Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 347/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 376/298/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 347/A/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător C. L.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant L. A. A. împotriva a sentinței civile nr. 668/2014 pronunțată de Judecătoria S. și intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță dl. avocat D. C. M. pentru apelant,lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul apelantului depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Instanța pune în vedere avocatului apelantului să estimeze durata necesară cercetării procesului.
Avocatul apelantului estimează durata ca fiind astăzi.
Instanța, în baza disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind astăzi.
În baza disp. art. 244 din NCPC civilă declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocatul apelantului solicită admiterea apelului și rejudecând cauza solicită admiterii contestației, anularea procesului verbal iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii amenzii cu măsura avertismentului pentru argumentele invocate în motivele de apel. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin plângerea contravențională formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei S. petentul L. A. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE A JUDEȚULUI A., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
-în principal să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 26.02.2014 de către reprezentanții intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului A., ca fiind nefondat, și pe cale de consecință să se dispună exonerarea petentului de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere;
-în subsidiar, să se dispună anularea în parte a procesului verbal de contravenție, să se dispună înlocuirea măsurii amenzii cu sancțiunea avertismentului, să se dispună exonerarea petentului de la plata amenzii și să se dispună restituirea permisului de conducere.
În motivare a arătat că, în data de 26.02.2014, petentul conducea autovehiculul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, pe . spre intersecția cu . la intersecție, petentul s-a încadrat pe banda I a străzii pentru a vira spre dreapta și a pătruns pe . care a fost oprit de către un echipaj de la Biroul Rutier S. care l-a anunțat că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
Petentul a replicat că la momentul în care a pătruns în intersecție, pe sensul său de mers nu se afla niciun pieton angajat în traversarea străzii, fapt confirmat și de către numitul S. L. care se afla alături de petent în autoturism.
De altfel, textul de lege reținut ca temei al aplicării sancțiunii contravenționale prevede că se sancționează conducătorul auto care nu acordă prioritate de trecere pietonului aflat în traversarea străzii pe sensul său de mers, per a contrario, dacă pietonul nu se află angajat în traversarea străzii pe sensul de mers al conducătorului auto, ci pe celălalt sens de mers, nu există nici obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere, nici faptă contravențională.
Deoarece starea de fapt reținută de către agentul constatator în procesul verbal atacat nu corespunde cu realitatea, petentul a considerat că se impune admiterea prezentei plângeri, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea sa de la plata amenzii.
Petentul a apreciat că procesul verbal întocmit este netemeinic și nelegal, agentul constatator nu a menționat în procesul verbal marca, tipul, . numărul camerei video, obligație dată de art.109 din OUG 195/2002, nu a înscris în cuprinsul procesului verbal contestat, mijlocul tehnic cu ajutorul căruia s-a făcut înregistrarea imaginilor transpuse în planșe fotografice.
În subsidiar, s-a arătat că instanța are posibilitatea de a proceda la reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție, astfel că se va avea în vedere faptul că sancțiunile contravenționale trebuie aplicate în mod treptat, respectiv cea mai puțin severă, care este avertismentul, urmând ca amenda contravențională să fie aplicată doar în situația în care fapta este atât de gravă încât un avertisment ar fi insuficient pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii.
În probațiune, petentul a depus în fotocopie la dosar:procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 26.02.2014 de către reprezentanții intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului A..
În drept, au fost invocate dispozițiile: OG.2/2001, OUG 195/2002.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 20 lei, potrivit art.19 din OUG 80/2013 (fila 7).
Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris la dosar (f.15), intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul a arătat că abaterea săvârșită de către petent a fost filmată și înregistrată de aparatul radar montat pe autospeciala marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_ și a apreciat că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Referitor la măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și implicit măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, norma de incriminare și sancționare a faptei privind depășirea, respectiv art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 republicată, impune agentului constatator obligativitatea aplicării sancțiunii complementare, indiferent de sancțiunea principală aplicată și indiferent de pericolul social concret al faptei comise, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care să atragă sancțiunea complementară respectivă.
Procesul verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art.16 alin.(1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din Ordonanța nr.2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor.
În probațiune, intimatul a depus la dosar: fotocopia procesului-verbal contestat; raportul agentului constatator; înregistrarea radar pe suport magnetic cu fapta contravențională săvârșită de către petent; buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI-_; extrasul din registrul radar în data de 26.02.2014; cazierul auto al petentului emis de către Serviciul Rutier.
În drept, au fost invocate dispozițiile: O.G.2/2001, OUG nr. 195/2002 republicată.
Petentul L. A. A., a formulat răspuns la întâmpinare (f.36), prin care a solicitat să se îndepărteze ca nefondate susținerile intimatului și să se admită plângerea formulată, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție ca nefondat.
A susținut că prin întâmpinarea depusă intimatul nu răspunde criticilor formulate prin plângere, ci se mulțumește să invoce prevederile art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, fără a se pronunța asupra susținerilor petentului cu privire la împrejurarea că pietonul se afla pe celălalt sens de mers al străzii în raport de autoturismul condus de petent.
A mai arătat faptul că autospeciala poliției se află amplasată în așa mod încât unghiul de filmare să creeze falsa impresie că pietonul angajat în traversarea străzii se află aproape de autovehiculele de pe celălalt sens.
De altfel, organele de poliție nici măcar nu au procedat la legitimarea și identificarea pietonilor angajați în traversarea străzii, probabil pentru a nu fi contraziși chiar de către aceștia.
În susținerea celor de mai sus, petentul a depus planșe fotografice.
Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.
Prin sentința civilă nr. 668/2014 pronunțată de Judecătoria S. s-a respins plângerea formulată de petentul L. A. A., domiciliat în mun. S., ., nr.85, Jud A., CNP:_, împotriva Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 26.02.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., cu sediul în A. I., . B., nr.1, jud. A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, în data de 26.02.2014, petentul conducea autovehiculul marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, pe . spre intersecția cu . la intersecție, petentul nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni și a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 340 lei precum și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, conform prevederilor art. 101 alin.3 lit.b din OUG nr. 195/2002 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit.h din HG 1391/2006.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la criticile formulate de petent, potrivit căruia în cuprinsul procesului verbal nu a fost trecuta marca, tipul, . numărul camerei video, instanța a subliniat că nulitatea procesului verbal este o sancțiune ce constă în lipsirea procesului verbal de efectele juridice contrarii normelor juridice prevăzute de validitatea sa, iar în conformitate cu prevederile art. 17 din OG nr.2/2001 doar lipsa mențiunilor privind numele și calitatea agentului constatator, numele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii faptei și semnătura agentului constatator atrag nulitatea absolută a procesului verbal, vătămarea adusă contravenientului fiind în aceste cazuri prezumată.
Critica privind lipsa unui martor asistent care să ateste refuzul de a semna al petentului deopotrivă nu constituie un motiv de nulitate absolută, nefiind expres prevăzută de articolul sus menționat, această cerință neputând fi interpretată decât cel mult ca un motiv de nulitate relativă, care ar atrage anularea procesului verbal numai dacă, prin lipsa cerinței respective s-ar fi produs o vătămare petentului, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului constatator. Instanța însă a învederat petentului că, întrucât acesta a semnat procesul verbal, prezența martorului asistent nu mai era necesară astfel încât acest argument este neîntemeiat.
Cu privire la localizarea faptei contravenționale, instanța a reținut din cuprinsul procesului verbal cu trimitere și la înregistrarea video depusă de intimat (fila 23) că fapta a fost săvârșită în loc.S., la intersecția dintre ..L. B., aspect necontestat de către părți.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei, paragraf 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franța).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României).
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cu care fapta nu există, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu afirmațiile petentului. Într-adevăr, martorul audiat în cauză a afirmat că pe banda de mers a petentul nu se afla nici un pieton, însă nu a putut face precizări dacă pe cealaltă bandă de mers, cu același sens de circulație ca cea pe care se afla petentul, exista vreun pieton angajat în traversarea străzii. (fila 53)
În drept, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 135 lit. h din RA O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”
Totodată, „neacordarea priorității de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, la culoarea verde a semaforului destinat lui, aflat pe sensul de deplasare a autovehiculului”, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 101 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
In concreto, instanța a reținut că descrierea făcută de agentul constatator în procesul verbal este suficient de detaliată pentru a permite instanței să facă controlul de temeinicie al actului constatator.
Față de aceste circumstanțe in rem, coroborând probele administrate în cauza de față,instanța a considerat că angajarea pietonului în traversarea drumului este vădită. Mai mult, cu toate că petentul a depus la dosar planșe foto pentru a dovedi faptul că drumul pe care circula nu este întotdeauna stradă cu sens unic, aspect ce l-ar fi putut duce în eroare cu privire la obligația de a acorda prioritate pietonilor care se aflat pe cealaltă bandă de circulație, instanța a apreciat că, doar pentru că pe celalalt sens de mers au fost surprinse în planșe autovehicule care circulau din sens opus, nu înseamnă că . sens ori că autovehiculele circulau regulamentar pe acel sens de mers.
Mai mult decât atât, nu pot f reținute cele învederate de către petent cu privire la sensul unic al străzii, ținând seama că, din înregistrarea video, se poate observa că în paralel cu acesta, în acel moment, circula și un alt autoturism pe banca de circulație alăturată, în același sens de mers cu petentul, autoturism care a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate.
Totodată, instanța a considerat că sintagma „conducătorul auto are obligația de a acorda prioritate” semnifică obligația și nu facultatea sau opțiunea conducătorului auto de a opri și de a permite trecerea pietonilor aflați în traversare.
Instanța a constatat că petentul nu a prezentat nici o circumstanță reală care să permită stabilirea unei alte situații de fapt și nici circumstanțe personale care să permită o altă individualizare a sancțiunii.
În acest context, instanța a subliniat că procesul-verbal cuprinde constatări personale ale polițistului rutier care se bucură de prezumție de veridicitate admisă potrivit jurisprudenței CEDO (cauza N. G. c. României, para. 30) în cuprinsul căreia se precizează că atâta timp că este respectat dreptul la apărare al petentului, revine acestuia să prezinte mijloace de probă contrare faptelor stabilite de către polițist. Un asemenea demers se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care face o cerere - probatio incubit ei qui dicit non ei qui negat.
Astfel, instanța, analizând credibilitatea probelor prezentate, în lumina circumstanțelor particulare ale cauzei, a constatat că fapta contravențională a fost înregistrată foto-video, procesul verbal cuprinde mențiuni care permit încadrarea juridică a faptei sub toate aspectele, iar petentul nu a făcut în vreun fel dovada că fapta s-ar fi desfășurat într-un alt mod.
Totodată, instanța a avut în vedere și interpretarea Curții EDO dată în cauza H. c. României, paragraf 12, în sensul că, în materie de circulație rutieră, art. 6 § 2 din Convenție nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei și mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței și Adoud împotriva Franței].
Față de aceste considerente, instanța a reținut că deși prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, acesta nu a dovedit netemeinicia mențiunilor din procesul verbal sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiuniicontravenționale, instanța a constatat că petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă, minimul prevăzut de lege, în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere pentru 30 de zile, sancțiunea în ansamblul ei fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și de modul de săvârșire a acesteia. Instanța a apreciat că în procesul verbal este consemnată o dinamică a săvârșirii faptei contravenționale care justifică sancțiunea amenzii. Astfel, s-a reținut că petentul se afla pe prima bandă de circulație de pe . autoturismul aflat pe banda a doua a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate unui pieton aflat în traversare pe sensul de mers al celor două autoturisme, petentul și-a continuat deplasarea fără a acorda prioritate.
Pentru aceste motive, instanța a menținut sancțiunea amenzii, pe care nu o a înlocuit-o cu avertisment, fiind de neacceptat ca o persoană care deține permis de conducere să încalce cu bună-știință reguli menite să garanteze siguranța pietonilor în trafic, menținând totodată și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere prevăzute de lege.
Instanța a atras atenția asupra faptului că neacordarea de prioritate pietonilor aflați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, sporește considerabil riscul producerii unui accident de circulație cu urmări grave (constând în vătămarea corporală a unor persoane, respectiv daune materiale). Mai mult, instanța a constatat că neacordarea de prioritate pietonilor constituie un fenomen frecvent în cadrul comunității, uzanță care nu trebuie încurajată prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea mai blândă a avertismentului ci prin inocularea unei conduite corecte în trafic, guvernată de respectarea regulilor de circulație și asigurarea siguranței tuturor participanților.
Alăturat acestor circumstanțe in rem, instanța a reținut și circumstanțele in personam ale petentului. Astfel, din fișa auto a numitului L. A. A. (fila 24) rezultă că acesta a mai fost sancționat în trecut în multiple ocazii pentru fapte contrare dispozițiilor OUG nr.195/2002, aspect care nu îl recomandă pentru aplicarea unei sancțiuni mai blânde. Totodată, atitudinea petentului care a contestat realitatea celor consemnate și a minimizat pericolul social al faptei sale, demonstrează că acesta în continuare nu a înțeles scopul sancționării sale, sperând însă că va obține anularea procesului verbal cu consecința erijării de la sancțiunile aplicate.
Cu privire la sancțiunea reținerii permisului de conducere, instanța a considerat că aceasta este legal și temeinic aplicată în cauză pentru considerentele expuse mai sus. Totodată, instanța a avut în vedere că această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că prezumția de nevinovăție a petentului a fost înlăturată prin probele administrate, respectiv de prezumția de veridicitate a procesului verbal legal întocmit și de planșele foto care au înregistrat momentul săvârșirii contravenției. Instanța a reținut faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea a stabilit că instanțele pot folosi prezumții pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare. În speță, este rezonabilă prezumția că cele consemnate în procesul verbal corespund realității, sens în care instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta care a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție și apreciază că pentru corectarea conduitei petentului este necesară menținerea sancțiunii aplicate prin actul sancționator contestat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel L. A. A., solicitând:
- admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale și a înlocuirii măsurii amenzii cu măsura avertismentului pentru următoarele motive:
In fapt, prin plângerea contravențională pe care a formulat-o împotriva p-verbal de contravenție . nr._, încheiat în data de 26.02.2014, a solicitat, în subsidiar, să se anuleze în parte procesul-verbal și să se dispună înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului.
A susținut că pietonul ce se vede și în imaginile înregistrate de camera video nu se afla pe banda sa de mers, ci pe celălalt sens de circulație, iar în aceste condiții nu poate fi reținută fapta prevăzută de art. 135 lit. H din HG 1395/2006.
În situația respectivă pietonul nu se afla pe sensul de circulație al petentului, în zonă fiind stabilite foarte clar sensurile de circulație în zona intersecției prin indicatoare de obligare la selectarea unui anume benzi de circulație și prin marcaj longitudinal care separă cele două sensuri de circulație.
Aceste aspecte au fost reținute și de către instanța de fond care, însă, nu a apreciat corect nici imaginile video, nici planșele fotografice.
Este adevărat că în ultima perioadă de timp pe . instituit un singur sens de circulație, dar circulația se desfășoară pe două benzi, în același sens până în apropierea intersecției cu . cum rezultă și din planșele fotografice, în zona intersecției . de sens care obligă conducătorii auto să se încadreze pe unul din cele două sensuri înainte de a intra în intersecție. Pietonul care se vede în în înregistrările poliției s-a angajat în traversarea străzii venind din stânga sa, în condițiile în care pe sensul de mers spre stînga se afla un autoturism care a oprit, iar apelantul și-a continuat drumul, pietonul fiind pe celălalt sens de mers.
Așa cu arată . proiectată și construită cu două sensuri de circulație, modificarea acesteia in stradă cu sens unic având caracter provizoriu și intermitent. Pentru a dovedi acest aspect a depus la dosarul cauzei planșele fotografice, iar din acestea rezultă, susținere confirmată și de către martorul audiat, că pe ., fie într-un singur sens, fie în două sensuri, după cum o impun necesitățile dirijării traficului. Primăria S. este cea care deschide traficul pe două sensuri sau îl limitează la un singur sens și nu IPJ A., iar autoturismele surprinse în planșele foto nu încălcau nici o regulă de circulație, circulația fiind deschisă în ambele sensuri atunci când au fost făcute fotografiile.
A reținut instanța de fond că petentul prezintă un cazier auto bogat cu toate că obiectul cauzei dedusă judecății nu l-a constituit comportamentul acestuia ci plângerea împotriva procesului - verbal de contravenție. Nu are nici o relevanță raportat la plângerea petentului ce cazier depune intimatul, iar această probă nesolicitată, nepusă în discuția părților și care nu a fost încuviințată în regim de contradictorialitate și în ședință publică nu are ce căuta în motivarea instanței.
Pentru egalitate de tratament juridic proba trebuia solicitată conform codului de procedură civilă, iar dacă se vorbește de statistici ca elemente ajutătoare în argumentarea unor soluții se impunea ca intimatul să comunice la dosar și câte procese -verbale de contravenție atacae cu plângere au fost anulate de către instanțele de judecată în perioada de referință, respectiv cazierul auto al petentului. Deșii nici această probă nu prezenta nici o relevanță față de obiectul cererii.
Instanța de fond nu a fost chemată nici să îl culpabilizeze pe petent, nici să consemneze din statisticile IPJ-ului, fie ele reale sau nu, ci să aprecieze asupra cererii petentului raportat la probele administrate.
Clarificarea situației referitoare la circulația, când într-un singur sens, când pe ambele sensuri ale străzii T. putea fi lămurită cel mai ușor printr-o adresă către Primăria S., organ administrativ competent să dea lămuriri sub acest aspect, pentru a evita speculațiile legate de cele ce rezultă din ă din planșele foto depuse la dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului atât prin prisma criticilor expuse dar și din oficiu, Tribunalul constată următoarele:
În sarcina apelantului s-a reținut săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h din OUG 195/2002, constând în neacordarea priorității de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
Neacordarea priorității în sensul susmenționat a fost filmată și înregistrată de către aparatul radar montat pe autospeciala marca Dacia L. cu nr. MAI_, însă petentul interpretează cele redate în alt mod decât cel precizat în actul sancționator, respectiv susține că pietonul angajat în trecere, nu se afla pe sensul său de mers.
Așa cum a reținut și instanța de fond . fost săvârșită contravenția, are un singur sens, astfel încât petentul trebuia să-i acorde prioritate de trecere pietonului angajat în traversare. Chiar și cumnatul petentului, audiat în cauză, numitul S. L. care se afla în autoturismul petentului, arată că, la momentul săvârșirii contravenției, . unic însă relatează că nu era nici un pieton angajat pe banda de mers.
Instanța de fond a procedat corect la verificarea stării de fapt consemnate în procesul verbal și în acest sens a luat în considerare sensul unic al străzii și a vizionat înregistrarea video, din cuprinsul căreia, se observă că în paralel cu mașina petentului circula un alt autoturism pe banda de circulație alăturată, dar pe același sens de mers cu petentul și că acel autoturism a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere, însă petentul nu a oprit.
Ca atare, în raport de cele reținute mai sus, în mod corect a fost sancționat contravențional petentul care nu a adus nici o probă aptă de a înlătura mijlocul tehnic de redare video a faptei contravenționale.
În raport de circumstanțele reale, concrete de săvârșire a faptei cât și de circumstanțele personale ale petentului apelant, nu se poate înlocui amenda cu avertismentul mai ales că s-a dovedit că petentul a mai săvârșit fapte de același gen,așa cum reiese din cazierul auto depus la dosar.
Posibilitatea înlocuirii cu sancțiunea mai ușoară a avertismentului, trebuie avută în vedere în situațiile în care petentul recunoaște săvârșirea faptei, existând astfel posibilitatea reeducării sale fără aplicarea amenzii contravenționale, ceea ce nu este cazul apelantului, care a negat chiar și confruntat fiind cu probe obiective precum înregistrarea video.
Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de Procedură civilă, va respinge apelul declarat de petentul L. A. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul L. A. A. împotriva sentinței civile nr. 668/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015.
Președinte, C. M. C. | Judecător, C. L. | |
Grefier, D. M. |
Red. LC
Jud. fond M. R. M.
Tehnored. MD/4ex/23.06.2015
Dosar nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI NR.347/A/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul L. A. A. împotriva sentinței civile nr. 668/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar_ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
SS INDESCIFRABILSS INDESCIFRABIL
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2287/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 340/2015.... → |
|---|
