Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 251/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 251/2008

Ședința publică din data de 27 FEBRUARIE 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

GREFIER: - -

-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22241/16.08.2007 emisă de către pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul G, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, cauza fiind amânată pentru acest termen în vederea administrării probei testimoniale. La data de 14.02.2008 s-a depus procesul verbal de executare al mandatului de aducere cu privire la martorul

În conformitate cu prevederile art.193 pct.1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorului prezent, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului - verbal anexate la dosar la fila 30.

Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23.11.2007 sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.241 emisă la data de 16.08.2007 de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiat pentru perioada dovedită și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.

În motivare, reclamantul susține că în perioada septembrie 1940 - martie 1945 împreună cu familia sa au fost refugiați din loc. Popești, comuna, în localitatea T, jud. C, ca urmare a persecuțiilor etnice și deși a probat această situație prin acte și declarații de martori autentificate, pârâta i-a respins cererea fără a arătă care ar fi datele considerate contradictorii, iar un motiv pentru care a fost respinsă cererea nu este relevat.

Răspunzând celor invocate, pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, fundamentat pe aceea că cele relevate prin declarațiile martorilor se impun a fi analizate cu rezerve întrucât acești martori au dat declarații în favoarea mai multor persoane cu situații diferite și cum o persoană nu puteau fi în două locuri deodată, nu putea odată refugiată să asiste la încă un refugiu.

Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 22.241 emisă la data de 16.08.2007 de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul, reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 suferit persecuții, aflându-se în una din cele șase situații expres prevăzute de lege.

Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați de instanță. Astfel,martorii și G - beneficiari ai dispozițiilor Legii nr. 189/2000 - relevă că în septembrie 1940 reclamantul împreună cu familia s-au refugiat din cauza persecuțiilor etnice din localitatea de domiciliu, Popești, în localitatea T, iar reîntoarcerea a avut loc în luna martie a anului 1945. Aceste împrejurări, relevă martorii, sunt cunoscute întrucât au fost refugiați în aceeași localitate.

Audiați în instanță, martorii au mai relevat că părăsirea domiciliului de către familia reclamantului s-a datorat persecuțiilor la care au fost supuși, fiind bătuți și batjocoriți de unguri.

Mai arată martora că în refugiu era la școală împreună cu reclamantul.

Se poate așadar constata din acte că reclamantul împreună cu părinții s-au refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuției, că a avut de suferit alături de părinți consecințele refugierii, context în care ipoteza normei legale instituite de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este întemeiată.

Desigur, se susține de către pârâtă că cele relatate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv declarații de martori. Ori, martorii audiați de instanță relevă situația refugierii masive a populației ce a inclus între aceștia și familia reclamantului.

Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din declarațiile date în fața instanței nu rezultă contradicții cu privire la refugiere, iar pe de altă parte, cele relevate cu privire la situații de refugiere sunt cunoscute din refugiu.

Prin urmare, reținând că raportat la cele rezultate din acte susținerile reclamantului sunt întemeiate, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea pârâtei și, pe cale de consecință, va dispune obligarea la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în loc. Popești, nr. 76, comuna, jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:

Dispune anularea hotărârii nr. 22.241 din 16.08. 2007 emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15.09.1940 - 6.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 iulie 2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

Dact./4 ex./24.03.2008.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 251/2008. Curtea de Apel Cluj