Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 140/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 140

Ședința publică din 1 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 23920 din 29 decembrie 2008, emisă de pârâtă.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Se mai menționează că la data de 31 martie 2009 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, o întâmpinare din partea pârâtei Casa Județeană de Pensii C, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, întâmpinare prin intermediul căreia se solicită respingerea acțiunii și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 19.02.2009, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 23.920/29.12.2008, eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu a făcut dovada unor persecuții etnice, cu atât mai mult cu cât localitatea de plecare era situată în teritoriul liber.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5.-, sub nr. 43.766, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 23.920/29.12.2008, pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acestuia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.

La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că acesta nu a făcut dovada unor persecuții etnice, cu atât mai mult cu cât localitatea de plecare era situată în teritoriul liber.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.

Astfel, din analiza celor două declarații autentice depuse la dosar ( 5,6) nu reiese faptul că reclamantul ar fi fost obligat să se refugieze din motive etnice, respectiv nu se desprind, fără echivoc, cauza și împrejurările schimbării domiciliului reclamantului, având în vedere că nici acesta și nici martorii nu au indicat o persecuție etnică concretă.

Simplul fapt că martorii utilizează noțiunea de "refugiu" nu îl îndreptățește pe reclamant la a beneficia de prevederile actului normativ cu caracter reparatoriu, situațiile enumerate fiind de strictă aplicare.

Mai mult, chiar reclamantul arată în cerere faptul că a părăsit localitatea de domiciliu anterior de la Viena și că, din cauza ocupației maghiare, nu și-a putut vizita părinții, împrejurări care nu se încadrează în enumerarea limitativă cuprinsă în textul art. 1 din Legea nr. 189/2000 și care nu sunt atestate de către martorii care au semnat declarațiile autentice depuse la dosar, aceste aspecte dovedind netemeinicia prezentului demers judiciar.

Astfel, cercetând mărturiile depuse în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, instanța a apreciat că acestea nu reflectă în mod exact realitatea, declarațiile nefiind pertinente pentru a dovedi, fără putință de tăgadă, persecuțiile etnice la care ar fi fost supus reclamantul, fiind evidente contradicțiile între cele două stări de fapt expuse.

Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că aceste declarații nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorii nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul ocupației maghiare și care ar putea constitui temei pentru admiterea cererii reclamantului, prin încadrarea sa în situațiile expres și limitativ prevăzute în textul legal mai sus redat.

Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că legalitatea unui act administrativ trebuie apreciată prin prisma documentației care a stat la baza emiterii lui și care nu este concludentă pentru a susține teza avansată de către reclamant.

Luând în considerare toate cele mai sus expuse și întemeiat pe probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în G, str. -, nr. 1, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C- Str. -, nr. 2.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2009.

JUDECĂTOR, GREFIER,

- - ---

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 140/2009. Curtea de Apel Cluj