Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1678/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1678

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtulPRIMARUL MUNICIPIULUI P,cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 154 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta-SRL, cu sediul în P,-, județul P.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform chitanțelor nr. - și -/2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns intimata-reclamantă - SRL reprezentată de avocat - potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul-pârât Primarul Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul în combaterea recursului.

Avocat - pentru intimata reclamantă - SRL, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Prahova ca fiind legală și temeinică, arătând că susținerile recurentei sunt nefondate. În acest sens arată că recurenta nu a făcut dovada că societatea reclamantă ar fi fost sancționată pentru nedeținerea atestatului profesional sau deținerea unui atestat a cărui valabilitate ar fi fost depășită. Și în ceea ce privește existența unui prejudiciu iminent, arată că reclamanta a depus la dosar la instanța de fond înscrisuri din care rezultă obligațiile financiare considerabile ar căror onorare ar fi îngreunată în situația retragerii autorizației taxi.

După strigarea dosarului, la sfârșitul ședinței de judecată, s-a prezentat pentru recurentul-pârât Primarul Municipiului P, consilier juridic care a depus concluzii scrise în susținerea recursului.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul primarul mun. P, suspendarea executării deciziei nr. 1974 emisă de acesta, până la soluționarea în fond a cauzei.

Arată reclamanta că prin dispoziția mai sus menționată i-a fost retrasă autorizația taxi cu nr. 0497 ca sancțiune complementară întrucât nu ar fi respectat dispozițiile art. 143alin. 5 lit. h din Legea 38/2003.

Susține reclamanta că nu a fost niciodată sancționată contravențional astfel încât nu se justifica aplicarea unei sancțiuni complementară.

Mai mult reclamanta a arătat că deține un număr de 5 autorizații de transport și tot un număr de 5 angajați în funcția de șoferi taxi cu certificate de atestare valabile.

În această situație apreciază reclamanta că se impune suspendarea executării deciziei mai sus menționată pentru a-și putea proba susținerile, paguba iminentă constând în imposibilitatea achitării datoriilor de către societate, pierderea locului de muncă pentru șofer și a încasărilor pentru fiecare zi de lucru.

Pârâtul nu a depus întâmpinare dar la termenul de judecata din data de 7.04.2009 a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 154 din 7 aprilie 2009 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL, împotriva pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI A suspendat executarea dispoziției nr. 1974/17.03.2009 emisă de primarul Municipiului P până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 1974/17.03.2009 pârâtul a dispus retragerea autorizației taxi cu numărul de ordine 0497 deținută de - SRL ca sancțiune complementară pentru nerespectarea dispozițiilor art. 143alin. 5 lit. h din Legea 38/2003.

Potrivit art. 143alin. 5 lit. h din Legea 38/2003 autorizația de transport poate fi retrasă în cazul în care conducătorul auto nu deține atestat profesional sau atestatul obținut are valabilitatea depășită.

Art. 143alin. 6 din Legea 38/2003 stipulează că măsura de retragere a autorizației de transport sau a copiei conforme ca măsură complementară se poate contesta cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 561alin. 3.

La rândul său art. 561alin. 3 stipulează că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se pot folosi căile de atac prevăzute în OG 2/2001.

Din economia dispozițiilor OG 2/2001 rezultă că nu este posibilă aplicarea sancțiunilor complementare în absența sancțiunii principale.

Tribunalul fără a antama fondul cauzei a constatat că pârâtul nu a depus la dosarul cauzei un proces verbal prin care reclamanta ar fi fost sancționată pentru nedeținerea atestatului profesional sau deținerea unui atestat a cărui valabilitate ar fi depășită pentru a putea verifica susținerile părților.

Pe de altă parte reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de certificate profesionale pentru salariații săi, conducători auto care efectuează transport rutier în regim de taxi.

Nu în ultimul rând și sub aspectul îndeplinirii condiției privind existența unui prejudiciu iminent, tribunalul a constatat că reclamanta a depus înscrisuri (contract de leasing financiar nr. 11.847 LF/2008), contracte de credit nr. 290/12.11.2007 și nr. 291/12.11.2007) din care rezultă obligațiile financiare considerabile a căror onorare ar fi îngreunată în situația retragerii autorizației taxi.

Împotriva sentinței pronunțată de instant de fond a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului P, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare formulata de reclamanta ca nefondata.

In susținerea recursului, pârâta arata ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin 1 din Legea 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea actului administrative emis în cauza si care consta in retragerea autorizației de taxi emisa in favoarea reclamantei sub nr. 0497.

Retragerea autorizației a avut loc,arata recurenta in contextul in care IPJ P -Serviciul Politiei Rutiere a comunicat faptul ca in urma controlului efectuat la data de 22.01.2009 a fost identificat conducătorul auto care executa transport de persoane in regim de taxi fără a deține certificat de atestare profesionala.

Susține recurenta, că reclamanta prin cererea de suspendare nu a făcut dovada cazului bine justificat si respectiv iminenta producerii vreunei pagube care trebuie prevenita.

Curtea, analizând sentința pronunțata de instanța de fond prin prisma criticilor formulate de recurenta având in vedere actele dosarului si dispozițiile legale in materie constata ca recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Reclamanta a investit instanța de fond cu soluționarea unei cereri de suspendarea a actului administrativ constând în dispoziția emisa de Primarul Municipiului P sub nr. 1974 /17.03.2009 prin care s-a dispus retragerea autorizației de taxi emisa cu nr. de ordine 0497 deținuta de - SRL.

Potrivit art. 14 alin 1 din Legea 554/2004 în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond. In cazul in care persoana vătămata nu introduce acțiunea în anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate.

Ca atare, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare potrivit dispozițiilor suscitate este necesar ca pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ, alte doua condiții: existenta unui caz bine justificat si iminenta producerii unei pagube care astfel poate fi prevenita.

Din verificare actelor dosarului rezulta ca in cauza sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 alin 1 din Legea 554/2004, întrucât retragerea autorizației,din analiza sumara a motivelor care a stat la baza acestei măsuri constă in lipsa atestatului profesional la unul din conducătorii auto,unul dintre salariații societății reclamante, legalitatea măsurii urmând a fi analizată cu ocazia soluționării pe fond a acțiunii în anularea a actului administrativ emis în cauza.

Or, din actele dosarului rezulta ca societatea reclamanta are angajați mai mulți salariați si are în derularea contracte de leasing si credit financiar.

Executarea actului administrativ respectiv retragerea autorizației de taxi, taximetria constituind obiectul de activitate al societății, ar duce la întreruperea activității și implicit la imposibilitatea plătii salariaților si respectării contractelor de leasing si credite încheiate.

De aceea,Curtea în raport cu art. 312 alin 1 Cod Proc. Civ. recursul declarat de pârât urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtulPRIMARUL MUNICIPIULUI P,cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 154 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta-SRL, cu sediul în P,-, județul P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Întrucât s-a pensionat

se semnează de către

Președintele instanței

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/4 ex.14.12.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Ju. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 1678/2009. Curtea de Apel Ploiesti