Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 329/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.06.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.329
Ședința publică din 28.10.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr.189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței pârâta a depus întâmpinare în două exemplare, un exemplar fiindu-i înmânat reclamantei, care arată că nu solicită amânarea cauzei.
Față de excepția tardivității introducerii acțiunii invocată prin întâmpinare de către pârâtă, instanța unește excepția cu problemele de fond ale cauzei și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta solicită respingerea excepțiilor, iar pe fond solicită admiterea acțiunii în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.06.2009 sub nr-, reclamanta a formulat contestație împotriva Hotărârii nr.10432 din 06.08.2008 și a adresei nr.12270/21.05.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 de pe lângă Casa Județeană de Pensii T solicitând anularea acestor acte si acordarea statutului de persoana refugiata si a drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000.
În motivare se arată că prin adresa nr.12270/21.05.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 de pe lângă Casa Județeană de Pensii Taf ost înștiințată că i se contestă calitatea de persoană strămutată în altă localitate și în consecință nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr.189/2000 modificată și completată ulterior și de Hotărârea Guvernului României nr.127/2002.
Arată că este născută la data de 31.03.1944 în comuna din județul S, localitate în care părinții săi, și, au fost refugiați din de Nord din luna februarie 1941 în urma de la Viena din 30 august 1940, fapt ce rezultă din declarațiile martorilor, și care cunosc situația refugiului părinților săi, declarații pe care le-a depus la dosar.
Părinții săi și au domiciliat în comuna, județul S împreună cu bunicii săi din partea tatălui, și () și cu fiica lor (sora tatălui său). Bunicii săi nu au fost căsătoriți legitim și din acest motiv tatăl său a fost înregistrat la naștere pe numele bunicii sale - - deoarece bunicul său a fost plecat în război, în timp ce sora tatălui ( reclamantei), - căsătorită, s-a născut după legalizarea căsătoriei bunicilor săi și a fost înregistrată pe numele bunicului. Din acest motiv, reclamanta arată că la naștere a primit numele de după cel al tatălui său iar apoi prin căsătorie a dobândit numele de.
Faptul că bunicul său - a fost refugiat din de Nord rezultă din actul " din Matricola Parohiei Române-Unite din jud.S" pe versoul căruia se poate vedea ștampila cu următoarea mențiune: "Prezentat la Biroul T înscris la No.10790, Anul 1941 luna II, ziua 4".
Mai arată că, deoarece în arhiva familiei părinților săi decedați, preluată de rudele sale, nu s-au păstrat alte documente doveditoare referitoare la refugiu, a recurs la martori. Doamna, sora tatălui său, a fost martorul ocular al refugiului părinților săi, făcând parte din grupul celor refugiați. Doamna domiciliată în perioada respectivă în aceeași localitate, cunoaște bine situația acestui refugiu. nu s-a refugiat rămânând în localitatea, mutându-se în comuna sat numai după terminarea războiului. Martorul cunoaște de asemenea situația refugiului menționat, din relatările părinților reclamantei după revenirea din refugiu, în luna mai 1945, în comuna - din Județul Sad omiciliat în această localitate împreună cu părinții săi, fiind vecini, iar reclamanta arată că a copilărit împreună cu dânsul, fiind și colegi de școală primară în comuna respectivă.
Astfel, arată reclamanta, din certificatul său de naștere (seria nr.-), al cărei copie a depus-o la dosar, rezultă că s-a născut la 31 martie 1944 în comuna, satul, județul S, unde familia părinților săi a fost refugiată în perioada anilor 1941-1945, conform documentelor menționate mai sus.
Reclamanta consideră că aprecierea comisiei potrivit căreia nu îndeplinește condițiile prevăzute în art.1, litera c din Legea nr.189/2000 este total greșită întrucât normele de aplicare a acestei legi aprobate prin nr.HG127/2002 clarifică statutul persoanei strămutate în altă localitate, în această categorie incluzându-se și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, etc. așa cum se precizează în art.2 din aceste norme.
Legal citata,pârâta Casa Județeană de Pensii T depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și să se constate excepția tardivității acțiunii, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Hotărârii nr.10432/06.08.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii
În considerentele întâmpinării se arată că pe numele reclamantei a fost emisă Hotărârea nr.10432/06.08.2008, de respingere a acordării unor drepturi prevăzute de Legea nr.189/2000, care i s-a comunicat reclamantei la data de 11.08.2008, potrivit confirmării de primire, hotărâre împotriva căreia d-na nu a formulat contestație în instanță în termenul legal de 30 de zile.
Raportat la acest aspect, pârâta invocă excepția peremptorie și absolută a tardivității acestei acțiuni.
În susținerea acestei excepții are în vedere prevederile art.7 alin.3 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea OG nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, modificată și completată, care menționează: "Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată" coroborate cu dispozițiile art.7 alin.4 din același act normativ, conform cărora: "Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004".
În virtutea acestor dispoziții legale, solicită să se constate decăderea reclamantei din dreptul de a sesiza instanța, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17.05.2009 iar data la care reclamanta a luat cunoștință despre hotărârea contestată este 11.08.2008.
Referitor la răspunsul comunicat reclamantei prin adresa nr.12270 din 21.05.2009, precizează că potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.189/2000, "Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată", iar împotriva acestei hotărâri persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii astfel cum prevede art.7 alin.4 din același act normativ.
Pârâta apreciază că adresa comunicată reclamantei nu este un act administrativ în sensul Legii nr.554/2004, întrucât nu este o cerere de revizuire conform legii, având în vedere că nu solicită acest lucru ci caută să ascundă faptul că este o hotărâre de respingere emisă pe numele său, astfel că o eventuală acțiune poate fi îndreptată doar împotriva hotărârii Comisiei și nu împotriva unei simple adrese de menținere a hotărârii inițiale.
Pe fond, se arată că, Comisia de aplicare a Legii 189/2000 în mod corect a reținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea 189/2000 și art.2 din nr.HG127/2002, întrucât în februarie 1941, când s-au refugiat părinții săi, petenta nici nu era concepută, astfel că nu se poate prezuma că beneficiază de același statut ca și al părinților săi, deoarece s-a născut la un interval de 37 luni ulterioare strămutării.
Pârâta apreciază că reclamanta ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea 189/2000, doar în cazul în care s-ar fi născut în intervalul de 300 zile de la data refugiului părinților săi, însă d-na s-a născut la aproximativ 1110 zile după refugiul părinților.
În drept își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile Legii nr.189/2000 privind aprobarea OG nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, nr.HG127/14.02.2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr.105/1999, Precizările nr.3233/12.09.2002 și nr.3423/26.09.2002 emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și înregistrate sub nr.1229/S/24.09.2002 la Casa Județeană de Pensii T, Adresa nr.72762 a Ministerului Justiției și Legea nr.323/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În fapt, Curtea constată că reclamanta s-a născut la data de 31.03.1944 în comuna din județul S, localitate în care părinții săi, și, au fost refugiați din de Nord din luna februarie 1941 în urma de la Viena din 30 august 1940.
Părinții săi și au domiciliat în comuna, județul
În data de 17.07.2008 reclamanta s-a adresat pârâtei formulând o cerere prin care solicita să i se recunoască calitatea de refugiat și să i se acorde drepturile prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Instanța constată că solicitarea reclamantei a fost respinsă de Casa Județeană de Pensii T prin hotărârea nr.10432/06.08.2008 pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.189/2000 și art. 2 din HG nr.127/2002, reclamanta neavând calitatea de persoană strămutată.
Curtea constată că hotărârea mai sus menționată i s-a comunicat reclamantei la data de 11.08.2008, potrivit confirmării de primire.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta nu a formulat contestație în instanță în termenul legal de 30 de zile.
Potrivit prevederilor art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea OG nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, "Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004".
Față de această stare de fapt, Curtea constată că solicitarea reclamantei de anulare a hotărârii nr.10432/06.08.2008 este tardivă, urmând să admită excepția tardivității capătului de cerere având ca obiect desființarea acestui act administrativ și să respingă acest petit ca tardiv.
Curtea constată că la data de 15.05.2009 reclamanta s-a adresat din nou pârâtei cu o cerere prin care a solicitat revizuirea hotărârii nr. 10432/06.08.2008.
Pârâta a răspuns reclamantei prin adresa nr.12270 din 21.05.2009, în cuprinsul căreia menționează că se respinge solicitarea reclamantei față de împrejurarea că hotărârea a cărei revizuire se solicită este definitivă, nefiind atacată cu contestație la instanța competentă. Totodată s-a reținut că reclamanta nu a depus documente în plus față de cele analizate cu ocazia pronunțării hotărârii nr. 10432/06.08.2008, astfel că hotărârea inițială este emisa în acord cu dispozițiile legale în vigoare, pârâta statuând că solicitarea reclamantei ca fiind nefondată.
În drept, Curtea constată că în acord cu prevederile art.7 alin.3 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea OG nr.105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, modificată și completată, "Comisia este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată". Prin urmare, pârâta avea obligația legală de a soluționa cererea reclamantei printr-o hotărâre motivată, iar nu printr-o adresa. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație si Justiție în decizia nr.785 pronunțată la data de 25.02.2004 în dosar nr.1087/2004 (filele 20-21 dosar).
Curtea constată că adresa a cărei anulare se solicita are caracterul unui act administrativ față de împrejurarea că produce efecte juridice în ceea ce privește statutul reclamantei. Prin consecințele sale adresa provocă reclamantei o vătămare a unui drept legitim. Prin urmare, instanța va analiza pe fond cererea reclamantei de anulare a adresei menționate, aceasta fiind un act administrativ jurisdicțional ce face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ. În acest sens a statuat și instanța supremă în decizia mai sus invocată.
Curtea constată că drepturile reclamantei sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.
După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 367/2001; Legea nr. 367/2001; Legea nr. 319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr. 323/2004; Legea nr. 148/2005 și prin Legea nr. 204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, "beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 139 din 22.02.2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
Împrejurarea că părinții reclamantei au fost strămutați în altă localitate nu este contestată de către pârâtă, această stare de fapt fiind, de altfel confirmată prin declarațiile autentificate ale numiților și (filele 40-41 dosar).
Instanța reține că reclamanta nu era născută la momentul la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din, județul în din județul S, însa s-a născut în perioada refugiului acestora.
Instanța consideră că acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 nu poate fi condiționată de o interpretare strictă a dispozițiilor legale incidente în cauză, impunându-se luarea în considerare a scopului avut de legiuitor la edictarea acestor măsuri reparatorii.
Instanța observă, din acest punct de vedere, că Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 are menirea - astfel cum indică însuși titlul actului respectiv - de a acorda anumite drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută la momentul strămutării părinților săi, însă s-a născut în perioada în care aceștia au fost strămutați, instanța subliniază că această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul nașterii sale.
Instanța observă că strămutarea părinților reclamantei a determinat abandonarea de către aceștia a tuturor bunurilor imobile deținute în zona din care au fost alungați, cu consecința lipsirii acestora de o parte importantă din averea lor, coroborată cu lipsa unei locuințe în zona în care au fost nevoiți să se refugieze.
Aceste lipsuri nu au putut fi remediate în perioada scurtă care a trecut de la momentul strămutării și până la nașterea reclamantei, fiind justificată presupunerea că starea materială a părinților reclamantului nu permitea acestora să asigure reclamantei condițiile de creștere pe care le-ar fi putut asigura în absența strămutării. Reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în condițiile în care - dată fiind starea de război în care se găsea România la momentul respectiv - aceștia nu puteau beneficia de sprijin din partea Statului Român.
De aceea, instanța apreciază că reclamanta beneficiază de statutul acestora, de refugiați, dat fiind faptul că a fost afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care au fost supuși părinții săi.
O interpretare contrară a acestor texte legale ar conduce la excluderea pe considerente formale a unor persoane care au fost în mod evident afectate de persecuțiile etnice la care au fost supuse familiile din care făceau parte.
De asemenea, instanța apreciază ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada legală de concepție. În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă prin decizia nr.2622/16.09.2003 pronunțată în dosar nr.102/2003 și decizia nr.2623/16.09.2003 pronunțată în dosar nr.1003/2003 (filele 23-26 dosar).
Sub acest aspect, instanța consideră că nașterea drepturilor prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ și, eventual, la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepției persoanei în cauză.
Data concepției persoanei în cauză poate fi avută în vedere la determinarea statutului de persoană strămutată, dar nu poate fi considerată ca un criteriu de excludere de la acordarea acestui statut.
Dată fiind această situație, instanța apreciază ca fiind nelegală adresa nr.12270/21.05.2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T, act administrativ prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Constatând nelegalitatea acestei adrese, în raport cu starea de fapt reținută, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T și va anula adresa nr. 12270 din 21.05.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C
În consecință, instanța va obliga Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, începând cu data de 01.06.2009, astfel cum se menționează în art.5 din HG nr.127/2002, conform căruia indemnizațiile lunare se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii acestora.
Curtea va respinge în rest acțiunea în sensul că admite excepția tardivității introducerii contestației împotriva Hotărârii nr.10432/06.08.2008 emisă de către pârâtă și în consecință respinge acțiunea reclamantei având ca obiect anularea acestui act.
Totodată, instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în Mun. T,-, Jud. T în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII T, cu sediul în T, strada - -, -.
Anulează adresa nr.12270 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T la data de 21.05.2009 și obligă pârâta prin Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 să emită o hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar a prevederilor art.1 lit. c din Legea nr.189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 din același act normativ, începând cu data de 01.06.2009.
Respinge în rest acțiunea în sensul că admite excepția tardivității introducerii contestației împotriva Hotărârii nr.10432/06.08.2008 emisă de către pârâtă și în consecință respinge acțiunea reclamantei având ca obiect anularea acestui act.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./09.-
Tehnored./09.11.2009
Ex.2
Emis 2 comunicări
. - T, str.C-tin nr.14
. Casa Județeană de Pensii T - T, str.- -, -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
