Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 558/R-
Ședința publică din 30 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
- -, președinte secție
- -, judecător
, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanta, cu domiciliul în Pitești, str. - -, -.25,. C,.6, județul A și de pârâtul MUNICIPIUL reprezentat prin Primarul -, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.25/CA din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații- pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică ,a răspuns recurenta - reclamantă prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind recurentul - pârât și intimații - pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse înscrisuri din partea intimatei Primăria Municipiului
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților excepțiile privind competența materială și teritorială.
Apărătorul recurentei, având cuvântul, arată că legea contenciosului administrativ permite introducerea acțiunii și la domiciliul reclamantei, iar Decizia XX a J nu poate modifica legea.
Curtea, constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestora.
Av., având cuvântul pentru recurenta - reclamantă, solicită admiterea recursului lor așa cum este formulat în scris, arătând că refuzul este nejustificat, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul pârâtului Municipiul B, solicită respingerea acestuia ca nefondat, adresa depusă pentru acest termen nu poate fi avută în vedere de instanță deoarece nu este adresată reclamantei, ea fiind o corespondență între serviciile din interiorul Primăriei.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față, deliberând:
Constată că rin p. acțiunea civilă înregistrată la data de 21.09.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin primarul general, Primăria Municipiului B și Consiliul - al Municipiului B, solicitând să fie obligați să-i soluționeze cererea pe care a depus-o cu notificare la data de 11.02.2002 prin executor ++judecătoresc.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea susmenționată s-a adresat organelor abilitate, la data de 11.02.2002, pentru a se dispune restituirea în natură a imobilului situat în B, sector 1,-.
A mai arătat reclamanta că a formulat cererea în calitate de unică moștenitoare a numiților și C, depunând acte doveditoare în acest sens.
Cu toate acestea, nu a primit răspuns la notificarea sa din partea niciunuia dintre cei trei pârâți.
După examinarea cauzei, Tribunalul Argeș - secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 25/CA din 25.01.2008, prin care a admis în parte acțiunea, obligându-i pe pârâții Municipiul și Primăria Municipiului B să soluționeze notificarea formulată de reclamantă potrivit Legii nr. 10/2oo1, precum și să-i plătească 500 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, ca nefondat, cât și acțiunea față de pârâtul Consiliul - al Municipiului
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11.02.2002, prin intermediul Biroului de executori judecătorești, și, reclamanta a formulat notificări prin care a solicitat Primăriei B să-i restituie imobilul susmenționat, compus din demisol, parter, etaj și mansardă locuibilă ( în total circa 20 încăperi) și terenul aferent, întemeiate pe disp. art. 21 din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut instanța că din actele depuse la dosar reiese că reclamanta revenit cu o cerere către primăria mun. B, în vederea obținerii unui răspuns și la data de 22.07.2004, respectiv 25.01.2005 și 08.09.2003, fără rezultat.
Față de aceste considerente și în conformitate cu disp.art.1 alin.1 din legea nr.554/2004, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este parțial întemeiată.
Capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere a fost respins ca neîntemeiat, reținându-se că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit așa cum se arată în art. 1169 Cod civil.
Instanța a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul - al Municipiului B, cu motivarea că Legea nr. 10/2001 stabilește instituțiile abilitate de a întocmi acte în baza acestei legi.
Împotriva sentinței, în termen legal au formulat recurs pârâtul Municipiul B, prin primarul general, cât și reclamanta.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, completul specializat de contencios administrativ și fiscal, față de dispozițiile Deciziei nr. IX din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, cu privire la competența de soluționare, în primă instanță, a cererilor având ca obiect obligarea persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, să emită decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr.10/2001. Potrivit acesteia, instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr.10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă. Conținutul său se coroborează cu prevederile Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție - Secțiile Unite, privind examinarea recursului în interesul legii, prin care s-a decis că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziție de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Pe fondul cauzei, pârâtul a mai susținut că nu sunt întrunite dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 reținute de instanță, motivat de faptul că refuzul este justificat prin aceea că dosarul depus de reclamantă este incomplet.
De asemenea, s-a mai arătat că acțiunea formulată de numita a fost depusă la data de 21.09.2007 iar ultima cerere adresată pârâtului datează din 25.01.2005, cu mult peste termenul de 1 an stabilit de dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, astfel că aceasta apare ca fiind tardiv introdusă. S-a mai susținut și că nu se impunea obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 274 Cod proc. civilă.
La rândul său, reclamanta a criticat sentința sub aspectul greșitei respingeri a capătului de cerere privitor la obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere, cât timp art.18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 prevede o asemenea sancțiune, în condițiile în care nu s-a răspuns cererilor sale repetate de retrocedare a imobilului. A mai solicitat și ca acordarea cheltuielilor de judecată să se facă potrivit dovezilor depuse la dosar.
Examinând sentința, cu prioritate, prin prisma motivului de recurs formulat de pârât, ce vizează soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă din punct de vedere material și teritorial, excepție ce urmează a fi analizată în continuare, curtea constată următoarele:
Prin decizia nr. IX/2006, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție B - cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă - s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă.
În considerentele deciziei Înaltei Curți s-a reținut că în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale.
Dacă art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede posibilitatea atacării deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată.
Dispozițiile deciziei de mai sus se coroborează și cu cele din decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Prin această din urmă decizie s-a statuat asupra faptului că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii, consacrat de art. 329 alin. 3 Co proc. civilă, impun admiterea excepției de necompeteță materială a Tribunalului Argeș, sentința urmând a fi casată, conform dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 6 Cod proc. civilă, coroborat cu art. 304 pct. 3 Cod proc. civilă și art. 159 pct. 3 Cod proc. civilă, cu consecința trimiterii cauzei sprecompetentă soluționare la secția civilă a Tribunalului București.
Dată fiind soluția casării pentru încălcarea normelor ce țin de competența materială a instanței civile, așa cum a fost determinată prin cele două recursuri în interesul legii, în temeiul art. 312 alin. 3 teza finală Cod proc. civilă se va casa întreaga sentință, pe cale de consecință fiind admis și recursul reclamantei, pentru a se asigura o judecată unitară, de către instanța competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanta, și de pârâtul MUNICIPIUL reprezentat prin Primarul -, împotriva sentinței nr.25/CA din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B,-, sector 5.
Casează sentința de mai sus și trimie cauza spre competentă soluționare la secția civilă a Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
9.06.2008
jud fond.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
