Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 453/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 453

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara

Grefier:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre examinare recursul promovat de reclamantaConfederația Națională Sindicală " Cartel ", Filiala, în numele și pentru membrii de sindicatului Salariaților din Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, precum și recursul promovat de pârâta Direcția sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor B, ambele îndreptate împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 ianuarie 2009 Tribunalului Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta - reclamantă, cu delegație la dosar, lipsind recurenții - reclamanți persoane fizice și recurentul -pârât.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 8 aprilie 2009 s-a depus la dosar din partea recurentei - reclamante întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă cu solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, după care:

Instanța constată că în cauză sunt declarate două recursuri, ambele declarate și motivate în termen, scutite de plata taxelor judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta - reclamantă Confederația Națională Sindicală " Cartel ", solicită admiterea recursului așa cum a fost promovat întrucât s-a omis a fi trecută perioada pentru care se acordă tichetele cadou.

Solicită respingerea recursului promovat de recurenta - pârâtă Direcția sanitar veterinară și pentru siguranța alimentelor

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 194/27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 382/- a fost admisă în parte acțiunea formulată de Confederația Națională Sindicală "Cartel " - Filiala B, în numele și pentru membrii Sindicatului Salariații din Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, a obligat pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei aprilie 2004 - decembrie 2007 actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății și la acordarea tichetelor de masă în natură începând cu 01 ianuarie 2008; a obligat pârâta la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea tichetelor cadou la zi, actualizate cu rata inflației și în continuare și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata sporului de 15 % pentru activități care se desfășoară în condiții de stres și în condiții deosebite.

La cererea președintelui Sindicatului "Camera " B, instanța de fond, prin încheierea pronunțată la data de 13 ianuarie 2008 a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința mai sus menționată în sensul că obligă pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea cadou aferentă anului 2007, reactualizată cu rata inflației și în continuare.

Împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale au declarat recurs reclamanții și pârâta.

Recurenții - reclamanți arată în motivarea recursului că dreptul la plata contravalorii tichetelor cadou se cuvenea începând cu data de 26 mai 2006, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 193/2006.

Recurenta - pârâtă arată în motivarea recursului că în mod corect a fost stabilită obligația pârâtei de a plăti sumele reprezentând contravaloarea tichetelor cadou la zi, actualizată cu rata inflației și că nu a fost vorba de o omitere, că sumele vor fi acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii și că Legea nr. 435/2006 care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul veterinar nu reglementează acordarea tichetelor cadou.

Recurenții - reclamanți au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta - pârâtă, prin care arată că acordarea tichetelor cadou este prevăzută în Legea nr. 193/2006 și că instanța a omis să acorde aceste drepturi la data de 26 mai 2006, data intrării în vigoare a actului normativ mai sus menționat.

Curtea, analizând actele și lucrările din dosar, încheierea recurată, în raport de motivele de recurs invocate și din oficiu reține următoarele:

Recurenții - reclamanți au solicitat acordarea contravalorii tichetelor cadou prevăzute de Legea nr. 193/2006, începând cu data intrării în vigoare acestui act normativ la zi și pe viitor. Instanța de fond a admis cererea și a obligat pârâta la plata contravalorii tichetelor cadou la zi, fără a indica data la care ia naștere obligația de plată.

Recurenții - reclamanți au cerut îndreptarea acestei erori, iar instanța, admițând cererea, a completat dispozitivul în sensul de a obliga pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor cadou aferente anului 2007.

Recurenții - reclamanți solicită modificarea încheierii în sensul obligării pârâtei la plata sumelor începând cu 26 mai 2006, iar recurenta - pârâtă solicită respingerea cererii de îndreptare eroare, arătând că nici nu ar avea drept la tichete cadou, legea specială de salarizare, neprevăzându-le.

Curtea, reține că recurenții - reclamanți sunt funcționari publici în cadrul Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor B, sunt salarizați în baza Legii nr. 435/2006 și nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2006, care vizează personalul încadrat în Legea unui contract individual de muncă.

Prin urmare, recurenții - reclamanți nu au dreptul la acordarea tichetelor - cadou și chiar dacă aceștia au obținut aceste drepturi printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea nu poate stabili sau confirma întinderea unei obligații care nu există.

Față de cele mai sus expuse,Curtea va respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți și va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă, va modifica în tot încheierea pronunțată la data de 13 ianuarie 2009 în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ - fiscal formulat de recurenta - pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 382/-.

Modifică în tot încheierea pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 13.01.2009 în dosarul nr- și în consecință:

Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale.

Respinge recursul contencios administrativ - fiscal formulat de recurenta - reclamantă Confederația Națională Sindicală "Cartel " - Filiala B în numele și pentru membrii Sindicatului Salariaților din Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor :, B, B, A, A, G, A, A, A, A, A, A, A, A, G, A, GH., A, R, G, A, G, -, EL, A, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la30 aprilie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. / -

Red.

tehnored. 3 ex.

29 mai 2009

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Vera Stănișor, Lăcrămioara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 453/2009. Curtea de Apel Bacau