Suspendare executare act administrativ fiscal. Încheierea 44/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 44/2009

Ședința publică de la 15 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Axente Irinel

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta TRANS împotriva sentinței civile nr. 1711 din 2 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 45 lei și aplicarea timbrului judiciar în valoare de 0,6 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 15 2009, s-a înregistrat la dosar, din partea recurentei, o cerere de renunțare la recurs.

Curtea, în urma deliberării, reține cauza în pronunțare pe manifestarea de voință a părții.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1711 din 2 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale formulată de către petenta - TRANS SRL, cu sediul social în municipiul Z,-, jud.S, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în municipiul Z,-, județul S, și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, cu același sediu, pentru suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală generală nr.598 din 27 februarie 2009 emis de intimata S - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Procesului Verbal nr.597 din 27 februarie 2009 emis de intimata S - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere nr.60 din 3 aprilie 2009 emisă de intimata S - Activitatea de Inspecție Fiscală și suspendarea executării Dispoziției nr.598 din 27 februarie 2009 emisă de S - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Decizia de impunere nr.60 din 3 aprilie 2009, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr.598 din 27 februarie 2009 încheiat de către Activitatea de Inspecție Fiscală S au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă de 319.038 lei, după cum urmează: TVA în sumă de 86.511 lei, majorări aferente TVA în sumă de 47.482 lei, impozit pe profit în sumă de 100.628 lei și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 84.417 lei.

Sumele stabilite ca fiind datorate de către societatea debitoare către bugetul de stat, au fost constatate ca urmare a inspecției fiscale generale efectuată de organele de inspecție, asupra modului de înregistrare, determinare, declarare, la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor datorate de - TRANS SRL

Conform dispozițiilor art.216 alin.(1) Cod de procedură fiscală "Introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".

Reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv Deciziei de impunere fiscală nr.60 din 3 aprilie 2009, până la soluționarea irevocabilă a cauzei în baza art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Conform art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții: în cazuri bine justificate în sensul art.2 alin.1 lit.t, și pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul art.2 alin.1 lit.ș, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Aceste condiții nu au fost îndeplinite de reclamantă, întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art.14 și art.15 din Legea nr.554/2004.

Actele administrativ fiscale emise de Activitatea de Inspecție Fiscală se bucură de prezumția de legalitate, fiind emise în baza și pentru executarea în concret a legilor.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, partea interesată trebuie să ofere instanței de judecată, suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Analizarea pur teoretică de către instanța de judecată, a premiselor suspendării executării actului administrativ fiscal formulată de către reclamantă, nu este relevantă fără a se reține de către aceasta, existența în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă, ori cu datele economice ale contribuabilului.

De altfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nici nu a invocat astfel de împrejurări, aceasta limitându-se doar la a contesta valoarea obligațiilor fiscale pentru care a fost emisă decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, aspecte de fond ce urmează a fi analizate în cadrul litigiului având ca obiect, analiza actului administrativ fiscal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs - TRANS SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, până la pronunțarea instanței de fond.

La termenul din data de 15 2009 instanța a constatat că recurenta aad epus o cerere prin care renunță la judecată.

Potrivit dispozițiilor art.246 Cod pr.civ. " reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă ".

Curtea, constatând ca fiind îndeplinite cerințele legale impuse de norma juridică mai sus arătată și va constata că recurenta - TRANS SRL a renunțat la soluționarea recursului formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Ia act de renunțarea recurentei - TRANS SRL la judecarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1711 din 2 septembrie 2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - ---

Red./

5 ex./17.12.2009

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Încheierea 44/2009. Curtea de Apel Cluj