Contestaţie la executare. Decizia nr. 75/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 363/203/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
DECIZIE NR 75/R/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. P. - președinte secție
Judecător C. C.
Judecător D. C.
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI în calitate de succesor al AFP CÂMPENI împotriva sentinței civile nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, în contradictoriu cu contestatorul M. V. M., având ca obiect - contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța față de lipsa părților lasă cauza la a doua strigare .
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se prezintă în fața instanței avocat B. C. pentru contestatorul intimat M. V. M. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind restul părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților excepția nulității recursului invocată de contestatorul intimat M. V. M. .
Mandatarul contestatorului învederează instanței că-și menține excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare întrucât recursul nu cuprinde temeiurile de drept pe care acesta se întemeiază așa cum prevede în mod expres art. 303 al. 1 Cod pr. Civilă.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul contestatorului solicită respingerea recursului formulat de recurent întrucât atât somația cât și titlul executoriu sunt acte administrative care sunt lovite de nulitate întrucât nu poartă nici semnătura și nici ștampila organului emitent .
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond . Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni în dosar nr._, contestatorul M. V. M. în contradictoriu cu intimatele O. S. H. APUSENI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORĂȘENEȘTI CÎMPENI, solicitând ca prin hotărâre judecătorească și după administrarea de probe:
- să se dispună anularea TITLULUI EXECUTORIU nr._ și a somației nr._ emise la data de 21.01.2013 de către Administrația Finanțelor Publice Orășenești Câmpeni și exonerarea de plata acestora .
În motivarea cererii se arată că, în intervalul 13.04._11 ITRSV Cluj N. a efectuat un control în cantonul UB III Scărișoara ua 36-38 ,canton în suprafața de 896 ha,unde au fost identificate un nr. de 111 cioate nejustificate,sens in care s-a încheiat actul de control nr.2807/14.04.2011,valoarea cioatelor fiind de 20.434,68 lei. In intervalul 18.11._11 ITRSV Cluj N. a efectuat un control in cantonul UB III Scărișoara ua 81 c ,canton in suprafața de 897 ha,unde au fost identificate un nr. de 9 cioate nejustificate,sens in care s-a încheiat actul de control nr.2416/28.11.2011,valoarea cioatelor fiind de 961,86 lei. In intervalul 26.10._11 ITRSV Cluj N. a efectuat un control in cantonul UB III Scărișoara ua 36-38 ,canton in suprafața de 896 ha,unde au fost identificate un nr. de 10 cioate nejustificate,sens in care s-a încheiat actul de control nr.223 5/31.10.2011,valoarea cioatelor fiind de 1934 lei. Valoarea totala a pagubei este de 23.329 lei.
Având funcția de pădurar in cadrul O.S. H. Apuseni si având in gestiune aceasta suprafața de pădure,a fost de acord sa suporte si a achitat valoarea acestei pagube.
Ulterior i-au fost emise somația și titlul executoriu din care reiese faptul ca mai are de achitat încă 29.742 lei.
Menționează că tot cu aceasta ocazie a aflat faptul că valoarea pagubei s-a dublat în conformitate cu art.105 alin.2 din Codul silvic. Adică, pădurea pe care o are in gestiune se încadrează în grupa I funcționala si face parte din perdelele forestiere de protecție.
Se menționează faptul că locul în care își desfășoară activitatea nu se încadrează in aceasta categorie, pădurea pe care o are in gestiune nu este in zona de conservare speciala,valoarea unui metru cub de material lemnos la vânzare nu are valoare dubla,el se vinde la același preț cu cel de la alte ocoale silvice si nu in ultimul rând, nu beneficiază de nicio facilitate,salariul de pădurar nu este dublu si nici nu diferă fata de cel al altor pădurari, cum ar fi trebuit sa fie daca pădurea pe care o are in gestiune s-ar încadra in grupa I funcționala.
De asemenea se mai arată, faptul ca pentru achitarea pagubei a făcut tot ce este omenește posibil,a apelat la rude,a vândut animalele din gospodărie și a contractat credit bancar.
Consideră că măsura luată împotriva sa, a fost abuzivă și neconformă cu realitatea.
Prin întâmpinarea depusă la dosar fila 15, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., solicită respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul M. V. M. în contradictoriu cu intimatele O. S. H. APUSENI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORĂȘENEȘTI CÎMPENI și au fost anulate formele de executare întocmite de către intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORĂȘENEȘTI CÎMPENI, în dosar de executare nr. 1/_ /_, în baza titlului executoriu nr._, precum și a somației de plată emisă la data de 21.01.2013 în același dosar, pentru următoarele motive:
Prin titlul executoriu nr._, precum și a somației de plată emis în dosarul de executare nr. 1/_ /_ la data de 21.01.2013 s-a făcut cunoscut contestatorului că în baza art. 145 din OG 92/2003, privind codul de procedură fiscală, figurează în evidențele fiscale cu suma de 29.742,00 lei, reprezentând obligații fiscale de natură despăgubiri, respectiv prejudicii aduse Ocolului S. H. Apuseni .
La baza acestor titluri a stat adresa Ocolului S. H. Apuseni nr. 2281/28.11.2012, înaintată Administrației Finanțelor Publice Câmpeni, în vederea executării, în condițiile legii 46/2008, potrivit căreia în situațiile în care prejudiciul adus pădurii evaluat potrivit legii, nu a fost recuperat de O. S., care asigură serviciile publice, se recuperează de autoritatea publică, pentru finanțe publice, ca reprezentant al statului român.
Ulterior, Administrația Finanțelor a emis titlul executoriu nr._, precum și a somației de plată emis în dosarul de executare nr. 1/_ /_ la data de 21.01.2013.
Verificând condițiile de fond și formă ale actelor administrative, emise de către intimata Administrația Finanțelor Publice Câmpeni, reține că, titlul executoriu și somația nu poartă o ștampilă și nici semnătura conducătorului organului de executare.
În acest context și potrivit art. 46 din Codul de procedură fiscală se prevede că „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.”
Prin urmare, nulitatea la care se referă articolul mai sus menționat este una absolută, astfel că nu este condiționată de existența vreunei vătămări, iar în conformitate cu dispozițiile art. 43 din același act normativ se prevede că:
„(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) ) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile alin. (3).”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Ordinul MEF1364/2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative, „următoarele acte administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice, în procesul de colectare a creanțelor fiscale, sunt valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, îndeplinind cerințele legale aplicabile textelor administrative: ..4. Adresa de înființare a popririi, al cărei model este prezentat în anexa nr.4; 5. Adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, al cărei model este prezentat în anexa nr. 5; 6. Înștiințare poprire, al cărei model este prezentat în anexa nr. 6..”.
Concluzia desprinsă de instanța de fond din coroborarea celor două texte de lege este că un act administrativ fiscal care îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege este perfect valabil fără semnătura și ștampila organului de executare în condițiile în care este emis prin intermediul unui mijloc informatic.
Un act emis prin mijloace informatice la care se referă art.43 alin.3, este actul care a fost trimis prin email sau prin alt mijloc electronic și care nu poate fi semnat sau ștampilat deoarece nu este posibil, fiind scris și transmis fără a fi tehnoredactat.
Simplul fapt că adresele trimise prin poșta normală cu dovadă de primire au fost tehnoredactate la calculator nu echivalează cu emiterea unui act prin mijloace informatice la care se referă dispozițiile art.43 alin.3 din OG 92/2003, imprimanta nu este caracterizată ca un mijloc informatic, ci unul adiacent, alăturat, vecin, celor informatice.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că actele atacate ( titlul executoriu și somația de plată), nu au fost emise prin mijloace informatice, astfel că ele nu îndeplinesc condițiile imperative prevăzute de art. 46 din OG 92/2003, fiind lovit de nulitate absolută, urmând a fi admisă contestația la executare și a anula toate formele de executare pornite în dosarul execuțional mai sus menționat.
Conform art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință titlul executoriu și somația, care sunt actele începătoare ale executării silite, fiind nule toate formele de executare ulterioare sunt lovite de nulitate absolută, ca acte subsecvente.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI care a solicitat modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile ORDINULUI M.F.P. Nr. 1107 din 13 august 2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative și procedurale și având în vedere prevederile art. 43 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ministrul finanțelor a emis acest ordin unde se specifica la art.1 coroborat cu art. 2 pct. 1 si 2-,, Următoarele acte „administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice, în procesul de colectare a creanțelor fiscale, sunt valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, îndeplinind cerințele legate aplicabile actelor administrative, în cazul de fată titlul executoriu nr._/ 21.01 2013 și somația nr. 1/_ /_/ 21.01.2013, astfel" s-au emis cele doua înscrisuri valabile fără semnătură și ștampila, dar contestate de către contestator.
Astfel, Ordonanța nr.92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare, privind Codul de procedura fiscala prevede la art.43 alin.(3) posibilitatea ca „ Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie, iar la alin.(4) se prevede,, Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile alin. (3)". Menționează faptul că OMFP nr. 1364/2007 a fost abrogat conform art.3 din OMFP nr.1107/2012, astfel la data emiterii somației și a titlului executoriu contestat, în vigoare era OMFP nr.1107/2012. Anexăm în acest sens OMFP nr.1107/2012.
Intimatul M. V. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru următoarele aspecte:
1. intimatul a invocat excepția lipsei motivării in drept a recursului formulat pe care solicitam sa o admiteți constatând recursul ca fiind nul.
2. intimatul a invocat și excepția netimbrării contestației formulate de către contestatoare, pe care solicitam sa o admiteți întrucât nu s-a depus la dosar taxa judiciara de timbru corespunzătoare.
3. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursul formulat de intimata ca fiind neîntemeiat si nefundat
Pentru următoarele considerente:
In fapt, arată ca prin cererea de recurs formulata recurenta solicita admiterea recursului si respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiata si nelegala fară sa indice un motiv de nelegale sau netemeinicie in drept. Prin urmare solicită respingerea recursului întrucât nu are o motivare in drept așa cum este prevăzut in mod expres la art 303 alin 1 Cod pr civila, iar lipsa motivelor recursului (fie ele de fapt sau de drept) atrage nulitatea acestuia. In ce privește a doua excepție invocata doresc sa atrag atenția instanței faptul ca recursul Ia contestația la executare se timbrează cu jumătate din valoarea timbrata in fata instanței de fond. In cazul de fata, menționam ca aceste sume contestate nu se fac venit la bugetul local astfel ca nu sunt operabile prevederile art. 26, alin. 2 din Ordinul 760/1999.
In ce privește fondul solicită respingerea motivelor aduse de recurenta ca nefondate, întrucât instanța de fond in mod corect a reținut aspectul ca simplul fapt ca adresele trimise prin posta normala cu dovada de primire au fost tehnoredactate la calculator nu echivalează cu emiterea unui act prin mijloace informatice la care se refera dispozițiile art 43 alin 3 din OG 92/2003.
Imprimanta nu este caracterizata ca un mijloc informatic, ci unul adiacent, alăturat, vecin celor informatice, temei invocat chiar de recurenta prin cererea de recurs, insa făcând o mare eroare in interpretarea ,,mijloacelor informatice". Astfel, instanța de fond a făcut o corecta aplicare a prevederilor art 46 din Codul de procedura fiscala care prevede faptul ca lipsa unui element al actului administrativ fiscal - in cazul de fata semnătura persoanei împuternicite de organul fiscal si ștampila organului emitent, atrag nulitatea actului administrativ.
F. de cele expuse mai sus solicit respingerea recursului întrucât așa cum am arătat mai sus este nefondat cu obligarea recurentei in baza art 274 Cod pr civila la plata cheltuielilor de judecata. In drept, ne prevalam de prevederile art. 115 si urm, art 274 din C., Legea taxelor de timbru 146/1997.
Prealabil, Tribunalul reține că recursul formulat în cauză este scutit de plata taxei de timbru având în vedere următoarele aspecte: cauzei de față îi sunt aplicabile dispozițiile OUG 80/2013 conform art. 55 din acest act normative. Mai departe, art. 30 din OUG 80/2013 stipulează că sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice. Având în vedere că ne aflăm în prezența unei creanțe fiscale, este evident că recursul intimatei intră sub incidența art. 30 din OUG 80/2013.
Referitor la excepția nulității recursului invocată de intimatul M. V. M., Tribunalul apreciază că este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare având în vedere că recurenta și-a motivate în drept calea de atac invocând în acest sens disp. ORDINULUI M.F.P. Nr. 1107 din 13 august 2012 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative și procedurale și prevederile art. 43 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând, pe fond, recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI în calitate de succesor al AFP CÂMPENI împotriva sentinței civile nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
În fapt, Tribunalul constată că prin titlul executoriu nr._, precum și a somației de plată emis în dosarul de executare nr. 1/_ /_ la data de 21.01.2013 s-a făcut cunoscut contestatorului intimat M. V. M. că, în baza art. 145 din OG 92/2003, privind codul de procedură fiscală, figurează în evidențele fiscale cu suma de 29.742,00 lei, reprezentând obligații fiscale de natură despăgubiri, respectiv prejudicii aduse Ocolului S. H. Apuseni .
Ambele acte de executare silită fiscală sunt comunicate contestatoarei pe suport material de hârtie, prin poștă cu confirmare de primire. Actele apar ca fiind întocmite de "Conducătorul organului de executare, ec. BÎRLA L. M.", fără însă să fie și semnate de aceasta și respectiv ștampilate.
Potrivit art. 46 Codul de procedură fiscală: "Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele, prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută de art. 43 alin. 3, atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu. "
Alineatul 3 al art.43 prevede că "Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. 2 prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie."
Prin Ordinul 1107/2012 emis de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-au stabilit categoriile de acte administrative fiscale și procedurale, emise de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin intermediul centrului de imprimare masivă, valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, îndeplinind cerințele aplicabile actelor administrative și procedurale, iar art. 2 stipulează, printre altele că actele administrative și procedurale prevăzute la art. 1 sunt următoarele: 1. Titlul executoriu; 2. Somație;
Instanța de fond a procedat la o interpretare eronată a articolelor de lege invocate mai sus, care fac vorbire de actele administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice.
Judecătoria apreciază că atâta timp cât aceste înscrisuri au fost comunicate pe suport material (hârtie), nu mai pot fi considerate ca fiind emise prin mijloace informatice, ele putând fi semnate și ștampilate de organul fiscal emitent. Această interpretare are la bază confuzia dintre "emiterea" și "comunicarea" actului de executare silită fiscală, care sunt două noțiuni distincte, pe care însă instanța de fond le-a asimilat, deși sunt etape diferite în procedura fiscală, tratate diferit de art. 43, respectiv 44 Codul de procedură fiscală, cu denumiri marginale diferite.
Astfel, potrivit art. 43 Codul de procedură fiscală, denumit "Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal": (1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă. (2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; j) mențiuni privind audierea contribuabilului. (3) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie. (4) Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile alin. (3).
Iar art. 44 este denumit "Comunicarea actului administrativ fiscal" și descrie procedura comunicării actului administrativ fiscal.
În speță, titlul executoriu a fost emis legal, în format electronic, în condițiile de excepție permise de art. 43 alin. 3 Codul de procedură fiscală, care prevede că "actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. 2 prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie".
Actele atacate au fost comunicate contestatorului intimat pe suport de hârtie, prin poștă. De altfel, așa cum reiese din motivele de recurs, întrucât în baza Ordinului ANAF nr. 1359/2009 începând din septembrie 2009 somațiile și titlurile executorii se tipăresc pentru toată țara la Unitatea de imprimerie rapidă din Râmnicu V., tot de la Râmnicu V. se face și comunicarea prin poștă cu confirmare de primire către debitor, în cadrul structurilor teritoriale ale MFP se întocmesc actele de executare silită menționate mai sus în format electronic, apoi tot prin intermediul mijloacelor electronice se transmit la Unitatea de imprimerie rapidă din Râmnicu V. pentru a fi transpuse pe suport de hârtie și comunicate debitorilor, în aceste condiții, pentru actele de executare silită întocmite în format electronic de către structurile teritoriale ale MFP și tipărite la Râmnicu V., este imposibil practic să poarte semnătura persoanelor împuternicite și stampila organului fiscal emitent.
Tribunalul concluzionează sub acest aspect că în mod greșit a anulat instanța de fond titlul și consecutiv somația emisă.
În fine, cu privire la susținerea contestatorului în sensul că nu datorează suma înscrisă în titlul executor atacat, Tribunalul constată că temeiul de drept al contestației la executare fiscală este art. 172 Codul de procedură fiscală, și în conformitate cu prevederile art. 172 pct. 1 Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație la executare împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare precum și în cazul în care aceste organe refuza să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Pct. 3 al aceluiași text de lege prevede că se poate face contestație și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o alta procedură prevăzută de lege.
Având în vedere că, la baza emiterii titlului executoriu în discuție a stat angajamentul de plată din data de 20.05.2011 (angajament care nu a fost atacat în condițiile legii speciale), în speță, în cadrul contestației la executare, nu pot fi invocate apărări de fond împotriva titlului executoriul ci doar apărări ce privesc executarea silită propriu zisă.
Așa fiind, nu poate fi primită apărarea contestatorului intimat care susține, în cadrul procedurii contestației la executare, că nu datorează suma înscrisă în titlul executor atacat.
Având în vedere acestea, în baza art. 312 alin. 2 și 304 pct. 9 Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de intimata recurentă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI în calitate de succesor al AFP CÂMPENI împotriva sentinței civile nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._, va fi modificată sentința atacată și, în consecință, va fi respinsă contestația la executare formulată de contestatorul M. V. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul M. V. M..
Admite recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. reprezentată în teritoriu de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în numele și pentru SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC CÂMPENI în calitate de succesor al AFP CÂMPENI împotriva sentinței civile nr. 1047/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ .
Modifică sentința atacată și, în consecință:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. V. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014.
Președinte, A. C. P. - președinte Secție | Judecător, C. C. | Judecător, D. C. |
Grefier, M. P. |
Red. /Tehnored./PAC/ 2 ex
12.03.2014
Jud. fond: C. Ș. D.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1683/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 157/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








