Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 168/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 168
Ședința publică din 15 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 23763 din 17 decembrie 2008, emisă de pârâtă.
La apelul nominal se prezintă martorii reclamantului: și, lipsă fiind părțile în proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 193.pr.civ. se procedează la audierea martorilor și, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate în procesele-verbale atașate la dosarul cauzei la filele 20-21.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 16.02.2009 sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu casa Județeană de Pensii C solicitat instanței anularea hotărârii nr.23763 emisă de pârâtă la 17.12.2008 și obligarea la recunoașterea calității de refugiat conform prevederilor Legii nr.189/2000.
În susținerea celor solicitate reclamantul a arătat că a fost refugiat împreună cu familia din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii în considerarea că martorii nu puteau fi în mai multe localități, nu puteau avea cunoștință despre evenimentele din, și ca atare declarațiile acestora nu pot fi concludente.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr.23763 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul reținându-se că sunt data contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege: a fost deportat, a fost strămutat.
Conform art. 2 din Normele de aplicare a prev. nr.OG 105/1999 aprobată prin nr.HG 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați și de instanță.
Astfel, prin declarațiile autentice (11,12) date de martorii și relevă că reclamantul împreună cu familia în perioada 1.10.1940 - 10.05.1945 din cauza represiunilor autorităților maghiare au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Audiați în instanță aceeași martori arată că refugierea s-a datorat în condițiile în care autoritățile maghiare au recurs la represalii împotriva populației române respectiv recurgerea la a fi batjocoriți și amenințați.
Martora sub acest din urmă aspect arată că unchiului sau i-au fost scoși ochii și i-au fost tăiate urechile. Tot martorii arată ca urmare a persecuțiilor etnice a terorii create și amenințării populației din localitatea printre care și familia reclamantului au fost nevoiți să se refugieze, iar cu părinții reclamantului s-au întâlnit în localitatea de refugiu. Plecarea din localitate a avut loc la 1.10.1940 arată martora iar reîntoarcerea la 10.05.1945, acestea fiind cunoscute întrucât s-au întâlnit inclusiv pe drumul de întoarcere.
Se poate așadar constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei și a familiei s-a datorat persecuțiilor etnice.
Or, în aceste circumstanțe, câtă vreme din acte rezultă refugierea și de vreme ce legea nu exclude copii care s-au refugiat împreună cu părinții, aceștia suportând consecințele nefavorabile rezultate dintr-o atare situație, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.
Evident, se poate susține că reclamantul nu ar fi avut domiciliu de unde să se refugieze și nu a suferit persecuții. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât reclamantul nu putea avea alt domiciliu decât al părinților. Pe de altă parte, având în vedere vârsta la aceea vreme a reclamantului este exclusă manifestarea de voință în sensul alegerii domiciliului. Ca atare, ținând cont de contextul general în care părinții au suferit prejudicii prin refugiere, nu se poate susține că reclamanta nu a avut de suferit aceleași consecințe irevocabile ca părinții săi.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei referitoare la refugiu sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse
Desigur se susține de pârâtă că cele relatate nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale, și urmare a datelor contradictorii. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate și a normelor de aplicare dovada se poate face prin orice mijloc de probă inclusiv declarații de martorii. Ori, martorii au relevat părăsirea domiciliului urmare a persecuției, iar datele și aspectele relevate de aceștia nu conțin situații de genul arătat, acestea fiind date urmare a cunoașterii situației concrete.
Așadar, față de cele expuse, în baza prevederilor actului normativ mai sus evocat, a prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea urmează a fi admisă, anulată hotărârea atacată și obligată pârâta la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită începând cu data de 1 iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în localitatea nr.364, jud. C în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în localitatea C-N, str. - nr.2, jud.
Anulează Hotărârea nr. 23763/17.12.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1.10.1940-6.03.1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1.06.2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15.04.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./4.05.2009
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș
