Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 4994/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2014
Ședința publică de la 7 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Grefier: V. L.
Pe rol judecarea acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamanta I. (născută Ș.) D. C. F., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă în instanță avocat G. C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta și chematul în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
La data de 23.12.2013 chematul în garanție M. Educației Naționale a depus o adresă în care a invocat excepția imposibilității formulării apărării pe motiv că nu i s-a comunicat cererea de chemare în garanție și înscrisurile în probațiune.
La data de 7.01.2014 pârâta a depus la dosar note de concluzii.
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
În baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
Instanța respinge cererea formulată de chematul în garanție M. Educației Naționale întrucât potrivit dovezilor de la filele nr.65 și 66 de la dosar, acestuia i-au fost comunicate actele solicitate.
Avocatul reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, în baza art. 150 Codul de procedură civilă, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată, respectiv obligarea pârâtei de ordinul întâi să elibereze acesteia documentele de studii și chematul în garanție să pună la dispoziția acesteia formularele tipizate în vederea eliberării actelor de studii.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței pe care o depune la dosar și taxa judiciară.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 11.10.2013 sub nr._, reclamanta I. (născută Ș.) D. C. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET:
I. Să fie obligat pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență si suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
II. Să fie obligata pârâta U. S. Haret Facultatea de Informatică la emiterea și eliberarea diplomelor de licența a reclamantei în conformitate și în baza adeverinței eliberate de aceasta unitate cu nr. 971/15.02.2010, care face dovada promovării examenului de licență, în caz contrar să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de acest înscris denumit Diploma de licență.
III. Cu cheltuieli de judecată.
În drept, invocă art. 60 din Legea nr. 84/1995, art. 18 din Legea /2004, art. 20, art. 38 din Ordinul 2284/2007 emis de către MECTS și Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
În motivarea acțiunii, arată că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Informatică, promoția 2009, fiindu-i eliberată în acest sens Adeverința nr. 971/15.02.2010.
Adeverințele eliberate de către pârâtă menționată mai sus atestă calitatea de absolventă a facultății, dar aceste adeverințe au avut termen de valabilitate doar până la eliberarea Diplomei de Licență - respectiv - maxim 12 luni.
Termenul de valabilitate al unor astfel de adeverințe este reglementat de dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior - anexa a Ordinului nr. 2284/2007 a Ministerului Educației, cercetării și Tineretului.
Textul articolului 38 din regulament prevede în mod expres că după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.
Articolul 20 alin. 1 din Regulament prevede că titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor.
Pentru aceste motive, pârâta de ordinal 1 are obligația să procedeze la eliberarea, în favoarea reclamanților, a diplomelor de licență precum și a suplimentelor acesteia.
Cu toate că au solicitat în numeroase rânduri pârâtei de ord. 1 eliberarea diplomelor de licență, aceasta nu a dat curs solicitărilor, menționând faptul că nu li s-a pus la dispoziție formularele tipizate în vederea eliberării actelor de studii de către pârâta de ord. 2.
Conform art. 60 alin 1 din Legea nr. 84/1995, republicată, formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Potrivit Legii nr. 443/2002, U. S. Haret reprezintă o instituție de învățământ superior, parte a sistemului național de învățământ.
Conform art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 republicată, diplomele eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare, sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.
În ceea ce privește practica judiciară în materie, invocă Deciziile nr. 15.11.2011, 5656/24.11.2011, 5722/29.11.2011, 628/08.02.2012, 708/10.10.2012, 953/23.02.2012, rămase irevocabile, prin care ÎCCJ a obligat M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, chemat în garanție de către U. S. Haret, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimente la diplomă.
Pârâta U. S. HARET a depus întâmpinare, solicitând să se constatate că și-a îndeplinit obligațiile legale, în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cerere, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă sub nr. 1405/ 21.05.2009 și cu prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284 din 28 septembrie 2007.
Potrivit art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, (Ordinul nr. 2284/2007), "Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare."
A informat și Romdidac SA - Compania de material didactic desemnată de MECT, aducându-le la cunoștință că solicita tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, a comunicat, că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a MECTS - Direcția Generală Juridică și Control, potrivit cu adresa nr. 58/15.02.2010.
MECTS este cea care, în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diploma și suplimentul la diploma solicitate de către reclamantă. A făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul că a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .>
Astfel, s-a adresat Ministerului, prin adresele nr. 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr. 557/12.10.2010; nr. 569/18.10.2010; nr. 573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, a solicitat să fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.
Prin urmare, reclamanta a urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestuia adeverință, sub egida MECTS, din care rezultă calitatea de licențiat.
În prezent, se află în imposibilitate de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studii solicitate de reclamantă, datorita refuzului MECTS.
Întrucât, la data înscrierii reclamantei la cursurilor Universității S. Haret MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art. 116 și art. 141 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la acea dată), să invoce nelegalități în organizarea studiilor, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens, nu se justifică refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.
Adresele 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr. 557/12.10.2010; nr. 569/18.10.2010; nr. 573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011; nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010 emise către MECTS vizează actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. Acestea au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și pe cale de consecință se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplome, din vina MECTS.
Nu este posibilă crearea unei situații discriminatorii, atâta vreme cât pentru alți absolvenți din anul 2009, MECTS a aprobat tipizarea formularelor de diplomă.
Pentru aceste motive, în baza art. 60.-63 Cod procedură civilă, art. 18 din legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. 1 din același act normativ, a formulat cerere de chemare în garanție pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipizarea formularelor tipizate, constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus în probațiune o . acte și adrese din care reiese corespondența purtată cu MECTS în vederea obținerii necesarului de materiale pentru tipizare aprobate de această autoritate.
Pentru aceste considerente, a formulat în conformitate cu dispozițiile art. 60 Codul de procedură civilă, art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin. 1 din aceeași lege, cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, pentru ca prin hotărâre să fie obligat:
- să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și supliment la diploma pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
- cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Arată că, în fapt, U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie psihologie, management, științe ale educației, matematica, informatica și altele.
Potrivit dispozițiilor art. 60/1 din Legea nr. 84/1995, "activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi" U. S. Haret având învățământ la ZI, FR, ED acreditat/autorizat HG nr. 940/2004 a procedat legal.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. Educației a emis la data martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul căruia se stabilește la art. 2, că "Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, potrivit metodelor stabilite de fiecare universitate"", iar la art.8 se prevede că "Formele de învățământ frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate. "
Specializarea urmată de reclamantă la forma de învățământ, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
U. S. Haret s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, în vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Prin adresele formulate, a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționata, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat si particulare să atașeze la cererile lor" și situațiile centralizatoare (....) semnate și stampilate pe fiecare pagină și incluse și în format electronic pe CD, la Direcția Generală de Învățământ Superior."
Potrivit art. 2 din HG 366 din 18 aprilie 2007, în vigoare la data când reclamanta a parcurs studiile superioare și a susținut licența, "M. Educației, Cercetării și Tineretului conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate", .iar conform art. 3 și 4 din HG 366 din 18 aprilie 2007, "evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, masuri de corectare a lor, controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular."
Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare a universității, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008 precum și nici după . OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
În concluzie, MECTS nu a aprobat în totalitate necesarul de formulare solicitate.
În drept, invocă art. 60-63 Codul de procedură civilă, art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 28 alin 1 din Legea nr. 554/2004.
Chematul în garanție MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea cererii.
Arată că, în fapt pârâta U. S. Haret București solicită obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, în cuantum de 50 Ici/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Atribuțiile și competențele MECTS sunt reglementate în HG nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. "
Pârâta U. S. Haret cere instanței de judecată de fapt să oblige MECTS la avizarea formulare tipizate, constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legislativ în vigoare, din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.
În urma analizării documentațiilor transmise de către U. S. Haret, prin adresele_/21.06.2010,_, 12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010, ministerul a transmis către ROMDIDAC SA avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților S. Haret. Prin urmare, cererea universității este lipsită de obiect.
Potrivit prevederilor art. 7 din Ordinul nr. 2284/ 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate. în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Mai mult M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a desemnat unitatea de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.
De asemenea, precizăm că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
M. nu aprobă tipărirea de formulare tipizate pentru o anumită persoană. Tipărirea tipizatelor se face în funcție de situațiile transmise de către instituția de învățământ superior (în acest caz pârâtul U. S. Haret din București) și acreditările existente și nu prin raportare la persoane strict determinate.
De asemenea U. S. Haret nu a făcut dovada faptului că ministerul nu ar fi respectat dispozițiile art. 7 din OMECT nr. 2284/2007 în sensul ca nu ar fi aprobat tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii în condițiile legii.
În concluzie, ministerul, prin adresele cu nr._/21.06.2010,_,_/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010, MECTS a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității S. Haret din promoțiile 2008, 2009, 2010.
În drept: art. 60-63 Codul de procedură civilă, OMEC nr. 2284/ 2007.
Examinând actele și lucrările dosarului pe fond, instanța reține următoarele:
Reclamanta a urmat și absolvit cursurile Facultății de Informatică, promoția 2009, fiindu-i eliberată în acest sens Adeverința cu nr. 971/15.02.2010,. Din cuprinsul adeverințelor menționate reiese împrejurarea că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiat.
M. Educației Naționale nu a solicitat în instanță anularea acestei adeverințe.
Adeverința în cauză, are conform art. 38 din Regulamentul privind actele de studii în sistem de învățământ superior valabilitate de maxim 12 luni. După expirarea celor 12 luni, conform art. 20 din același regulament și a prevederilor art. 7 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta trebuie să solicite eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă, în condițiile în care adeverința își pierde valabilitatea.
Reclamantul a fost admise la examenul de licență, nu i s-a contestat dreptul de a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă. Prin urmare, în conformitate cu Metodologia organizării și desfășurării examenelor de studii emisă de pârâta U. S. Haret, aceasta din urmă trebuie să elibereze reclamantei actele solicitate, diploma de licență și suplimentul la diplomă. La rândul său, MECTS, în raport cu atribuțiile sale de control și monitorizare, va fi obligat sa elibereze avizele respective în cauză, instanța nefiind sesizată cu o cerere de anulare a actelor de studii, pentru lipsa de acreditare a pârâtei, iar chemarea în garanție a MECTS asigură astfel executarea efectivă a obligației principale ce revine pârâtei U. S. Haret, de eliberare a diplomelor de licență și a actelor anexă.
Ca urmare, în temeiul art. 18 alin. 1 și 6 din legea 554/2004 acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă.
Cererea de chemare în garanție întemeiată, urmând a fi admisă în ceea ce privește obligarea chematului în garanție M. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru reclamante.
Consecventă cu cele mai sus expuse, pentru a hotărî astfel în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a avut în vedere că atâta timp cât pentru tipărirea și eliberarea actelor susmenționate este nevoie de avizul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar în cauză, avizul de la această autoritate nu s-a dovedit că s-a dat cu privire la cererea reclamantei, va fi admisă și această cerere. De altfel, chematul în garanție, MECTS recunoaște că nu a dat avizul necesar și se opune admiterii acțiunii reclamantei, prevalându-se în esență de împrejurarea că, pârâta ar fi organizat și desfășurat programe de studii și forme de învățământ fără acreditare sau autorizare provizorie, însă această apărare nu poate fi reținută în cauză, întrucât instanța nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea acreditarii formelor de învățământ la distanță sau frecvență redusă, în cadrul Universității pârâte.
Așa fiind, astfel cum s-a reținut în cele ce preced, numai prin admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție, se asigură executarea efectivă a obligației principale ce revine pârâtei U. S. Haret, de eliberare a actelor de studii solicitate, existând o interdependență între cele două obligații menționate în acțiunea introductivă și cererea de chemare în garanție, în raport de competența legală a fiecărei autorități.
Pentru aceste motive.
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I. (născută Ș.) D. C. F., cu domiciliul procesual ales în A. I., .. 26, cam. 1, județul A., la sediul Cabinetului avocatului G. C., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, .. 13, sectorul 3.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă U. S. HARET împotriva chematului în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 28-30, sectorul 1.
Obligă pârâta U. S. HARET să elibereze reclamantei Diploma de licență conform Adeverinței de studiu nr. 971/15.02.2010, suplimentul de diplomă, foaia matricolă și originalul diplomei de bacalaureat.
Obligă chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplome pentru reclamantă.
Obligă pârâta să plătească reclamantei 450 RON, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., potrivit art. 490 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. V. L.
Redactat DC/Tehnoredactat VL/21.01.2014/5 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Pretentii. Sentința nr. 1534/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








