Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 2376/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2376
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Adina Calotă Ponea
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ANAF-DGFP G împotriva sentinței nr.1603 din 13 august 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă ANAF-DGFP G prin consilier juridic și intimata reclamantă - SRL prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă ANAF-DGFP G solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, la dosar existând chitanța care dovedește achitarea cauțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.1603 din 13 august 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr- a dmis cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGFP
S-a suspendat executarea Raportului de Inspecție Fiscală înregistrat sub nr. -, a Deciziei de impunere nr.267 din -, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.268 din -, a Procesului verbal înregistrat sub nr. 11753 din - emisă de ANAF-DGFP G până la soluționarea pe fond a contestației.
În considerentele sentinței s-au reținut că prin Raportul de Inspecție Fiscală sub nr. 11752, Procesul verbal de control înregistrat sub nr. - Decizia de impunere nr. -, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. - s-au stabilit în sarcina reclamantei obligațiile fiscale suplimentare în sumă totală de 5250 reprezentând impozit profit, 7321 TVA.
Măsura suspendării contestației a fost motivată pe prev.art.184 și art.186 alin.4 Cod procedură fiscală. Așadar,contestația reclamantei nu a fost soluționată pe fond, și ca urmare aceasta se află încă în procedura prealabilă, reglementată de art.175 și următoarele din Codul d e procedură fiscală. În consecință sunt incidente în materia suspendării, prevederile art.185 Cod procedură fiscală și art.14 din Legea 554/2004. Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat, este reglementată în cuprinsul art.185 Cod procedură fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita contribuabil în temeiul legii contenciosului administrativ nr.544/2004, cu modificările ulterioare, cu condiția depunerii unei cauțiuni. Referirea la prevederile Legii 554/2004 are în vedre dispozițiile art.14 din această lege, întrucât procedura respectivă se referă la etapa procedurii prealabile și la împrejurarea că, după introducerea contestației, organul fiscal nu mai poate suspenda executarea, această competență fiind dată de legiuitor instanței de judecată.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul procedurii unei pagube iminente determină cazul bine justificat. Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu. Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta, la solicitarea instanței, a plătit cauțiunea prevăzută de art.185 Cod procedură fiscală, a dovedit că prin executarea pornită împotriva sa i s-ar crea un prejudiciu de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității, așa cum rezultă de astfel și din actele depuse la dosar, respectiv contractul de prestări de servicii, contractul nr.55.9/1544/26.03.2008, contractul de credit nr.185 din data de 08.-, contractul pentru linie de credit nr.128 din 08 iunie 2006, contractul de leasing financiar nr. 74749 din 29.10.2007.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă este în derulare, iar executarea se poate face înainte de finalizarea acestei proceduri,adică înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Față de probele administrate și de prevederile legal incidente, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența procedurii unei pagube. Alături de argumentele expuse mai sus, se s-a avut în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă.
Pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale, ținând seama de circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
S-a apreciat că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP G, care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
Se arată că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei întrucât nu s-a dovedit în concret în ce măsură ar fi prejudiciată și nici caracterul evident al prejudiciului.
Se mai arată că situațiile enumerate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu sunt în înțelesul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, întrucât obligația de plată a debitelor la bugetul general consolidat are caracter imperativ și nu se negociază în funcție de activitățile inițiate de societatea reclamantă sau de capacitatea financiară a acesteia.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune, însă a depus concluzii scrise.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.
Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Având în vedere cele expuse, se va respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ANAF-DGFP G împotriva sentinței nr.1603 din 13 august 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. G
Ex.2//5.12.2008
Jud. fond A
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă Ponea, Gabriela
