Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 161/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 161
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu Judecător
Grefier - - -
XXXXX
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta - SRL PRIN ADMINISTRATOR și pe pârâta DGFP G, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal au lipsit reclamanta - SRL PRIN ADMINISTRATOR S, și pârâta DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, trece la deliberări:
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin adresa nr.7328 din 12.12.2007, Tribunalul Gorj, Secția contencios administrativ și fiscal a fost sesizată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice G cu soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr.104 din 10.04.2007 emisă de pârâtă în sarcina - SRL N, până la soluționarea contestației pe cale administrativă.
Prin decizia nr.795 din 26 martie 2008, Tribunalul Gorj, Secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare act administrativ fiscal, formulată de reclamanta - SRL N, în contradictoriu cu pârâta DGFP G, în favoarea Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.10 din legea 554/2004, față de faptul că decizia de impunere privește obligații fiscale de plată în sumă totală de 6.419.028 lei.
La Curtea de Apel Craiova, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Pentru soluționarea cererii de suspendare, instanța a dispus citarea reclamantei prin administratorul său, cu mențiunea plății cauțiunii în sumă de 100.000 lei, cauțiunea care însă nu a fost achitată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr.408 din 10.04.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice G în baza procesului verbal de inspecție, s-au stabilit în sarcina reclamantei -" SRL N creanțe fiscale în valoare totală de 6.419.028 lei, din care 3.007.582 lei, impozit pe profit, 1.476.745 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.307.610 lei TVA și 627.091 lei, majorări de întârziere aferente TVA.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație în termenul prevăzut de art.207 alin.1 Cod pr.fiscală, solicitând pe lângă anularea acesteia și anularea raportului de inspecție fiscală, precum și suspendarea executării deciziei de impunere, până la soluționarea contestației.
Prin decizia nr.347/30.11.2007, Agenția Națională de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă pentru suma totală de 437.176 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în sensul că dosarul va fi transmis organului de inspecție fiscală, care la rândul său îl va transmite organului competent pentru soluționarea cauzei în funcție de soluția pronunțată pe latură penală.
A fost respinsă contestația pentru sumele de 3.219.552 lei și 2.694.444 lei, reprezentând impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată cu accesoriile aferente.
S-a desființat parțial decizia de impunere pentru suma de 70.856 lei, reprezentând impozit pe profit cu accesoriile aferente, cu consecința refacerii controlului de către altă echipă decât cea care a întocmit actul administrativ atacat pe aceeași perioadă.
Întrucât s-a constatat necompetența materială a ANAF, privind soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr.408/10.04.2007, dosarul cauzei a fost înaintat către Tribunalul Gorj prin adresa nr.7328 din 12.12.2007 pentru soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ atacat cu contestație în procedura administrativă.
Investită legal cu soluționarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 408 din 10.04.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice G, în urma declinării cauzei de către Tribunalul Gorj, Secția contencios administrativ și fiscal, Curtea constată că cererea nu este admisibilă, deoarece reclamanta nu a achitat cauțiunea stabilită, în valoare de 100.000 lei.
Dispozițiile art.215 din Codul d e procedură fiscală prevăd ca și condiție a suspendării executării actelor administrativ fiscale, în conformitate cu art.14 din Legea 554/2004, depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Conform acestor prevederi legale imperative, depunerea cauțiunii este o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea 554/2004.
Reclamanta nu a achitat cauțiunea în valoare de 100.000 lei, fixată de instanța de judecată, motiv pentru care cererea de suspendare formulată de reclamantă urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta - SRL PRIN ADMINISTRATOR S, în contradictoriu cu pârâta DGFP
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2008
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/2 ex/30.06.2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu