Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 242/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.242
Ședința publică din data de 25 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - acțiunea formulată de reclamanta - & - SRL în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA PENTRU FONDUL DE MEDIU având ca obiect suspendare executare acte administrativ, respectiv a Deciziei de impunere nr. 23239 din 21.12.2007 și a Raportului de inspecție fiscală nr.23238 încheiat la data de 21.12.2007.
La data de 25 februarie 2008, reclamanta a depus recipisa privind consemnarea sumei de 20.000 lei la dispoziția instanței, reprezentând cauțiune stabilită în cauză, fila 60 din dosarul cauzei.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22 februarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin cererea de suspendare înaintată de reclamanta - & - SRL BMî mpotriva pârâtei Administrația pentru Fondul de Mediu s-a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia de impunere nr. 23239/21.12.2007 emisa de Administrația pentru Fondul de Mediu și a Raportului de inspecție fiscală nr.23239/21.12.2007 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a următoarelor sume: 98.721 lei cu titlu de cota de 3% din valoarea ambalajelor, contribuția de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor, contribuția pentru emisiile de poluanți în atmosferă și suma de 140.983 cu titlu de majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare a controlului efectuat de reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice cu privire la modul de constituire și înregistrarea contribuției lunare la Fondul pentru Mediu s-a constatat că - -- SRL este o firmă care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, cu un număr de circa 45 de salariați pe anul 2007. de afaceri cumulată pe anul 2007 )până în luna noiembrie ) a societății a fost în sumă de circa 1.900.000 lei iar în anul 2006 în sumă de circa 2.500.000 lei Așadar suma stabilită prin actul a cărui executare o solicită reprezintă peste 10% din veniturile pe un an întreg ale societății. Fondul de salarii luna se cifrează la circa 55.000 lei, iar plățile lunare către furnizori sunt în medie de circa 200.000 lei. Datoriile societății către furnizori la 31.11.2007 erau în sumă de 582.000 lei.
Este evident că a plăti în acest moment suma de aproape 250.000 lei stabilită de Administrația Fondului pentru Mediu este un efort financiar imposibil pentru reclamantă. Așa cum se poate vedea din datele financiare prezentate mai sus reclamanta nu dispune de lichidități la acest nivel. Dacă ar plăti suma stabilită, ar însemna neplata a mai bine de J din datoriile către furnizori, scadente sau pe termen scurt. Aceasta ar putea determina, în primul rând, insolvența societății, care ar putea fi invocată de oricine dintre creditorii mai importanți. În al doilea rând, chiar dacă nu ar cere deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, furnizorii ar sista livrările de materii prime, ce ar duce la imposibilitatea continuării activității de producție, iar în final la închiderea societății. Trebuie adăugat și că o parte din utilajele folosite în producție sunt achiziționate în sistem leasing iar neplata ratelor ar putea duce la preluarea utilajelor de către locator.
În baza Raportului de inspecție fiscală încheiat în 17.12.2007 a fost emisă decizia nr. 23239 /2007 reprezentând titlul de creanță.
Împotriva acestor acte administrative, reclamanta, în termen legal a formulat contestație, invocând motive de nulitate a Deciziei de impunere nr. 23239/21.12.2007, respectiv lipsa calității de reprezentant al inspectorilor fiscali, verificarea unei perioade anterioare celei menționate de organul de control al societății, registru unic de control al societății, raportul de inspecție fiscală emis la data de 17.12.2007 cu încălcarea prevederilor art. 102 alin 2 Cod procedură fiscală; motive de nelegalitate și netemeinicie pe fondul cauzei, care tind să demonstreze că societatea a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 43 alin. 2 din OUG nr. 102/1999 și nu datorează nici o sumă cu titlu de contribuție la Administrația Fondului pentru Mediu
Reclamanta consideră că actele administrative emise de Administrația Fondului pentru Mediu sunt vădit abuzive, iar cererea de suspendare întrunește condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește condiția existentei unui caz bine justificat care să determine măsura suspendării reclamanta arată că din starea de fapt și de drept expusa rezultă argumente juridice aparent valabile în privința nelegalității și netemeiniciei actelor administrative contestate.
Având în vedere cuantumul obligației suplimentare constatate, executarea silita prin blocarea conturilor societății reclamante ar duce, în opinia sa, implicit la o paguba iminenta cu consecințe deosebit de grave, respectiv paralizarea activității de producție, neplata creanțelor bugetare scadente, neîndeplinirea obligațiilor investiționale asumate prin contractul de privatizare a societății, imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale, a achitării salariilor angajaților, societatea fiind pusă în situația de a nu-și putea desfășura activitatea, deși nu a încălcat nici o dispoziție legală.
Fiind o firmă care se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (având aproximativ 45 de salariați) neplata salariilor ca urmare a blocării conturilor urmată de oprirea activității, ar duce în mod cert la mișcări sociale.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat respingerea cererii, invocând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj
Astfel, cererea de suspendare formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă având în vedere faptul ca împotriva reclamantei s-a declanșat procedura de executare silită, iar suspendarea efectelor actului administrativ - Decizia de impunere nr. 23239/2007 se poate obține numai în cazul formulării unei contestații la executare așa cum prevăd dispozițiile art. 169 și urm. din Codul d e procedură fiscală coroborate cu prevederile Codului d e procedura civilă.
În fapt, s-a considerat că cererea este neîntemeiată, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ până la soluționarea contestației, se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: - existenta unui caz bine justificat; - prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce privește existenta unui caz bine justificat, intimata apreciază că susținerile reclamantei privind nelegaIitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal
Până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar pârâta consideră că în caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, întrucât până la o eventuală anulare de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, obligațiile -- SRL B M, stabilite prin Decizia de impunere nr. 23239/2007; reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile. Față de această situație nu se poate aduce ca argument, pentru dovedirea cazului bine justificat, faptul că reclamanta nu datorează bugetului de stat contribuția de 239.704 lei reprezentând cota de 3% din valoarea ambalajelor, contribuția de 10.000 lei/kg din greutatea ambalajelor, contribuția pentru emisiile de poluanți în atmosferă și suma de 140.983 cu titlu de majorări de întârziere.
În ceea ce privește a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, art.14 din Legea nr.554/2004, nu oferă nici un criteriu legal după care s-ar putea aprecia în concret iminenta producerii prejudiciului, motiv pentru care instanța în raport cu circumstanțele cauzei și natura juridică a raportului juridic de drept material dedus judecății, urmează să aprecieze, făcând și o analiză sistematică a legislației incidente, daca această măsură se impune prin prisma acestei condiții.
Susținerile -- SRL. potrivit căreia "executarea silita prin blocarea conturilor societății ar duce implicit la o paguba iminentă cu consecințe deosebit de grave", nu justifica aplicarea unui tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili din alte domenii de activitate și nu poate constitui un argument care să justifice admiterea acestei cereri.
De asemenea, nici împrejurarea potrivit căreia debitul stabilit prin Decizia de impunere nr. 23239/2007 este M, nu poate constitui un argument care să justifice admiterea acestei cereri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond se poate pronunța în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Paguba iminentă este, în acest caz, prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, suspendarea trebuind admisă, pentru identitate de rațiune, și în cazul unui prejudiciu în derulare, consumat parțial.
Eliminarea, în această materie, a cerinței caracterului ireversibil al pagubei nu înseamnă că instanța nu va ține cont de acest aspect, ci doar că nu va fi singurul luat în considerare, cu ocazia aprecierii echilibrului între varietatea de interese divergente unul din factori trebuind să fie și posibilitatea de reparare a pagubei, sub aspectul proporției și rapidității reparației. Cu alte cuvinte, trebuie luate în calcul posibilitățile de întoarcere a executării, aceasta fiind modalitatea de reparare a pagubei suferite, cu cât aceasta este mai dificilă, cu atât mai mult se impune suspendarea actului administrativ. În acest sens, dificultatea extremă a unei eventuale întoarceri a executării în materie fiscală, precum și lipsa de efect a acesteia asupra consecințelor negative din punct de vedere economic, justifică suspendarea executării actului administrativ-fiscal.
Pârâta alegă inadmisibilitatea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru faptul că împotriva reclamantei s-a declanșat procedura de executare silită, iar suspendarea efectelor actului administrativ s-ar putea obține numai în cazul formulării unei contestații la executare așa cum prevăd dispozițiile art. 169 și urm. din Codul d e procedură fiscală coroborate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Pârâta se află într-o confuzie evidentă, în cadrul contestației la executare se obține suspendarea executării, iar în prezenta cerere cea a efectelor actului, cele două instituții distincte putând fi invocate și analizate separat. În plus, art. 185 din Codul d e procedură fiscală permite expres solicitarea suspendării actului atacat în contencios conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la argumentul pârâtei potrivit căruia reclamanta -- SRL se încadrează în categoria marilor contribuabili și că, raportat la cifra de afaceri, măsurile de executare luate față de ea nu îi pot genera imposibilitatea de a-și continua activitatea, trebuie observat totuși că sumele pretinse sunt aproape la nivelul profitului brut realizat de reclamantă pe primul semestru al acestui an, iar o eventuală executare a acestora ar lipsi-o fără îndoială, fără existența unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva ei și fără ca prezumția de nevinovăție să fie răsturnată, de fondurile necesare acoperirii altor datorii bugetare curente sau investițiilor.
Din acest punct de vedere, al modului în care în materie se aplică prezumția de nevinovăție și necesitatea examinării temeinice de către o instanță de judecată a oportunității suspendării actului administrativ, trebuie menționată și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea apreciază că art. 6 alin. 1 din Convenție conține un drept de "acces la instanță" - din care dreptul de acces este un aspect - ca un element al dreptului la un proces echitabil. Acest drept nu este unul absolut, putând face obiectul unor limitări care însă nu pot să restrângă sau reducă accesul persoanei în așa fel sau în așa măsură încât însăși esența dreptului este afectată. În plus, prin limitare trebuie să fie urmărit un scop legitim, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (între altele,împotriva Belgiei, hotărârea din 27 februarie 1980). Convenția intenționează garantarea unor drepturi care nu sunt teoretice și iluzorii, ci concrete și efective, scop care trebuie urmărit cu cea mai M atenție în cazul accesului la instanță, având în vedere rolul proeminent deținut într-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil (împotriva Irlandei, hotărârea din 9 octombrie 1979).
În cauzaJanosevici împotriva Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002, relevantă pentru cazul de față, Curtea a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus reclamantului plata de taxe și accesorii stabilite retroactiv, care au fost puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ fiscal.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, instanța consideră că suspendarea executării actelor administrativ-fiscale în discuție este, per ansamblu, calea care prejudiciază cel mai puțin și induce un echilibru între varietatea de interese divergente.
Potrivit art. 185 din Codul d e procedură fiscală, instanța competentă poate suspenda executarea numai dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. Prin urmare, cauțiunea nu este una fixă, ci doar una plafonată maximal, instanța având libertatea să stabilească cuantumul acesteia, fără să o poată însă elimina complet. Față de împrejurările concrete ale speței, Curtea apreciază suficientă o cauțiune de 5000 RON este suficientă, nivelul acesteia permițând autorității să compenseze eventualul prejudiciu generat de lipsa de folosință a sumelor urmărite.
Față de cele de mai sus, în baza art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța urmează să admită cererea, sa dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 23239/21.12.2007 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 21.12.2007, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta B privind și pe Administrația pentru Fodul de Mediu.
Dispune suspendarea executării Deciziei nr.23239/21.12.2007 emisă de Administrația pentru Fondul de Mediu B și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.23238/21.12.2007 până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ privind aceste acte.
Sentința este executorie de drept.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Red./
4 ex./03.03.2008
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Rodica Filip
