adresa nr. 3795/2006 însoțită de o cerere -formular. În cuprinsul adresei se specifică obligația de a fi depuse o serie de înscrisuri în copie legalizată, reclamanta depunând respectivele înscrisuri în copie simplă.
La fila nr. 52 se află o adresă de răspuns cu nr. 31176/12.03.2008 în cuprinsul căreia reclamanta susține că a înaintat actele solicitate în copie legalizată odată cu depunerea cererii. Această susținere este confirmată de cererea aflată la fila nr. 48, reclamanta indicând actele atașate, cu specificația că acestea sunt în copie legalizată. Cu toate acestea, cu adresa nr. 3795/07.02.2008 pârâta insistă în depunerea certificatului de naștere și de căsătorie precum și a certificatului de deces, în copii
La data de 10.07.2008, reclamanta revine la cererea inițială cu o nouă cerere înregistrată cu nr. 82416, fapt ce dovedește diligențele acesteia în vederea soluționării cererii înregistrată cu nr. -/21.11.2006, care de altfel este și amintită.
Făcând aplicarea art. 5 alin. 3 din OUG nr. 214/1999, pârâta solicită documente de la instituțiile care le dețin.
Nu rezultă din cuprinsul întâmpinării și nici din înscrisurile depuse care este momentul (data) la care sunt solicitate aceste documente de la Ministerul Apărării Naționale - Direcția instanțelor militare (la fila nr. 56 există cererea adresată acestei instituții, fără ca aceasta să cuprindă și data formulării ci doar numărul dosarului reclamantei). Această instituție răspunde însă cu adresa nr. 524/07.05.2008.
Aceeași este situația și cu privire la cererea adresată CNSAS, cerere aflată la fila nr. 57. Din adresa de răspuns însă -adresă primită de către pârâtă la 16.07.2008, aflată la fila nr. 64, rezultă că cererea adresată CNSAS a fost formulată la 17.06.2008, fiind înregistrată cu nr. P 2242/08.
În urma acestor demersuri a fost emisă la 30.10.2008 decizia nr. 2598 prin care a fost acordată domnului G calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
Concluzia este aceea că pârâtul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii.
Vinovăția
Pentru considerentele de mai sus, pârâtul este vinovat de soluționarea cu întârziere a cererii. Astfel, deși cererea a fost înregistrată la 21.11.2006, abia la 17.06.2008 se solicită documente de la CNSAS, documente care în final au fost considerate relevante și au dus la admiterea solicitării. Potrivit OUG nr. 214/1999, protocoalele de colaborare cu diverse instituții au ca scop tocmai soluționarea cu celeritate a cererilor, cu respectarea termenului de 30 de zile. Chiar dacă reclamanta nu a depus înscrisuri legalizate, acest lucru nu are nici o legătură cu obligația pârâtei de a solicita documentele necesare, cerere care trebuie să fie situată înăuntrul termenului de 30 de zile. Chiar și dacă avem în vedere data la care CNSAS a transmis documentele solicitate, respectiv 16.07.2008 și data pronunțării deciziei nr. 2598/30.10.2008, se constată depășirea nejustificată termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
Prejudiciul
Reclamanta consideră că prin depășirea termenului legal de soluționare a cererii a suferit prejudicii morale iar acestea pot fi evaluate la 20000 lei.
Prin cererea de chemare în judecată nu se specifică în ce constau aceste prejudicii morale, singurul aspect amintit fiind acela că nu au putut fi recuperate bunurile confiscate cu prilejul arestării. Întârzierea în recuperarea unor bunuri nu este de natură să aducă prejudicii morale, dauna fiind exclusiv de natură materială.
Reclamanta nu a afirmat că, urmare a hotărârii de condamnare, de la momentul introducerii cererii și până la emiterea deciziei prin care se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă pentru soțul său, a fost marginalizată în vreun fel datorită trecutului soțului său, a fost ocolită de prieteni sau i s-a reproșat că a fost căsătorită cu un om cu cazier.
Pentru aceste motive, deși reclamanta nu a specificat în ce au constat suferințele sale morale, instanța reține un singur aspect care este dovedit cu înscrisurile aflate la dosar, și anume că, prin simpla întârziere în soluționarea cererii sale care avea ca obiect recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru soțul său G, deci ntârzierea în oficializarea unei situații deja cunoscute de către cei apropiați ei, reclamanta a suferit o serie de suferințe morale apreciate ca fiind minime.Aceste suferințe au fost acoperite integral, reclamanta obținând o justă reparație prin emiterea deciziei nr. 2598/30.10.2008 prin care se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă a soțului săuTotodată, un prejudiciu moral a cauzat și pasivitatea autorităților la care a apelat de la introducerea cererii și până la soluționarea acesteia, cu diverse adrese și memorii, deși legea obliga la soluționare în termen de 30 de zile de la primirea tuturor actelor doveditoare, dat fiind caracterul său reparatoriu. Această pasivitate a cauzat stres și frustrare reclamantei iar prejudiciul nu a putut fi acoperit prin emiterea deciziei nr. 2598/30.10.2008.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, au fost avute în vedere următoarele criterii:
- perioada în care reclamanta a fost supusă suferințelor morale, relativ scurtă - Astfel, cererea sa fost înregistrată la 21.11.2006. Cu toate acestea, întrucât în cerere se specifică că este însoțită de copii simple ale unor acte, instanța apreciază că reclamanta a depus înscrisuri legalizate la 10.12.2007 (cerere aflată la fila nr. 48). Deși ulterior acestei date pârâta a mai solicitat depunerea unor acte legalizate, întrucât nu a depus la dosar alăturat întregii corespondențe purtată cu reclamanta și o dovadă că solicitarea a fost urmată de depunerea actelor, instanța apreciază că s-a renunțat la această solicitare și cererea a fost soluționată pe baza actelor deja existente, respectiv cele depuse la 10.12.2007. În consecință, perioada avută în vedere este 10.12.2007 - 30.10.2008. Se constată că, ulterior depunerii documentelor solicitate, întârzierea s-a datorat exclusiv pârâtei care a solicitat cu întârziere documente relevante de la instituțiile ce le dețineau, iar după primirea acestora într-un termen relativ rezonabil - aproximativ o lună, așa cum rezultă din adresa nr. S/7277/H/14.07.2008, fila nr. 64 - a mai așteptat circa 3 luni pentru a soluționa favorabil cererea.
- suferințele minime suportate raportat circumstanțele cauzei;
- practica Curții Europene pentru Drepturile Omului în cazuri similare:
Cauza Atanasiu contra României (MO nr. 614/20.VIII.2008) -au fost acordate 2000 EURO daune morale pentru durata unei proceduri vizând valabilitatea unor contracte de vânzare cumpărare apreciată ca fiind nerezonabilă, respectiv 6 ani și 5 luni;
Cauza Cârjan împotriva României (Hot. CEDO din 25.01.2007) - au fost acordate despăgubiri morale în sumă de 1600 EURO pentru termenul nerezonabil al unei proceduri ce viza recuperarea unui teren în baza legii nr. 18/1991, respectiv 7 ani și 7 luni.
- practica instanțelor naționale în cazuri similare:
Instanța se va raporta la speța invocată chiar de către reclamantă - decizia nr. 4282/14.09.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest caz s-a reținut încălcarea dreptului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, instanța luând în considerare perioada 19.12.2000 - 29.08.2005, perioada pentru care a apreciat că prejudiciul se ridică la suma de 100.000.000 ROL -10.000 lei noi.
de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
Există o legătură de cauzalitate, întârzierea culpabilă în soluționarea cererii cauzând reclamantei stres și frustrări.
Întrucât reclamanta nu a dovedit faptul că prezentul litigiu a generat cheltuieli, cererea privind cheltuielile de judecată a fost respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta, domiciliată în C,-, județul C în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI - COMISIA DE CONSTATARE A CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 martie 2009.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
20.03.2009
Emis 2 comunicări
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore