Obligaţia de a face. Sentința nr. 1111/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 1111/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 2003/107/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

SENTINȚA Nr. 1111/C./2014

Ședința publică de la 13 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. F.

Grefier R. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta M. C.-P. în contradictoriu cu pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI A.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. I. pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța, în baza art. 237 pct. 7 raportat la art. 258, 265 din NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în baza art. 238 din NCPC estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind azi.

Avocatul reclamantei solicită admiterea acțiunii.

Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar cu număr de mai sus, reclamanta M. C.-P. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Județului A. - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca HYUNDAI TIP ACCENT cu nr. de identificare KMHCH51FPYU35079, fără obligarea la plata timbrului de mediu.

În motivarea cererii, reclamantul susține că este proprietarul autoturismului menționat în petitul cererii, care a fost achiziționat din Comunitatea Europeană, iar pentru înmatricularea autoturismului în România i s-a solicitat achitarea timbrului de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013.

În continuare, reclamantul arată de ce consideră că prin perceperea acestui timbru sunt încălcate dispozițiile art.90 (110) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 (110) TCE, art.148 din Constituția României.

În probațiune au fost depuse înscrisuri reprezentând documentele de proveniență ale autovehiculului, dovada efectuării plângerii prealabile.

Cererea a fot timbrată cu 50 lei taxă judiciară .

Pârâta Instituția P. Județului A. - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând în esența că timbrul reglementat de OUG nr.9/2012, nu încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE, fiind în concordanță cu legislația comunitară.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisurile depune de reclamant în probațiune, acesta deține autoturismul identificat în petitul acțiunii, acesta fiind adus dintr-un stat membru UE, unde a și fost înmatriculat pentru prima dată.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 9/2013 prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu, denumit în continuare timbru. Timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Mai departe art. 4 al. 1 din același act normativ stipulează că obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Raportat la aceste dispoziții legale, se constată că nu există nici o diferență între persoanele care achiziționează autovehicule second hand de pe piața internă comparativ cu cele care achiziționează același tip de autovehicule dintr-un alt stat comunitar. Ca atare, nu mai poate fi vorba de situația discriminatorie care exista sub imperiul Legii nr. 571/2003 ce reglementa taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sub imperiul OUG 50/2008 care reglementa taxa de poluare și respectiv sub imperiul Legii 9/2012 – varianta în vigoare până la data de 01.01.2013, în sensul că pentru vehiculele second hand (de ocazie) achiziționate de pe piața internă nu se percepea taxa de primă poluare/emisii poluante, dar această taxă era percepută pentru aceleași autovehicule importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit jurisprudenței recente în materia dreptului comunitar, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Or, așa cum s-a arătat anterior, timbrul de mediu instituit de OUG nr. 9/2013 se aplică atât în privința vehiculele second hand (de ocazie) achiziționate de pe piața internă, care sunt înmatriculate așadar deja în România, dar și vehiculelor de ocazie (second hand) importate.

Ca atare, tribunalul concluzionează că OUG nr. 9/2013, este conformă cu art. 110 TFUE și va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. C.-P., cu domiciliul în Câmpeni, ., județul A., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI A. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR A., cu sediul în A. I., Piața I.I.C. B., nr.1, jud. A., pentru refuz soluționare cerere – înmatriculare autovehicul fără plata timbrului de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., potrivit art.490 alin.1 Noul Cod de procedură civilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2014.

Președinte,

C. F.

Grefier,

R. B.

RED. FC/TEHNORED.R.B. /09 Iulie 2014/4 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1111/2014. Tribunalul ALBA