Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 251/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 251/2009
Ședința publică din data de 01 iunie 2009
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5564/2008.
La apelul nominal, făcut în cauză, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, au fost audiați martorii și, sub prestare de jurământ a căror declarații au fost atașate la dosarul cauzei la filele 25-26.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 02 aprilie 2009 promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 5564 din data de 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2008 înregistrată sub nr. 317 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta prin hotărârea nr. 5564 din 12.12.2008 urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 317 din 09.09.2008 analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale sub nr. din 04.08.2008 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Interpretarea dispozițiilor legale enunțate și aplicarea acestora la starea de fapt relevată de probatoriul administrat a primit în fața instanțelor de recurs valențe diferite în raport de viziunea asupra cauzelor.
Astfel, în mod relativ constant ÎCCJ în practica mai recentă a reținut că în urma analizării declarațiilor martorilor, autentificate prin încheierea notarială, care la rândul lor au justificat calitatea de persoană refugiată probele administrate relevă îndeplinirea condițiilor întrucât recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999 textul art. 1 lit cai mpus doar existența cumulativă a condiției cetățeniei și a persecuției etnice exercitată de regimurile instaurate în perioada de referință fără a distinge în raport de naționalitate sau după cum refugiul s-a făcut pe teritoriul României sau în afara acestuia (decizia nr. 4049/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-, decizia nr. 4050/24.10.2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea, s-a reținut că declarațiile martorilor au făcut dovada în condițiile art. 4 din HG nr. 127/2002, că reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu iar în ceea ce privește motivul schimbării domiciliului situația de fapt trebuie apreciată în funcție de realitățile istorice ale momentului fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate asupra populației române de către trupele maghiare (decizia nr. 4754/6 decembrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
Într-o altă decizie s-a reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat de asemenea sub autoritatea statului român în condițiile în care statul român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive personale sau din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 fiind de necontestat că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile situației de refugiat dar legiuitorul prin OG nr. 105/1999 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane (decizia nr.3738/4 octombrie 2007 pronunțată în dosar nr-).
De asemenea referitor la motivele refugiului s-a mai reținut că acesta nu a fost determinat de persecuțiile etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care Legea nr. 189/2000.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin HOTĂRÂREA din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României a reamintit Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția însă Cu toate acestea, dacă statele decid mai întâi să adopte legi pentru a despăgubi victimele nedreptăților comise în trecut, acestea trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei[GC], nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V șiîmpotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005-. (extrase)).
Practica neunitară este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea,mutatis mutandis,împotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III).
Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenție o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea în special,Hotărârea Marckx împotriva Belgieidin 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
Existența inegalității de tratament este evident o condiție a discriminării dat fiind că este imposibil să se discute despre discriminare atunci când o persoană nu este pusă într-o situație dezavantajoasă față de altul.
Diferența de tratament constituie discriminare doar dacă este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă care vizează un scop legitim și este proporțională cu scopul vizat.
caracterului proporțional este importantă și în contextul în care intervine măsura în discuție, iar aplicarea unui tratament diferențiat în materia analizată doar în raport cu interpretarea dată unui probatoriu similar și prin aplicarea diferită a unor dispoziții legale menite să asigure tocmai egalitatea de tratament tuturor cetățenilor împotriva cărora au fost exercitate persecuții etnice ar determina o inegalitate de tratament care ar putea fi apreciată ca premisă a discriminării într-o predictibilă sesizare a Curții Europene.
Declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000 fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune au relevat împrejurarea că reclamanta împreună cu familia acesteia au părăsit localitatea de domiciliu județul și s-au refugiat în localitatea ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării de Nord în urma de la Viena.
Depozițiile martorilor audiați au relevat că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în toamna anului 1940 iar întoarcerea în localitatea de domiciliu a avut loc în primăvara anului 1945.
Probatoriul administrat a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamanta, cetățean român, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Considerentele evidențiate au format convingerea instanței asupra temeiniciei contestației formulată de reclamantă astfel că apreciind-o ca întemeiată în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 va admite acțiunea reclamantei și va dispune anularea hotărârii nr.5564/12.12.2008 emisă de pârâtă.
Pârâta va fi obligată să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada - 01.12.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 octombrie 2008, având în vedere momentul în care s-a formulat cererea de recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în comuna, jud. S împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S cu sediul în localitatea Z-, jud. S și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 5564/12.12.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 01.12.1940 - 06.03.1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01.10.2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01.06.2009
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./09.06.2009
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan
