Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 435/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 435
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare cererea de suspendare a executării deciziei nr.33440 din 18 septembrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C până la pronunțarea instanței de fond, formulată de reclamanta - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta - SRL prin avocat și pârâta D prin consilier juridic lipsind pârâții V-SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, avocat pentru reclamanta - SRL depune dovada achitării cauțiunii în cuantum de 6000 lei, după care;
Consilier juridic pentru pârâta D invocă lipsa calității procesuale pasive a D, actul fiind emis de
Avocat pentru reclamanta - SRL solicită respingerea excepției.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA invocată de pârâta
Avocat pentru reclamanta - SRL solicită respingerea excepției, având în vedere valoarea litigiului.
Consilier juridic pentru pârâta D lasă la aprecierea instanței.
Apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii de suspendare.
Avocat pentru reclamanta - SRL solicită admiterea cererii, în cauză fiind incidente prevederile art.14 din Lg.554/2004 întrucât legalitatea deciziei este îndoielnică iar prejudiciul este evident, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru pârâta D solicită respingerea cererii de suspendare.
CURTEA
Asupra cererii de suspendarea de față;
Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu V-SERVICIUL FISCALĂ ȘI VAMALĂ și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și DGFP D suspendarea executării deciziei nr.33440 din 18 august 2009 emisă de
În motivarea cererii se arată că a făcut obiectul unui control vamal ulterior ce a fost concretizat în întocmirea procesului verbal nr.33439 din 18 septembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia nr.33440 din 18 august 2009 ce stabilește în mod suplimentar obligația de plată a sumei de 245.390 lei cu titlu de drepturi de import, 336.657 lei majorări TVA calculate până la 18 septembrie 2009 și 1457 lei penalități de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2005.
Reclamanta precizează că împotriva deciziei a formulat în termen legal contestație care în prezent nu este soluționată.
În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta arată că în cauză sunt incidente împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Reclamanta precizează că nr.2189/2006 prin care se aprobă decizia nr.7/2006 a Comisiei fiscale centrale și care reprezintă temeiul legal pe care se sprijină procesul verbal de control, a fost publicat în MO 1043 din 29 decembrie 2006, astfel că acesta produce efecte juridice și este aplicabilă doar operațiunilor de import realizate după data de 29 decembrie 2006, neputând retroactiva asupra operațiunilor de import realizate până la data intrării sale în vigoare.
Arată reclamantă că pentru operațiunile de import din 2005 și martie 2006 era în vigoare Decizia nr.368 din 16 iunie 1998, care nu numai că nu includea în categoria bunurilor purtătoare de TVA a programelor software dar chiar le excludea în mod expres în măsura în care valoarea era distinctă de cea a suportului informatic, iar aplicarea unei legi pentru fapte juridice anterioare intrării sale în vigoare este inadmisibilă și încalcă principiul constituțional care vizează aplicarea în timp a legii.
Cu privire la paguba iminentă se arată că prin punerea în executare a titlurilor executorii suferă un prejudiciu material.
Se arată că, întrucât sumele stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare sunt foarte mari, este imposibil să fie achitate odată iar blocarea conturilor bancare prin care-și desfășoară activitatea determină blocarea activității întrucât desfășoară o activitate complexă și folosește multe instrumente bancare ca trebuie onorate pentru a nu ajunge la incidente bancare.
A invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA arătând că în cauza dedusă judecății actul administrativ-fiscal, respectiv Decizia nr.33440 din 18 septembrie 2009, este emis de iar soluționarea procedurii prealabile este de competența D, ambele fiind autorități locale iar competența aparține Tribunalului Dolj și nu Curții de APEL CRAIOVA.
Cu privire la cererea de suspendare, pârâta arată că - SRL nu a demonstrat existența celor două condiții prevăzute cumulativ de art.14 din Lg.554/2004.
Arată pârâta, că în speță, nu există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ -fiscal, că datoria vamală s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește producerea unei pagube iminente se arată că aceasta trebuie să fie o consecință a executării și că - SRL nu demonstrează în vreun fel în ce măsură a fost sau ar putea fi prejudiciată prin executarea silită efectuată de autoritatea vamală.
Examinând cererea de suspendare în raport de susținerile părților, a actelor depuse și legislația aplicabilă dedusă judecății, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA instanța o apreciază neîntemeiată.
Articolul 10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului d e procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Dispozițiile textului de lege enunțat stabilește competența materială a instanței de fond în raport de două criterii:organul emitent al actului și cuantumul.
Dacă litigiul privește pe lângă anularea unui act administrativ și taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia se poartă litigiul, criteriu expres prevăzut de art.10 alin.1 din Lg.554/2004.
Pe cale de consecință, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile cu o valoare mai mare de 500.000 lei RON.
Cum în speță, datoria vamală și accesoriile acesteia depășesc cuantumul de 500.000 lei RON, competența aparține Curții de Apel, astfel că instanța va respinge excepția necompetenței materiale.
In ceea ce priveste cererea de suspendare, instanța reține:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod procedura fiscala.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că prin contestația formulată, reclamanta invocă în esență faptul că temeiul legal pe care se sprijina procesul -verbal se aplica doar operatiunilor de import realizate dupa data de 29.12.2006, si ca nu poate retroactiva asupra operatiunilor realizate pana la data intrarii sale in vigoare, astfel ca temeiul legal invocat de organul de control nu este aplicabil operatiunlor de control efectuate de reclamanta in 2005 si martie 2006.
Argumentele aduse de reclamantă așa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză iar prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărei suspendare a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilității acesteia de a încheia contracte și implicit asupra posibilității reclamantei de a realiza venituri.
Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
În consecință potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de reclamantă și se va dispune suspendarea executării deciziei nr.33440 din 18.09.2009 emisa de Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale C pana la pronuntarea instantei de fond si va respinge cererea fata de D intrucat in speta dedusa judecatii nu se contesta vreun act administrativ fiscal emis de aceasta parata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare a executării deciziei nr.33440 din 18 septembrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C până la pronunțarea instanței de fond, formulată de reclamant - SRL.
Dispune suspendarea executării deciziei nr.33440 din 18 septembrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C până la pronunțarea instanței de fond.
Respinge cererea față de DGFP
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Gabriela Carneluti
