Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 43/2008
Ședința publică din data de 16 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 23389/20.08.2007 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constatând că reclamantul a fost citat pentru acest termen inclusiv cu mențiunea " prezența obligatorie la interogatoriu" și de a preciza numele și adresa unui alt martor care cunoaște aspecte legate de refugiul reclamantului, sub sancțiunea decăderii din probă în condițiile în care nu depune la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data încuviințării lista cu numele și adresa martorului propus, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu martorul G s-a întors cu mențiunea decedat și având în vedere faptul că reclamantul nu s-a conformat, dispune decăderea reclamantului din proba testimonială încuviințată la termenul anterior.
Curtea de Apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 13.09.2007 sub nr- reclamantul, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 22.389 emisă la data de 20.08.2007, obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 189/2000.
În motivare, reclamantul arată că împreună cu părinții a fost refugiat în urma de la Viena din anul 1940 în satul, că această împrejurare este cunoscută de martorii refugiați care au trecut prin localitatea arătată.
Răspunzând celor evocate prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, fundamentat pe aceea că declarațiile martorilor nu atestă situația de refugiu, martorul G neputând avea cunoștință de împrejurările evocate întrucât în anul 1941 era refugiat în
Analizând cele susținute de părți, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 22.380 emisă la data de 20.08.2007 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul reținându-se că actele depuse conțin date contradictorii.
Potrivit prev. art. 1 din nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele șase situații exprese prevăzute de lege.
Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuției exercitate în perioada menționată.
Aceste condiții sunt dovedite prin declarațiile martorilor audiați de instanță. Astfel, martorul - beneficiar al legii arătate - relevă că în perioada ocupării, dat fiind teroarea, umilința, impuse de autoritățile maghiare, populația română, inclusiv tinerii din teritoriul ocupat, au fost nevoiți să se refugieze în zone libere. În acest context și al persecuției etnice, arată martorul, și familia reclamantului, părinții și copiii, inclusiv acesta, au fost nevoiți să se refugieze în martie 1941 din în, localitate unde au fost reîntâlniți la întoarcere. Aceste împrejurări, arată martorul, sunt cunoscute și de
Prin declarația dată la notar, acest din urmă martor relevă că familia reclamantului a fost nevoită să se refugieze din satul, comuna, în satul, localitate ce în aceea perioadă aparținea Românie, aceste aspecte fiind cunoscute întrucât se afla în aceea localitate și are calitatea de beneficiar al legii.
Se poate așadar constata din acte că reclamantul împreună cu părinții săi s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate urmare a persecuției etnice, că a avut de suferit alături de părinți consecințele refugierii, context în care ipoteza normei legale instituite de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este întemeiată.
Desigur, se susține că cele relevate de martori nu pot fi reținute în lipsa unei confirmări prin acte oficiale. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât în contextul dispozițiilor legii evocate mai sus și a normelor de aplicare, dovada se poate face prin orice mijloace de probă, inclusiv prin declarații de martori. Ori, martorii audiați de instanță relevă situația refugierii masive a populației ce a inclus printre aceștia și familia reclamantului.
Ca atare, față de cele rezultate din acte, susținerile pârâtei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și celelalte susțineri ale pârâtei întrucât din declarația dată în fața instanței nu rezultă contradicții cu privire la refugiere, iar pe de altă parte, se omite a se avea în vedere că prin declarații se relevă situații concrete, cunoscute din contextul perioadei ce a determinat refugierea în masă a persoanelor, care fie au plecat din aceeași localitate, fie s-au întâlnit în localitatea în care s-au refugiat.
Prin urmare, reținând că față de cele rezultate din acte susținerile reclamantului sunt întemeiate, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea pârâtei și, pe cale de consecință, va dispune obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și la acordarea drepturilor pentru perioada dovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu domiciliu în satul, nr. 319, comuna, jud. împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22.389/20.08.2007 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada martie 1940 - octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de nr.OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2007.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./21.01.2008.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu