Anulare act administrativ. Sentința nr. 1647/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1647/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 5650/107/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA Nr. 1647/C./2014

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier sef E. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta B. R. M. și pe pârâta AGENȚIA P. PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță consilier juridic F. M. pentru pârâtă, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției perimării acțiunii.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 19.11.2009, sub dosar nr._, reclamanta B. R. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA P. PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI A., anularea deciziilor nr. 4108/2008 și 1665/2009 emise de către pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în conformitate cu disp. art. 6 din OUG nr.148/2005, cu luarea în calcul a ambilor minori.

Prin încheierea de ședință nr.15/C./06.01.2010, cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 4 alin.1 teza II din Legea nr.554/2004, până la soluționarea irevocabilă de către Curtea de Apel Alba Iulia a excepției de nelegalitate a disp. art.3 alin.1 din HG nr.1025/2006.

Din referatul întocmit de către grefierul șef al Secției de C. Administrativ, Fiscal și de Insolvență a Tribunalului A. la data de 09.09.2014 rezultă că dosarul nr._ /2010 al Curții de Apel A. I. a fost soluționat irevocabil la data de 15.07.2010, când ÎCCJ a pronunțat decizia nr. 3544, prin care a respins recursurile declarate de AJPIS A. și Guvernul României împotriva sentinței civile nr.67/F/CA/10.03.2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că, de la data încetării motivului care a determinat suspendarea (soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ /2010 al Curții de Apel A. I.), prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și urm. C.pr.civ, instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. R. M., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA P. PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI A..

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. R. M., cu ultimul domiciliu cunoscut în A. I., ., nr. 5C, ., ., județ A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA P. PRESTAȚII SOCIALE A JUDEȚULUI A., cu sediul în A. I., ..2, jud. A..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Președinte,

C. C.

Grefier sef,

E. B.

Red./Tehnored.C.C. /2 ex./12 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1647/2014. Tribunalul ALBA