Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 126/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 16191/107/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 126/R/2014

Ședința publică de la 19 iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C.

Judecător: A. C. P. – președintele secției

Judecător: C. C.

Grefier: M. P.

Pe rol se află contestația în anulare formulată de recurenta . împotriva deciziei civile nr. 881/R/2011 a Tribunalului A. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței consilier juridic C. G. A., lipsind contestatoarea .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării contestației în anulare, având în vedere că judecata a fost suspendată la data de 8.03.2012, de la care a început să curgă termenul de perimare de un an prev. de art. 248 codul de procedură civilă 1865.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției invocate din oficiu.

Reprezentanta intimatului IPJ A. solicită admiterea excepției perimării invocate de instanță din oficiu.

Față de această împrejurare, instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra excepției perimării contestației în anulare.

Constată că prin decizia civilă nr. 881/R/2011 a Tribunalului A. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._, s-a respins recursul declarat de petenta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 698/2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..

Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că:

Constată că prin sentința civilă nr. 698/2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de . împotriva procesului verbal . nr._ din 10.06.2010, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Petenta . A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună:

- în principal, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.06.2010, și, pe cale de consecință, anularea amenzii contravenționale;

- în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu măsura avertismentului.

În motivarea plângerii contravenționale, petenta arată că, în fapt, la data de 10.06.2010, cu ocazia efectuării unui control în trafic, a fost sancționată de către reprezentanții IPJ A., întrucât numitul B. S., conducătorul auto al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății pentente, nu a putut prezenta licența de traseu și caietul de sarcini pentru ruta A.-A.-I., rută pe care efectua transport rutier public de persoane, prin curse regulate. Petenta învederează instanței că la data respectivă se afla în litigiu cu Consiliul Județean A. privitor la licența de traseu, și, pe cale de consecință, până la soluționarea acestuia, precum și pentru faptul că exista un ordin al Prefectului care suspenda Dispozițiile privind emiterea licențelor de traseu de către Consiliul Județean A., efectua transportul în baza vechilor autorizații.

Prin precizarea de acțiune formulată, petenta arată că nu a săvârșit fapta cu vinovăție, în sensul art. 1 din OG 2/2001 și nici nu a urmărit un scop ilicit. Mai mult, petenta învederează că agenții de poliție au fost tendențios de exigenți cu ocazia efectuării controlului, întrucât au verificat dacă toți călătorii au legitimații de călătorie asupra lor și nu au menționat acest fapt la rubrica Obiecțiuni, motivând că nu este suficient spațiu. Totodată, petenta consideră că agentul constatator, dintr-o eroare, cu ocazia încadrării juridice a faptei, a făcut trimitere la art. 46.1/Legea 92 actualizată.

Petenta mai precizează că în momentul efectuării controlului actul pretins de către agenții de poliție, nu avea valabilitate juridică datorită faptului că întregul Program 2008-2011 în domeniul transportului județean de persoane este suspendat de drept din data de 12.06.2008 și până în prezent, conform prevederilor Legii nr. 554, art. 3 alin. 3 și Constituția României art. 123 alin. 5. Suspendarea a intervenit ca urmare a atacării actelor administrative de Instituția Prefecturii A. în instanță, pe motiv de nelegalitate, în data de 12.06.2008, formându-se dosarul nr._, care este pe rolul Tribunalului Cluj și în care petenta are calitatea de intervenient în nume propriu. In aceste condiții, petenta precizează că, în mod obligatoriu, trebuia prelungită valabilitatea licențelor de traseu existente la data de 12.06.2008 de către Consiliul Județean A.. Insa, în mod ilegal, la 15 zile după ce actele au fost suspendate de drept se procedează la eliberarea licențelor de traseu pe baza actelor ce nu mai produc efecte juridice, firmelor câștigătoare a licitației.

Petenta arată că fapta săvârșită de ea nu constituie pericol social întrucât nu a urmărit un scop ilicit în calitatea sa de operator de transport, toate biletele fiind contabilizate prin existența biletelor de călătorie. De asemenea, se arată că și calitatea serviciului oferit pe traseul în discuție este deservit la nivelul criteriului tehnic cu punctaj maxim, punctaj de altfel avut și în momentul licitației, fiind autocare noi achiziționate prin leasing.

În consecință, petenta apreciază că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, și nu s-a ținut seama la stabilirea acesteia de împrejurările concrete în care s-a constatat fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și de scopul urmărit..

În drept, petenta își întemeiază plângerea pe dispozițiile art. 16, art. 21 din OG 2/2001, Legea nr. 554, art. 3 alin. 3, Constituția României art. 123 alin. 5.

În susținerea plângerii petenta anexează înscrisuri respectiv copia procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.06.2010 f. 4) și acțiunea Prefectului A. din data de 12.06.2008 și 21.10.2008 (f. 28-29), copie licență de traseu (f. 30), certificat de grefă (f. 31), cererile formulate de petentă în dosar_ (f.50-55), Hotărârea nr. 108/2008 a Consiliului Județean A. (f. 57), Hotărârea nr. 69/2008 a Consiliului Județean A. (f. 59), Anexa la Hotărârea nr. 108/2008 a Consiliului Județean A. (f. 73-84)

Prin întâmpinare (f. 10) intimatul solicită instanței să respingă plângerea formulată de către petentă și să mențină procesul verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 10.06.2010 societatea petentă a fost sancționată de către Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu amendă în cuantum de 10.000 lei și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a și g din Legea 92/2007 și sancționată de art. 45 alin. 7 din Legea 92/2002. S-a reținut că societatea petentă a efectuat transport rutier public de persoane, prin curse regulate pe ruta A. - A. I., cu autobuzul marca ISUZU, cu număr de înmatriculare_, condus de numitul B. S., fără a deține licență de traseu și caiet de sarcini pentru această rută.

În baza art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.

În cauza dedusă judecății, se constată că plângerea a fost înregistrată, în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar instanța, în temeiul art. 32 alin.2 din OG 2/2001, este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.

Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul societății petente, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator (f. 4).

Prin precizarea plângerii contravenționale, petenta invocă nelegalitatea procesului verbal de contravenție întrucât, în cuprinsul acestuia nu au fost consemnate toate obiecțiunile sale.

În cauza de față, se reține că aspectele învederate de societatea petentă prin plângere se regăsesc și în cuprinsul procesului verbal de contravenție, la rubrica Alte mențiuni. Chiar dacă agentul constatator nu a consemnat toate obiecțiunile formulate în momentul încheierii procesului verbal de contravenție, acest aspect nu i-a cauzat societății petente o vătămare care să justifice anularea actului, în condițiile în care, aceasta a putut să reitereze și să detalieze obiecțiunile sale în cadrul plângerii contravenționale cu care a sesizat instanța de judecată, nefiindu-i deci lezat dreptul la apărare.

Tot ca un motiv de nelegalitate, petenta invocă, în cadrul concluziilor scrise, și faptul că, agentul constatator a consemnat în mod incomplet textul de sancționare, indicând art. 45 alin.7 din Legea 92/2007, fără a menționa în mod expres la care din situațiile expuse în cuprinsul acestui aliniat a înțeles să încadreze fapta contravențională.

Potrivit art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, procesul verbal de contravenție trebuie să prevadă actul normativ prin care se sancționează contravenția, astfel că agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse. Însă indicarea incompletă a articolului de lege de către agentul constatator nu este de natură să conducă de plano la anularea procesului verbal de contravenție, o astfel de eroare fiind eventual sancționată doar printr-o nulitate relativă și virtuală, care nu poate opera în lipsa probării unei vătămări.

În cauza dedusă judecății, chiar dacă agentul constatator a menționat că fapta este sancționată de art. 45 alin.7 din Legea 92/2007, fără a indica în mod expres la care literă din cele enumerate de acest aliniat a înțeles să încadreze fapta, din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă, în mod cert, că s-a avut în vedere contravenția prevăzută de art. 45 alin. 7 lit. a. Această concluzie se desprinde din faptul că, la încadrarea juridică a faptei, agentul constatator a făcut trimitere la art. 4 alin. 1 lit. a și g din Legea 92/2007, or, contravenția prevăzută de art. 45 alin.7 lit. a vizează tocmai nesocotirea obligațiilor instituite de aceste dispoziții legale.

În consecință, omisiunea indicării literei din cuprinsul art. 45 alin. 7 din Legea 92/2007 la care se încadrează fapta contravențională nu este de natură să afecteze valabilitatea actului de sancționare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, se reține că petenta recunoaște atât prin plângerea contravențională, cât și prin poziția avută în fața instanței că, la momentul controlului a prezentat licența de traseu eliberată pentru perioada 1.07._08. Aceasta invocă însa anumite împrejurări care, în opinia sa, sunt de natură să înlăture răspunderea contravențională pentru această faptă.

Petenta invocă în apărarea sa prevederile art. 3 alin. 3 din Legea 554/2004, potrivit cărora până la soluționarea acțiunii introduse de prefect, actul atacat este suspendat de drept. În consecință, se susține că la momentul controlului Hotărârea 108/2008 a Consiliului Județean A. era suspendată de drept, astfel încât licența de traseu emisă anterior acestei hotărâri ar trebuie să fie considerată valabilă.

Instanța de fond reține că petenta a fost titulara licenței de traseu pentru efectuarea transportului public județean de persoane pe ruta A. - A. I. . nr._, eliberată la data de 10.07.2007 de Autoritatea Rutieră Română Agenția ARR A., a cărei valabilitate a expirat la data de 30.06.2008 (fila 30).

Față de aceste dispoziții legale, se reține că, tocmai licența de traseu este documentul care conferă operatorului de transport dreptul de a efectua acte de transport public de persoane pe un anumit traseu. Acest document se eliberează pe o anumită perioada și nu se poate vorbi de o prelungire automată a acestuia, chiar dacă hotărârea consiliului județean prin care s-a stabilit programul de transport public județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011 a fost atacată în justiție, și chiar dacă s-ar admite că operează suspendarea de drept a acesteia.

În consecință, ulterior datei de 30.06.2008, dată la care a expirat licența de traseu eliberată petentei, transporturile rutiere de efectuate de aceasta au fost desfășurate în afara cadrului legal, neexistând documentul care să justifice legitimitatea lor.

Sunt astfel îndeplinite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată petenta, neputându-se reține o lipsă de vinovăție, în condițiile în care petenta se prevalează de o licență de traseu a cărei valabilitate a expirat și în condițiile în care aceasta cunoaște că licența de traseu pentru ruta respectivă a fost eliberată unui alt operator de transport.

Cu privire la sancțiunea aplicată societății petente, văzând dispozițiile art. 21 alin.3 din OG 2/2001, instanța de fond reține că aceasta a fost în mod just individualizată de către agentul constatator. În acest sens, se are în vedere că legiuitorul a imprimat faptei contravenționale ce face obiectul controlului un pericol social abstract ridicat, iar, în speță, s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția reținută în sarcina petentei, în condițiile în care, intervalul de timp dintre expirarea valabilității licenței de traseu și momentul controlului este destul de mare (aproape doi ani). Aspectul invocat de petentă care susține că la momentul controlului a rezultat că toți călătorii dețineau bilete de călătorie, nu este de natură să confere faptei contravenționale valențe atenuante, întrucât cele două împrejurări vizează valori sociale distincte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304/1 coroborat cu art. 306 pct. 9 Codul de procedură civilă, modificarea în tot a sentinței și respectiv admiterea plângeri contravenționale.

În motivarea recursului, arată că în mod incorect a analizat instanța de fond privind legalitatea procesului verbal de contravenție, reținând că o consemnare parțială a obiecțiunilor ar fi de natură a acoperi excepția invocată. Obiecțiunile pe care le-a invocat erau de esență și aveau legătură cu aspecte ce se impunea a fi analizate și care ar fi evidențiat lipsa de vinovăție în cea ce privește faptele reținute prin proces verbal de contravenție. Prin urmare, în acest context este evidentă vătămarea care s-a produs, neconsemnarea completă a obiecțiunilor tocmai în ceea ce privește aspecte legate de fondul litigiului, dă notă de o insuficientă înțelegere a situației de fapt și care în caz contrar ar fi făcut de prisos și fără temei aplicarea oricărei sancțiuni.

Apreciază ca motiv de nelegalitate distinct împrejurarea că agentul constatator a identificat în mod generic textul de sancționare fără a menționa în mod expres care din situațiile descrise la alin. 7 al art. 45 din Legea nr.92/2007 este aplicabilă faptei, neputându-se accepta motivarea instanței de fond în condițiile în care indicațiile incomplete a actului normative aplicabil spetei face imposibilă sau îngreunează probațiunea recurentei de a demonstra lipsa de vinovăția acestuia. Orice altă interpretare consideră că excedă de la dispozițiile exprese ale OG nr. 2/2001 și sunt de natură de a defavoriza și respectiv a prejudicia petenta. Omisiunea indicări literei din Legea nr. 92/2007, art. 7 care relevă mai multe situații sancționate ca fiind contravenții, expuse de la litera a la litera m, și care a constituit temeiul sancționări afectează valabilitatea și respectiv legalitatea procesului verbal de contravenție.

În cea ce privește fondul cauzei, susține că instanța de fond a reținut doar o parte din actele normative invocate, fără a avea în vedere un aspect esențial în ceea ce privește aplicabilitatea OG nr. 34/2006, art. 277 care precizează de asemenea aplicabilitatea situației anterioară suspendării de drept. În același mod instanța de fond nu ține cont de prevederile Legii nr. 92/2007 art. 4 lit. D. În cazul de față obiecțiile formulate în timpul controlului cât și prezentarea actelor privind existenta litigiului pe rolul Tribunalului Cluj nr. dos._ reflectă circumstanțele personale în momentul încheierii procesului verbal, aspect de care nu s-a ținut cont că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenție, ignorând toate probele aduse în demonstrarea nevinovăției.

Paralel de situația prezentată, interesele firmei au fost grav viciate, datorită faptului că mijlocul de transport cu nr. de înmatriculare_ a fost imobilizat timp de 6 luni, timp în care nu a avut activitate și datorita acestui fapt a fost obligată să desfacă contractul de muncă al conducătorului auto B. S., trimițându-l în șomaj, și datorită faptului că nu a avut activitate nu a putut achita nici ratele scadente ale creditelor angajate, interesele firmei au fost grav viciate.

Mai arată apoi că instanța nu a ținut cont de faptul că a solicitat subsidiar înlocuirea răspunderii contravenționale cu avertismentul.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Deliberând asupra recursului de față, prin prisma motivelor invocate de petentă, dar și a dispozițiilor art. 304/1 Codul de procedură civilă, tribunalul a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 10.06.2010 societatea petentă . a fost sancționată de către Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu amendă în cuantum de 10.000 lei și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, pentru fapta prevăzută de art. 4 alin. 1, lit. a și g din Legea 92/2007 și sancționată de art. 45 alin. 7 din Legea 92/2002. S-a reținut că societatea petentă a efectuat transport rutier public de persoane, prin curse regulate pe ruta A.-A. I., cu autobuzul marca ISUZU, cu număr de înmatriculare_, condus de numitul B. S., fără a deține licență de traseu și caiet de sarcini pentru această rută.

Recurenta arată că în mod incorect a analizat instanța de fond privind legalitatea procesului verbal de contravenție, reținând că o consemnare parțială a obiecțiunilor ar fi de natură a acoperi excepția invocată, că obiecțiunile pe care le-a invocat erau de esență și aveau legătură cu aspecte ce se impunea a fi analizate și care ar fi evidențiat lipsa de vinovăție în cea ce privește faptele reținute prin proces verbal de contravenție, și, prin urmare, în acest context este evidentă vătămarea care s-a produs, neconsemnarea completă a obiecțiunilor tocmai în ceea ce privește aspecte legate de fondul litigiului, dă notă de o insuficientă înțelegere a situației de fapt și care în caz contrar ar fi făcut de prisos și fără temei aplicarea oricărei sancțiuni.

Această susținere a recurentei este nefondată.

Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 teza finală din OG 2/2001, potrivit cărora agentul constatator trebuie să consemneze în cuprinsul actului de sancționare obiecțiunile formulate de contravenient poate să atragă nulitatea relativă a actului doar în măsura în care se invocă și se probează existența unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată într-un alt mod. În acest sens, a statuat și ÎCCJ în Decizia XXII/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii. În cauza de față, se reține că aspectele învederate de societatea petentă prin plângere se regăsesc și în cuprinsul procesului verbal de contravenție, la rubrica Alte mențiuni. Chiar dacă agentul constatator nu a consemnat toate obiecțiunile formulate în momentul încheierii procesului verbal de contravenție, acest aspect nu i-a cauzat societății petente o vătămare care să justifice anularea actului, în condițiile în care, aceasta a putut să reitereze și să detalieze obiecțiunile sale în cadrul plângerii contravenționale cu care a sesizat instanța de judecată, nefiindu-i deci lezat dreptul la apărare.

Mai apreciază recurenta ca motiv de nelegalitate distinct împrejurarea că agentul constatator a identificat în mod generic textul de sancționare fără a menționa în mod expres care din situațiile descrise la alin. 7 al art. 45 din Legea nr. 92/2007 este aplicabilă faptei, neputându-se accepta motivarea instanței de fond în condițiile în care indicațiile incomplete a actului normative aplicabil spetei face imposibilă sau îngreunează probațiunea recurentei de a demonstra lipsa de vinovăția acestuia, orice altă interpretare consideră că excedă de la dispozițiile exprese ale OG nr. 2/2001 și sunt de natură de a defavoriza și respectiv a prejudicia petenta. Arată că omisiunea indicări literei din Legea nr. 92/2007, art. 7 care relevă mai multe situații sancționate ca fiind contravenții, expuse de la litera a la litera m, și care a constituit temeiul sancționări afectează valabilitatea și respectiv legalitatea procesului verbal de contravenție.

Și această susținere a recurentei este nefondată.

Petenta invocă, în cadrul concluziilor scrise, și faptul că, agentul constatator a consemnat în mod incomplet textul de sancționare, indicând art. 45 alin.7 din Legea 92/2007, fără a menționa în mod expres la care din situațiile expuse în cuprinsul acestui aliniat a înțeles să încadreze fapta contravențională.

Potrivit art. 16 alin.1 din OG 2/2001, procesul verbal de contravenție trebuie să prevadă actul normativ prin care se sancționează contravenția, astfel că agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse. Însă indicarea incompletă a articolului de lege de către agentul constatator nu este de natură să conducă de plano la anularea procesului verbal de contravenție, o astfel de eroare fiind eventual sancționată doar printr-o nulitate relativă și virtuală, care nu poate opera în lipsa probării unei vătămări.

Chiar dacă agentul constatator a menționat că fapta este sancționată de art. 45 alin.7 din Legea 92/2007, fără a indica în mod expres la care literă din cele enumerate de acest aliniat a înțeles să încadreze fapta, din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă, în mod cert, că s-a avut în vedere contravenția prevăzută de art. 45 alin. 7 lit. a, această concluzie se desprinde din faptul că, la încadrarea juridică a faptei, agentul constatator a făcut trimitere la art. 4 alin.1, lit. a și g din Legea 92/2007, or, contravenția prevăzută de art. 45 alin.7 lit. a vizează tocmai nesocotirea obligațiilor instituite de aceste dispoziții legale.

În consecință, tribunalul a constatat că, în speță, omisiunea indicării literei din cuprinsul art. 45 alin. 7 din Legea 92/2007 la care se încadrează fapta contravențională nu este de natură să afecteze valabilitatea actului de sancționare.

Recurenta mai susține în recurs că instanța de fond a reținut doar o parte din actele normative invocate, fără a avea în vedere un aspect esențial în ceea ce privește aplicabilitatea OG nr. 34/2006 art. 277 care precizează de asemenea aplicabilitatea situației anterioară suspendării de drept, în același mod instanța de fond nu ține cont de prevederile Legii nr. 92/2007 art.4 lit. D, și că în cazul de față obiecțiile formulate în timpul controlului cât și prezentarea actelor privind existenta litigiului pe rolul Tribunalului Cluj nr. dosar_ reflectă circumstanțele personale în momentul încheierii procesului verbal, aspect de care nu s-a ținut cont că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenție, ignorând toate probele aduse în demonstrarea nevinovăției.

Tribunalul a reținut că petenta recunoaște atât prin plângerea contravențională, cât și prin poziția avută în fața instanței că, la momentul controlului a prezentat licența de traseu eliberată pentru perioada 1.07._08.

Aceasta invocă însă anumite împrejurări care ar fi de natură să înlăture răspunderea contravențională pentru această faptă.

Petenta susține astfel că Hotărârea 108/2008 a Consiliului Județean A. care a actualizat programul de transport public județean de persoane pentru perioada 2008-2011 a fost atacată la instanța de contencios administrativ de către Prefectul Județului A., acțiune înregistrată sub dosar nr._, aflată în prezent pe rolul Tribunalului Cluj. In cadrul acestui dosar petenta are calitatea de intervenient în interes propriu, astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus la dosarul cauzei (f. 56). Petenta invocă în apărarea sa prevederile art. 3 alin. 3 din Legea 554/2004, potrivit cărora până la soluționarea acțiunii introduse de prefect, actul atacat este suspendat de drept. În consecință, se susține că la momentul controlului Hotărârea 108/2008 a Consiliului Județean A. era suspendată de drept, astfel încât licența de traseu emisă anterior acestei hotărâri ar trebuie să fie considerată valabilă.

În fapt, petenta a fost titulara licenței de traseu pentru efectuarea transportului public județean de persoane pe ruta A. - A. I. . nr._, eliberată la data de 10.07.2007 de Autoritatea Rutieră Română Agenția ARR A., a cărei valabilitate a expirat la data de 30.06.2008 (fila 30).

Potrivit art. 341 din OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, în cazul transportului rutier public județean de persoane prin servicii regulate, autoritatea competentă eliberează licențele de traseu după atribuirea traseelor din programul de transport județean respectiv. Art. 3 pct. 25 din același act normativ definește licența de traseu ca fiind documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate pe un anumit traseu, conform programului de transport. Față de aceste dispoziții legale, se reține că, tocmai licența de traseu este documentul care conferă operatorului de transport dreptul de a efectua acte de transport public de persoane pe un anumit traseu. Acest document se eliberează pe o anumită perioada și nu se poate vorbi de o prelungire automată a acestuia, chiar dacă hotărârea consiliului județean prin care s-a stabilit programul de transport public județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011 a fost atacată în justiție, și chiar dacă operează suspendarea de drept a acesteia.

Aceste împrejurări invocate de către petentă nu pot determina reactivarea implicită a licențelor de traseu anterioare, aceste documente fiind eliberate de autoritatea competentă pe o perioadă prestabilită, după expirarea căreia este necesar să se procedeze la emiterea unor noi licențe de traseu. În consecință, ulterior datei de 30.06.2008, dată la care a expirat licența de traseu eliberată petentei, transporturile rutiere de efectuate de aceasta au fost desfășurate în afara cadrului legal, neexistând documentul care să justifice legitimitatea lor.

Mai arată, în fine, recurenta că instanța nu a ținut cont de faptul că a solicitat subsidiar înlocuirea răspunderii contravenționale cu avertismentul.

Și această din urmă susținere a recurentei este nefondată.

Văzând dispozițiile art. 21 alin.3 din OG 2/2001, tribunalul a reținut că aceasta a fost în mod just individualizată de către agentul constatator. În acest sens, a avut în vedere că legiuitorul a imprimat faptei contravenționale ce face obiectul controlului un pericol social abstract ridicat, iar, în speță, s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția reținută în sarcina petentei, în condițiile în care, intervalul de timp dintre expirarea valabilității licenței de traseu și momentul controlului este destul de mare (aproape doi ani). Aspectul invocat de petentă care susține că la momentul controlului a rezultat că toți călătorii dețineau bilete de călătorie, nu este de natură să confere faptei contravenționale valențe atenuante, întrucât cele două împrejurări vizează valori sociale distincte.

Având în vedere acestea, în baza art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă, tribunalul a respins recursul declarat de petenta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 698/2011 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în anulare recurenta ..

Prin încheierea din 8 martie 2012, întrucât la data de 28.02.2012 ÎCCJ a depus la dosar o adresă prin care comunică faptul că s-a dispus suspendarea dosarului de fond până la soluționarea cererii de strămutare formulată de contestatoare, s-a constatat suspendată judecarea contestației în anulare până la soluționarea cererii de strămutare formulată de contestatoare aflată înregistrată pe rolul ÎCCJ.

Potrivit încheierii nr. 2204/4 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în dosarul nr._, s-a respins cererea recurentei de strămutare.

Potrivit art. 248 alin. 1 și 3 Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, în materie comercială și un an în materie civilă.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este o sancțiune procedurală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată

Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 4 mai 2012, când potrivit încheierii nr. 2204 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în dosarul nr._, s-a respins cererea recurentei de strămutare.

Întrucât de la această dată a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă contestatoarei, și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare în sensul art. 249-251 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin 1 din Codul de procedură civilă, se va constata perimată contestația în anulare formulată de recurenta . împotriva deciziei civile nr. 881/R/2011 a Tribunalului A. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._

Pentru aceste motive.

În numele legii,

DECIDE

Constată perimată contestația în anulare formulată de recurenta . împotriva deciziei civile nr. 881/R/2011 a Tribunalului A. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2014.

Președinte,

D. C.

Judecător,

A. C. P. președintele secției

Judecător,

C. C.

Grefier,

M. P.

Redactat/Tehnoredactat DC/1.07.2014/2 exemplare

Judecător fond: D. O.

Judecători recurs: D. C., A. C. P., C. C.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din...		Pretentii. Sentința nr. 1738/2014. Tribunalul ALBA →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul ALBA