Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 60/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 16.12.2008

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 60

Ședința publică de la 23 februarie 2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

GREFIER:- -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe

reclamant în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtului consilier juridic, lipsă fiind reclamantul.

În reprezentarea Ministerului Public se prezintă procuror

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtului depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, arătând că reclamantul a solicitat o nouă procedură de azil care i-a fost aprobată, iar în prezent reclamantul se află în Centrul de T, nu mai este în custodia pârâtului și consideră că prezenta acțiune este tardiv formulată.

Instanța pune în discuție excepția tardivității acțiunii.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției tardivității acțiunii, pentru motivele arătate în întâmpinare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției, iar pe fond respingerea acțiunii.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios de față constată următoarele:

Prin acțiune, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Oficiul Român pentru B solicitând anularea deciziei de returnare sub escortă nr.-/27.10.2008 eliberată de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin care s-a dispus împotriva sa măsura returnării.

În motivare reclamantul susține că prin adresa atacată, pârâtul i-a adus la cunoștință faptul că împotriva sa s-a luat măsura returnării, motivat de faptul că a trecut ilegal frontiera de stat a României.

Aceste măsuri dispuse împotriva sa, consideră că sunt nelegale și ca atare solicită să fie anulate.

Totodată solicită să se rețină și faptul că i s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, astfel că în prezent îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 102 alin. 1 și 2 din OUG nr. 194/2002. Poziția de inculpat într-un proces penal îi conferă dreptul, dar și obligația de a se prezenta la termenele de judecată pentru a fi audiat și a-și formula apărarea,drept prevăzut de dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 din

De asemenea arată că nu a intrat ilegal în România, iar actualmente este solicitant al statutului de refugiat în România, iar conform art. 89 alin. 1 lit. e, există temeri justificate că viața îi este pusă în primejdie, în statul în care urmează a fi returnat străinul.

Reclamantul a arătat că se află într-un caz special de interzicere a returnării prev de art. 89 alin. 1 lit. e"există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie returnat străinul".

Astfel, îi este aplicabil art. 89 alin. 1lit. e) din Legea nr. 357/2003, acesta dovedind cu acte faptul că viața îi este pusă în pericol dacă este obligat să se întoarcă în,riscând ca odată întors să fie torturat.

Acesta a invocat motive obiective, fapt pentru care nu poate părăsi România, se interzice în mod expres prin art. 89 alin. 1 lit. e) din OG nr. 194/2002. starea sănătății sale fiind foarte precară, iar faptul că există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol, că va fi supus torturii, tratamentelor inumane în țara de origine, îi dă dreptul de ai se acorda statutul de refugiat în România, și coroborat cu faptul că în cazul său se interzice returnarea prin Legea nr. 19/1990 pentru aderarea României la Convenția împotriva torturii și a altor tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul Român pentru Bai nvocat excepția tardivității acțiunii în temeiul art. 84 alin. 2 din OUG nr. 194/2002privind regimul străinilor în România, republicată la 05.06.2008.

Art. 84 sus-menționat arată că,"În cazul străinilor prevăzuți la art. 82 alin.(5), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la Curtea de Apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării. Instanța se pronunță în termen de 5 zile, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă".

Textul legii este imperativ în sensul celor de mai sus.

Reclamantul a luat cunoștință de decizia de returnare sub escortă a cărei anulare o cere, la data de 27.10.2008 pe bază de semnătură.

Termenul de 3 zile de formulare a contestației prevăzut de art. 84 din OUG nr.194/2002, republicată, s-a împlinit la data de 31.10.2008.

După cum se poate observa, data depunerii la instanță a contestației este data de 03.11.2008, conform mențiunii făcută de Registratura Secției Contencios Administrativ a Curții de Apel București.

Examinând cauza sub aspectul excepției tardivității introducerii acțiunii, Curtea reține următoarele:

La data de 27.10.2008 reclamantul a fost transferat în România de către autoritățile austriece în baza Regulamentului și preluat de către Aeroport Internațional B M de către lucrători ai Biroului pentru M.

Curtea reține că reclamantul a intrat în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat prin zona de sud a țării, în data de 18.08.2008. Intrucat reclamantul a intrat ilegal în țară, împotriva sa a fost luată măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul țării, fiind emisă în acest sens decizia atacată de către reclamant. Reclamantul a luat cunoștința de decizia de returnare sub escorta la data de 27.10.2008, pe baza de semnătură. Potrivit art. 84 alin 2 din OUG nr. 194/2002 în cazul străinilor prevăzuți la art. 82 alin. (5), ( și anume străinii care au trecut ilegal frontiera de stat), decizia de returnare sub escortă poate fi contestată la curtea de apel competentă teritorial pe raza căreia se află centrul de cazare, în termen de 3 zile de la data comunicării.

Astfel fiind, reținem ca termenul de 3 zile de formulare de către reclamant a contestației s-a împlinit la data de 31.10.2008.

Acțiunea formulata de către reclamant a fost trimisă instanței prin fax la data de 01.11.2008, fiind înregistrată la instanță la data de 03.11.2008. Prin urmare acțiunea nu a fost depusă personal de către reclamant și nici depusă prin poștă recomandat înainte de expirarea termenul menționat mai sus.

Față de prev. art. 84 din OUG nr. 194/2002, raportat la prev art. 102 și 102 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția tardivității introducerii acțiunii și va respinge acțiunea acestuia ca tardiv introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în localitatea, Centrul pentru cazarea străinilor, jud. A, cu domiciliu ales în B,. Nr.109, Bl.6,. E,. 137 în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru B cu sediul în B,Str. -. -., nr. 2. ca fiind tardiv formulată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.DD- 25.02.2009

Tehnored 25.02.2009

- 2 expl/SM

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Regimul strainilor in Romania - litigii contencios. Sentința 60/2009. Curtea de Apel Timisoara