Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 46/2008

Ședința publică din data de 16 IANUARIE 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

GREFIER: - -

-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22406/20.08.2007 emisă de către pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martora, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 15.01.2008 pârâta a depus declarațiile pe care martorii citați le-au dat cu privire la refugiul altor persoane, în 2 exemplare. La data de 16.01.2008 s-au depus procesele verbale de executare mandatelor de aducere privind pe martorii și.

În conformitate cu prevederile art.193 pct.1 Cod pr.civ. sub prestare de jurământ, Curtea a procedat la audierea martorei prezente, declarația acesteia fiind consemnată conform procesului - verbal anexat la dosar la fila 61.

Curtea, având în vedere că martorul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la acest termen de judecată în vederea audierii, în procesul verbal de executare a mandatului de aducere menționându-se că acesta se află în imposibilitatea de a se prezenta din motive medicale și având în vedere că reclamantul nu a solicitat înlocuirea martorului, dispune aplicarea disp. art. 188 alin. 3.pr.civ.

Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 11.10.2007, reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 22.406/20.08.2007 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă.

Pârâta Casa Județeană de Pensii C, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu sunt dovezi în susținerea cererii sale.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2007, sub nr. 53.956, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune actele de stare civilă, precum și declarații de martori, autentificate de notarul public.

Prin hotărârea nr. 22.406/20.08.2007 pârâta respinge cererea reclamantului, apreciind că nu s-au dovedit susținerile acesteia pentru încadrarea în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.

La adoptarea acestei hotărâri autoritatea emitentă a avut în vedere împrejurarea că declarațiile martorilor care au atestat refugiul reclamantului nu sunt în măsură să constituie temei al recunoașterii statutului de refugiat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.

Astfel, s-a relevat în cuprinsul întâmpinării că martorii și, deși beneficiari ai unor hotărâri prin care li se recunoaște statutul de refugiat, atestă refugiul mai multor persoane în și din diferite localități, astfel încât nu puteau avea cunoștință de evenimentele petrecute în

Această apreciere a declarațiilor s-a făcut prin prisma condițiilor obiective și subiective în care martorii au perceput faptele relatate, a duratei timpului care a trecut de la data producerii faptului la care martorii au declarat că au asistat.

Autoritatea emitentă a actului atacat a apreciat aceste mărturii drept neveridice.

S-a relevat că acești martori au relatat că au mai asistat și la refugiul altor persoane din localități răspândite în tot județul C, din coroborarea tuturor acestor mărturii rezultând că ele nu pot forma intima convingere referitoare la reflectarea în mod exact a realității obiective.

În vederea aflării adevărului în cauză, Curtea a încuviințat administrarea cu respectarea principiului nemijlocirii a probelor testimoniale, procedând la audierea în ședință publică a martorei, iar în privința martorului, a făcut aplicarea disp. art. 188 alin. 3.pr.civ. întrucât acesta nu s-a prezentat în instanță după emiterea mandatului de aducere, iar reclamantul nu a solicitat înlocuirea sa.

Conform depoziției martorei, aceasta nu cunoaște nimic despre refugiul reclamantului și nici despre un eventual motiv de refugiu.

Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.

Cercetând mărturia depusă în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, conform cărora veridicitatea declarațiilor ambilor martori este pusă sub semnul întrebării de numărul mare al refugiilor atestate, în și din localități diferite, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este nefondată, acesta nefiind în măsură să dovedească faptul că s-a refugiat din cauza persecuțiilor etnice instituite de către autoritățile de ocupație.

Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și întemeiat pe probațiunea administrată în cauză, Curtea va respinge acțiunea introductivă ca nefondată, întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1.169. civ. și art. 18 din legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în mun. G,-, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C- Str. - nr. 2.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.

dact. /4 ex./09.02.2008.

Președinte:Floarea Tămaș
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Cluj