Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 31/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. - -

DECIZIE NR. 31/CA/2010 - R

Ședința publică din 21 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Filimon Marcela Olimpia- JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc

- - judecător

- grefier

********

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M - COMISIA PENTRU PROTECȚIA COPILULUI a JUDEȚULUI S, cu sediul în S M,-, împotriva Sentinței nr. 532/CA/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. -, în contradictoriu cuintimata reclamantă, din S M,-,.14,.93, având ca obiect -refuz acordare drepturi protecție socială (persoane cu handicap ).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului pârât Consiliul Județean S M - Comisia Pentru Protecția Copilului a Județului S M - consilier juridic, în baza delegației de reprezentare nr. 133 din data 19.01.2010, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza este la al treilea termen de judecată, după care:

Reprezentantul recurentului arată că nu are alte cereri, excepții, probleme prealabile.

Instanța, invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul recurentului arată că recursul a fost depus la data de 09.01.2010 și solicită respingerea excepției.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Constată că prin Sentința nr. 532/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- în ședința publică din data de 11.12.2008, a fost admisă acțiunea reclamantei H împotriva pârâtului Consiliul Județean S M - Comisia Pentru Protecția Copilului, și, în consecință, a fost anulată Hotărârea nr.639(D)/l6.07.2008 emisă de pârâtă și obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care minorul, născut la data de 06.11.1998 să fie încadrat într-un grad grav de handicap, cu consecința beneficierii de drepturile de asistență socială sub formă de prestații sociale prevăzute de Legea nr.448/2006 corespunzătoare gradului grav de handicap.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Județean-Comisia Pentru Protecția Copilului SMs olicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii nr. 639/2008 emisă de pârâtă, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care minorul, născut la data de 06.11.1998 să fie încadrat într-un grad grav de handicap, cu consecința beneficierii de drepturile de asistență socială sub formă de prestații sociale prevăzute de Legea nr.448/2006 corespunzătoare gradului grav de handicap, fără cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că pârâta nu a luat hotărârea corectă prin care minorul a fost încadrat în gradul accentuat de handicap, întrucât acesta s-a născut cu boli foarte grave ce necesită un tratament îndelungat și îngrijiri permanente. A mai menționat că minorul a fost internat de mai multe ori la diferite clinici din țară, necesitând controale regulate la medicul specialist. Reclamanta a concluzionat că, raportat la diagnosticul minorului, trebuie să-i asigure tratamentul medicamentos zilnic precum și pregătirea școlară.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Județean S M-Comisia Pentru Protecția Copilului SMa solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, motivând că, familia a fost anunțată în repetate rânduri că încadrarea în grad de handicap grav a copilului va fi înlocuită odată cu creșterea în vârstă a acestuia, deoarece menținerea gradului grav de încadrare a fost susținut mai mult din perspectiva subordonării evaluării interesului superior al minorului, decât din perspectiva diagnosticului medical și a gradului limitării de activitate și restricțiilor de participare.

Pârâta a concluzionat că gradul limitării de activitate și a restricțiilor de participare a fost stabilit ca fiind moderat, corespunzător unei includeri sociale cu dificultăți potențial surmenabile.

În drept a fost invocat art.115, Cod de procedură civilă, Ordinul nr.752/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, art.10 alin.3 din HG nr.1437/2004.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că minorul, fiul reclamantei, născut la data de 6 noiembrie 1998, fost încadrat prin Hotărârea nr.639(D)din 16.07.2008 emisă de pârât în gradul de handicap accentuat.

Anterior emiterii hotărârii a cărei anulare se solicită, minorul a fost încadrat în gradul de handicap grav, conform certificatului nr.556/18.07.2007, necesitând asistent personal și eliberându-i-se recomandările prevăzute în planul de recuperare a copilului cu dizabilități.

În consonanță cu dispozițiile Ordinului 752/2002 al Ministerului Sănătății și Familiei, raportat la circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că măsurile și serviciile de protecție socială, de intervenție și sprijin, au ca finalitate ameliorarea condițiilor de viață individuală și socială pentru a asigura și a sprijini dezvoltarea maximă a potențialului copilului.

Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată, respectiv au un grad de dependență fizic și psihic ridicat. În această situație, autonomia copilului este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului, drept urmare, minorul necesită îngrijire specială și supraveghere permanentă din partea altei persoane.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că boala de care suferă minorul a debutat de la vârsta de trei săptămâni și necesită tratament regulat medicamentos.

Aceste recomandări nu vor putea fi respectate dacă minorul nu este îngrijit și supravegheat permanent de către aparținători.

Din coroborarea probelor administrate, Tribunalul a constatat că la încadrarea în grad de handicap nu au fost luate în considerare toate condițiile prevăzute de actele normative în materie, și reținând îndeplinirea condițiilor pentru încadrarea în grad grav de handicap în ceea ce-l privește pe minorul, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Județean S M - Comisia Pentru Protecția Copilului a Județului SMs olicitând în principal admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și respingerea cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și să respingerea acțiunii formulată de reclamant.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, sens în care recurenta a invocat excepția lipsei competenței materiale a soluționării cauzei de către secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare. Potrivit art. 124 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului "cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența Tribunalului d e la domiciliul copilului". Cauzele care se judecă în temeiul Legii 272/2004 se soluționează de către secția civilă a Tribunalului d e la domiciliul copilului și nu secția comercială și de contencios administrativ a acestei instanțe. Prin urmare, contestația depusă de reclamantă trebuia soluționată de secția civilă a Tribunalului Satu Mare și nu de secția comercială a acestei instanțe, deoarece actul dedus judecății este unul de drept comun și nu este unul administrativ.

Un alt motiv de recurs invocat este acela că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că prin obligarea emiterii unui nou act prin care minorul să fie încadrat în grad de handicap grav, instanța de fond s-a transformat într-un veritabil organ de specialitate al unei autorități publice care face parte din puterea executivă, întrucât potrivit art. 85 alin. 2 din legea 448/2006 "încadrarea în grad și tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecția copilului" care este un organ de specialitate al consiliilor locale sau județene.

Mai apreciază că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond nu a făcut corelarea criteriilor psihosociale cuprinse în Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei și al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție nr. 725/01.09.2002, cu criteriile medicale cuprinse în anexa 2 aceluiași Ordin.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat anularea Hotărârii nr. 639/2008 din 16.08.2008 și emiterea unei noi hotărâri prin care fiul intimatei să fie încadrat într-un grad grav de handicap cu drepturile sociale aferente ce i se cuvin în conformitate cu legile în vigoare, de asistență permanentă și îngrijire.

În motivarea întâmpinării intimata arată că fiul acesteia a fost internat în repetate rânduri la Clinica din Târgu M și necesită tratament îndelungat și îngrijiri.

În drept au fost invocate dispozițiile Codului d e Procedură Civilă precum și Ordinul 752/2002 emis de Ministrul Sănătății și Familiei și al Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție.

În ședința publică din data de 21.01.2010, instanța, din oficiu, a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului.

Examinând această excepție Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă "termenul de recurs este de 15 de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Obiectul cauzei îl constituie anularea unei hotărâri privind încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție socială, emisă în baza Legii nr.272/2004, fiind aplicabile dispozițiile acestei legi.

Potrivit art. 124 din acest act normativ "cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protecție specială sunt de competența Tribunalului d e la domiciliul copilului ", termenul de declarare a recursului fiind de 10 zile de la data comunicării hotărârii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 128 din Legea nr.272/2004.

Din cuprinsul actelor de la dosar reiese că sentința atacată a fost comunicată recurentei la data de 22.12.2008, iar prin raportare la acest moment, termenul de recurs, calculat conform art.101al. 1 și 5 Cod procedură civilă s-a împlinit la data de 05.01.2009, ori recursul a fost declarat la 09.01.2009, deci peste termenul prevăzut de lege.

Este adevărat că în sentință termenul de recurs a fost trecut ca fiind de 15 zile de la comunicare, însă acest aspect nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării excepției, deoarece calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată sunt date de către lege, nu de judecător. Pe de altă parte, recursul apare tardiv declarat chiar și raportat la termenul de 15 zile, acesta împlinindu-se la data de 07.01.2009.

Pentru considerentele arătate excepția tardivității recursului urmează a fi admisă, iar recursul, în baza art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va fi respins ca tardiv.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca tardiv recursul declarat de recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN S M - COMISIA PENTRU PROTECȚIA COPILULUI a JUDEȚULUI S,cu sediul în S M,-, împotriva Sentinței nr. 532/CA/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cuintimata reclamantă, din S M,-,.14,. 93, jud. S M, sentință pe care o menține în totul

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red. hot.; 28.01.2010

Jud. fond:

Dact. I; 30.01.2010; 4 ex.

- două exemplare comunicate cu:

-recurentul pârât Consiliul Județean S M - Comisia Pentru Protecția Copilului a Județului S, cu sediul în S M,-, jud. S

- intimata reclamantă, din S M,-,.14,. 93, jud. S

- două comunicări emise la ___. 02.2010; predate la expediție la ___.02.2010.

Președinte:Filimon Marcela Olimpia
Judecători:Filimon Marcela Olimpia, Marinescu Simona, Sotoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 31/2010. Curtea de Apel Oradea