Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 27-02-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 1592/176/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE NR. 70/A/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător C. M. C.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petenta S.C. E. G. S.R.L. G. împotriva sentinței civile nr. 991/2013 a Judecătoriei Aiud pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I.S.C.T.R.-BUCUREȘTI, având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare .
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se constată de asemenea, lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu art. 131 C. instanța își verifică, din oficiu, competenta și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în baza dispozițiilor art. 32 alin 2 din OG 2/2001 raportat la dispozițiile art. 95 alin 1 pct 2 din C..
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi 27.02.2014.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința 991/2013 a Judecătoriei Aiud, a fost respinsă ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul ., în contradictoriu cu intimatul I.- București, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 04.02.2013.
Prima instanță a constatat următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 11.07.2013, sub dosar nr._, ca urmare a declinării competenței de soluționare de către Judecătoria A. I., petenta S.C. E. G. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R.-BUCUREȘTI-, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/04.02.2013 și exonerarea petentei de la plata amenzii în cuantum de 1000 lei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul, având în vedere lipsa vinovăției și lipsa pericolului social.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că se impune anularea procesului-verbal pentru lipsa vinovăției și a pericolului social, întrucât societatea petentă nu poate fi răspunzătoare cu privire la faptul că persoana care a condus autovehiculul controlat nu a verificat dacă are asupra sa toate documentele bunurilor transportate. Petenta a arătat că nu îi poate fi imputată nici conduita furnizorului, care nu și-a îndeplinit obligația de a elibera tichetul de cântar corespunzător iar din datele pe care le dețin, la locul de încărcare nici nu există vreun cântar. Petenta a mai arătat că din perspectiva jurisprudenței CEDO materia contravențională este asimilată celei penale, din perspectiva garanțiilor care trebuie asigurate în dreptul intern. Astfel, petentului îi este aplicabilă prezumția de nevinovăție, și, cu atât mai mult, ar trebui să îi fie aplicabile circumstanțe atenuante, în sensul că fapta reținută de agentul constatator era doar o “scăpare” a șoferului și a furnizorului.
În drept, petenta a invocat prevederile art. 5 din HG nr. 1373/2008, art. 31 din OG nr. 2/2001.
La data de 29.03.2013 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (fila 32-33), prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală, menținerea procesului verbal contestat, cu obligarea petentei de a achita amenda contravențională.
În fapt, intimatul arată că susținerile petentei referitoare la faptul că nu poate fi sancționată pentru conduita prepusului său sunt nefondate, întrucât legiuitorul a înțeles să prevadă în mod expres cine are calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. b) din HG nr. 1373/2008, astfel că nu este lăsat la aprecierea agentului constatator pe cine să sancționeze, acesta fiind obligat să sancționeze operatorul de transport în conformitate cu art. 8 alin. 1 lit. b din actul normativ mai sus menționat. Intimatul mai arată că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 lit.b din HG nr. 1373/2008 cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție nerespectarea de către utilizator a obligației prevăzute de art. 5 lit. a) respectiv " să nu transporte pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor ". Intimatul, menționează că fapta contravențională a fost delimitată corect a existat, a fost constatată și sancționată, procesul-verbal de contravenție reprezentând starea de fapt la momentul controlului, deci petenta nu poate fi exonerată de răspundere deoarece fapta pentru care a fost sancționată este individualizată în mod clar de art. 8 alin. 1 lit.b din HG nr. 1373/2008 cu modificările și completările ulterioare. Intimatul precizează că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a efectuat pentru momentul reținerii faptei contravenționale.
În drept, intimatul a invocat HG nr. 1378/2008 modificată prin HG 770/2009 și HG nr. 432/2011, OG nr. 2/2001, art. 115 și urm. Cod procedură civilă și art. 242 Cod procedură civilă.
Prima instanță a reținut următoarele:
La data de 04.02.2013, a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 A., procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petenta S.C. E. G. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. b din HG nr. 1373/2008. (fila 8)
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție s-au reținut următoarele: în data de 01.02.2013, pe DN 1, km 398+800 m-Teiuș, a fost oprit și controlat ansamblul auto cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, format din autotractorul cu nr._ și semiremorca_, operator de transport ., copie conformă a LT nr._, conducător auto P. Geza, iar în urma verificării documentelor prezentate s-a constatat că operatorul de transport, în calitate de utilizator, transporta bunuri divizibile, în cazul de față rumeguș, cu aviz însoțire a mărfii nr._/01.02.2013, din direcția Aiud spre depozitul din A. I., fără a deține tichet de cântar eliberat de furnizor, nerespectând astfel prevederile art 5. lit. a din HG 1373/2008. (fila 8)
In baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 25.02.2013 și trimisă prin serviciul poștal la data de 20.02.2013 (fila 11 dosar declinat) în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1, termen calculat de la data comunicării procesului-verbal de contravenție, respectiv 06.02.2013 (fila 8, 21), iar instanța în temeiul art. 32 alin. 2 din același act normativ este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Examinând cu prioritate procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 04.02.2013, sub aspectul legalității întocmirii sale, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, instanța apreciază că acesta a fost legal întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, după cum urmează: numele, prenumele și calitatea agentului constatator; denumirea și sediul contravenientului; fapta săvârșită; data comiterii faptei; semnătura agentului constatator – executată în partea de jos a procesului verbal contestat, la rubrica agent constatator.
Raportat la cele cinci mențiuni anterior expuse, instanța constată că petentul nu a invocat lipsa nici uneia din cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat care ar fi condus la constatarea nulității procesului verbal de contravenție.
De asemenea, se constată că petenta nu a invocat producerea vreunei alte vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale privind întocmirea valabilă a procesului-verbal de contravenție.
Întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Asupra temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, ca situație de fapt în cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut că societatea petentă a încălcat prevederile HG 1373/2008, în sensul că, în calitate de utilizator, nu a respectat obligația de a nu transporta pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor.
Potrivit procesului-verbal de contravenție contestat, obligația nerespectată de către societatea petentă este stabilită de art. 5 lit. a din HG 1373/2008, potrivit căruia, obligațiile utilizatorului sunt următoarele: a) să nu transporte pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor;
Fapta este sancționată de prevederile art. 8 alin. 1 lit. b din HG 1373/2008, care stabilesc următoarele:
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională următoarele fapte:
b) încălcarea prevederilor art. 5, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, aplicată utilizatorului;
Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa reprezentantului legal al petentei, fapt necontestat de către aceasta în instanță, iar la rubrica „obiecțiunile contravenientului” s-a consemnat: „Reprezentantul legal al contravenientului nefiind de față în momentul încheierii procesului verbal nu a putut formula obiecțiuni”. (fila 8)
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie. Totodată, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situație de fapt până la proba contrară.
Din această perspectivă, în materie contravențională, instanța reține că revine petentei obligația de a propune probe care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției.
De asemenea, instanța reține că din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se desprinde concluzia că prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul-verbal de constatare a contravențiilor, nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 și trebuie să se facă de către instanță o analiză de la caz la caz, dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului, toate acestea fără a nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind totuși un act întocmit de către un agent al statului.
Astfel, forța probantă a rapoartelor și a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Reținând că faptele contravenționale reținute în sarcina contravenientului au fost constatate în mod direct de către agentul constatator, instanța urmează a acorda acestuia valoarea probatorie a unei prezumții simple, acest aspect nefiind de natură a afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul ei.
Instanța arată că, persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001 și a celor expuse anterior, în cadrul căruia să utilizeze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține faptul că societatea petentă a contestat contravențiile reținute în sarcina sa, invocând în apărare faptul că lipsește vinovăția, nefiind culpabilă societatea petentă pentru că șoferul autovehiculului nu a verificat dacă are sau nu asupra sa toate actele necesare stabilite de lege. De asemenea, petenta mai susține că petentului i s-a adus la cunoștință încă din momentul angajării că are obligația de a se asigura că are la bord o . avize și acte. Petenta mai susține că nu îi este imputabilă nici conduita furnizorului, care nu și-a îndeplinit obligația de a emite respectivul tichet de cântar.
Petenta a depus concluzii scrise (f. 38-48 dosar declinat), prin care a mai invocat și faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției, întrucât societatea petentă nu are calitatea de utilizator în sensul HG 1373/2008 și nici bunurile transportate, în speță rumeguș, nu au calitatea de bunuri divizibile, ci pe cea de deșeuri nepericuloase.
Cu alte cuvinte, societatea petentă nu a afirmat că cele menționate în procesul-verbal nu ar corespunde adevărului, ci a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției și că lipsește vinovăția.
În ceea ce privește lipsa elementelor constitutive ale contravenției, instanța reține că potrivit art. 1 lit. f din HG 1373/2008, prin utilizatori se înțelege operatori de transport rutier și întreprinderi care au în proprietate sau care, după caz, pot deține și utiliza în baza unui alt drept real vehiculele prevăzute la lit. a), pentru transportul bunurilor divizibile;
Potrivit art.1 lit a din HG 1373/2008, prin vehicul, în sensul acestui act normativ, se înțelege orice autovehicul rutier înmatriculat ori înregistrat sau orice ansamblu format dintr-un autovehicul și semiremorcă ori remorcă tractată de acesta, cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 t, utilizat pentru transportul pe drumurile publice a bunurilor divizibile.
Potrivit art. 1 lit. d din HG 1373/2008, prin bunuri divizibile se înțeleg:
- materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți, ori materiale fluide sau semifluide provenite din:
- producția de metale feroase și neferoase;
- recuperarea fierului vechi;
- deșeuri de orice tip rezultate din activitatea de construcții;
- exploatări forestiere sau depozite de material lemnos;
- exploatări agricole sau depozite de produse agricole;
- exploatări miniere, de carieră sau balastieră;
- stații de betoane, mixturi asfaltice, aditivi și lianți în construcții, aflate pe teritoriul României și care sunt transportate cu vehiculele prevăzute la lit. a);
În ceea ce privește calitatea petentei de utilizator, în sensul HG 1373/2008, din examinarea certificatelor de înmatriculare (f. 25) se constată că autoutilitara cu nr._ aparține ., deci se afla în proprietatea petentei, iar la momentul comiterii faptei era utilizată de societatea petentă (f. 23 dosar declinat) pentru transportul pe drumurile publice a unei cantități de rumeguș.
Semiremorca cu nr. de înmatriculare_, se afla în proprietatea ., iar la momentul comiterii faptei era utilizată de către societatea petentă (fila 23 dosar declinat) pentru transportul pe drumurile publice a unei cantități de rumeguș. Astfel, în privința acestei semiremorci, deși potrivit certificatului de înmatriculare aceasta nu era în proprietatea societății petente, se afla în folosința acestei din urmă societăți. Mai mult, societatea petentă nu a invocat faptul că semiremorca nu ar fi fost deținută în baza unui alt drept real, astfel că și în privința acesteia din urmă societatea petentă poate fi considerată utilizator, în sensul legii.
Din examinarea certificatelor de înmatriculare, se constată că masa totală maximă autorizată a ansamblului format din autovehicul și semiremorcă, era mai mare de 12 tone. (f. 25 dosar declinat)
În privința bunurilor transportate, instanța reține că rumegușul intră în categoria de bunuri divizibile, potrivit art. 1 lit. d din HG 1373/2008, acesta fiind un material vrac transportat fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți, provenit din exploatări forestiere sau depozite de material lemnos. Faptul că societatea petentă a depus o autorizație de mediu (f. 40-48 dosar declinat), nu este în măsură să o exonereze de repectarea obligațiilor impuse prin HG 1373/2008, la momentul la care efectuează transportul deșeurilor nepericuloase.
În privința vinovăției, OG 2/2001 nu cuprinde o definiție a vinovăției, motiv pentru care se poate recurge la modul în care este definită această noțiune în dreptul penal. Astfel, vinovăția presupune ca la momentul comiterii faptei, contravenientul să își fi putut da seama de implicațiile acțiunii sale și să fi putut determina consecințele acestuia. În ceea ce privește situația din speță, este adevărat că în concret cel care trebuia în mod efectiv să asigure existența la bordul autovehiculului a tichetului de cântar era șoferul, întrucât acesta se deplasa la furnizor pentru a încărca bunurile divizibile, însă aceasta nu înseamnă că este exclusă culpa petentului. Petentul, cunoscând care sunt obligațiile legale, dacă avea dubii cu privire la aptitudinile prepusului său, trebuia să ia măsuri suplimentare pentru ca în concret, la momentul transportului, să dețină tichetul de cântar. Sau, în caz contrat trebuia să nu mai efectueze transportul până la obținerea respectivului tichet.
Cu alte cuvinte, vinovăția petentului nu este exclusă, ci aceasta îmbracă cel putin forma culpei fără prevedere. Astfel, petentul deși nu a prevăzut la momentul comiterii faptei rezultatul faptei sale, putea în concret să îl prevadă și avea această obligație. Petentul putea să prevadă că șoferul poate omite să verifice dacă deține sau nu tichetul de cântar și trebuia să ia măsuri suplimentare în acest sens, în condițiile în care știa că potrivit art. 5 lit. a din HG 1373/2008, avea obligația să nu transporte pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor;
În plus, din examinarea prevederilor HG 1373/2008, potrivit art. 5 lit. a, utilizatorul are obligația să nu transporte pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor; potrivit art. 6 lit. a, conducătorul auto are obligația să dețină la bordul vehiculului și să prezinte organelor de control prevăzute la art. 8 alin. (4) documentele specifice transportului și tichetul de cântar; potrivit art. 2 alin. 1 lit. c furnizorul are obligația să emită tichet de cântar pentru fiecare vehicul utilizat pentru distribuția rutieră a bunurilor divizibile, care pleacă din punctele proprii de încărcare.
Potrivit prevederilor art. 8 din HG 1373/2008, constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională următoarele fapte:
a) încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și ale art. 3, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicată furnizorului;
b) încălcarea prevederilor art. 5, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, aplicată utilizatorului;
c) încălcarea prevederilor art. 5^1, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, aplicată beneficiarului;
d) încălcarea prevederilor art. 6, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, aplicată conducătorului vehiculului.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles să sancționeze toate cele trei părți (utilizator, furnizor, conducător auto) în legătură cu neîndeplinirea obligațiilor menționate anterior, iar din intererpretarea textului de lege nu rezultă că obligațiile ar fi interdependente sau că numai una dintre aceste părți ar trebui sancționată. În speță, este culpabil atât furnizorul care nu a emis tichetul, cât și șoferul care nu deținea la bord tichetul de cântar, tocmai pentru că nu s-a emis, dar și utilizatorul, care a efectuat transportul în lipsa acestui document. Aceste din urmă părți, anume conducătorul auto și utilizatorul nu trebuiau să efectueze transportul în lipsa tichetului de cântar, iar faptul că nu s-a emis acest tichet de către furnizor, nu îi poate exonera de răspundere.
Prin urmare, omisiunea societății petente, în calitate de utilizator, care nu și-a îndeplinit obligația de a nu transporta pe rețeaua de drumuri publice din România, bunuri divizibile, fără tichet de cântar eliberat de furnizor, îi este imputabilă, fiind comisă cu vinovăție. Faptele societății petente, astfel cum au fost ele reținute în procesul-verbal contestat și confirmate prin probatoriul administrat în cauză întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 5 lit. a, art. 8 alin.1 lit. b din HG 1373/2008 și fapta a fost comisă cu vinovăție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001. Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere aceste criterii, instanța constată că petentului i s-a aplicat sancțiunea minimă, prevăzută de actul normativ, anume amendă în cuantum de 1000 lei, sancțiune pe care o apreciază ca fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar raportat la împrejurările comiterii faptei nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment.
Față de cele ce preced, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit, iar starea de fapt consemnată în cuprinsul său corespunde adevărului și că sancțiunile aplicate sunt just individualizate, a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională.
Împotriva acestei soluții a declarat apel apelanta S.C. E. G. S.R.L, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.
În fapt, a arătat că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, cuprinzând motive contradictorii, pentru următoarele motive:
Consideră că pentru a verifica justețea unei sancțiuni contravenționale, trebuie avute în vedere nu numai motive de legalitate, dar și motive de temeinicie, așa cum însuși OG nr.2/2001 prevede că, pentru angajarea răspunderii contravenționale este nevoie ca o faptă să întrunească condițiile de tipicitate, atât pe latura obiectivă, cât și pe latura subiectivă, și fapta să prezinte pericol social.
1. Legat de tipicitatea faptei, arată instanței că a invocat atât prin plângere, cât și concluziile scrise depuse la dosar că fapta noastră nu întrunește condițiile de tipicitate, nici pe latura obiectivă, și nici pe latura subiectivă. Fapta nu a fost comisă cu vinovăție, de vreme ce nu este de vină că nu i s-a eliberat acel tichet de cântar. Instanța de fond nu a analizat pe deplin această susținere, ci a susținut că fapta noastră a fost comisă cel puțin cu culpă fără prevedere, și ar fi trebuit să facă eforturi suplimentare pentru ca șoferul să dețină tichet de cântar. Nu înțelege dacă nu este în atribuția sa să elibereze tichet de cântar, atunci ce eforturi putea să facă, eventual trebuie să închidă firma și să nu mai desfășoare nici o activitate, pentru că în România cel puțin 60% din furnizori nu eliberează tichet de cântar. Mai menționează că apelanta colectează aceste deșeuri lemnoase în mare parte de la asociații familiale, din curți în care se află un gater, iar în aceste locuri nu există cântar.
Așa cum a arătat și instanței de fond, în literatura de specialitate s-a conturat soluția potrivit căreia conținutul contravenției nu este realizat decât dacă, alături de aspectul obiectiv al contravenției, coexistă și aspectul moral, latura subiectivă a faptei. Pentru ca o faptă să constituie contravenție nu este suficientă săvârșirea acesteia, chiar dacă este prevăzută de legea contravențională, ci mai trebuie realizată o cerință, respectiv ca făptuitorul să fi avut la momentul săvârșirii faptei reprezentarea conduitei sale și a rezultatului produs de fapta sa .( M.A.H. Regimul juridic al contravențiilor ad. AII B. 2006 pag-. 24-26). Fapta sancționată prin procesul-verbal în cauză a fost comisă fără vinovăție, deoarece nu a urmărit încălcarea legii și a efectuat o operațiune de transport cu totul legală. Consideră că scopul legiuitorului prin incriminarea acestei fapte a fost să sancționeze acei transportatori de bunuri divizibile care transportă aceste bunuri fără nici un act justificativ cu scopul de a eluda legea. Insă, în afară de autorizațiile deținute, în momentul controlului a putut prezenta agentului constatator și un aviz de însoțire a mărfii, așa cum este consemnat și în conținutul procesului-verbal.
2. în ceea ce privește latura obiectivă, instanța de fond într-un prim considerent arată că bunurile divizibile la care se referă HG 1373/2008 sunt "materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub forma de pulbere, granule sau bucăți, ori materiale fluide sau semifluide provenite din:
- producția de metale feroase și neferoase;
- recuperarea fierului vechi;
- deșeuri de orice tip rezultate din activitate de construcții;
- exploatări forestiere sau depozite de material lemnos;
- exploatări agricole sau depozite de produse agricole;
- exploatări miniere, de carieră și balastieră, etc", însă a omis să analizeze faptul că a depus la dosar o autorizație de mediu prin care apelanta avea calitatea de colector de deșeuri lemnoase (nepericuloase), este autorizată pentru colectarea acestor deșeuri, care nu se numără printre aceste bunuri arătate în actul normativ. Menționează că rumegușul, în sensul legii constituie deșeu nepericulos. Cu toate că enumera bunurile care constituie bunuri divizibile conform legii, și este evident că deșeurile nepericuloase pe care le transporta nu se regăsesc printre acestea, într-un alt considerent, instanța de fond, pur și simplu include rumegușul între aceste bunuri.
3. în ceea ce privește pericolul social al faptei, instanța de fond a omis să analizeze susținerea sa cu privire la lipsa pericolului social al faptei. Așa cum a arătat și instanței de fond, nu este de ajuns ca o faptă să fie prevăzută de lege/de un alt act normativ, ci trebuie ca acesta să prezinte in concreto pericol social. Pericolul social se apreciază în circumstanțele concrete ale faptei, despre urmarea produsă și scopul urmărit. Menționează că prin fapta noastră nu a produs nici un prejudiciu, și a urmărit un scop cinstit și legitim.
Cu toate că HG nr. 1373/2008 a fost adoptată pentru a putea verifica corectitudinea tranzacțiilor între participanții la comerț, consideră că acest lucru poate fi controlat și pe alte căi și în alte condiții. Chiar si în prezent, nu toți furnizorii au la dispoziție cântare, astfel că este greu de prezentat la control tichetul respectiv. Uneori, este foarte greu de găsit un cântar care să emită tichetul necesar. Consideră că trebuie să se accepte și documentele de însoțire a mărfii. Așa cum reiese din actele depuse la dosar, apelanta, în momentul controlului a deținut aviz de însoțire a mărfii, act prin intermediul căreia poate fi verificat corectitudinea tranzacțiilor. Solicită respectuos să se observe că în temeiul autorizației de mediu și a avizului de însoțire a mărfii se putea în mod complet verifica corectitudinea tranzacțiilor în cauză, astfel consideră că fapta nu reprezintă nici un pericol social. Pericolul social al faptei se apreciază în concret, având în vedere periculozitatea faptei, urmările produse și scopul urmărit. Solicită respectuos să se aibă în vedere că de vreme ce a deținut acte justificative pentru transportul respectiv, nu a cauzat nici un prejudiciu nimănui, și a urmărit un scop serios și legitim, respectiv îndeplinirea obligațiilor contractuale, fapta noastră nu reprezintă nici un pericol pentru societate.
4. Legat de respingerea petitului subsidiar, instanța de fond arată că "raportat la împrejurările comiterii faptei nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment", însă nu arată care sunt acele împrejurări care duc la concluzia că într-adevăr fapta prezintă pericol social. OG nr.2/2001 este cadrul general al aplicării sancțiunilor contravenționale, și în art.7 arată că avertismentul se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă. Instanța de judecată are prerogativa să schimbe sancțiunea aplicată de agentul constatator, dacă consideră că nu a fost în mod corect individualizată, iar această reindividualizare nu trebuie să se facă doar între limitele speciale prevăzute actul normativ special, și poate consta în orice sancțiune prevăzută de legea-cadru care guvernează regimul juridic al contravențiilor. Prin urmare, așa cum a arătat și instanței de fond, pentru stabilirea corectă a sancțiunii trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.(3) potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Așa cum prevede art.7 din OG nr.2/2001, avertismentul se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă. Pentru motivele mai sus indicate și pentru simplul fapt că nu a produs niciun prejudiciu nimănui, consideră că scopul pedepsei poate fi atins și printr-un avertisment.
Pentru aceste motive, solicită să se admită apelul, să se schimbă în totalitate hotărârea atacată și pe fondul cauzei, să se admită plângerea contravențională așa cum a fost formulată, și anume, în principal, să se dispună anularea procesului-verbal . nr._/04.02.2013, și prin urmare, să fie scutită de la plata amenzii de 1000 lei, sau, în subsidiar, să se dispună schimbarea sancțiunii contravenționale din amendă în avertisment.
În drept, invocă prevederile art.466 și urm., 480 alin.2 din NCPC art. 1, 3, 16, 34 din OG nr.2/2001.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Analizând apelul de față, instanța de apel reține următoarele:
Motivele prezentate în susținerea apelului sunt neîntemeiate, astfel că acesta va fi respins ca atare.
În privința neîntrunirii elementelor constitutive ale contravenției, relative la lipsa vinovăției, instanța de apel constată că susținerile apelantei sunt neîntemeiate, întrucât fapta imputată este de omisiune și săvârșită cu vinovăție sub forma culpei fără prevedere, astfel cum a arătat și prima instanță. Apelanta ar fi trebuit să solicite tichetul de cântar, în condițiile în care acesta nu a fost eliberat voluntar de către partenerul contractual, pentru a evita încălcarea normelor contravenționale. Nu se poate susține, astfel cum a invocat apelanta, că nu a avut la momentul săvârșirii faptei, reprezentarea conduitei sale ilicite și a rezultatului produs de faptă, întrucât pe de o parte, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, iar pe de altă parte, față de specificitatea contravenției imputate, comportamentul ilicit face parte din categoria faptelor de pericol, iar nu de rezultat, astfel că nu este necesar să se producă în mod obiectiv un rezultat al faptei.
În ceea ce privește criticile aduse în privința reținerii de către prima instanță a întrunirii condițiilor legate de latura obiectivă a contravenției, acestea sunt de asemenea neîntemeiate. Astfel, conform definiției oferite de art. 1 lit. d din HG 1373/2008 bunurilor divizibile, în această categorie se includ și materialele vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți provenite din exploatări forestiere sau depozite de material lemnos. Așadar, rumegușul transportat de apelantă se încadrează în categoria bunurilor divizibile, în actul normativ fiind descris genul bunurilor, în care se include și produsul concret depistat la control.
Chiar dacă, astfel cum a arătat apelanta, verificarea corectitudinii tranzacțiilor între participanți se poate realiza și pe alte căi, atâta timp cât s-a creat un cadrul legal specific, acesta este obligatoriu și trebuie respectat de către toți destinatarii normelor, respectarea acestora, într-un stat de drept, neputând constitui o simplă opțiune lăsată la latitudinea subiectelor de drept. În consecință, deținerea doar a unei părți din înscrisurile impuse de HG 1373/2008 nu poate înlătura existența contravenției, întrucât art. 5 lit. a impune utilizatorului să dețină atât documente specifice transportului, cât și tichet de cântar.
În mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune reindividualizarea sancțiunii concrete aplicate, întrucât apelanta a beneficiat deja de clemența organelor de control, aplicându-i-se amenda în cuantum minim legal, conform art. 8 al. 1 lit. b din HG 1373/2008. Față de impactul potențial crescut asupra mediului, ținându-se cont și de circumstanțele personale ale apelantei, respectiv de deținerea unei părți din documentele legale necesare transportului, aplicarea unei amenzi în cuantum minim corespunde necesarului de coerciție și reeducare pe care trebuie să-l asigure sancțiunile contravenționale.
Așadar, în baza art. 480 al. 1 NCPC, va respinge apelul declarat de apelanta S.C. E. G. S.R.L împotriva sentinței civile nr.991/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta S.C. E. G. S.R.L împotriva sentinței civile nr.991/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 Februarie 2014.
Președinte, C. L. | Judecător, C. M. C. | |
Grefier, M. P. |
Red. /Tehnored. C.C.M./4ex
14.03.2014
Jud. fond: A. M. B.
| ← Pretentii. Sentința nr. 504/2014. Tribunalul ALBA | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
