Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚĂ Nr. 34
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu
Grefier: - -
*******
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsind pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții prezente.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 10415 din 22.12.2004 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitându-se anularea acesteia, acordarea drepturilor ce i se cuvin conform Legii nr. 309/2002 începând cu data de 15.12.2004.
În motivarea cererii reclamantul arată că inițial conform prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 309/2002 a solicitat acordarea drepturilor ce i se cuvin ca urmare efectuării stagiului militar în cadrul detașamentelor de muncă, iar această cerere i-a fost respinsă.
Prin sentința nr. 129 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA Secția Contencios Administrativ și Fiscal i-a fost admisă acțiunea, anulându-se hotărârea nr. 10415 din 22 decembrie 2004 emisă de pârâtă, constatându-se că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pe perioada 15.09.1956 - 14.11.1957, fiind obligată Casa Județeană de Pensii D să emisă o hotărâre prin care să acorde reclamantului aceste drepturi, începând cu 1 ianuarie 2005.
Ca urmare a recursului declarat de Casa Județeană de Pensii D prin decizia nr. 4235 din 4 iulie 2005 s-a casat sentința menționată anterior și pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.
Ulterior, reclamantul menționează că a obținut certificatul nr. - din iunie 2007 eliberat de MI - Arhivele Naționale Centrale B din care rezultă că a fost militar la Detașamentul de Muncă de la data de 6.09.1956 până la data de 14.11.1957.
S-a formulat o nouă cerere la Casa de Pensii D fiind emisă hotărârea nr. 11146 din 15.08.2006, prin care i-au fost acordate drepturile solicitate începând cu 1.08.2007 în loc de 15.12.2004.
Prin sentința nr. 4417 din 22 octombrie 2007 Tribunalului Doljs -a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, declinându-se competența în favoarea Curții de Apel, C - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, reținându-se că potrivit art. 6 alin. 5 din Legea nr. 309/2002 revine acestei instanțe competența materială de soluționare a cauzei.
Pe rolul Curții de APEL CRAIOVA Secția Contencios Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la nr-.
Reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că formulează contestație împotriva hotărârii nr. 11146 din 15.08.2007 emisă de CJP D, motivat de faptul că în mod greșit drepturile conferite de Legea nr. 309/2002 nu i-au fost acordate începând cu 15.12.2004, dată la care a depus prima cerere, fiindu-i acordate la o dată ulterioară, respectiv începând cu 1.08.2007.
Se mai menționează că nu are nici o culpă în ceea ce privește lipsa documentelor justificative la momentul formulării primei cereri, întrucât certificatul nr. -/2007 i-a fost remis mai târziu.
Curtea analizând acțiunea așa cum a fost precizată în raport de actele și probele existente la dosarul cauzei apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum rezultă din sentința nr. 129/2005 a Curții de APEL CRAIOVA și decizia nr. 4235/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, cererea inițială a reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 a fost respinsă, întrucât reclamantul nu a făcut dovada efectuării stagiului militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului.
Deci, cu privire la această cerere a intervenit autoritatea de lucru judecat.
Ulterior, reclamantul ca urmare a obținerii certificatului nr. - din iunie 2007 emis de MIRA în care se atestă că acesta figurează în registrele de evidență de la Detașamentele de Muncă și. în perioada 6 septembrie 1956 - 14.11.1957, a formulat o nouă cerere în urma căreia s-a emis hotărârea nr. 11146 din 15.08.2007 de către CJP prin care i-a fost admisă cererea reclamantului, dispunându-se acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002 începând cu 1.08.2007.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 309/2002 stabilirea și plata drepturilor prevăzute de acest act normativ se face la cerere pe baza înscrisurilor din libretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele Militare Județene și de UM 02405 Pitești, iar conform art. 5 alin. 1 persoanele care îndeplinesc cerințele legii beneficiază de drepturile acordate cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
După cum se constată din conținutul hotărârii nr. 11146 din 15.08.2007, reclamantul a formulat cerere da CJP D sub nr. 19503 din 26.07.2007, iar drepturile i-au fost acordate începând cu 1.08.2007, fiind respectate astfel dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 309/2002.
Nu i se pot acorda drepturile reclamantului prevăzute de Legea nr. 309/2002 începând cu 15.12.2004 întrucât soluționarea cererii inițiale a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum s-a reținut anterior, iar la momentul formulării acesteia nu-i fusese emis certificatul care să îi ateste efectuarea stagiului militar în detașamentele de muncă, reținându-se că reclamantul nu se încadrează în dispoz. art. 1 din lege.
Înscrisul ce atestă situația prev. de art. 1 din Legea nr. 309/2002 a fost obținut în iunie 2007, fapt ce l-a îndreptățit pe reclamant să formuleze cererea din 26.07.2007 care a primit o rezolvare favorabilă, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 din această lege.
Întrucât nu există motive de fapt și de drept care să atragă anularea hotărâri contestată de reclamant, avându-se în vedere și cele reținute anterior cât și dispoz. art. 6 alin. 5 din Legea nr. 309/2002, Curtea urmează să respingă acțiunea așa cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea reclamantului, domiciliat în Loc. B-, jud. D, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, așa cum a fost precizată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud. I
Ex.4//15.02.2008
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Iuliana Rîciu