Anulare act administrativ . Decizia 5279/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5279
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN M împotriva sentinței nr.2190 din 1 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant asistat de avocat, lipsind recurentul pârât CONSILIUL JUDEȚEAN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul nu a fost motivat în termen legal, iar recurentul pârât a depus un răspuns la întâmpinare.
Instanța invocă din oficiu excepția nemotivarii in termen a recursului, în conformitate cu prevederile art.303 proc. civ. și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită a se constata nulitatea recursului, iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.2190 din 01 iulie 2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Județean M și a dispus anularea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean M nr.100/15.04.2009 în ceea ce privește revocarea reclamantului din calitatea de reprezentant al comunității în
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr.122/B/29.10.2008 emisă de Președintele Consiliului Județean M au fost desemnați ca reprezentanți ai comunității care să facă parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică M numiții, și.
Prin Hotărârea nr.64/II/04.12.2008, Consiliul Județean Mav alidat desemnarea nominală a M, pe perioada mandatului Consiliului județean 2008-2012. Din componența, așa cum a fost validată de consiliul județean face parte și reclamantul în calitate de reprezentant al comunității.
Prin dispoziția nr.100/15.04.2009 Președintele Consiliului Județean Mad ispus revocarea reclamantului din calitatea de reprezentant al comunității în M, desemnând în locul acestuia pe numitul. La data de 27.05.2009, Președintele Consiliului Județean a emis o nouă dispoziție (nr.127) prin care a dispus revocarea numitului din calitatea de reprezentant al comunității și desemnarea în locul acestuia a numitului.
Potrivit art. 17 alin.2 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din șeful Direcției generale de poliție a municipiului B sau al inspectoratului de poliție județean, un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, subprefect, 6 consilieri desemnați de Consiliul General al Municipiului B, respectiv de consiliul județean, șeful Corpului gardienilor publici al municipiului B sau al județului, 3 reprezentanți ai comunității, desemnați de primarul general al municipiului B, respectiv de președintele consiliului județean.
Conform alin.3 al aceluiași articol, desemnarea nominală a autorității teritoriale de ordine publică este validată de către Consiliul General al Municipiului B sau de către consiliul județean pentru o perioadă de 4 ani.
S-a constatat că reclamantul a fost desemnat de către președintele consiliului județean ca reprezentant al comunității în Autoritatea teritorială de ordine publică, desemnarea acestuia fiind validată, conform art.17 alin.3 din Legea nr.218/2002 de către Consiliul Județean M pe perioada mandatului consiliului 2008-2012.
În ceea ce privește mandatul membrilor autorității teritoriale de ordine publică, așa cum s-a reținut și în hotărârea de validare menționată, acesta este de 4 ani, respectiv până la următoarele alegeri locale pentru consiliile județene conform art.8 din HG nr. 787 din 25 iulie 2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică.
S-a reținut că potrivit art. 9 din același act normativ calitatea de membru al autorității teritoriale de ordine publică se pierde în cazul în care titularul nu mai îndeplinește funcția care a determinat desemnarea sa, iar pentru reprezentanții comunității, în situația în care își schimbă domiciliul în altă unitate administrativ-teritorială ori ca urmare a revocării lor.
Din interpretarea acestor dispoziții legale coroborate cu art.17 alin.3 din legea nr.218/2002, s-a reținut că atât validarea membrilor autorității teritoriale de ordine publică cât și încetarea calității de membru se dispune de către consiliul județean.
Având în vedere că reclamantul a fost validat de către Consiliul Județean M, ca membru în Autoritatea teritorială de Ordine Publică M, pe întreaga perioadă a mandatului consiliului 2008-2012, s-a apreciat că revocarea acestuia din calitatea de reprezentant al comunității în și implicit de membru al acestei autorități, trebuia dispusă tot de către aceeași autoritate publică, iar ulterior se putea proceda la desemnarea altor persoane ca reprezentanți ai comunității.
Or, în cauză, nu s-a dovedit că revocarea reclamantului din calitatea de membru a fost aprobată de către consiliul județean, situație în care se apreciază că dispoziția președintelui consiliului județean a fost dată cu încălcarea legii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean M, fără însă a motiva cererea de recurs în termenul legal.
Recursul este nul.
Potrivit art. 303 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art.301 Cod pr. civilă.
Hotărârea pronunțată în primă instanță, respectiv sentința nr.2190 din 1 iulie 2009, fost comunicată recurentului la data de 30.06. 2009, iar cererea de recurs a fost depusă la Tribunalul Mehedinți la data de 14.07.2009, fără însă a cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, motive pe care recurentul a precizat că le va depune în urma comunicării motivelor sentinței recurate.
Recurentul pârât a depus motivele de recurs la data de 24.07.2009, deci cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Potrivit art. 306 alin. 1 Cod pr. civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Așa fiind, constatând că nu există motive de ordine publică pe care instanța să le invoce din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează să se constate nul recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN M împotriva sentinței nr.2190 din 1 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
Tehn. 2ex/18 2009
Jud. fond
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Laura Mariana Chimoiu, Daniela