Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 316/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 316
Ședința publică din data de 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței nr.1675 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - Production SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la " & " cu sediul în B,--3, județ
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, în ordinea de pe listă, nu au răspuns recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B și intimata-reclamantă - Production SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru și se află la primul termen de judecată, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, ia act că recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat în cuprinsul motivelor de recurs judecarea cauzei în lipsă și constată cauza în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Buzău, reclamanta - Grup Production SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună suspendarea măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală nr.1396 din 24.09.2009 și a Decizie nr.89 din 19.10.2009 până la judecarea în fond a cererii de anulare a raportului, a deciziei și a măsurilor luate prin acestea.
În motivarea cererii reclamanta a solicitat suspendarea pentru a evita prejudiciile care ar putea fi cauzate prin măsuri de executare silită sau asiguratorii ce urmau a fi luate de către organul constatator și totodată, precizează că este și interesul pârâtei ca societatea să-și continue activitatea pentru a obține veniturile necesare pentru plata operațiilor fiscale în cazul în care ar pierde contestația formulată.
Susține că măsura de suspendare este urgentă, fiind menită să preîntâmpine prejudicii iminente ce ar putea fi cauzate prin executarea silită, depunând la dosar dovada achitării cauțiunii în cuantum de 5% din suma contestată stabilită prin încheierea din 25.11.2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Direcția Generală a Finanțelor Publice B a invocat excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială ca urmare a faptului că reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile art.581 din Cod procedură civilă, considerând că acțiunea în anularea actelor administrativ fiscale a fost întemeiată în temeiul dispozițiilor a Codului fiscal și a codului d e procedură fiscală, cererea de suspendare executării a actelor administrative ca măsură provizorie neputând fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea aplicabilă fondului litigiului. În aceste condiții a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.215 Cod procedură fiscală și nicidecum dispozițiile art.581 din codului d e procedură civilă.
Pe fond pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă considerând că nu se justifică admiterea cererii ca urmare a prejudiciilor ce ar putea fi cauzate prin măsurile de executare silită sau asiguratorii.
Referitor la susținerile pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B de inadmisibilitate a cererii formulată de către reclamantă pe cale de ordonanță președințială ca urmare a faptului că aceasta își întemeiază cererea pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă, tribunalul a considerat că sunt neîntemeiate și în consecință le-a respins ca urmare a faptului că instanța de judecată nu este ținută de încadrarea în drept a cererii făcută de către partea reclamantă. Instanța a considerat că se află în prezența unei cereri de suspendare a unui act administrativ fiscal întemeiat pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 actualizată așa cum prevăd dispozițiile art.215 alin.2 Cod procedură fiscală la care pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B face referire în întâmpinare.
Prin sentința nr.1675 pronunțată în data de 27 noiembrie 2009, Tribunalul Buzăua admis cererea promovată de reclamanta - Grup Production SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a dispus suspendarea măsurilor stabilite prin Raportul de inspecție fiscală nr.1396/24.09.2009 și a Deciziei nr.89/19.10.2009 până la judecarea în fond a cererii de anulare a raportului și a deciziei respective, precum și a măsurilor luate prin acesta.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B a efectuat o inspecție fiscală în urma căreia s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr.1396/24.09.2009 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale de plată nr.1216/25.09.2009.
În termenele legale reclamanta a contestat Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală formulând contestație adresată Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice B la data de 9.10.2009.
Prin Decizia nr.89/19.10.2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice B a respins contestația formulată de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii, precum și a actelor conexe acesteia, s-a formulat contestația la instanța de contencios administrativ și fiscal formându-se dosarul nr- cu acest obiect.
În același timp, prin cerere separată, reclamanta a solicitat suspendarea măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală și a Deciziei nr.89/19.10.2009 până la judecarea în fond a cererii de anulare a raportului și a deciziei.
Tribunalul a considerat că cererea reclamantei este întemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art.215 alin.2 procedură fiscală contribuabilul " are dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificările ulterioare, instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate."
Instanța a reținut că cererea reclamantei este întemeiată îndeplinind cerințele normelor juridice invocate de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin aceea că reclamanta a sesizat în condițiile art.7 autoritatea publică care a emis actul, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cât și instanța de judecată ca urmare a respingerii contestației prin Decizia nr.89/2009.
În același timp instanța a considerat că prin începerea executării, așa cum rezultă din decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile, s-ar putea crea prejudicii iminente societății și care ar putea duce la încetarea activității acesteia cu repercusiuni în recuperarea sumelor de către organul constatator în condițiile în care reclamanta ar pierde contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B invocând dispozițiile art.304 pct.9 și ale art.3041din Codul d e procedură civilă.
Recurenta apreciază că nici unul din argumentele reținut de către instanța de fond nu constituie un motiv temeinic pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ.
În cuprinsul motivelor a susținut că simplul fapt al achitării cauțiunii nu constituie o condiție unică de admisibilitate, acesta fiind una din condițiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, instituită în vederea recuperării pagubei pricinuite creditorului.
Precizează că această măsură provizorie este clar stabilită de Codul d e procedură fiscală, respectiv prevederile art.215 alin.2 Cod procedură fiscală și astfel a apreciat că acțiunea prin raportare la condițiile de admisibilitate nu îndeplinește cerința cazului bine justificat și nici nu s-a dovedit existența unei pagube iminente, conform dispozițiilor art.14 din Legea nr.554/2004.
Se mai arată că înființarea popririi și a sechestrului pentru bunurile mobile aparținând reclamantei este imputabilă acesteia prin neonorarea obligațiilor fiscale rezultate din declarațiile fiscale, respectiv creanțe bugetare în cuantum de 245.667 lei.
Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și pe fond respingerea ca neîntemeiată a măsurilor dispuse prin Raportul de inspecție fiscală nr.1396/24.09.2009 și a Deciziei nr.89/19.10.2009.
Intimata-reclamantă - Grup Production SRL legal citată nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare:
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numaiîn cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).
În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, prima instanță a concluzionat în mod corect că este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de conținutul Raportului de inspecție fiscală nr.1396/24.09.2009, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale de plată nr.1216/25.09.2009 și a Deciziei nr.89/19.10.2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin care s-a respins contestația formulată de către reclamantă.
Curtea achiesează la concluziile primei instanțe constând în aceea că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și specificul activității societății reclamante executarea silită care a fost declanșată putând genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea serviciilor, precum și grave probleme sociale.
Cerința depunerii unei cauțiuni pentru judecata la fond a fost îndeplinită, societatea reclamantă conformându-se obligațiilor stabilite în acest sens în sarcina sa prin încheierea din 25 noiembrie 2009.
Astfel nu poate fi reținută critica recurentei, în ceea ce privește faptul că instanța de fond admis cererea pentru simplul fapt că s-a achitat cauțiunea stabilită de către instanță, întrucât lipsa cauțiunii poate conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, fără a da posibilitate tribunalului să se aplece și asupra fondului.
Cauțiunea reprezintă atât o codițe de admisibilitate a cererii cât și o garanție instituită in favoarea creditorului pentru acoperirea eventualelor pagube suferite urmare a formulării unei cereri abuzive, neavând relevanță în aprecierea legalității și temeiniciei cererii de suspendare a actului administrativ.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 pr.civilă, va respinge recursul, ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art.304 pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva sentinței nr.1675 din data de 27 noiembrie 2009 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta - Production SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la " & " cu sediul în B,--3, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / tehnored. / 4ex./ 03.03.2010
Dosar fond nr- Tribunalul Buzău; Jud. fond
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida
