Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 56/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 1586/191/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 56/R/2014
Ședința publică de la 13 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător: A. C. P. – președintele secției
Judecător: C. C.
Grefier: M. P.
Pe rol recursul declarat de petentul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 245/2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în fața instanței consilier juridic C. G. cu delegație la dosar pentru intimatul IPJ A., lipsind petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului declarat de petent pentru motivele invocate pe larg prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond .
NOTĂ: Se prezintă după dezbateri mandatarul petentului avocat R. M., care solicită modificarea sentinței instanței de fond, aceasta nefiind temeinică și legală apreciind că s-a reținut greșit de către instanța de fond situația de fapt în sensul că petentul ar fi efectuat manevra de depășire pe pod, din depoziția martorului audiat rezultă clar că petentul imediat după terminarea podului a intrat în depășire. Susține că recursul este fondat și admisibil solicitând admiterea acestuia cu consecința admiterii plângerii formulată de petent.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 245/2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, s-a respins plângerea formulată de contravenientul D. I. T., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de Poliția Municipiului B. la data de 8.12.2012.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:
Prin plângerea înregistrată la instanță sub dosar nr._ contravenientul D. I. T. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ încheiat de Poliția municipiului B. în data de 8.12.2012, exonerarea sa de plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii contravenientul a arătat că în data de 08.12.2012 a fost sancționat cu amendă în sumă de 280 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, aducându-i-se la cunoștință de către agentul constatator că a depășit un autocar pe podul de la Târnava M., fapt nereal, deoarece depășirea a efectuat-o după terminarea podului.
Plângerea nu a fost motivată în drept și este scutită de taxă judiciară de timbru.
Intimatul IPJ A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea în integralitate a procesului-verbal de contravenție atacat, ca fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
În cadrul probei cu înscrisuri, intimatul a depus raportul agentului constatator.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile OUG nr.195/2002 și ale OG nr.2/2001.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat, la cererea părților, proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cauză fiind audiat martorul F. V..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat de Poliția Municipiului B. la data de 8.12.2012 contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr.195/2002 republicată, reținându-se că în data de 8.12.2012, în jurul orelor 11,30, conducând autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare P-6773-AH a efectuat manevra de depășire a autocarului marca Temsa, cu nr. de înmatriculare_ pe podul de peste Târnava M..
Contravenientul nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că nu a depășit pe pod, însă a semnat procesul verbal contravențional.
În declarația dată în instanță, contravenientul a arătat că a început depășirea autocarului după ce s-a terminat podul de peste Târnava M., îndreptându-se spre A. I. (fila 20).
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului întregii ordonanțe rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele contravenționale ce i se impută nu este absolut. De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală (cauza H. și alții c. României). În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
În cauză, instanța reține că prezumția relativă de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, în calitatea sa de act administrativ, nu a fost răsturnată prin mijloacele de probă administrate.
Astfel, atât din declarația contravenientului cât și din declarația martorului audiat în cauză, F. V., rezultă faptul că petentul a depășit autocarul pe care îl conducea martorul imediat după terminarea podului. Așadar, deși declarația petentului se coroborează cu declarația martorului cu privire la faptul că petentul nu a efectuat pe pod manevra de depășire a autocarului, nu există o dovadă indubitabilă că manevra de depășire nu a fost începută pe pod, chiar dacă a fost încheiată după terminarea podului, iar zona de acțiune a indicatorului Depășire interzisă, precum și a marcajului longitudinal continuu se prelungește și după terminarea podului.
În această situație, instanța apreciază că prin procesul verbal de contravenție a fost consemnată o situație de fapt reală care se bucură de o prezumție de legalitate relativă pe care petentul nu a reușit să o răstoarne prin dovada contrarie.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale dispuse prin procesul verbal atacat, în raport de dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii aplicate, orientate spre cuantumul minim prevăzut de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 și a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D. I. T., solicitând modificarea în totalitate a sentinței civile nr.245/2013, pronunțată în dosarul civil nr._, în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, arată că, în fapt, la data de 8.12.2012 a fost sancționat cu amendă în sumă de 280 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, aducându-i-se la cunoștință de către agentul constatator că a depășit un autocar pe podul de la Târnava M.. Că împotriva procesului verbal, în termenul legal a formulat plângere contravențională, întrucât așa după cum a susținut și în declarația dată în fața instanței de judecată a intrat in depășire imediat după ieșirea de pe podul care se află înainte de stația de benzină LUKOIL.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond în mod greșit a respins plângerea contravențională.
Astfel, instanța reține că nu a fost greșit descrisă situația de fapt în procesul verbal atacat, agentul constatator descriind fapta așa cum el a perceput-o, respectiv că ar fi efectuat manevra de depășire pe podul peste Târnava M. spre A. I..
Martorul audiat în cauză, respectiv conducătorul autovehiculului pe care l-a depășit, F. V., arată că: "imediat după terminarea podului de peste Târnava M. spre A. I. contravenientul a intrat în depășire....".
Așadar, declarația lui se coroborează cu declarația martorului, în ceea ce privește locul efectuării manevrei de depășire, astfel că situația de fapt reținută în procesul verbal de către agentul constatator a fost combătută prin probele administrate.
Totuși, instanța de fond a reținut ca temeinic procesul verbal de constatare chiar dacă din probele de la dosar, reiese că acesta nu reflectă situația de fapt reală.
În mod eronat instanța a reținut faptul că prezumția relativă de veridicitate a procesului verbal contravențional nu a fost răsturnată prin mijloacele de probă administrate în prezenta cauză.
Prezumția de legalitate și de adevăr a procesului verbal de contravenție este o prezumție "lipsită de rezonabilitate", astfel, ea violează art. 6 al CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil. în opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, modul în care prezumția de legalitate în materie contravențională este percepută de unele instanțe de judecată din țările europene, printre care și cele din România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de nevinovăție.
Se apreciază că "nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților, impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție încălcând dispozițiile acestuia. Curtea mai constată faptul că finalitatea art. 6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile, ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare.
În ceea ce privește determinarea în concret a circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, aplicarea și interpretarea textelor de lege la spețe individuale sunt atribute ale instanței de judecată. Așadar, instanța urmează să decidă dacă și în ce măsură au fost respectate în speță prevederile art. 100 alin 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În concluzie, instanța de fond nu a interpretat corect probele administrate în dosar și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, subsemnatul beneficiind de o prezumție de nevinovăție, care trebuia răsturnată de către organul constatator.
În drept, a invocat art. 242 alin. 2, art. 304 pct. 9, art. 304/1 Codul de procedură civilă, OG 2/2001, OUG 195/2002.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Deliberând asupra recursului de față, prin prisma motivelor invocate de petent, dar și a dispozițiilor art. 304/1 Codul de procedură civilă, tribunalul reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat de Poliția Municipiului B. la data de 8.12.2012 contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr.195/2002 republicată, reținându-se că în data de 8.12.2012, în jurul orelor 11,30, conducând autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare P-6773-AH a efectuat manevra de depășire a autocarului marca Temsa, cu nr. de înmatriculare_ pe podul de peste Târnava M..
Contravenientul nu a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că nu a depășit pe pod, însă a semnat procesul verbal contravențional.
În declarația dată în instanță, contravenientul a arătat că a început depășirea autocarului după ce s-a terminat podul de peste Târnava M., îndreptându-se spre A. I. (fila 20).
Martorul audiat în cauză, conducătorul autovehiculului pe care l-a depășit, F. V., arată că imediat după terminarea podului de peste Târnava M. spre A. I. contravenientul a intrat în depășire (fila 21).
Așadar, declarația martorului se coroborează cu declarația petentului, în ceea ce privește locul efectuării manevrei de depășire, care s-a dovedit a fi podul de la Târnava M., după terminarea podului.
Astfel că situația de fapt reținută în procesul verbal de către agentul constatator a fost combătută prin probele administrate de petent.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Astfel, în favoarea conținutului actului constatator încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator există o prezumție simplă relativă că reflectă adevărul.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, iar în special, art. 6 par. 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr. 28). În materie de circulație rutieră art. 6 par. 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999).
Garanțiile prevăzute de art. 6 din convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, sunt aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului verbal, care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, 23 septembrie 1998, pct. 39-40).
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis ca faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În cauza de față, trebuia ca instanța de fond să aibă în vedere că petentul a dovedit că locul efectuării manevrei de depășire a fost podul de la Târnava M., după terminarea podului, altul decât cel arătat în procesul verbal ca fiind chiar pe podul de peste Târnava M..
Așadar, întrucât petentul nu a săvârșit fapta imputată de agentul de poliție, și astfel procesul verbal trebuie anulat pentru că a fost netemeinic întocmit.
Având în vedere acestea, în baza art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de petentul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 245/2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._ .
Va fi modificată sentința, în sensul că se va admite plângerea petentului, și în consecință va fi anulat procesul verbal . nr._ întocmit la 8.12.2012 de Poliția municipiului B..
Pentru aceste motive.
În numele legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 245/2013 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..
Modifică sentința, în sensul că admite plângerea petentului împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la 8.12.2012 de Poliția municipiului B., și în consecință anulează procesul verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.02.2014.
Președinte, D. C. | Judecător, A. C. P. președintele secției | Judecător, C. C. |
Grefier, M. P. |
Redactat DC/Tehnoredactat DC/2 exemplare/20.02.2014
Judecător fond: C. F.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Sentința nr.... | Pretentii. Sentința nr. 1083/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|
