Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 5277/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5277
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1512 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, lipsind intimata reclamantă - COM.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentelor pârâte, consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, întrucât paguba iminentă nu este dovedită prin acte contabile, iar cazul bine justificat este motivat în mod sumar, existând o prezumție de legalitate a actului administrative contestat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 74 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamantul - Com împotriva pârâtului D și s-a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 88935/16.10.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 88935/16.10.2008, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că rin p. decizia de impunere nr. 88935/16.10.2008, și raportul de inspecție fiscală cu același număr au fost stabilite în sarcina reclamantei debite în cuantum de 3532 lei impozit pe profit, 2604 lei majorări de întârziere, 5763 lei TVA și 4240 lei majorări de întârziere. Reclamanta a procedat la efectuarea recursului prealabil, contestația fiind înregistrată sub nr. 55111/19.11.2008.
În raport de cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale menționate, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 14 din 554/2004 care stabilesc că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Cele două condiții prevăzute de art. 14, respectiv cazul bine justificat, și paguba iminentă, sunt reciproc determinate și definite de art. 2 alin.1, lit. ș și t din 554/2004.
Analizând prima condiție, respectiv existența unui caz bine justificat, instanța a apreciat că, motivele invocate de reclamant în susținerea cererii sale creează o îndoială suficient de serioasă asupra actelor administrative contestate, de natură să determine instanța să aibă îndoieli asupra legalității acestora. Se are în vedere și recomandarea R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională în materie administrativă care determină instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să producă daune grave particularilor, să ia măsuri corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de instanță pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și executarea actului administrativ asupra legalității căruia planează suspiciuni, mai înainte ca instanța să se fi pronunțat asupra fondului litigiului.
În ce privește a doua condiție, respectiv existența unei pagube iminente, instanța a apreciat că și aceasta este îndeplinită, fiind determinată de obligațiile comerciale în derulare ale reclamantei, cifra de afaceri relativ mică a acesteia care nu i-ar permite să-și desfășoare în continuare activitatea în cazul executări imediate a actelor administrative contestate, precum și necesitatea achitării de către societate a ratelor de leasing și a chiriei lunare pentru spațiile în care își desfășoară activitatea, conform contractelor și facturilor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin decizia nr. 1540 din 01.04.2009 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 74 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM SRL. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că otrivit p. art. 85 Cod procedură civilă judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților. În speță se reține că prin acțiunea introductivă reclamantul a înțeles să cheme în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice D, parte ce a fost conceptată și citată în cauză în calitate de pârât. Deși acest cadru procesual stabilit prin acțiunea introductivă nu a fost pus în discuția părților și nu a suferit modificări pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, din actele și lucrările dosarului se reține că decizia de impunere nr. 88935/16.10.2008 și raportul de inspecție fiscală cu același număr au fost emise de către C, și prin urmare raportul juridic de drept substanțial dedus judecății s-a născut între reclamant și această din urmă autoritate.
S-a apreciat că, reținând, aceste împrejurări prima instanță era datoare potrivit art. 129 Cod procedură civilă să le pună în discuția părților și în raport și de voința acestora să lămurească prioritar toate împrejurările privitoare la cadrul procesual al litigiului și numai ulterior să pășească la soluționarea în fond a acestuia.
În consecință s-a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă și s-a admis recursul formulat, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Dat fiind prioritatea în analiză a motivului de recurs mai sus prezentat, celelalte motive de recurs ce pun în discuție fondul cauzei nu au mai fost analizate urmând a fi avute în vedere de prima instanță în soluționarea fondului litigiului.
În rejudecare Curtea a statuat ca prima instanță să aibă în vedere cu prioritate dispozițiile art. 129 alin. 4-6 cod procedură civilă și să stabilească cadrul procesual în care se va soluționa cauza, procedând ulterior la citarea legală a tuturor părților procesului și în aceste condiții, de natură a respecta tuturor părților drepturile lor procesuale, trecând la soluționarea fondului litigiului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal sub nr- și s-a dispus citarea părților.
Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2009 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâta a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului
Prin sentința nr.1512 din 28 octombrie 2009 Tribunalul Dolja admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală nr. 88935/16.10.2008, încheiat de
A fost respinsă cererea de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală.
A fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta - COM L în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI
S-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 88935/16.10.2008, încheiată de C, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, n ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală nr. 88935/16.10.2008, încheiat de către C, că potrivit art. 109 alin. 1 din OG92/2003,Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal".
Raportul de inspecție fiscală este un act premergător deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale, nesusceptibil de executare silită; decizia de impunere fiind singurul act administrativ - fiscal susceptibil de executare silită, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 85 și 86 cod procedură fiscală.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că prin în decizia de impunere nr. 88935/16.10.2008, emisă de către munic. C în baza raportului de inspecție fiscală nr. 88935/16.10.2008, încheiat de către, au fost stabilite în sarcina reclamantei - Com. SRL debite în cuantum de 3532 lei impozit pe profit, 2604 lei majorări de întârziere, 5763 lei TVA și 4240 lei majorări de întârziere.
Împotriva acestor acte administrativ - fiscale a formulat contestație reclamanta ce a fost înregistrată sub nr. 55111/19.11.2008.
Pe fondul cauzei s-a reținut că potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este necesară îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat, în sensul unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a învinge principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și, de asemenea, soluția suspendării trebuie dispusă pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Textul cere ca, pe lângă,iminenta pagubă", să înfățișeze instanței și alte împrejurări (legate de starea de fapt, de diligențele depuse, de atitudinea autorității, de posibile efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială sau la alte situații juridice conexe regimului administrativ determinat de actul atacat etc.) care să fie de natură a argumenta că este vorba de,un caz bine justificat".
Se poate astfel considera caz bine justificat faptul că, reclamanta a invocat faptul că organul de control nu a analizat faptul că mărfurile aprovizionate erau înregistrate, fiind așadar pusă sub semnul întrebării legalitatea sumelor calculate bazate pe un temei juridic greșit, aspecte ce nu pot fi însă verificate decât în cadrul unei analize pe fond a pretențiilor reclamantei.
Instanța a considerat că această modalitate de abordare a întrunirii cazului bine justificat este corect, avându-se în vedere nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.
Acest act juridic emis la nivel europeana considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, apreciind că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, s-a arătat n același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Cât privește,paguba iminentă", s-a reținut că în art. 2 alin. 1 litera ș) s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere nu numai sensul clasic de prejudiciu efectiv, ci și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Societatea reclamantă se găsește astfel în situația unei pagube iminente, determinată de obligațiile comerciale în derulare ale reclamantei, cifra relativ mică de afaceri a acesteia care nu i-ar permite să-și desfășoare în continuare activitatea în cazul executării imediate a actelor administrativ fiscale contestate, precum și necesitatea achitării de către societatea reclamantă a ratelor de leasing și a chiriei aferente spațiilor unde-și desfășoară activitatea, în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP D care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta precizează că sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 CPC.
Se arată că din actele depuse, cele două condiții prevăzute de art.14 din Lg.544/2004 nu au fost îndeplinite pentru a se dispune de către instanță suspendarea actelor administrative.
Precizează recurenta că instanța de fond se rezumă să aprecieze că eventuala executare silită ar putea prejudicia patrimoniul personal al contestatorului, fără a se face dovada veniturilor totale ale contribuabilului iar simpla afirmație că orice executare ce ar fi începută în temeiul unui titlu valabil va duce la o pagubă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin pronunțarea unei hotărâri de suspendare, nu acoperă cerința expresă a legii.
Arată recurenta că, în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond se mărginește doar să aprecieze că există o îndoială asupra prezumției de legalitate a actului, fără însă a argumenta în nici un fel, în fapt sau în drept această susținere.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Curtea îl apreciază neîntemeiat.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație,este reglementată în cuprinsul art.215 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr.fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr.
Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art.14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art.215 Cod pr.fiscală.
Curtea apreciază că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr.R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea petentă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Având în vedere cele expuse, se va respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.1512 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehnored.
13 ianuarie 2010
Jud.fondN.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Laura Mariana Chimoiu, Daniela
