Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 408/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.06.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.408
Ședința publică din 26.11.2009
PREȘEDINTE: Maria Belicariu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, practică judiciară și chitanța emisă pentru suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile Legii 189/2000, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12.06.2009 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii T contestând Hotărârea nr. 10.532/01.04.2009 privind acordarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, emisă de Casa județeană de pensii T - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii mai sus menționate și obligarea pârâtei să elibereze o nouă hotărâre prin care să stabilească că are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.
În motivare, reclamanta arată că a formulat cerere în temeiul Legii 189/2000 prin care a solicitat să i se stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, modificată și completată.
Prin Hotărârea nr. 10.532/01.04.2009, ce i-a fost comunicată la 13.05.2009, reclamanta arată că în mod ilegal și abuziv, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de refugiat și să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c din 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instituite în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ale art. 2 din HG127/2002 și adresa CNPAS nr. 3423/2002.
Susține că în dovedirea cererii sale a depus copie după certificatele de deces al părinților care au locuit și s-au gospodărit împreună cu bunicul său matern ) ei fiind supuși schimbului de populație ca urmare a unui tratat bilateral, respectiv urmare a cedării unor teritorii românești Bulgariei, ei având neîndoielnic statut de refugiat.
Situația de avere imobiliară pe care o dețineau părinții și bunicul matern din satul C comuna din jud. () se compunea din 10 ha teren și casa cu nr. 209, conform dovezii pe care a anexat-
Arată că deși s-a născut la 09.09.1942 în com. jud. C după strămutarea părinților și a bunicului matern din teritoriile cedate Bulgariei, în calitate de copil al acestora și conform dispozițiilor 189/2000 consideră că și dânsa are această calitate, respectiv cea de persoană refugiată, la fel ca și părinții săi și și bunicul său matern.
Ulterior, după cel de-al doilea război mondial, împreună cu alți români din jud. C care aveau statut de refugiați din teritoriile cedate Bulgariei, familia sa împreună cu dânsa, s-a stabilit în com. jud. T, unde au primit teren în concesiune și au edificat casă (fiind cunoscuți drept "coloniști dobrogeni" stabiliți într-o localitate cu populație de etnie majoritar germană - șvăbească).
Reclamanta arată că deși nu a putut intra în posesia întregii documentații care atestă statutul de refugiat al antecesorilor săi, în baza documentelor ce le deținea, a formulat cererea privind acordarea unor drepturi prevăzute de 189/2000, fiind de notorietate în com., jud. T că antecesorii săi au fost strămutați din teritoriile românești cedate Bulgariei, ei făcând parte la scurt timp după strămutarea lor în jud.C din grupul de familii colonizate în, în speță în loc. (unde a locuit în cea mai mare parte a vieții sale și unde au decedat și părinții săi).
În sprijinul contestației formulate, reclamanta mai invocă următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normative beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 06.09.1940, până la 6.03.1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 127/2000, în art.2, au asimilat persoanelor strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al unor tratate bilaterale, în această ultimă categorie, încadrându-se reclamanta și familia sa.
Textele de lege menționate au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copii născuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale acestei experiențe au fost suportate de toți membrii familiei și în condițiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii tuturor celor afectați.
Reclamanta consideră că nu s-a analizat corect cererea formulată și nici documentația pe care a anexat-o nefăcându-se o aplicare corectă a prevederilor 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, care îi conferă calitatea de beneficiar al acesteia, respectiv de a i se acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit.
Mai menționează, în subsidiar, că beneficiază de o pensie mai mult decât modestă, iar recunoașterea calității de beneficiar al 189/2000 ar însemna nu numai o reparare morală ci și un serios ajutor material, (cuponul de pensie depus atestă că beneficiază de o pensie lunară de 300 lei).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Județeană de Pensii T solicită respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii contestate.
În motivare, în esență, se susține că reclamanta nu dovedește calitatea de persoană strămutată întrucât s-a născut în anul 1942 iar părinții acesteia au fost strămutați în anul 1940, apreciind că reclamanta ar fi beneficiat dacă s-ar fi născut în intervalul a 300 de zile de la data refugiului mamei sale, or d-na s-a născut la un interval de 720 de zile după refugiul mamei sale.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Reclamanta s-a născut la 09.09.1942 în com. jud. C după strămutarea părinților și a bunicului matern din teritoriile cedate Bulgariei, în calitate de copil al acestora,iar ulterior, după cel de-al doilea război mondial, împreună cu alți români din jud. C care aveau statut de refugiați din teritoriile cedate Bulgariei, familia sa s-a stabilit în com. jud. T, unde au primit teren în concesiune și au edificat casă (fiind cunoscuți drept "coloniști dobrogeni" stabiliți într-o localitate cu populație de etnie majoritar germană - șvăbească).
În temeiul Legii 189/2000 reclamanta a solicitat să i se stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, modificată și completată, însă prin Hotărârea nr. 10.532/01.04.2009, aflată la fila 3 din dosar, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de refugiat și să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c din 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instituite în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ale art. 2 din HG127/2002 și adresa CNPAS nr. 3423/2002.
Instanța constată că drepturile reclamantei sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr. 105 din 30 august 1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.
După intrarea în vigoare, Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 a fost modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 189/2000, prin care a fost aprobată cu modificări Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 367/2001; Legea nr. 367/2001; Legea nr. 319/2002; Legea nr. 586/2002, cu modificările ulterioare; Legea nr. 323/2004; Legea nr. 148/2005 și prin Legea nr. 204/2007, acest din urmă act normativ fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 467 din 11 iulie 2007.
Conform art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999,"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
a) a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare;
c)a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
d) a făcut parte din detașamentele de muncă forțată;
e) a fost supraviețuitoare a trenului morții;
f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;
g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea".
Conform art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 - norme aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 127 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 139 din 22 februarie 2002 - "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
În privința mijloacelor de probă ale acestor ipoteze, art. 61din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 prevede că "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
În același sens, art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 stipulează următoarele:
"(1)Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roșie Internațională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverințe eliberate de 02405 Pitești, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportați în;
- adeverințe eliberate de Arhivele Naționale Române sau de direcțiile județene ale acestora, ordine, dispoziții etc.;
- buletine de evidență a populației, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din;
- acte eliberate de primăria orașelor respective;
- certificate sau adeverințe de la autoritățile militare ori civile românești;
- adeverințe eliberate de alte autorități din;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.
(3) În situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturi conform legii".
Instanța reține că reclamanta nu era născut la momentul la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Pe de altă parte, instanța consideră că acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 nu poate fi condiționată de o interpretare strictă a dispozițiilor legale incidente în cauză, impunându-se luarea în considerare a scopului avut de legiuitor la edictarea acestor măsuri reparatorii.
Instanța observă, din acest punct de vedere, că Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 are menirea - astfel cum indică însuși titlul actului respectiv - de a acorda anumite drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută la momentul strămutării părinților săi, instanța subliniază că această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul nașterii sale.
Instanța observă că strămutarea părinților reclamantei a determinat abandonarea de către aceștia a tuturor bunurilor imobile deținute în zona din care au fost alungați, cu consecința lipsirii acestora de o parte importantă din averea lor, coroborată cu lipsa unei locuințe în zona în care au fost nevoiți să se refugieze.
Aceste lipsuri nu au putut fi remediate în perioada scurtă care a trecut de la momentul strămutării și până la nașterea reclamantei, fiind justificată presupunerea că starea materială a părinților reclamantei nu permitea acestora să asigure reclamantei condițiile de creștere pe care le-ar fi putut asigura în absența strămutării. Reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în condițiile în care aceștia nu puteau beneficia de sprijin din partea Statului Român.
De aceea, instanța apreciază că reclamanta beneficiază de statutul acestora, de refugiați, dat fiind faptul că a fost afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care au fost supuși părinții săi, fiind născută în perioada imediat ulterioară refugierii părinților săi.
O interpretare contrară a acestor texte legale ar conduce la excluderea pe considerente formale a unor persoane care au fost în mod evident afectate de persecuțiile etnice la care au fost supuse familiile din care făceau parte.
De asemenea, instanța apreciază ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată exclusiv în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada legală de concepție.
Sub acest aspect, instanța consideră că nașterea drepturilor prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ și, eventual, la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepției persoanei în cauză.
În acest sens, instanța observă că în discuție este dreptul reclamantei la plata unor drepturi bănești recunoscute prin Ordonanța de Guvern nr. 105/1999, drept care a luat naștere o dată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, iar nu de la data nașterii sau a conceperii reclamantei.
Dată fiind această situație - reținând că reclamanta are calitatea de persoană strămutată - instanța apreciază ca fiind nelegală Hotărârea nr. 10532/01.04.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T, hotărâre prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de Lg. Nr. 189/2000.
Constatând nelegalitatea acestei hotărâri, în raport cu starea de fapt reținută, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula Hotărârea nr. 10532/01.04.2009 a Comisiei instituită în baza Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii
În consecință, instanța va obliga Comisia instituită în baza Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Pârâta Casa Județeană de Pensii T aflându-se în culpă procesuală va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 1004,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, compuse din 1000 lei onorariu avocat, 4 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Anulează Hotărârea nr. 10532/01.04.2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii
Obligă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii T să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 105/1999.
Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii T la plata sumei de 1004,3 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 26.11.2009.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./21.12.2009
Tehnored./22.12.2009
Ex.2
Emis 2 comunicări
. - T, str.-.- de, nr.9.5
. Casa Județeană de Pensii T - T, str.- -, -
Președinte:Maria BelicariuJudecători:Maria Belicariu
