Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 262/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 262
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - TRANS SRL în contradictoriu cu pârâta D, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamanta - TRANS SRL și consilier juridic pentru pârâta
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru reclamantă depune dovada achitării taxei de timbru, respectiv chitanța nr. --173-0056/22.06.2009 în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, recipisa de consemnare nr. -/1 din 24.06.2009 privind plata cauțiunii în sumă de 10 000 RON și raport de expertiză extrajudiciară.
Consilier juridic pentru pârâtă depune întâmpinare, care a fost comunicată reclamantei, prin apărător.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Consilier juridic pentru pârâtă solicită admiterea excepției.
Avocat pentru reclamantă solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat pentru reclamantă solicită admiterea cererii și suspendarea actelor administrative contestate. Apreciază că sunt întrunite condițiile prev. de disp. art. 15 din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa cum rezultă și din raportul de expertiză extrajudiciară. Susține că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor contestate, iar paguba iminentă rezultă din suma foarte mare ce se tinde a fi executată și care ar conduce la blocarea activității reclamantei.
Consilier juridic pentru pârâtă solicită respingerea cererii de suspendare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă, care nu a fost demonstrată de reclamantă prin actele depuse la dosarul cauzei.
În replică, apărătorul reclamantei arată că la dosar au fost depuse contracte de leasing ce se află în derulare, contracte de arendă ce nu pot fi executate cu numerar.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față;
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanta - TRANS SRL a solicitat în contradictoriu cu G: D suspendarea executării actelor administrative fiscale, respectiv a deciziei de impunere nr.3950/2008 și a raportului de inspecție fiscală nr.3950/2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea actelor administrative.
În motivarea cererii se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.15 din Legea 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce privește cazul bine justificat se arată că există serioase îndoieli cu privire la legalitatea actelor contestate.
Cu privire la paguba iminentă, se arată că suma mare ce se tinde a fi executată, ar conduce fără dubiu la blocarea activității comerciantului și a terților cu care acesta contractează, alterându-se circuitul comercial pentru un grup mai mare de persoane.
Se învederează că executarea actului atacat conduce la o perturbare gravă și previzibilă a funcționării societății și ar avea ca efect imposibilitatea desfășurării activității și a derulării contractelor de leasing și de arendă.
La 29.06.2009 DGFP Dad epus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Se invoca exceptia inadmisibilitatii cererii de suspendare a raportului de inspectie fiscala aratandu-se ca acesta nu este act administrativ fiscal,ci doar un act premergator deciziei de impunere.
Cu privire la fondul cauzei se arata ca reclamanta nu dovedeste indeplinirea conditiilor prevazute de art.14 din Legea 554/2004,respectiv cazul bine justificat si paguba iminenta.
Examinand cererea de suspendare in raport cu sustinerile partilor, a actelor depuse si legislatiei aplicabila spetei deduse judecatii,instanta retine:
Prin decizia de impunere nr.3950/2008,s-au stabilit in sarcina reclamantei creante fiscale in cuantum de 1.170.709 lei.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod procedura fiscala.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că prin contestația formulată, reclamanta invocă în esență faptul că exista indoieli serioase cu privire la legalitatea actelor contestate intrucat a contestat faptul ca sumele retinute ca si obligatii fiscale ar fi corect stabilite.
Aceste argumente aduse de reclamantă constituie imprejurari legate de starea de fapt si de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Va fi reținută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilității cererii de suspendare referitor la raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de control, acestea nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art.85 și 86 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta - TRANS SRL, cu sediul în Podari, Județul D, în contradictoriu cu pârâta D, cu sediul în C, nr.2, Județul
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere nr. 3950/28.11.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/ 4 ex/15.07.2009
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti