Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 863/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--18.02.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.863

Ședința publică din 09.06.2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - -, împotriva sentinței civile nr.1125 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B, având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus răspuns la întâmpinările pârâților intimați, dintre care un exemplar se comunică reprezentantului intimatului

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, pentru motivele învederate în întâmpinarea de la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 28.10.2008, petentul a cerut obligarea intimaților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B, să îi furnizeze în format electronic la adresa de mail comunicată, întrebările existente în Baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care se folosesc la generarea chestionarelor, în sistem informatic, pentru examinarea candidaților în vederea obținerii permisului de conducere.

În motivarea plângerii arată că prin cererea din 12.09.2008 a solicitat pârâtei Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor aceste informații, dar prin răspunsul primit de la intimată aceasta a refuzat comunicarea informațiilor și că procedând la formularea aceleași cereri către Ministerul Internelor și Reformei Administrative la data de 22.00.2008, acesta nu i-a comunicat nici un răspuns.

Petentul consideră că în condițiile în care evaluarea rezultatelor examenului pentru obținerea permisului de conducere se desfășoară potrivit Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr.3680/27.04.2004 și cum Ministerul Educației și Cercetării are afișat pe site-ul său subiectele de examen, acestea fiind publice și întrebările solicitate prin cererile către intimați, constituie subiect de examen trebuie să fie afișate și comunicate.

Petentul și-a motivat în drept plângerea pe dispozițiile Legii nr. 544/2001, Ordinul nr.3680/2004 și Directiva nr.2000/56/CE a Comisiei din 14.09.2000.

Intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin întâmpinare a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, cu motivarea că Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este un organ de specialitate al administrației publice centrale care exercită competențele ce îi sunt date prin lege cu privire la organizarea și conducerea activității de evidență și eliberare a permiselor de conducere și ca urmare informațiile cerute de petent privesc informații din activitatea acestei instituții și nu a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Prin întâmpinare intimata Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a invocat excepția de prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Pe fond a cerut respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare intimata arată că procedura de examinare în vederea obținerii permisului de conducere se realizează conform Ordinului nr.149/2006 și nu Ordinului nr.3680/2004 și mai mult că acesta din urmă ordin nu prevede obligația publicării subiectelor de examen ci Ordinul nr.1869/2007 privind aprobarea și a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2008.

Cum Ordinul nr.3680/2004 și Ordinul nr.1497/2006 nu prevăd obligația publicării întrebărilor solicitate de petent pe site-ul său, nu sunt publicate aceste întrebări, și că nici în statele membre nu este publicată pe site baza de date cu întrebările din care sunt generate chestionarele ci doar întrebările cu caracter demonstrativ.

Petentul s-a opus admiterii excepțiilor.

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și în temeiul art.137 Cod procedură civilă a respins plângerea față de acesta, întrucât informațiile solicitate de petent nu privește activitatea și nu rezultă din activitatea așa cum cere art.2 lit.b din Legea nr.544/2001 ci din activitatea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Instanța a respins excepția de prematuritate a plângerii invocate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, întrucât procedura prealabilă se aplică numai actelor formulate în baza art.554/2004 și plângerilor privind informațiile de interes public întemeiate pe Legea nr.544/2001.

Prin sentința civilă nr.1125 din 10 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de prematuritate. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. A respins plângerea formulată de petentul, împotriva intimaților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B, pentru comunicare informații de interes public.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art.2 lit.b din Legea nr.544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice -, iar potrivit art.5 (1) din aceeași lege, fiecare autoritate publică sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu informațiile publice enumerate la lit.a-

Pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în aplicarea acestor prevederi nu a inclus în categoria acestor documente, așa cum precizează în răspunsul dat petentului și în întâmpinare, considerând că actele normative care reglementează prevederile de examinare pentru obținerea permisului de conducere, Ordinul nr.3680/27.04.2008 și Ordinul nr.1497/2006 nu prevede obligația de a comunica în orice modalitate întrebările folosite la examenul de legislație rutieră.

Instanța a considerat justificat refuzul intimatei de a furniza petentului informațiile constând în "întrebările existente în baza de date ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care folosesc la generarea chestionarelor".

Este adevărat că informațiile cerute de petent sunt informații care rezultă din activitatea intimatei, dar în condițiile în care actele normative care reglementează activitatea de pregătire și examinare a permiselor de conducere nu prevede obligația intimatei de a întocmi listă cu întrebările din care sunt generate chestionarele sau de a le publice într-un anumit termen, intimata nu poate fi obligată la cuprinderea în baza de date și a acestor întrebări, această obligație excedând cauzei de față, iar în lipsa acestor informații din baza de date, instanța nu poate obliga la comunicare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul - -, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă, în esență, următoarele:

Instanța de fond a aplicat greșit legea admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, pe motivul că informațiile solicitate nu rezultă din activitatea

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor "este organul de specialitate al administrației publice centrale " așa cum arată pârâtul intimat prin întâmpinarea depusă la 20.11.2008.

În această situație, activitatea organului de specialitate, ca subunitate a organului central, este o componentă a activității organului central (), motiv pentru care acest minister are calitate procesuală pasivă în acest dosar.

Instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit legea considerând justificat refuzul intimatei de a-i furniza informațiile solicitate, pe motiv că acestea nu se regăsesc în lista întocmită de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza art.5(1) din Legea nr.544/2001.

În art.5(1) din lege sunt enumerate doar informațiile de interes public a căror publicare este obligatorie din oficiu.

Dar aceasta nu înseamnă că numai acele informații se consideră de interes public cum, în mod greșit, a reținut Tribunalul Arad. Celelalte informații de interes public, așa cum sunt definite la art.2 pct.b din lege se comunică doar la cerere, așa cum este cazul din speță.

Se mai arată că, art.12(1) din lege prevede, în mod limitativ informațiile exceptate de la accesul liber al cetățenilor, așa numitele informații clasificate.

În această situație, potrivit art.6 coroborat cu art.2(b), art.5(1) și art.12(1) din Legea nr.544/2001, recurentul consideră că are dreptul să solicite și să obțină informațiile care fac obiectul prezentului litigiu.

Se susține că sentința recurată este nelegală și pentru faptul că, în motivare, folosește motive străine de natura pricinii.

Astfel că Ordinul nr.3680/27.04.2008 și Ordinul nr.1497/2006 nu prevăd obligația de a comunica întrebările folosite la examenul de legislație rutieră, nu are nici o legătură cu pricina dedusă instanței spre judecată.

Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale a Ministerului Administrației și Internelor în condițiile în care informațiile pretinse vizează activitatea unui organ de specialitate, aflat în subordinea

Cât privește solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta de a-i comunica în format electronic, la adresa sa de mail, întrebările care se folosesc la generarea chestionarelor în sistem informațional, pentru examinarea candidaților în vederea obținerii permisului de conducere auto, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea formulată.

Și aceasta întrucât, în sensul dispozițiilor art.11 din nr.1497/2006 examinarea candidaților la proba teoretică urmărește verificarea cunoștințelor pe care un conducător auto trebuie să le aibă în materie și nicidecum modul de cunoaștere a răspunsurilor la chestionare.

Pe de altă parte, cererea reclamantului nu poate fi satisfăcută în condițiile în care baza de date a pârâtei are un caracter dinamic, dat fiind că în permanență unele întrebări noi sunt introduse pentru a le înlocui pe cele vechi.

Astfel fiind, în raport de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul - -, împotriva sentinței civile nr.1125 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- LIBER - - - - -

GREFIER

- -

Red./06.07.2009

Tehnored./10.07.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 863/2009. Curtea de Apel Timisoara