Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 554/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 554/R-
Ședința publică din 30 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid președinte secție
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intervenientele în nume propriu, domiciliată în, str. -, -.21,.B,.4, județul A, și -, domiciliată în, b-dul -, -.3,.A,.8, județul A, împotriva sentinței nr.55/CA din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă- Completul specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimații- reclamanți, G, I, G, G, A, A, IA, A, reprezentați de Sindicatul Liber din Administrația Locală Câmpulung, cu sediul în Câmpulung,-, județul A și intimații- pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin încheierea de ședință din data de 8.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Argeș - Secția Civilă- Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de și împotriva pârâților Orașul, Primarul orașului și Consiliul Local pentru plata primei de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2006, actualizată.
În motivarea soluției, instanța a reținut că intervenientele își pot valorifica drepturile pe cale unei acțiuni separate.
Prin sentința nr.55/CA/14.02.2008, aceiași instanță a admis acțiunea reclamanților funcționari publici ai Primăriei, reprezentați de Sindicatul Liber din Administrația Locală Câmpulung "Primus" și a obligat pe pârâții Orașul și Primarul orașului să plătească acestora prima de vacanță aferentă perioadei 2001 - 2006 actualizată în raport de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public, timpul efectiv lucrat, dreptul la concediu de odihnă avut și efectuat. A obligat pe pârâtul Consiliul Local să aloce fondurile necesare plății primei de vacanță.
În motivarea sentinței instanța a reținut că drepturile funcționarilor publici privind prima de concediu sunt prevăzute prin Legea nr.188/1999, modalitate de plată a lor fiind stabilită prin OUG 146/2007 intrată în vigoare după introducerea acțiunii din speță. În baza Legii nr.215/2001/R consiliul local are obligația de a aproba bugetul local și de a asigura în cadrul acestuia fondurile necesare plății primelor de concediu.
Încheierea de ședință din data de 8.02.2008, când au avut loc dezbaterile în fond asupra cauzei, face parte integrantă din sentința nr.55/CA/14.02.2008.
Împotriva sentinței au formulat recurs intervenientele și care, invocând dispoz art.304 pct.7 Cod pr.civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că cererea lor de intervenție este admisibilă întrucât acțiunea reclamanților nu avea un caracter strict personal. Intervenientele sunt funcționari publici ca și reclamanții, iar drepturile solicitate de ele au aceeași natură cu cele solicitate de reclamanți.
Cererea de intervenție nu întârzia judecata cauzei.
Instanța nu a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a intervenției, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului civil.
Instanța a motivat în mod sumar soluția de respingere a cererilor de revizuire, antepronunțându-se în mod indirect și asupra unei viitoare cereri formulată de interveniente pe cale separată prin afirmația: "acțiunea va fi admisă, deoarece a fost introdusă anterior apariției OUG nr.146/2007". Prin urmare, o nouă acțiune a intervenientelor ar fi respinsă pentru că ar fi introdusă după apariția ordonanței respective. În această ipoteză, intervenientele ar urma să primească drepturile bănești în condițiile OUG nr. 146/2007, în mai multe tranșe, fiind discriminate în raport cu colegii lor care vor primi banii într-o singura tranșă.
Pârâții nu s-au opus la admiterea cererii de intervenție, însă după respingerea ei ca inandmisibilă de către instanță au refuzat să acorde intervenientelor drepturile bănești solicitate de acestea.
În concluzie, intervenientele au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererilor de intervenție și obligarea pârâților la plata primelor de vacanță, într-o singură tranșă.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect a respins prima instanță ca inadmisibilă cererea intervenientelor, având în vedere că acestea urmăreau să intre în proces pe calea intervenției principale, dar pentru valorificarea altor drepturi decât cele ce făceau deja obiectul procesului început între reclamanți și pârâți.
Prin cererea de intervenție principală intervenientul urmărește - pentru interese proprii lui - să câștige pentru sine obiectul procesului în care intervine.
Or, în speță, intervenientele au adus în proces drepturi noi - drepturile lor proprii - care, chiar dacă sunt de aceeași natură și întindere cu cele invocate de reclamanți, sunt distincte de acestea. Intervenientele nu au urmărit să câștige pentru ele obiectul procesului în care au intrat, ci au urmărit să supună judecății un nou obiect, care să fie soluționat împreună și alături de cel deja dedus judecății de către reclamanți.
În aceste condiții cererea lor de intervenție este inadmisibilă și în mod corect a fost apreciată astfel de prima instanță care, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art.49 alin.2 Cod pr.civilă, nu a încuviințat-o în principiu.
Instanța de fond a pus în discuția părților admiterea în principiu a cererii de intervenție, astfel că nu se dovedește motivul de recurs privind încălcarea principiului contradictorialității procesului civil.
De asemenea, instanța de fond a motivat soluția pronunțată asupra cererii de intervenție.
Pretinsa antepronunțare a primei instanțe asupra unei eventuale noi cereri în justiție a intervenientelor nu poate fi considerat motiv de recurs și nu afectează valabilitatea sentinței recurate în speță. Pe de altă parte, ceea ce recurentele apreciază a fi antepronunțare reprezintă un argument din considerentele pentru care prima instanța a admis cererea reclamanților.
Faptul că pârâții nu s-au opus la admiterea cererii de intervenție nu conferă valabilitate acesteia din punctul de vedere al admisibilității ei.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intervenientele și - împotriva sentinței nr.55/CA din 14 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă- Completul specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr -, în contradictoriu cu intimații- reclamanți, G, I, G, G, A, A, IA, A, reprezentați de Sindicatul Liber din Administrația Locală Câmpulung, cu sediul în Câmpulung,-, județul A și intimații - pârâți PRIMARUL ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI și ORAȘUL PRIN PRIMAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
4.06.3008
jud fond.
.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid