Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3920/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3920

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Daniel Severin

GREFIER: - -

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal, și pârâta, prin consilier juridic Bulgariu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta, prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare și acte, comunicând și reclamantului un exemplar al acestora. Invocă excepția lipsei de obiect.

Reclamantul depune la dosar un set de acte, comunicând și pârâtei, prin consilier juridic, un exemplar al acestora.

Curtea pune în discuție excepția lipsei de obiect, invocată de către pârâtă.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei de obiect, având în vedere că reclamantul deține în prezent funcția de Control Financiar și nu contestă ocuparea acestei funcții, iar ordinul atacat a avut în vedere funcția publică de conducere. Învederează că s-au produs efectele, reclamantul ocupă deja o altă funcție anterior cererii și executarea ordinului a fost efectuată chiar prin comunicarea acestuia.

Reclamantul solicită respingerea excepției lipsei de obiect. Învederează că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție are la bază decizia de sancționare din 2007 care a fost contestată și precizează că dosarul având ca obiect contestație în anulare are termen la data de 12.01.2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2009 reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală suspendarea Ordinului nr. 1472/03.09.2009 emis de către Președintele .

În motivarea acțiunii reclamantul arătat că prin decizia nr. 35/05.03.2007, reclamantul fost destituit din funcția șef conformitate fiscală. Actul fost anulat prin decizia civilă nr. 862/25.06.2008 Curții de Apel Alba - I, dispunându-se reîncadrarea sa în funcția deținută anterior. Tot irevocabil s- constatat că începând cu data de 24.09.2007 a fost numit în funcția publică de conducere de șef administrație adjunct al G.

Reclamantul susține că decizia nr. 1113 din 27.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care pârâta dorește să pună în aplicare prin Ordinul nr. 1472 din 03.09.2009 dispune doar asupra concursului și oricum în materie civilă se aplică principiul disponibilității. Se dorește pe această cale anularea Ordinului nr. 1393/2007 prin care a fost numit în funcția de șef administrație adjunct, ordin care în prezent este lipsit de efecte juridice întrucât funcția respectivă fost desființată.

Prin punerea în executare ordinului se produc grave disfuncționalități prin modificarea organigramei și reclamantul suferit prejudicii pierzându-și funcția deținută în prezent.

La dosar s-au depus o serie de înscrisuri privind raporturile dintre părți.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care invocă lipsa de obiect a acțiunii, excepție care a fost respinsă în ședința publică din 17.11.2009.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că cererea este neîntemeiată.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiileart. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Așadar, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie îndeplinite două condiții, respectiv, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 lit. t) "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

Prin pagubă iminentă se înțelege, potrivit art. 2 lit. ș) "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Cu privire la legalitatea ordinului se constată că acesta se întemeiază pe Decizia nr. 1113 din 27.02.2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s- dispus anularea concursului organizat la 11-12 septembrie 2007 în ceea ce privește funcția publică de șef administrații adjunct - activitatea de inspecție fiscală la Administrația Finanțelor Publice județului

Anularea actelor subsecvente acestui concurs apare cel puțin la primă vedere ca fiind consecința firească anulării concursului.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia funcția respectivă nu mai există iar Ordinul nr. 1393/2007 prin care reclamantul fost numit în această funcție devenit caduc, aceste aspecte nu pot fi pe deplin lămurite în acest cadru procesual impunându-se administrarea unui probatoriu mai complet, fapt ce se poate realiza doar în cadrul unei acțiuni pe fond.

Oricum dacă aceste afirmații se dovedesc reale ele nu pot decât să ducă la concluzia că prin ordinul atacat reclamantul nu poate fi prejudiciat în mod direct în măsura în care acest ordin se referă la anularea unui alt ordin care oricum încetat să existe devenind caduc.

Speculațiile reclamantului privind actele ulterioare ce se vor emite de către autoritatea publică pârâtă nu pot duce la concluzia îndeplinirii condiției privind paguba iminentă întrucât nu există o certitudine ca astfel de acte ulterioare vor fi într-adevăr emise de către intimată.

Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în G, B-dul B,. 2.. A,. 38, județul G, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B,-, sector 5, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.DS

Tehnored.CB/ 4 ex.

03.12.2009

Președinte:Daniel Severin
Judecători:Daniel Severin

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 3920/2009. Curtea de Apel Bucuresti