Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 842/2009

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII N, împotriva sentinței civile nr. 270/CA din 23 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice N - în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii este declarat în termen, motivat, scutit legal de plata taxei judiciare de timbru.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.

- deliberând -

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 170/CA/23 iulie 2009 Tribunalul Neamța admis cererea formulată de reclamanta L, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 272/18 mai 2009 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului atacat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Pârâta a efectuat o inspecție fiscală în perioada 22.04.2009 - 11.05.2009 finalizat cu întocmirea raportului de inspecție fiscală din 15.05.2009 și a emiterii Deciziei de.

Examinând Raportul de Inspecție fiscală se constată că inspectorii fiscali au examinat facturile fiscale ale reclamantei fără să fi avut la dispoziție contractul încheiat cu SC SRL. Astfel în cuprinsul raportului s-a reținut efectuarea unor cheltuieli cu servicii de publicitate în sumă de 106.681 lei "facturate de CLB, -, fără contract încheiat, conform art.21, alin.(4) lit. n din Legea nr.571/2003 cu modificările ulterioare, pentru care C L nu justifică necesitatea păstrării acestora în scopul activității desfășurate, cu documente prevăzute la pct.48 din nr.HG44/2004", (fila 17).

În nota explicativă depusă la dosar oferită de directorul general inspectorilor fiscali, directorul general susține existența unui contract de publicitate cu C L, fără însă a indica numărul și data acestuia (fila 46) Nota explicativă a fost dată la 11.05.2009 ultima zi în care s-a efectuat inspecția fiscală.

Coroborând cele anterior reținute cu susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată se poate deduce că este posibil ca respectivul contract (și actele adiționale ale acestuia) să existe și să nu fi fost oferit inspectorilor fiscali spre examinare. Totodată se are în vedere posibilitatea ca respectivul contract (și actele adiționale) să fie puse la dispoziția autorității publice fiscale în cursul soluționării plângerii prealabile (a contestației) de către aceasta.

Motivat de riscul că materialul examinat de inspectorii fiscali nu a fost complet în cursul inspecției și că din acest material documentar a lipsit contractul anterior arătat se poate deduce că raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere sunt urmarea examinării unui material documentar incomplet iar completarea acestui material se poate realiza în cursul soluționării contestației sau chiar și în cursul soluționării pe fond a cauzei.

Având în vedere riscul insuficienței materialului documentar instanța a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative atacate, existând astfel un "un caz justificat" pentru formularea cererii de suspendare.

Constatând îndeplinită și a doua condiție prevăzută de art. 14 din legea nr. 554/2004 prima instanță a admis cererea reclamantei.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta B arătând în motivare următoarele:

1. Prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 14 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, probele administrate nedovedind faptul că este vorba de un caz bine justificat și de o pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. 1 lit. t și s din același act normativ.

2. Susținerile intimatei reclamante din cererea introductivă au fost preluate fără o analiză critică, înlăturându-se cu ușurință toate apărările recurentei.

Curtea, analizând recursul, constată că este întemeiat pentru cele ce vor fi arătate în continuare:

Prima instanță a motivat reținerea "cazului temeinic justificat" prin existența contractului pe care intimata l-ar fi încheiat cu L și pe care nu l-a prezentat inspectorilor fiscali.

Concluzia primei instanțe nu este însă susținută de probele administrate în cauză și nici rezonabilă în raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, deși intimata invocă tot timpul existența contractului încheiat cu L nu l-a depus nici măcar în fața instanței de fond care a preluat susținerea acesteia absolut nejustificat. Mai mult, chiar dacă acel contract ar fi fost depus la dosar prima instanță trebuia să analizeze îndeaproape motivele care au determinat neprezentarea lui inspectorilor fiscali, neputând fi admis ca prin propria sa conduită neglijentă intimata - reclamantă să beneficieze de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme avea obligația de a prezenta toate actele organelor de control.

Prin urmare în mod eronat prima instanță a apreciat că ar exista un caz temeinic justificat care ar putea determina suspendarea actului de control.

Cât despre paguba iminentă, doua condiție prevăzută de lege, nici intimata nu a justificat-o și nici prima instanță nu indicat motivele care au stat la baza concluziei sale cu privire la îndeplinirea acestei condiții.

În consecință, pentru cele arătat mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul urmează să fie admis, sentința recurată să fie modificată în tot iar cererea reclamantei să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, cu sediul în P N,- bis. județul N, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII N, împotriva sentinței civile nr. 270/CA din 23 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P N, cu sediul în P N,-, -. A,. 3,. 100, județul

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.

red.

Tehnored. 5 ex.

02 nov. 2009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 842/2009. Curtea de Apel Bacau