Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 451
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier:
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului împotriva sentinței civile nr. 340 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru recurentă consilier juridic și avocat pentru intimata - reclamantă, cu delegație la dosar.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Avocat depune la dosar în copie Dispoziție privind asigurarea dreptului la prestații sociale sub forma de prestații sociale persoanei cu handicap grav, dispoziție care privește o altă persoană dar o depune ca o practică a recurentei.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta -pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În susținerea motivelor de recurs arată că se află internată la Căminul pentru persoane vârstnice B și aceste persoane nu beneficiază de îndemnizații suplimentare. La dosar s-a depus o adresă de la Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap cu care s-a făcut dovada că Centrul de îngrijire și asistență B are calitatea de centru rezidențial.
Av. având cuvântul pentru intimata - reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
În combaterea motivelor de recurs arată că se vorbește despre centru rezidențial public, dar nu poate fi vorba de Căminul de bătrâni Acesta nu se încadrează în această categorie întrucât nu are specificul și profilul necesare, este vorba în fapt de protejarea persoanei cu handicap. Căminul de bătrâni nu are infrastructura necesară pentru persoanele cu handicap, nu se încadrează în dispozițiile art. 51 din legea nr. 448/2006. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 340 din 16.06.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanta, prin curator, împotriva pârâtei Direcția Generala de Asistenta Socială și Protecția Copilului B, obligând pârâta să plătească reclamantei prestații sociale potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006, începând cu data de 01.01.2007 și în continuare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta este persoană cu handicap grav, astfel cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 6981/22.11.2007 emis de Comisia de evaluare persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul Consiliului Județean
Începând cu data de 12.06.2006 reclamanta este beneficiara serviciilor sociale acordate în Centrul de îngrijire și asistență socială motiv care determinat ca, după intrarea în vigoare Legii nr. 448/2006, să nu mai primească indemnizația lunară definită prin art. 5 pct. 19 din lege ca fiind prestația socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de șanse, asigurarea unei vieți autonome și favorizarea incluziunii lor sociale și bugetul personal complementar, lunar; la punctul 5 al aceluiași text se prevede că acest buget stabilește limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcție de gradul de handicap pentru plata taxei de abonament radio / TV, abonamentului telefonic cu impulsuri incluse și taxei pentru abonamentul la curentul electric.
Potrivit art. 58 alin. 11 din Legea nr. 448/2006 plata drepturilor prevăzute la aliniatul 1 și 5 se realizează prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale. Indemnizația lunară și bugetul personal complementar sunt prestații prevăzute la aliniatul 4 al articolului 58 din lege.
Potrivit art. 57 alin. 6 nu pot beneficia de prevederile alin. 4 ) adulții cu handicap îngrijiți și protejați în centre rezidențiale publice cu excepția centrului de tip respiro.
Potrivit art. 12 din Legea 47/2006 furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, în centre de zi și rezidențiale, așezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat și care dispune de infrastructura adecvată furnizării acestora.
Având în vedere că reclamanta este persoană cu handicap grav, iar Centrul de Îngrijire și Asistență Socială nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 51 din lege, se apreciază ca întemeiată cererea.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Direcția Generala de Asistenta Socială și Protecția Copilului B a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:
Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006 persoanele cu handicap grav - astfel cum este și reclamanta potrivit certificatului nr. 6981/22.11.207 - au beneficiat de toate drepturile de asistență socială care se acordă persoanelor cu handicap, inclusiv dreptul la asistență socială sub forma prestațiilor sociale.
Sunt de reținut dispozițiile art. 51 alin. 1 și alin. 3 lit. a) din Legea nr. 448/2006 care trebuie raportate la faptul că reclamanta este beneficiara unui centru care cade sub incidența art. 51, respectiv Centrul de Îngrijire și Asistență Socială Acest centru se încadrează în art. 51 din Legea nr. 448/2006 conform certificatului de acreditare seria A nr. - eliberat de Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale la data de 15.02.2006, pentru o perioadă de 3 ani.
Totodată, sunt de reținut dispozițiile art. 43 alin. 4 lit. b) coroborat cu art. 58 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 448/2006 potrivit cărora adulții cu handicap grav sau reprezentanții lor legali, pe perioada în care adulții cu handicap grav se află în centre rezidențiale publice nu pot beneficia de prestații sociale, respectiv indemnizația lunară și buget personal complementar lunar.
Recursul este fondat.
Drepturile a căror acordare a fost solicitată de reclamantă - indemnizația lunară și bugetul complementar lunar - sunt reglementate de art. 57 (la data sistării drepturilor - 1.01.2007, articol care a devenit art. 58 după republicarea legii în Monitorul Oficial al României nr. 1 din 3 ianuarie 2008) alin. 4 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, potrivit acestui text, adultul cu handicap beneficiază, în condițiile acestei legi, de următoarele prestații sociale: a) indemnizație lunară, indiferent de venituri; b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri; cuantumul acestora este prevăzut în cadrul acelorași dispoziții.
În alineatele următoare sunt reglementate cazurile în care aceste drepturi nu se acordă, fiind vorba, în principiu, de persoanele aflate în îngrijirea altor persoane sau instituții. Astfel, potrivit alin. 6 lit. a) nu pot beneficia de prevederile alin. 4 adulții cu handicap îngrijiți și protejați în centre rezidențiale publice, cu excepția centrului de tip respiro.
În această din urmă situație (cea prevăzută de art. 57 alin. 6 lit. a) se află și reclamanta, în calitatea sa de persoană cu handicap grav, îngrijită și protejată Centrul de Îngrijire și Asistență
Astfel cum rezultă din certificatul de acreditare seria A nr. - eliberat, pentru o perioadă de trei ani, la data de 15.02.2006, de Comisia de a de Serviciu Sociale B, Centrul de Îngrijire și Asistență B este acreditat în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 să furnizeze următoarele servicii sociale: găzduire pe perioadă nedeterminată; servicii de îngrijire social-medicală; servicii de îngrijire paleativă; promovare relații sociale; reintegrare comunitară și servicii de asigurare a hranei.
Centrul de Îngrijire și Asistență B, astfel cum rezultă din însăși denumirea sa, precum și din tipurile de servicii sociale pe care le furnizează, este un centru rezidențial în sensul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 (devenit art. 51 după republicarea legii) - respectiv o locație în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat, care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora și în care persoana cu handicap este găzduită cel puțin 24 de ore - de tipul celui prevăzut la alin. 3 lit. a) al art. 50, respectiv centru de îngrijire și asistență. În același sens sunt și dispozițiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială.
Este irelevant faptul că, începând cu data de 12.06.2006, reclamanta plătește contribuția de întreținere la cămin - fapt care rezultă din adeverința nr. 4854/1.10.2007 eliberată de Căminul pentru persoane vârstnice B - întrucât nu plata contribuției de întreținere era destinația sumelor reprezentând indemnizația lunară și bugetul personal complementar lunar. Din interpretarea art. 57 din Legea nr. 448/2006 (art. 58 după republicare) rezultă că aceste prestații sociale se acordă persoanei cu handicap grav care se îngrijește singură sau familiei acestuia pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și întreținere ori a asistentului personal profesionist care îi acordă îngrijire și protecție; deci, indemnizația se acordă pentru îngrijire și protecție, nu pentru anumite costuri de întreținere. Reclamanta beneficiază (în contul celor două prestații sociale în discuție) de serviciile sociale pentru care Centrul de Îngrijire și Asistență Baf ost autorizat, servicii pe care, dacă n-ar fi avut calitatea de persoană cu handicap, ar fi trebuit să le plătească.
Față de cele ce preced, curtea constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor din Legea nr. 445/2006 anterior analizate și, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, o va schimba în tot, in sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D
Admite recursul contencios administrativ promovat de recurenta - pârâtăDirecția Generală de Asistență Socială și Protecția Copiluluiîmpotriva sentinței civile nr. 340 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, reprezentată prin curator.
Modifică în tot sentința civilă nr. 340 din 16.06.2008 a Tribunalului Bacău.
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30 aprilie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red.
3 ex. 15 mai 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Vera Stănișor, Lăcrămioara