Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 376/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 376/2008
Ședința publică din 11 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus
GREFIER: ---
S-au luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000.
La apelul nominal se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată și este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
La data de 8 aprilie 2008 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtei, prin care solicită respingerea acțiunii și, totodată, în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reclamantul, care întrebat fiind ce s-a întâmplat în anul 1940 arată că: "În iarna anului 1943 părinții s-au refugiat din localitatea, aflată sub ocupație maghiară, în Câmpia- unde au locuit la un unchi, iar eu m-am născut în refugiul părinților la data de 17 februarie 1944 în Câmpia-, deși în certificatul de naștere apare localitatea, raionul H datorită faptului că părinții mei au înregistrat nașterea acolo." Precizează că a stat în refugiu până în anul 1945 și că locuia în Ciucea.
Instanța, găsind cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2008, reclamantul a solicitat instanței anularea Hotărârii nr.22637 din 11 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată din Legea 189/2000 întrucât are calitate de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu.
Pârâta, prin întâmpinare (fila 6-7), a solicitat respingerea acțiunii, invocând faptul că martorul a fost refugiat din Vânători, astfel că nu se putea afla în aceeași localitate așa cum declara și în plus nefiind județul S nu putea avea cunoștință despre aflarea sau despre motivul unui eventual refugiu al reclamantului din această localitate.
Și alți martori s-au aflat concomitent în mai multe locuri, s-a observat de persoanele pentru care au dat declarații, atestând refugieri din mai multe localități.
Toate aceste refugieri de prin tot județul C atestate de acești martori sunt o dovadă incontestabilă în defavoarea reclamantului.
Curtea analizând cererea formulată reține că aceasta este fondată.
Prin nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 și prin nr.127/2002 s-au prevăzut drepturi bănești de care beneficiază persoanele care s-au aflat în situația de "refugiat".
Din actele de stare civilă, rezultă că reclamantul s-a născut în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu, respectiv la 17 februarie 1944 în localitatea.
În probațiune reclamantul a mai anexat adeverință emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative- Arhivele Naționale cu nr. 2546 din 19 decembrie 2007, copia certificatului de căsătorie (fila 11), copia certificat de naștere (fila 11), copia buletinului de identitate (fila 12), declarațiile martorilor G și (fila 14,16), care declară că, datorită persecuțiilor etnice părinții reclamantului împreună cu reclamantul au fost nevoiți să se refugieze din satul comuna județul C în localitatea Câmpia județul C, și s-au reîntors din refugiu în cursul lunii mai 1945 în satul natal, județul
Față de această stare de fapt, instanța apreciază că și reclamantul are calitate de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii 16 februarie 1944 și data încetării refugiului.
Pentru aceasta instanța a avut în vedere că s-a dovedit situația de refugiați a părinților reclamantului, astfel că și acesta, minor fiind, a avut această situație.
În considerarea dispozițiilor art.100 Cod fam. și art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954 Curtea reține că pentru reclamantul minor era exclus alt domiciliu decât cel al părinților săi. Pe de altă parte, având în vedere vârsta reclamantului la acea dată, era exclusă și manifestarea de voință a acestuia în sensul alegerii unui alt domiciliu, luând în considerare dispozițiile art.8 din Decretul nr.31/1954.
Curtea are în vedere și faptul că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu de la acordarea drepturilor bănești.
Tinând cont și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, instanța apreciază că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor - refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, - statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal tuturor cetățenilor săi.
Pentru acestea, Curtea, în temeiul art.1 și 11 din Legea nr.29/1990 va admite acțiunea și va dispune anularea Hotarârii nr. 22637 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtă.
Drept consecință va obliga pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute de nr.OG105/1999 pentru perioada 17 februarie 1944-6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în H- jud. C împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII cu sediul în C-N- jud. C și în consecință:
Dispune anularea Hotărârii nr.22637/11.02.2008 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 17 februarie 1944-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2008.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - --- - ---
Red./
4 ex./21.04.2008
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Sergiu Leon Rus