Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 886/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 886/CA/2009
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței nr. 697/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a expus dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 3 iunie 2009.
Față de înscrisurile administrate în cauză și solicitarea recurentei de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.697/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția comercială și contencios administrativ, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a H:
-a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor H, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale H și în consecință:
-a fost dispusă suspendarea executării Actului constatator nr.750/03.12.2002, privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului, încheiat de Biroul Vamal D până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ.
-a fost dispusă restituirea către reclamant a cauțiunii de 2500 lei consemnată cu recipisa nr.-/1 din 23.03.2009, în condițiile art.723 cod procedură civilă.
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut:
Din examinarea materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP H, întrucât pârâta se identifică în cauză cu titulara obligației de soluționare a contestației, formulate împotriva actului a cărei suspendare se solicită, așa cum prevăd dispozițiile art.4,5 din OUG nr.13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere emise de organele Ministerului Finanțelor Publice. Mai mult, pârâtei DGFP îi revine și obligația legală de soluționare a cererii de suspendare a executării actului pentru intervalul necesar soluționării contestației. Chiar dacă pârâtei nu îi revine obligația directă a punerii în executare a actului emis, îi incumbă totuși obligația legală de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestui titlu executor, prin emiterea deciziei de soluționare a contestației, formulate împotriva titlului.
Pe cale de consecință, complinirea unui cadru procesual pasiv nu ar putea fi făcută în absența DGFP, chiar și numai pentru opozabilitatea hotărârii.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în temeiul art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, dacă sunt îndeplinite două condiții:
1-un caz bine justificat în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și,
2-provocarea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil.
Cât privește prima condiție, aceea a existenței unui caz bine justificat, se dovedește că această condiție este îndeplinită în cauză, întrucât prin decizia nr.180/2003 emisă de DGFP H, în soluționarea contestației formulate împotriva Actului constatator nr.750/2002, s-a dispus suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, potrivit art.19 alin.2 cod procedură penală. Această decizie are la bază adresa IPJ H nr.29114/2003, care face cunoscut DGFP H, că actul constatator contestat face obiectul dosarului penal nr.62214/2002.
În atare situație, suspendarea soluționării contestației, fără suspendarea executării actului contestat ar goli într-adevăr de conținut, dreptul la apărare al reclamantului, stabilit prin lege prin posibilitatea acordată de a-l contesta.
Cât privește realizarea celei de-a doua condiții prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, respectiv provocarea pagubei iminente, se constată că și aceasta este îndeplinită și decurge din îndeplinirea primei condiții, întrucât, dacă există o îndoială asupra legalității și temeiniciei actului constatator, atunci punerea sa în executare înainte de soluționarea contestației formulate împotriva lui, ar cauza reclamantului în mod evident o pagubă iminentă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP H, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului constatator nr.750/3.12.2002 a Biroului vamal
În dezvoltarea motivelor de recurs arată:
Nu actul constatator a cărui suspendare se solicită face obiectul dosarului penal, ci chitanța vamală nr.98/30.01.2002 prin care au fost efectuate formalitățile vamale pentru introducerea în țară a unui autoturism. Referitor la această operațiune s-au stabilit obligații suplimentare de plată ca urmare a infirmării de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 din cadrul Guvernului României a eliberării adeverinței în baza căreia au fost acordate facilități vamale. Având în vedere că cercetarea penală privește legalitatea operațiunii de import și a actului administrativ prin care aceasta s-a îndeplinit (în speță chitanța vamală) arată că în ceea ce privește actul constatator nr.750/2002 operează prezumția de legalitate, neexistând puternica îndoială care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Consideră că neexistând această îndoială asupra legalității actului constatator a cărui suspendare se cere nu este îndeplinită nici condiția provocării unei pagube iminente. Subliniază faptul că simpla începere a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea unei astfel de cereri, întrucât apreciază că dacă ar fi considerat acest lucru drept suficient, legiuitorul nu ar mai fi condiționat suspendarea, de îndeplinirea unor astfel de criterii, care privesc în principal gravitatea consecințelor executării silite.
Învederează instanței că în susținerii cererii, petentul nu a prezentat nici un document care să privească situația sa financiară actuală prin care să demonstreze că executarea silită ar duce la producerea unor pagube iminente sau că există motive obiective care să-l împiedice a achita sumele stabilite prin actele de impunere.
Consideră că hotărârea recurată este nelegală și datorită faptului că, deși se admite cererea de suspendare și se dispune suspendarea Actului constatator nr.750/2002 al D se mai dispune și restituirea către reclamant a cauțiunii de 2500 lei consemnată cu recipisa nr.-/1 din 23.03.2009.
Susține că această cauțiune trebuie menținută până la soluționarea contestație formulată împotriva actului iar achitarea cauțiunii este o condiție esențială pentru dispunerea suspendării. Astfel, în Decizia nr.500/6.05.2008 a Curții Constituționale se arată că: "rațiunile care au impus adoptarea, în această materie, a reglementării criticate sunt acele4ași care au condus la reglementarea art.403 din Codul d e procedură civilă, în a cărei termeni cauțiunea-al cărui cuantum este stabilit de judecător- constituie o condiție pentru a putea solicita și obține suspendarea executării până la soluționarea contestației, întrucât potrivit acestei reglementări contestația nu este suspensivă de executare prin ea însăși, creditorul are posibilitatea să își valorifice creanța, iar dacă drept urmare a plății acesteia s-a dispus suspendarea în măsura în care contestația este respinsă, are garanția reparării eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat.
Analizând recursul declarat se consideră că acesta este fondat pentru următoarele considerente ce urmează a fi mai jos expuse.
În ce privește motivul de recurs al restituirii nedrepte a cauțiunii, se reține că acesta este întemeiat, cauțiunea trebuind să fie menținută până la soluționarea contestației formulată împotriva actului, iar achitarea cauțiunii este o condiție esențială pentru dispunerea suspendării.
Curtea Constituțională prin Deciziile 500/6.05.2008 și 203/2008 s-a pronunțat în sensul că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal are o dublă funcționalitate, și anume pe de o parte aceea de a constitui garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării prin efectul suspendării acesteia, și pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău platnici. Prin restituirea cauțiunii s-a încălcat dispoziției art.403 și 723 ind.1.1 cod procedură civilă.
În ce privește motivul de recurs al pârâtei privind greșita aplicare a art.14 din Legea 554/2004 acesta este nefondat din următoarele considerente:
În ceea ce privește prima condiție aceea a existenței unui caz bine justificat în mod corect a fost reținută această condiție ca fiind îndeplinită în cauză.
Prin Decizia nr.180/2003 emisă de DGFP H în soluționarea contestației formulată împotriva actului constatator nr.750/2002, s-a dispus suspendarea soluționării acestuia până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, potrivit art.19 alin.2 cod procedură penală. Această decizie are la bază adresa IPJ H nr.29114/2003 care face cunoscut DGFP H, că actul constatator contestat, face obiectul dosarului penal 62214/2002.
Suspendarea soluționării contestației, fără suspendarea executării actului contestat ar goli de conținut dreptul la apărare al reclamantului, stabilit de lege prin posibilitatea acordată de a-l contesta.
În ce privește realizarea celei de a doua condiții prevăzută de art.14 din Legea 554/2004, respectiv prevenirea pagubei iminente, și aceasta este îndeplinită și decurge din îndeplinirea primei condiții, întrucât dacă exista o îndoială asupra legalității și temeiniciei actului constatator, atunci punerea în executare înainte de soluționarea contestației formulate împotriva lui ar cauza reclamantului o pagubă evidentă.
Față de motivele mai sus reținute, recursul se privește a fi întemeiat doar sub aspectul restituirii greșite a cauțiunii, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, recursul se va admite în limitele acestui motiv, și se va modifica sentința în sensul înlăturării acestei dispoziții.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la corecta admitere a cererii de suspendare.
(continuarea deciziei nr.886/CA/2009)
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței nr. 697/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția de contencios administrativ și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispoziția primei instanțe de fond de restituire a în sumă de 2.500 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2009.
Președinte, - -- semnează președintele Curții de Apel | Judecător, - - | Judecător, - -- semnează președintele Curții de Apel |
Grefier, - - -, semnează grefier șef |
Red.CI
Dact.ex.2/4.08.2009
Jud.fond.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
