Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 411/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--21.10.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.411
Ședința publică din 26.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamanta a depus la dosar extrase din contabilitatea firmei.
Reprezentantul reclamantei depune completarea taxelor de timbru la cererea de preschimbare de termen în sumă de 9 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar. Totodată depune dovada consemnării cauțiunii în sumă de 50.000 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în baza prevederilor art.14 și 15 din Legea 554/2004, și pentru motivele învederate în concluziile scrise pe care le depune, fără cheltuieli de judecată. Mai depune și practică judiciară.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 21.10.2009, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere înregistrată cu nr.557/21.09.2009 emisă de pârâtă, prin care a fost obligată la plata unei suplimentare de 876.253 lei și la majorări de întârziere de 614.841 lei, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ fiscal.
În motivarea cererii se arată că, instanța competentă este Curtea de APEL TIMIȘOARA, având în vedere cuantumul obligațiilor suplimentare de plată stabilite în sarcina sa și dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, conform cărora: "Litigiile.privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel." Potrivit art.l 5 al.l din Lg. nr.554/2004 "cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.", iar conform art. 14 al.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 " în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."
Societatea reclamantă arată că a urmat procedură prevăzuta de art.7 din Lg. nr.554/2004, sesizând în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea Deciziei de impunere nr.557/21.09.2009 autoritatea publică, care a emis actul - T, prin Contestația administrativă înregistrată cu nr.35636/19.10.2009.
Prin contestația formulată a solicitat anularea în parte a Deciziei de impunere înregistrata cu nr.557 din 21.09.2009, în ce privește măsurile dispuse la pct.2.1.1 si 2.1.2 lit. h și a Raportului de inspecție fiscală din 17.09.2009 înregistrat cu nr. 5401 din 21.09.2009, în ce privește stabilit suplimentar de plata pt. perioada 01.10.2006-31.12.2008 de 855.000 iei și majorări de întârziere stabilite suplimentar.
Reclamanta susține că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.14 alin.1 din legea nr.554/2004, fiind un caz bine justificat câtă vreme există o îndoială asupra legalității deciziei de impunere care rezultă din motivele contestației formulate si din conținutul documentelor societății care au stat la dispoziția organelor de control fiscale și depuse la dosarul cauzei. Astfel, în speță, organele fiscale au stabilit suplimentar si majorări de întârziere pentru hala industriala achiziționată la 12.12.2006 în localitatea A, ca urmare a stabilirii eronate a stării de fapt, iar pe cale de consecință prin stabilirea greșita a stării de drept aplicabile.
Privitor la stabilirea eronata a stării de fapt reclamanta artă următoarele:
Motivul de fapt al stabilirii acestor sume suplimentare deosebit de mari este detaliat la cap.2.1.2 lit.h din Decizia de impunere: "In luna decembrie 2006, înregistrează in evidenta contabila factura seria - - nr.-/02/12.12.2006 emisa de A, având Cod fiscal R - in valoare de 10.184.868,40 lei, din care reiese ca a achiziționat pe lângă teren si o hala prefabricata. In contractul de vânzare-cumpărare este menționat la liniuța a 7-a construcție in curs de edificare. TVA in suma de 855.000 lei aferenta halei este nedeductibila deoarece până la data încheierii controlului contribuabilul nu a obținut venituri din exploatarea acestei hale conform obiectului de activitate sau alte venituri care sa intre in sfera de aplicare a TVA, nu a prezentat nici un fel de document din care sa rezulte intenția de a finaliza investiția achiziționată, nu se cunoaște cu certitudine destinația construcției (halei) in curs de edificare, respectiv nu se cunoaște daca aceasta va fi destinata in folosul operațiunilor taxabile". Prin Raportul de inspecție fiscala înregistrat cu nr. 5401 din 21.09.2009 s-a mai considerat ca nu s-ar cunoaște adresa halei.
In raport cu aceste susțineri, datorita cărora s-a considerat - printr-un raționament contradictoriu, așa cum se subliniază si in Raportul de Inspecție fiscala ca "TVA dedusa in luna decembrie 2006 este o taxa deductibila, dar nu este o taxa de dedus", reclamanta face următoarele precizări care vor dovedi ca s-a reținut greșit starea de fapt:
- adresa halei, respectiv locul unde este amplasata hala, rezulta din toate documentele deținute de societate si puse la dispoziția inspecției fiscale astfel: Certificatul de Urbanism nr.794/2006 (in care se menționează adresa pt. hala industrială - orașul A, Calea -, DN 432, nr.285, județul A), din Autorizația de construire nr.l00/2004 (in care se menționează ca hala este situata in A, Calea -), din Hotărârea AGA din 12.12.2006 ( hala situata in A,-), din din 12.12.2006 de predare-primire a halei (situata in A,-), inclusiv din Adresa Primăriei A nr. - din 11.09.2009 (in care se menționează explicit "imobil-hala situat in A,-)
- este greșita susținerea ca până la data controlului, nu ar fi obținut alte venituri care sa intre in sfera de aplicare a TVA, conform art. 145 alin.2 din Lg.571 /2003 - se retine chiar prin Raportul de inspecție fiscala, cap. 3.1.2 punctul 3 (la pag.6, ) ca in luna iulie 2008 societatea a livrat doua hale cu teren. ambele facturi fiind emise cu, iar la pag.7 din Raport după (punctul 5) se retine ca societatea a obținut venituri din activități de închiriere bunuri proprii (cu TVA) astfel: in perioada octombrie 2006-iulie 2008 închiriază hala industriala -jud. C S, hala industriala, jud. A si Hotel NH situat in- /A; facturarea se face cu TVA, societatea depunând in acest sens Notificările de taxare a operațiunilor de închiriere; de asemenea in perioada august 2008-decembrie 2008 închiriază (tot cu TVA) hala nou construita si recepționată la 1.08.2008 tot in loc. - jud. C S si in continuare Hotelul NH din- /
Cu privire la susținerea că ar fi dovedit intenția de a finaliza investiția achiziționată, reclamanta arată că la data controlului lucrările de edificare a halei erau terminate, așa cum rezulta din Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.93/06.03.2006, urmând a fi realizate doar finisaje pentru care nu este necesara o alta autorizație de construire.
Intenția de a finaliza investiția achiziționată, practic de a realiza ultimele finisaje la hala industriala, rezulta din cele doua contracte încheiate anterior controlului: 1) Contract de execuție lucrări nr.07 din 13.01.2009 încheiat cu firma SA, având ca obiect "lucrări zugrăveli exterioare si lucrări împrejmuire limita de proprietate", respectiv 2)Contract de execuție lucrări nr.07 din 21.01.2009, încheiat cu firma SRL pentru "efectuare lucrări de tâmplărie de aluminiu"
Reclamanta mai arată că destinația construcției (Hala), a fost cunoscuta de la bun început si rezulta din documentele puse la dispoziție inspecției fiscale astfel: factura de achiziție cu TVA, antecontractul de vânzare-cumpărare, adresa Primăriei A nr. - din 11.09.2009, iar scopul investiției - acela de închiriere cu, rezulta din de predare-primire a din 12.12.2006, din Hotărârea Adunării generale a asociaților societății din 12.12.2006, inclusiv din Notificarea opțiunii de taxare cu TVA a aperatiunii aferente halei in cauza înregistrata la. in acest sens cuprinsul PV de predare-primire a halei, prin care " in calitate de vânzătoare - preda, iar in calitate de cumpărătoare - primește terenul in suprafața totala de 32.500 mp situat in A,-, si construcția Hala industriala având suprafața construita de 7.280 mp, edificata pe acest teren si nefinisata, hala fiind construita si vânduta in scopul închirierii către societăți comerciale după amenajarea corespunzătoare a spațiului de către cumpărătoare. Porțile confirma ca Hala industriala a fost predata in stare buna, fiind edificata cu respectarea Autorizației de construire nr.100 din 24.02.2004, iar tipul si modul realizării construcției corespunde scopului închirierii cu TVA dorit de către cumpărătoare."
In ce privește Hotărârea AGA din 12.12.2006, arată reclamanta, in mod similar asociații societății au menționat explicit atât locația unde este situata hala, cat si destinația halei, aceea de a fi închiriata cu după executarea tuturor amenajărilor si finisajelor necesare.
In speța organul de control o refuzat sa ia in seama fenomenul economic, prevalându-se de un aspect formal, așa-zisa neconcordanță între contract unde este data o denumire si o descriere mai generala "construcții" si factura (unde s-a specificat denumirea de hala). Ori realitatea este ca aceasta construcție este o hala industriala, așa cum este descrisa in acțiune, realitate care este dovedita cu documente.
Mai arată că deși constata existenta, inspecția fiscala ignora prevederile art.141 alin.2 lit. e din Lg. 571/2003 privind Codul fiscal si pct.38 (7) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal, in ce privește efectele Notificării de către societate a opțiunii de taxare a operațiunii aferente halei in litigiu.
In raport cu toate argumentele menționate si dovezile prezentate, rezultă ca societatea a cunoscut de la bun început scopul investiției făcute, respectiv destinația industriale, aceasta fiind cumpărata si amenajata in scopul închirierii cu TVA, la fel ca si in cazul celorlalte imobile achiziționate de societate.
Cu referire la stabilirea greșita a stării de drept, reclamanta arată că în speța nu sunt aplicabile, (cum greșit au considerat organele de inspecție fiscala), dispozițiile art.147 al.5 Lg. 571/2003 -"Achizițiile pt. care nu se cunoaște destinația, respectiv daca vor fi utilizate pentru realizarea de operațiuni care dau drept de deducere sau pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, ori pt. care nu se poate determina proporția in care sunt sau vor fi utilizate pentru operațiuni care dau drept de deducere se evidențiază intr-o coloana distincta din jurnalul de cumpărări, iar taxa deductibilă acestor achiziții se deduce pe bază de prorata."
Societatea reclamantă arată că a cunoscut de la început destinația imobilului achiziționat, condiții în care in speța este aplicabila o alta stare de drept, respectiv dispozițiile art.145 al.2 din Legea nr.571/2003, conform cărora "orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxă aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate utilizării in folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile.", fiind deductibila astfel TVA de 855.000 lei întrucât societatea a îndeplinit prevederile art.145 al.2 din Lege.
In speța nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.119 al.1 din nr.OG92/2003, " Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen majorări de întârziere", cum greșit se reține in Decizia de impunere. Astfel câtă vreme este deductibilă TVA de 855.000 lei, nu se justifica nici aplicarea majorărilor de întârziere, aferente acestei sume.
Se mai arată că este îndeplinită și condiția producerii unei pagube iminente ce necesită a fi prevenită;
Contestația administrativa nu a fost soluționata, iar decizia de impunere atacata constituie titlu de creanța, fiind deja depășit termenul ultimativ de plata din 20.10.2009, fixat prin decizia de impunere, condiții in care se poate trece iminent la executarea silita împotriva reclamantei prin poprirea conturilor societății.
În condițiile crizei economice actuale, obligația de a plați sumele deosebit de mari (peste 14 miliarde ROL) stabilite in mod greșit in sarcina sa prin Decizia de impunere, in condițiile in care societatea nu dispune de lichidități atât de mari - nedeținând nici măcar 10 % din aceasta suma, principalele sale bunuri fiind activele - ar determina imposibilitatea onorării de către societate a obligațiilor contractuale asumate față de clienți și furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvență și consecințe sociale grave pentru salariații săi, în cazul indisponibilizării conturilor bancare. In aceste împrejurări sunt îndeplinite condițiile art.2 alin.(1) lit.ș) din Legea nr.554/2004, care definește noțiunea de pagubă iminentă ca "prejudiciu material viitor și previzibil"
Mai arată că împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă si din cel puțin aparentele, inconsecvențe de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al TVA justificat de susținerile eronate că nu s-ar cunoaște destinația halei, ca nu s-ar fi obținut alte venituri taxabile in perioada controlului, ca nu rezulta intenția de a finaliza investiția achiziționată etc. toate aspectele reținute fiind infirmate de probele de la dosar.
In speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale societății, dar și în argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate, emise de pârâtă și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Conform practicii instanței supreme "Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona existența cazului bine justificat, existența lor putând fundamenta convingerea instanței că susținerile reclamantei, precum și argumentele juridice prezentate și sumar probate, sunt de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrativ - fiscale contestate." (, Secția de contencios administrativ și fiscal,Decizia nr. 3015 din 23 septembrie 2008).
In acest sens exemplifică, ca inconsecventa de raționament a organului fiscal cu privire la TVA aferenta achiziționării halei in speța si Raportul de Inspecție fiscală in baza căreia a fost emisa Decizia de impunere atacata, unde se retine ca "TVA dedusa in luna decembrie 2006 este o taxa deductibila, dar nu este o taxă de dedus."
Mai arată că este îndeplinită cerința unei pagube iminente și din perspectiva obiectului de activitate principal: Cumpărarea si vânzarea de bunuri imobiliare proprii - având Cod 6810, și a activității secundare: închirierea si subînchirierea bunurilor imobiliare proprii si închiriate - cod 6820 si față de modalitatea de constituire a patrimoniului societății care are ca principale bunuri activele imobiliare care s-au devalorizat considerabil in prezent, fiind extrem de dificil de vândut sau de închiriat in contextul economic actual. Or posibilitatea si probabilitatea executării a titlului de creanța constând in decizia de impunere atacata, in aceste condiții ar duce la imposibilitatea onorării de către societate a obligațiilor contractuale asumate față de clienți și furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvență și consecințe sociale grave pentru salariații săi.
Toate aceste elemente, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv, justifică suspendarea, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004, a executării actului administrativ fiscal a căror legalitate este contestată, până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta conchide arătând ca solicitarea sa este in acord și cu recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. În cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.14 alin.1 si art.15 alin.1, art.2 alin.(1) lit. (ș) si lit. (t), din Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale contestate, ca netemeinică și nelegală.
Deși reclamanta consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv " cazul bine justificat" și " paguba iminentă", așa cum sunt ele definite de art. 2 lit. t si s, pârâta consideră că simpla promovare a contestației împotriva actului fiscal de impunere nu poate fi nici pe departe suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția "cazului bine justificat", nefiind deloc caz bine justificat. Nici chiar începerea executării silite de către organele de executare fiscale nu este suficientă pentru a se considera îndeplinita condiția "prevenirii producerii unei pagube iminente", condiții invocate de către contestatoare, în caz contrar s-ar ajunge ca practic în toate cauzele de contencios administrativ fiscal în care se contestă acte fiscale de impunere, acte ca urmează a fi puse în mod firesc și legal în executare, cele două condiții să fie îndeplinite "ab initio", din chiar momentul formulării contestațiilor, lucru care ar conduce implicit la aplicarea, de asemenea, forțată, în toate cazurile și chiar obligatori, consideră pârâta, a dispozițiilor art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2003 și să se pronunțe hotărâri de suspendare a executării tuturor actelor administrative fiscale contestate.
Or, susține pârâta, este evident că legiuitorul nu a urmărit acest lucru, prin dispoziția cuprinsă în textul art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2003 înțelegând să acorde instanțelor de judecată posibilitatea suspendării executării silite numai în anumite cazuri de excepție, " bine justificate", și nu în toate cazurile.
De asemenea, nici valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a argumenta paguba iminentă și a susține cererea de suspendare a executării silite, întrucât dispozițiile art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2003 nu prevăd nici o limită legală a sumei debitului contestat dincolo de care s-ar putea vorbi de iminența producerii unei pagube sau diminuarea capacității de plată a contestatorului, aceasta fiind o chestiune relativa față de forța financiara a fiecărei contestator în parte, și ca urmare, potrivit principiul "ubi lex non distinguere, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează si o aplică nu poate să o facă), acest criteriu al valorii debitului contestat nu are relevanță în cauză.
Pârâta mai susține că suspendarea executării actului fiscal de impunere nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 15 cu trimitere la art. 14 din Legea nr. 554/2003, detașând complet cererea de suspendare de fondul cauzei, ci, din contră, consideră că această suspendare se poate dispune printr-o hotărâre numai după "pipăirea" prealabilă a fondului cauzei, și examinarea sumară a legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere.
Numai după cercetarea legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal de impunere, efectuată chiar și prin studierea practicii judecătorești a instanțelor superioare în spete similare, verificare dublată de constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14, alin. 1 din Legea nr. 554/2003, constatare care se face chiar pe baza unor probe produse de contestator și nu pe baza unor simple susțineri ale acestuia. Instanța de judecata poate eventual, în deplină cunoștință de cauză, temeinic și legal, să dispună suspendarea executării actului administrativ fiscal de impunere, fără a lipsi nejustificat contestatorul de un drept legal dar, pe de cealaltă parte, si fără a priva și obstrucționa, de asemenea în mod nejustificat, organele de executare fiscale de posibilitatea continuării executării silite pornite în mod legal, potrivit normelor Codului d e procedură fiscală, conchide pârâta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de Nr. 557 din 21.09.2009, aflată la filele 14-16 din dosar, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, reclamanta a fost obligată la plata unor drepturi fiscale reprezentând TVA în sumă de 876.253 lei, și majorări de întârziere în sumă de 614.841 lei.
Împotriva actelor fiscale, reclamanta a formulat contestație atât în procedura specială prev. de Codul d e procedură fiscală cât și în baza disp. legii contenciosului administrativ, solicitând anularea acestora, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 21.10.2009, sub nr. 1167 (fila 124 din dosar)
Temeiul de drept invocat de reclamantă este art. 14 alin. 1 din Lg.554/2004 a contenciosului administrativ, care reglementează "suspendarea executării actului și care prevede că "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale enunțate mai sus, prin extrasele de cont și actele contabile depuse la dosar (filele 131-135) din care reiese starea financiară precară a acesteia, a faptului că a formulat acțiune în instanță solicitând anularea actelor de impunere, precum și dovada achitării cauțiunii prev. de art. 215 din nr.OG 92/2003, modificată, conform certificatului aflat la fila 137 din dosar.
În speță organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituirea sechestrului iar suma datorată de reclamantă în temeiului actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiția pagubei iminente, care este definită de art. 2 alin. 1 lit. ș din Lg. Nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind,prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public
Cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. 1 din Lg.554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv să existe un cazbine justificat,definit de art. 2 alin. 1 lit. t din Lg. Nr. 554/2004 ca fiind"împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,reiese din împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speță, această condiție este îndeplinită având în vedere motivele invocate relativ la nelegalitatea actului atacat.
Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrativ-fiscale (în speță contribuabilului) este recunoscută și în plan european prin R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit căreia instanța, chemată să decidă măsura de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui.
Pentru considerentele arătate și în baza temeiului de drept indicat, instanța a admis acțiunea ca fiind întemeiată și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 557/21.09.2009, emisă de DGFP T, până la pronunțarea instanței de fond, în situația în care raportat la circumstanțele cauzei și din actele dosarului rezultă existența unor îndoieli asupra legalității actului contestat în ceea ce privește stabilirea debitului, disponibilitatea contribuabilului de a-și onora obligațiile fiscale, precum și iminența unei pagube grave prin blocarea activității societății reclamante.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 557/21.09.2009, emisă de DGFP T, până la pronunțarea instanței de fond.
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.11.2009.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./21.12.2009
Tehnored./21.12.2009
Ex.2
Emis 2 comunicări
.- SRL -, DN 59 km.8 + 550 stânga.1 cam.4 jud.
. Direcția Generală a Finanțelor Publice - T,. nr.2.
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu
