Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 30/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 30/f Dosar nr-
Ședința publică de la 18 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA TERITORIALĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - dosar casat cu trimitere spre competentă soluționare în favoarea Curții de APEL BRAȘOV - secția de contencios administrativ și fiscal ca instanță de fond.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, amânat pronunțarea pentru astăzi 18 februarie 2008.
CURTEA:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Covasna sub nr- reclamanta, cu domiciliul in.mun.Târgu S,-, județul C, a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii a Județului C, solicitând instanței să dispună anularea Hotărârii nr.1091 din 02.11.2004 emisă de pârâtă, menținută prin actul administrativ nr.437/17.01.2007, și obligarea pârâtei să emită pentru reclamantă o hotărâre de revizuire, pe baza unor probe noi, prin care să îi recunoască acesteia calitatea de refugiat în baza art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, pentru perioada 06.09.1943- 06.03.1945, și acordarea drepturilor bănești cuvenite începând cu data de 01.09.2004. Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată și a cerut ca judecata să se facă în lipsa ei.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ridicând, totodată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna, pentru considerentul că în temeiul art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000 modificată, competența judecării contestației împotriva hotărârii emise de Comisie aparține Curții de Apel, care trebuie sesizată în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ. Pârâta a mai ridicat excepția tardivității introducerii contestației formulată de reclamantă către pârâtă, pe motiv că a fost introdusă după depășirea cu mult a termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr.189/2000 modificată. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că, în realitate, în zona în care se găsea reclamanta în anul 1944, anume loc., jud.C, exista un teatru de operații militare, nicidecum nu a r fi fost presiuni, persecuții de ordin etnic asupra populației locale, astfel încât reclamanta s-a refugiat în loc. din dorința de a locui în localități neafectate de război, cu situație mult mai pașnică din punct de vedere militar, considerentele acestea fiind cele care au determinat respingerea contestației și menținerea Hotărârii nr.1091/02.11.2004 a Casei Județene de Pensii
Prin sentința civilă nr.489/12.04.2007, Tribunalul Covasnaa respins excepțiile formulate de pârâtă și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, obligând pârâta Casa Județeană de Pensii C să soluționeze cererea de revizuire formulată de reclamantă, prin hotărâre sau decizie.
Împotriva hotărârii Tribunalului Covasnaa declarat recurs pârâta, solicitând instanței de recurs să caseze sentința criticată deoarece instanța de fond a judecat cauza, deși nu este competentă material, în cauzele privind aplicarea Legii nr.189/2000 republicată fiind competentă în primă instanță Curtea de Apel- secția de contencios administrativ și fiscal, nicidecum tribunalul.
Prin Decizia nr.262/R/06.11.2007, Curtea de APEL BRAȘOVa admis recursul pârâtei, a casat sentința Tribunalului Covasna, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Covasna și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de APEL BRAȘOV -secția de contencios administrativ și fiscal ca instanță de fond.
Dosarul cauzei a fost înregistrat la Curtea de APEL BRAȘOV -secția contencios administrativ și fiscal cu nr-, cauză în primă instanță.
În cursul judecății cauzei în fond la Curtea de APEL BRAȘOV, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 20-21 dosar), arătând că solicită instanței de judecată, în baza prevederilor art.10 alin.2 din Legea nr.189/2000, obligarea pârâtei să emită o decizie de revizuire în baza cererii reclamantei nr.23/03.01.2007, expediată către pârâtă la data de 30.12.2006 și care se încadrează în prevederile art.II din Legea nr.586/2002 pentru modificarea art.1 lit.c) din OG nr.105/1999. În susținerea cererii astfel precizate, reclamanta a depus la dosar copia Deciziei nr.XLI din 07.05.2007 a ÎCCJ, prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prin care Secțiile Unite ale instanței supreme au statuat că "Cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 06.09.1940-06.03.1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile aflate sub dominația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus. La dosar reclamanta a mai depus comunicatul de presă al ÎCCJ referitor la admiterea mai multor recursuri în interesul legii promovate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ
În concluziile scrise depuse la dosar, pârâta a arătat că solicită respingerea contestației formulate de către reclamantă, deoarece i s-a comunicat că revizuirea hotărârii contestate se poate soluționa numai în cadrul procedurii stabilite prin Legea nr.189/2000, cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării, așa încât cererea reclamantei ar fi tardiv introdusă. Pârâta a mai arătat că Decizia nr. XLI/2007 a ÎCCJ nu se poate aplica retroactiv, deoarece s-ar încălca principiul neretroactivității legii consacrat în art.1 din Codul civil, iar printr-o hotărâre anterioară Curtea de APEL BRAȘOVs -a mai pronunțat în sensul respingerii contestației formulate de reclamanți (sentința civilă nr.146/F/19.06.2006).
Părțile nu au cerut acordarea de cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția tardivității introducerii contestației, instanța constată că reclamanta, prin acțiunea precizată în cursul judecății în fond la Curtea de APEL BRAȘOV (fila 20-21 dosar) nu a contestat Hotărârea nr.1091/02.11.2004, ci actul cu nr.437/17.01.2007, prin care i-a fost soluționată cererea de revizuire înregistrată sub nr.23/03.01.2007 la Casa Județeană de Pensii C, expediată la data de 30.12.2006 data poștei.
Termenul de 30 de zile prevăzut de lege se raportează la această din urmă cerere, față de care contestația este în termen, astfel încât urmează a fi respinsă excepția tardivității introducerii contestației, excepție care a fost invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că reclamanta a formulat o cerere în data de 30.12.2006, înregistrată sub nr.23/03.01.2007 la Casa Județeană de Pensii C prin care a solicitat revizuirea Hotărârii nr.1091/02.11.2004 pe motivul că au apărut dovezi noi, ulterioare acestei hotărâri emise de pârâtă. Potrivit dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea nr.189/2000, care stabilește că în cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, autoritatea administrativă sesizată emite o nouă decizie, de revizuire a deciziei/hotărârii anterioare, indiferent de data acesteia din urmă. La rândul său, art.13 alin.3 din Decretul-lege nr.118/1990, potrivit căruia decizia anterioară poate fi contestată, ceea ce presupune emiterea unei noi decizii, indiferent care a fost soluția dată prin decizia anterioară.
În consecință, actul cu nr.437/2007 emis de pârâtă contravine dispozițiilor legale menționate, în sensul că pârâta ar fi trebui să soluționeze printr-o hotărâre/decizie această ultimă cerere a reclamantei, nicidecum să i-o respingă ca tardiv introdusă. De asemenea, cererea prin care s-a cerut anularea Hotărârii nr.1091/2004 poate fi soluționată numai după ce este emisă o hotărâre de revizuire de către Casa Județeană de Pensii
Ca atare, acțiunea reclamantei, așa cum a fost precizată, urmează a fi admisă, instanța urmând a obliga pârâta să soluționeze prin hotărâre/decizie cererea reclamantei înregistrată sub nr.23/03.01.2007.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității cererii invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii
Admite cererea reclamantei,. în or. Târgu S,-, așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C și, în consecință,
Obligă pârâta să soluționeze prin hotărâre/decizie cererea reclamantei înregistrată sub nr. 23 din data de 03.01.2007 la Casa Județeană de Pensii
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. /14.03.2008
Dact./18.03.2008/4 ex.
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu