Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 100/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 100/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 3452/176/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. A., FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIA Nr. 100/R/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Judecător C. F.

Judecător M. P.

Grefier G. M. P.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta U. A. TERITORIALA ZLATNA împotriva sentinței civile nr. 3415/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul S. R. DE INFORMAȚII - OFICIUL PT. SUPRAVEGHEREA SECRETELOR DE STAT, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 03.04.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2014, apoi din data de 15.04.2014, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 23.05.2012, în dosar nr._, petenta U. A. TERITORIALA ZLATNA a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul S. ROMÂN DE INFORMAȚII - OFICIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA SECRETELOR DE STAT să dispună:

- în principal, anularea procesului –verbal de contravenție . nr.0016/04.05.2012 și pe cale de consecință,exonerarea sa de la plata amenzii aplicate,în cuantum de 1000 lei;

- în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni cu avertisment.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petenta arată că în fapt, la data de 04.05.2012 a fost întocmit un proces-verbal de contravenție care i-a fost comunicat de către intimat prin reprezentantul său legal, la data de 09.05.2012.

Petenta arată că starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde stării de fapt reale,reprezentantul său făcând obiecțiuni în acest sens la cele inserate de intimat în cuprinsul procesului-verbal,iar faptul că persoana care se ocupa cu arhivarea documentelor secrete de la Spitalul de Boli Cronice Zlatna era detașată de la un alt serviciu subordonat primăriei nu constituie un impediment pentru a fi incidente disp.art.18 din Standardele Naționale de Protecție a Informațiilor Clasificate ale României.

De asemenea, petenta arată că martora S. I., care este angajată a petentei și a fost de față la încheierea procesului - verbal de contravenție a refuzat semnarea actului considerând că cele inserate în cuprinsul procesului –verbal nu sunt conforme cu realitatea.

În drept au fost invocate disp.art.16 și 34 din OG nr.2/2001 republicată.

În probațiune a fost anexată plângerii copia procesului verbal de contravenție . nr.0015/24.05.2012 ( fl.7,8).

Intimatul, fiind legal citat, a formulat întâmpinare în cauză ( fl.11-18) prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă ca neîntemeiată și menținerea procesului –verbal de constatare a contravențiilor . nr.0016 din 04.05.2012 încheiat de agentul constatator ca fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr.4587/2012 a Judecătoriei Alba Iulia, a fost respinsă plângerea formulată de petent și s-a luat act că nu au fost cerute cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor – contravenient persoană juridică – . nr.0016/2012 de la filele 7-8, la data de 04.05.2012 petenta a fost sancționată în temeiul art.338 al.2 lit.b din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobat prin HG nr.585/2002 cu 1.000 lei amendă, pentru motivul că nu a prezentat persoanelor/autorităților publice împuternicite propuneri pentru încadrarea informațiilor secrete de stat, nivel secret și secret de serviciu, pe care le gestionează în noi clase și niveluri de secretizare.

S-a mai consemnat că prin fapta de a nu efectua astfel de propuneri au fost încălcate dispozițiile art.18 al.1 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, faptă care potrivit art.338 al.1 lit.b din aceleași Standarde constituie contravenție.

Pentru soluționarea cauzei instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.338 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România:

„(1) Constituie contraventii la normele privind protectia informatiilor clasificate urmatoarele fapte:

…..

b) neindeplinirea masurilor prevazute in art. 18, 25-28, 29, 96-139 si 140-181;

(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza astfel:

b) faptele prevazute in alin. (1) lit. b) si c) se sanctioneaza cu avertisment sau cu amenda de la 500.000 lei la 25.000.000 lei”.

În conformitate cu art.18 din Standarde la care trimite art.338 al.1 lit.b:

„(1) In termen de 12 luni de la . prezentei hotarari, detinatorii de informatii secrete de stat si secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit H.C.M. nr.19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau autoritatilor publice imputernicite sa atribuie niveluri de secretizare propuneri privind incadrarea acestor informatii in noi clase si niveluri de secretizare, dupa caz”.

De asemenea, art.18 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate dispune:

„(1) Informațiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare, in funcție de importanta valorilor protejate.

(2) Nivelurile de secretizare atribuite informațiilor din clasa secrete de stat sunt:

a) strict secret de importanta deosebita;

b) strict secret;

c) secret”.

Potrivit întâmpinării de la fila 13 la nivelul Orașului Zlatna există următoarele unități și structuri care dețin informații clasificate: Spitalul de Boli Cronice, C. de Protecție Civilă și S. Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.

Pentru considerentul că toate acestea unități și structuri sunt organizate la nivelul Orașului Zlatna plângerea a fost apreciată neîntemeiată, responsabilitatea comunicării informațiilor necesare pentru atribuirea nivelurilor de secretizare revenind unității administrativ-teritoriale prin Primar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, care a solicitat modificarea soluției instanței de fond si pe cale de consecința admiterea contestație formulata in sensul anulării procesului verbal . nr.0016/4.05.2012 si exonerării de la plata amenzii in cuantum de 1000 lei, iar în subsidiar aplicarea unui avertisment in baza disp. art. 338 alin 2 lit b din Standardele Naționale de Protecție a Informațiilor Clasificate din Romania, aplicindu-se in felul acesta disp. art. 34 din OG nr.2/2001.

În motivare, se arată în esență că soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica. Din lecturarea acestui articol rezulta ca in al. 1 se prevede ca în termen de 12 luni de la . prezentei hotărâri, deținătorii de informații secrete de stat și secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit H.C.M. nr.19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau autorităților publice împuternicite să atribuie niveluri de secretizare propuneri privind încadrarea acestor informații în noi clase și niveluri de secretizare, după caz.

Analizind aceasta prevedere legală recurenta a considerat ca nu este cazul ca sa se desemneze viceprimarul ca funcționar de securitate deoarece era o perioada scurta pina la îndeplinirea mandatului acestuia Astfel in anul 2012 mandatul acestei persoane a incetat. Insa exista emisa Dispoziția Primarului nr. 938.1.07.2011 prin care s-a desemnat funcționar de securitate numita P. S. G. care putea sa verifice si sa coordoneze activitatea si pentru arhiva Spitalului de Boli Cronice Zlatna, aceasta persoana avea calificarea legala in acest sens. Mai mult aceasta persoana desfășura aceasta activitate numai din momentul in care se va prelua aceasta arhiva a acestei unități sanitare. Prin HG nr. 603/2012 abia in luna iulie a acestui an s-a putut prelua aceasta arhiva, deoarece la aceasta data prin acest act normativ s-a considerat activitatea spitalului ca fiind inchisa definitiv.

Mai mult la nivelul recurentei este un flux de informații clasificate redus si nu se impunea crearea unei structuri de specialitate, iar persoana desemnata era deja desemnata la aceea data ca funcționar de securitate pentru documentele din cadrul Serviciului Public Comunuitar Local pentru Evidenta Persoanelor Zlatna ceea ce duce le concluzia ca aceasta persoana avea o experiența si se mai impunea numirea unei alte persoane. Desi acest aspect a fost invederat la instanța de fond aceasta nu retine nimic din ceea ce a susținut la instanța si a demonstrat cu acte, instanța de fond rezumindu-se la a enumera doar texte de lege care nu considera ca pot fi reținute ca o motivație de baza a unei sentințe.

Pe de altă parte intimata avea obligația ca pina la data cind arhivele Spitalului de Boli Cronice Zlatna sa fie predata recurentei in termen de 12 luni trebuia sa coordoneze activitatea aceasta. Din lecturarea procesului verbal de contravenție se poate observa ca reprezentantul recurentei la momentul întocmirii acestui act a făcut obiectiuni la cele inserate de către intimat in proces întrucât cele menționate nu coincid cu realitatea, iar faptul ca persoana care se ocupa cu arhivarea documentelor secrete de la Spitalul de Boli Comice Zlatna este detașată de la un alt serviciu subordonat primăriei nu este impediment pentru a fi incidente disp. art.18 al. 1 din standarde.

Se poate observa ca martora SATMAREAN I. care este angajata contestatoarei a refuzat sa semneze acest proces verbal de contravenție intrucat cele inserate in acest proces verbal nu sunt conforme cu realitatea.

In alta ordine de idei instanța de fond putea sa inlocuiasca măsura snactionarii pecuniare a recurentei cu măsura avertismentului, adică sa faca aplicarea disp. art. 34 din OG. 2/2001, măsura de care nici nu se face vorbire in conținutul sentinței, daca este posibil a fi sau nu aplicata in speța de fata.

In drept: art. 304 pct. 9 si art. 304 ind. 1 din cp.c. la disp. art 312 al. 3 din c.p.c si art. 34 din OG 2/2001 republicata.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 4587 pronunțată în ședința publică din data de 07.11.2012 de către Judecătoria A. lulia, ca fiind dată cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege.

În motivare, se arată că sancțiunea a fost aplicată pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 18 alin. 1 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin HG nr. 585/2002 privind transmiterea propunerilor de încadrare în noi clase și niveluri de secretizare a informațiilor secrete de stat și secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit HCM nr. 19/1972, deținute de unitatea controlată. Cu toate acestea, recurenta, ca și în plângerea contravențională pe care a formulat-o, invocă aspecte legate de desemnarea funcționarului de securitate, care nu au legătură cu sancțiunea aplicată.

Astfel, dovedind o gravă necunoaștere a legii, reprezentanții recurentei confundă termenul de 12 luni prevăzut de art. 18 alin. 1 din Standardele naționale, aprobate prin HG nr. 585/2002, pentru îndeplinirea obligației de transmitere a propunerilor privind reîncadrarea informațiilor clasificate potrivit HCM nr. 19/1972 cu faptul că, în acest termen, a fost îndeplinită măsura privind desemnarea unui funcționar de securitate care să acționeze pentru implementarea măsurilor protective legale la nivelul Spitalului de Boli Cronice Zlatna (entitate care aparține Unității A. Teritoriale - Orașul Zlatna). Responsabilitatea pentru asigurarea protecției informațiilor clasificate gestionate în cadrul unității spitalicești menționate revine reprezentanților legali ai recurentei, conform celor stabilite pe parcursul controlului realizat de DJI A. la sediul spitalului în cauză, în perioada 28-29-06.2011.

În contextul acestui control a rezultat că, prin HCL nr. 59/08.07.2010, s-a aprobat preluarea managementului asistenței medicale desfășurate la spital de către Consiliul local, la data de 08.07.2010 fiind semnat Protocolul de predare - primire nr. 7712/2010, între Direcția de Sănătate Publică A. și Primăria/Consiliul Local Zlatna, în baza căruia a fost preluat ansamblul de atribuții și competențe, exercitate anterior de Ministerul Sănătății. Documentul de constatare nr._ din 29.06.2011, încheiat cu prilejul acestei acțiuni, a fost semnat, din partea unității controlate, de primarul Orașului Zlatna, care și-a sumat, în acest mod, responsabilitatea pentru aplicarea, la nivelul Spitalului de Boli Cronice Zlatna, a măsurilor protective prevăzute de cadrul normativ în materie. în raport cu aceste aspecte, susținerile recurentei potrivit cărora nu ar fi avut competențe să acționeze, la spitalul în cauză, pe segmentul protecției informațiilor clasificate, decât ulterior apariției HG nr. 603 din 13.06.2012 (prin care unitatea spitalicească a fost desființată), sunt nefondate.

De asemenea, pe parcursul controlului s-a constatat că, în raport cu informațiile clasificate în temeiul HCM nr. 19/1972, recurenta nu a acționat pentru asigurarea protecției prin implementarea măsurilor prevăzute de lege, deși această obligație este expres prevăzută de art. 18 alin. 2 din Standardele naționale, care stabilește că, până la încadrarea în noi niveluri de secretizare, informațiile respective vor fi protejate potrivit standardelor în materie. Condițiile de insecuritate generate de lipsa măsurilor protective afectau, la momentul controlului, în egală măsură și informațiile clasificate în temeiul Legii nr. 182/2002, raportat la dispozițiile art. 25 din Standardele naționale, care instituie obligația asigurării protecției acestor informații în raport cu: clasele și niveluri de secretizare; volumul și suportul informațiilor; amenințările, riscurile și vulnerabilitățile ce pot avea consecințe asupra informațiilor clasificate.

Astfel, cu prilejul controlului, au fost constatate mai multe disfuncții generatoare de vulnerabilități și riscuri în planul securității informațiilor clasificate (consemnate detaliat în Documentul de constatare nr._/04.05.2012).

Reprezentantul contravenientului, primarul Orașului Zlatna, deși a confirmat, prin semnarea Documentului de constatare, constatările ofițerului SRI privind starea de fapt în domeniul protecției informațiilor clasificate la nivelul unității, a refuzat, în mod nejustificat, să semneze și actul sancționator.

Recurenta a reiterat solicitarea privind audierea, în calitate de martor, a numitei S. I. M., aspect față de care se menține opinia că o astfel de probă nu ar fi concludentă, întrucât persona în cauză nu are atribuții în domeniul protecției informațiilor clasificate, iar declarațiile sale nu ar fi de natură să clarifice aspectele deduse judecății.

Prin Decizia nr.59/R/2013 s-a admis recursul petente, s-a casat sentința atacată și s-a trimis spre rejudecare instanței de fnd pentru următaoerle considerente:

Potrivit dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod pr. civ. hotărârea judecătorească trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Este necesar ca aceste aspecte să se regăsească în soluția pronunțată de instanța de judecată, deoarece numai în acest context se poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii judecătorești, respectiv verificarea legalității și temeiniciei soluției date într-o cauză anume.

În speța de față se observă că instanța de fond nu a analizat toate motivele invocate de petentă în plângerea contravențională formulată, respectiv în notele de ședință depuse pentru termenul din 25.09.2012. Astfel, prima instanță s-a mărginit a constata că la nivelul Orașului Zlatna există următoarele unități și structuri care dețin informații clasificate: Spitalul de Boli Cronice, C. de Protecție Civilă și S. Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și că responsabilitatea comunicării informațiilor necesare pentru atribuirea nivelurilor de secretizare revin unității administrativ-teritoriale prin Primar.

Or, apărările petentei nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs întrucât în această situație aceasta ar fi lipsită de dreptul reexaminării susținerilor sale într-o cale de atac, ceea ce este inadmisibil față de faptul că în materia plângerii contravenționale a fost prevăzută calea de atac a recursului împotriva soluției primei instanțe.

Prin sentința civilă nr.3415/2013 s-a respins plângerea petentei UAT Zlatna, pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor . nr.0016/2012 de la filele 7-8, la data de 04.05.2012 petenta a fost sancționată în temeiul art.338 al.2 lit.b din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România aprobat prin HG nr.585/2002 cu 1.000 lei amendă, pentru motivul că nu a prezentat persoanelor/autorităților publice împuternicite propuneri pentru încadrarea informațiilor secrete de stat, nivel secret și secret de serviciu, pe care le gestionează în noi clase și niveluri de secretizare.

S-a mai consemnat că prin fapta de a nu efectua astfel de propuneri au fost încălcate dispozițiile art.18 al.1 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România, faptă care potrivit art.338 al.1 lit.b din aceleași Standarde constituie contravenție.

Pentru soluționarea cauzei instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.338 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate din România:

„(1) Constituie contraventii la normele privind protectia informatiilor clasificate urmatoarele fapte:

…..

b) neindeplinirea masurilor prevazute in art. 18, 25-28, 29, 96-139 si 140-181;

(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza astfel:

b) faptele prevazute in alin. (1) lit. b) si c) se sanctioneaza cu avertisment sau cu amenda de la 500.000 lei la 25.000.000 lei”.

În conformitate cu art.18 din Standarde la care trimite art.338 al.1 lit.b:

„(1) In termen de 12 luni de la . prezentei hotarari, detinatorii de informatii secrete de stat si secrete de serviciu, stabilite astfel potrivit H.C.M. nr.19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau autoritatilor publice imputernicite sa atribuie niveluri de secretizare propuneri privind incadrarea acestor informatii in noi clase si niveluri de secretizare, dupa caz”.

De asemenea, art.18 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate dispune:

„(1) Informațiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare, in funcție de importanta valorilor protejate.

(2) Nivelurile de secretizare atribuite informațiilor din clasa secrete de stat sunt:

a) strict secret de importanta deosebita;

b) strict secret;

c) secret”.

Așa după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, până la data controlului informațiile secret de stat și secret de serviciu stabilite potrivit HCM nr. 19/1972 nu au făcut obiectul propunerilor privind încadrarea în noi clase de și niveluri de secretizare conform dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

În ceea ce privește apărarea petentei din plângere potrivit căreia din procesul verbal sancționator nu rezultă care sunt faptele reținute instanța a respins-o având în vedere că din descrierea faptică reținută în procesul verbal rezultă o cu totul altă situație decât cea prezentată de către petentă.

Astfel, din procesul verbal atacat rezultă că s-a reținut în sarcina petentei că nu a prezentat persoanelor/autorităților publice împuternicite propuneri pentru încadrarea informațiilor secrete de stat, nivel secret și secret de serviciu, pe care le gestionează în noi clase și niveluri de secretizare.

Cu privire la apărarea petentei legată de împrejurarea că persoana desemnată cu ținerea Arhivei Spitalului de boli cronice Zlatna, d-na P. S. are calificarea necesară pentru a deține o asemenea funcție, instanța raportat la probatoriul administrat și la momentul aplicării sancțiunii contravenționale, urmează a respinge această apărare

În acest sens, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada în acest sens, nedepunând la dosar înscrisuri anterioare controlului din care să rezulte cele de mai sus.

Mai mult decât atât, din declarația martorei P. S. rezultă că aceasta a primit atribuții de a se ocupa de documentele cu caracter secret de la Spitalul Zlatna în lunile iulie - august 2012, adică ulterior încheierii procesului verbal de contravenție.

În același sens, din aceeași declarație rezultă că martora doar după efectuarea controlului a știut ce trebuie să facă, ce documente trebuie să inventarieze sau să le declasifice.

In baza art.34 alin.1 din O.G.2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate.

Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale.

Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

După cum prevede art. 7 din O.G.2/2001, avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ care stabilește contravenția nu menționează expres această sancțiune.

In cauza de față, instanța, în ceea ce privește sancționarea contravențională a petentei, având în vedere gravitatea faptei și celelalte criterii antemenționate, nu apreciază necesară reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate.

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs petenta, solicitând admiterea acestuia și în rejudecaresă fie admisă plângerea.

În motivare s-a arătat că:

Instanța de fond a reținut în mod eronat că petenta nu a prezentat propuneri pentru încadrarea informațiilor secreta de stat, nivel secret și nivel de serviciu pe care le gestionează în oi clase și niveluri de secretizare.

Este o reținerea eronată deoarece prin Dispoziția nr. 938/01.07.2011 s-a desemnat persoana care îndeplinea funcția de „funcționar de securitate” privitoare la manipularea documentelor secrete la nivelul prezentat de lege (prev. de art. 18/Leg. 182/2002). În acest sens a depus înscrisuri, anterioare controlului de unde rezultă cele învederate mai sus.

Instanța de fond a reținut în parte prin depoziția martorei propuse de petentă astfel, s-a reținut doar faptul că, martora a primit atribuții de a se ocupa de documentele cu caracter secret, doar din lunile iulie-august 2012 – adică ulterior încheierii procesului verbal contestat. Astfel, a rezultat că, martora 8care era și persoana însărcinată cu manipularea documentelor secrete) ar fi știu, doar după efectuarea controlului, ce trebuie să facă.

Funcționarul în schimb a declarat în fața instanței de fond că avea cunoștință de dispoziția primarului că și-a desfășurat activitatea conform normativelor dispuse de Lege precum și faptul că volumul de documente cu caracter secret – fiind redus a efectuat lucrări la nevoie.

Mai învederează că instanța de fond a înlăturat cele două înscrisuri intimtulate „punct de vedere” emisă de petentă, înscrisuri care au caracter lămuritor în ceea ce privește deslușirea pricinii.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, se rețin următoarele.

Potrivit procesului verbal de contravenție . nr.0016/2012, petenta a fist sancționată cu suma de 1000 lei, pentru neprezentarea de propuneri pentru încadrearea informațiilor secrete de stat, sancțiune aplicată conform art.338 al.2 lit.b din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate.

Se afirmă de către recurentă că instanța de fond a reținut eronat că acesata nu a prezentat pronuneri pentru încadrarea informațiilor secrete de stat pe care le gestionează, dar din înscrisurile depuse de petentă la dosarul cauzei nu reiese respectaerea prevederilor art.18 al.1 din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Dispoziția la care face referire recurenta, nr.938/_ prin care s.ar fi desemnat persoana care îndeplinea funcția de funcționar de securitate, nu a fost depusă la dosar pentru a justifica formularea unui astfel de motiv de recurs.

În al doilea rând, instanța de fond a reținut în mod corect spusele martorei audiate, în sensul că în luna iulie sau august a fost numită în scopul gestionării unor astfel de informații, dar nu a primit dispoziția de numire sau alt înscris, așadar o numire doar verbală, ulterioară întocmirii procesului verbal de contravenție- 04.05.2012.

De asemenea, a mai arătat că la o lună după efectuarea controlului a demarat activitățile specifice.; pe de altă parte, autorizația eliberată martorei de SIPI se referă la păstrarea secretului de serviciu, nu la respectarea normelor pentru care recurenta a fost amendată.

Interpretările recurentului relativ la depoziția martore sunt pur speculative.

In al treilea rând se afirmă că instanța a înlăturat cele două înscrisuri intitulate ,, punct de vedere,, de asemenea o afirmația nefondată, întrucât instanța de fond – dacă nu a făcut referire la aceste înscrisuri nu înseamnă că nu a ținut cont de acestea, însă și-a motivat soluția în mod temeinic și legal pe probele administrate.

Constatând așadar că motivele de recurs sunt neîntemeiate, că instanța de fond a pronuțat o soluție legală și temeinică, în baza art.312 cod pr.civ. se va respinge prezentul recurs ca nefondat.

În speță nu sunt aplicabilr prev. art.274 cod pr civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta UAT – oraș Zlatna împotriva sentinței civile nr. 3415/2013 a Judecătoriei Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.04.2014.

Președinte,

B. A. A.

Judecător,

C. F.

Judecător,

M. P.

Grefier,

G. M. P.

Red/Tehnored. FC/2ex/05.05.2014

Jud. fond. M.B.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 100/2014. Tribunalul ALBA