Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1203/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1203/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 21587/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1203/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. N.
Judecător R. V.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul formulat de petentul E. I., împotriva sentinței civile nr.4023 din data de 25.04.2014 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES-SERVICIUL RUTIER, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părtilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 15 Aprilie 2015, susținerile părtilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din aceea data si care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 08.10.2013 sub nr._, petentul E. I. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Argeș a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/27.09.2013, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul a invocat jurisprudența CEDO. Susține că sunt aplicabile NML 021-05 și că procesul verbal nu reflectă realitatea.
A arătat că la 21.08.2013 se deplasa spre Slatina la un Congres Educațional al cadrelor didactice, circulând în coloană și fiind oprit de o brigadă pe motiv că ar fi depășit viteza legală cu 53 km/h. Susține că există o marjă de eroare a aparatului radar, acesta circulând cu o viteză sub 100 km/h. Se solicită să se țină cont de faptul că nu a mai avut abateri.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
În dovedirea plângerii, petentul a anexat înscrisuri în copie, solicitând și proba cu martori.
La data de 15.01.2014, intimatul IPJ Argeș-Serviciul Rutier BDNE a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a învederat instanței că la data de 27.09.2013, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost depistat circulând cu viteza de 101 km/h, depășind cu 51 km/h viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum.
S-a arătat că viteza a fost înregistrată de aparatul radar dotat cu aparatură de supraveghere video și rezultă din planșele foto.
Intimatul a mai arătat că deși s-a folosit formularul A 1, în procesul verbal fiind consemnat . numărul aparatului radar PYT_, precum și autospeciala poliției pe care este montat.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Anexat întâmpinării au fost depuse înscrisuri și planșe foto (f. 24 – 27).
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri și pentru petent proba cu martorul F. M..
Prin sentința civilă nr. 4023 din data de 25.04.2014 pronunțată de Judecatoria P. s-a respins plângerea formulată de petentul E. I., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.09.2013 (f.7), petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei și cu suspendarea exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în baza prevederilor art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, 102 al.3 lit. e din OUG nr.195/2002. Se reține că, în data de 27.09.2013, petentul a condus auto Audi cu nr. de înmatriculare_, în localitatea C., DN 65 km 105+500m, cu viteza de 101 km/h înregistrată cu aparatul radar ._, montat pe auto_ .
În drept, în ceea ce privește sancțiunea amenzii, art.98 OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice dispune:
(1) Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.
(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(3) Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.
(4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele:
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;
(5) Contravențiile prevăzute la clasa a V-a de sancțiuni se aplică persoanelor juridice.
Art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002 dispune:
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În drept, în ceea ce privește sancțiunea reținerii permisului de conducere, art.97 OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice dispune:
(1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:
a) reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
(2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.
Conform art. 111 din OUG nr.195/2002:
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri:
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la […] art. 102 alin. (3)
(2) La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.
Verificând, potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Analizând înscrisul contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Procesul verbal a fost încheiat de către un alt agent de poliție decât cel care a operat aparatul radar – al cărui atestat de operator radar se află în copie la fila 26 din dosar. Potrivit registrului abateri radar (f.25), procesul verbal de contravenție a fost întocmit de ASP M. F., iar operatorul radar a fost ASP I. Sică. Constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice, iar nu prin propriile simțuri ale unui agent de poliție (ceea ce nici nu poate fi realizat în cazul contravențiilor de natura celei pentru care petentul a fost sancționat). Agentul care a încheiat procesul – verbal este cel care a stabilit contravenția (a constatat că există o faptă contravențională), în baza înregistrărilor tehnice puse la dispoziție de operatorul radar și, în special, după identificarea certă a contravenientului. Nu este îndeajuns să se constate o faptă contravențională atât timp cât nu se cunoaște persoana vinovată de săvârșirea acesteia.
Pe de altă parte, petentul nu a invocat motive de nelegalitate care să atragă sancțiunea nulității relative a actului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 din același act normativ rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța a constatat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale (cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).
În cauza de față, petentului i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acestuia. Instanța a înlăturat pentru motivele expuse mai jos, susținerile petentului referitoare la faptul că înregistrarea nu este făcută corect, contestându-se viteza.
Viteza cu care a fost depistat petentul conducând pe raza localității C. este cea corectă, având în vedere că a fost înregistrată cu aparatul radar al cărui buletin de verificare metrologică cu nr._/18.04.2013 a fost emis de către Institutul Național de Metrologie (f. 27). În momentul în care se eliberează buletinul de verificare cu mențiunea “ADMIS”, datele înregistrate de cinemometru sunt exacte, iar operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată.
De asemenea, buletinul de verificare metrologică nr._/18.04.2013 emis de către Institutul Național de Metrologie infirmă susținerile petentului, referitoare la faptul că viteza de deplasare a autoturismului pe care îl conducea a fost înregistrată în mod eronat.
Din datele înscrise în cuprinsul acestuia, a rezulta t că cinemometrul de control rutier tip PYTHON II, montat pe autoturismul marca Dacia L. nr._, aparținând intimatului, cinemometru cu care a fost determinată viteza de deplasare a autoturismului condus de petent, a fost verificat metrologic la data de 18.04.2013 de către Institutul Național de Metrologie pentru o perioadă de 1 an, astfel că înregistrarea unei viteze eronate este exclusă.
Petentul a mai susținut faptul că nu s-a luat în calcul marja de eroare prevăzută de normele metrologice.
NORMA DE METROLOGIE LEGALĂ NML 021 – 05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)” dispune următoarele:
„3.1. Cerințe metrologice
3.1.1. E. maxime tolerate pentru măsurarea vitezei:
b) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de:
- +/- 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h;
- +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h;
c) pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de:
- în regim staționar, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este cea prevăzută la lit. b).”
Instanța a respins susținerea petentului expusă mai sus, întrucât măsurătorile efectuate cu un cinemometru, după verificarea metrologică a acestuia, sunt conforme cu realitatea și asupra lor nu se poate interveni, nu se adăugă și nu se scade nici o eroare. În momentul în care se eliberează buletinul de verificare cu mențiunea “ADMIS”, datele înregistrate de cinemometru sunt exacte, iar operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată.
Din cuprinsul planșei foto (f. 24), a rezultat că punctul în care a fost surprins autoturismul condus de petent circulând cu viteza de 101 km/h se afla în localitatea C., jud. Argeș, având în vedere casele și gardurile care se văd pe marginea drumului. Astfel, fotografiile radar atestă fără niciun dubiu că viteza de deplasare a autoturismului este aceea reținută în procesul verbal atacat, petentul rulând cu viteza de 101 km/h.
Afirmațiile martorului F. M. (f.43) au fost înlăturate de către instanța de judecată, cu motivarea că acestea se află în contradicție cu celelalte probe de la dosarul cauzei. Astfel cum s-a reținut mai sus, petentul a circulat cu viteza de 101 km/h, faptă care a fost înregistrată cu un aparat radar verificat metrologic, aspect care combate cele statuate de martor care a precizat că petentul avea 80-90 km/h. Se vor înlătura și susținerile martorului referitoare la faptul că atât acesta, cât și petentul, fiind militari, se aflau la data înscrisă în procesul verbal în misiune, întrucât aspectele afirmate nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar, petentul nedepunând alte dovezi care să ateste cele precizate de martor.
Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că starea de fapt reținută în procesul verbal atacat a fost probată și astfel prezumția de nevinovăție a petentului, înlăturată.
Față de aspectele de mai sus, instanța a reținut că petentul a circulat în localitate cu o viteză ce a depășit cu 51 Km/h viteza maximă legală admisă pe acest sector de drum (potrivit art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h), constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
În consecință, instanța a reținut că acțiunea petentului, constând în depășirea cu 51 km/h a vitezei maxime admise în localitate, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Art. 102 alin 3 lit. e din OUG 195/2002 republicată prevede expres că pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv se aplică o sancțiune cu amenda prevăzută în clasa a IV și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Astfel, pentru fapta săvârșită de petent, sancțiunea amenzii se aplică alături de cea a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Cunoașterea codului rutier este o obligație a fiecărui conducător auto, inclusiv a sancțiunilor ce pot fi aplicate în caz de nerespectare a regulilor de circulație, iar sancțiunile complementare cum ar fi punctele de penalizare și suspendarea exercitării dreptului de a conduce prin reținerea permisului sunt prevăzute de lege, aplicarea acestora nefiind lăsată la latitudinea și aprecierea agentului constatator.
Având în vedere cele menționate, nu există nicio rațiune de a înlătura sancțiunea complementară aplicată petentului, instanța constatând și faptul că sancțiunile complementare au un rol preventiv și privesc protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl reprezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră pentru ceilalți participanți la trafic (Michel Pewinski c. Franței).
Ținând seama de materialul probator existent în dosar, respectiv înscrisurile depuse de părți, s-a constatat că actul sancționator cu numărul de mai sus este temeinic și legal, sancțiunile aplicate petentului fiind individualizate în mod corect de organul constatator.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel petentul E. I. apel înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș la data de 10.07.2014 sub nr._ .
In motivarea apelului se arata ca deși s-a cerut prezentarea de către intimată a mijloacelor de probă pe care se sprijină procesul verbal atacat ,solicitarea petentului a fost ignorată pronunțându-se hotărârea fără nici un suport probator ,fără a putea vedea dacă există fotografia cu viteza menționată în procesul verbal ,dacă aparatul radar era verificat metrologic .Conform jurisprudenței CEDO sarcina probei revine organului constatator iar art. 6 in CEDO consacră prezumția de nevinovăție a contravenientului, care în cazul petentului nu a fost răsturnată.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate,tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, iar analizând înscrisul contestat, instanța de fond in mod corect a constatat ca acesta cuprinde toate mențiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Critica de nelegalitate a procesului verbal de contraventie constând în aceea că procesul verbal a fost întocmit de către un alt agent de poliție decât cel care a constatat depășirea vitezei legale este nefondata.
Procesul – verbal a fost încheiat de către un alt agent de poliție decât cel care a operat aparatul radar, al cărui atestat de operator radar se află depus la dosar, iar constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice, iar nu prin propriile simțuri ale unui agent de poliție, iar organul de politie care a încheiat procesul – verbal este cel care a stabilit contravenția în baza înregistrărilor tehnice puse la dispoziție de operatorul radar și după identificarea certă a contravenientului.
Potrivit art. 15, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează fapta, denumite în mod generic agenți constatatori. Din această dispoziție reiese că agentul constatator nu este, astfel cum sugerează apelantul, persoana care percepe fapta contravențională prin propriile simțuri, ci persoana care constată contravenția prin încheierea procesului-verbal – verbul „a constata“ având înțelesul de stabilire și descriere a faptei contravenționale în cuprinsul procesului-verbal. De altfel, art. 21, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 instituie regula că agentul constatator decide și asupra sancțiunii, însă, nu condiționează calitatea de agent constatator de perceperea faptei prin propriile simțuri. O interpretare contrară, ce ar impune identitate între persoana care percepe în mod nemijlocit fapta și persoana care încheie procesul-verbal, ar avea drept consecință imposibilitatea agentului constatator de a proceda la încheierea procesului-verbal în toate acele situații în care nu a fost de față la săvârșirea faptei contravenționale. Dacă ne referim numai la circulația pe drumurile publice, această concluzie ar duce, spre exemplu, la imposibilitatea încheierii procesului-verbal și a sancționării conducătorului auto vinovat de producerea unui accident rutier, având în vedere că, în regulă generală, agentul de poliție nu este de față la momentul producerii accidentului și deci, nu constată (percepe) prin propriile simțuri faptele contravenționale. Pe de altă parte, potrivit art. 180, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției. Când însă fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 181, alin. 1, polițistul rutier este cel care încheie un proces-verbal de constatare a contravenției. Din interpretarea gramaticală și coroborată a celor două texte reiese că, în situația în care fapta contravențională a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, legiuitorul nu a mai prevăzut expres că procesul-verbal va fi încheiat de agentul constatator, ci de polițistul rutier, deci o persoană care are competența de a proceda potrivit art. 177 din H.G. nr. 1391/2006.
În ce privește critica de apel privind faptul că instanța de fond nu a ținut cont de erorile maxime de tolerare, prevăzute în Norma metodologică, este de subliniat că toleranta avuta în vedere de NML 021-05 nu constituie o valoare fixa ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie sa se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologica .Erorile de masuratoare inerente oricarui sistem de masurare a unor valori fizice se pot încadra oriunde în acest interval de + - 4% sustinut de catre apelant, si nu neaparat la nivelul valorilor maximale .Totodată, potrivit art.4 pct.4 din aceleași norme metrologice, măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere daca măsurătorile nu au fost efectuate în condiții metrologice specifice sau cu încălcarea disp.art.4 pct.1 si 4 pct.2. per a contrario, orice alte măsurători efectuate cu ajutorul cinemometrelor omologate si verificate metrologic constituie probe în aplicarea legislației rutiere, valoarea măsurata fiind si juridic relevanta. În cazul în care aparatul radar este omologat cât si verificat metrologic, valorile măsurate de acesta constituie în mod neechivoc probe pentru aplicarea legislației rutiere, atât în condițiile art.102 al.3 din OUG 195/2002 republicata cât si în condițiile secțiunii 4 din NML 021-05.
Pe de alta parte Tribunalul reține că aplicarea marjei de ± 4% din valoarea vitezei măsurată de aparatul radar este avută în vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic. Prin urmare, în astfel de ipoteze nu poate fi primită susținerea contravenienților de a se aplica eroare de tolerare din valoarea convenționala adevărata pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h întrucât marja de eroare este avuta în vedere la omologarea aparatului radar, fiind luata în calcul de aparatul radar omologat, nefiind în sarcina agentului constatator sa consemneze în procesul verbal de contraventie o alta viteza decât cea pe care o înregistreaza aparatul radar .
Tribunalul constată așadar că, în fața instanței de fond s-a depus buletinul de verificare metrologică cu nr._/18.04.2013 emis de către I.N.M. care face dovada verificării metrologice a aparatului radar și care dovedește netemeinicia susținerilor petentului în sensul că viteza nu ar fi fost cea legală menționată în procesul verbal de contravenție ,iar pe de altă parte potrivit registrului abateri radar, procesul verbal de contravenție s-a întocmit de ASP M. F., iar operatorul radar a fost ASP I. DSiucă iar constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate potrivit legii așa cum s-a motivat anterior .
Rezultă așadar săvârșirea faptei contravenționale, iar planșele fotografice depuse la dosarul cauzei confirmă temeinicia procesului verbal de contravenție, și astfel în mod corect instanța de fond a reținut caracterul neveridic al declarației martorului audiat în fața instanței de fond, iar orice alta solicitare de inscrisuri de la organul constatator solicitata de catre pretent este neintemeiata.
Cazul fortuit, este o alta cauza care înlatura caracterul contraventional al faptei. Este vorba de situatia în care o persoana savârseste o contraventie datorita unei întâmplari sau unei împrejurari ce nu putea fi prevazuta sau înlaturata. Aceasta cauza consta deci, în interventia unui eveniment sau a unei întâmplari imprevizibile care determina producerea rezultatului socialmente periculos.Cazul fortuit se refera la situatia, starea, împrejurarea în care actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu l-a conceput si nici nu a urmarit ca el sa se produca, rezultat ce se datoreaza unei energii a carei interventie nu putea fi prevazuta..Întâlnim aceasta cauza atunci când peste o fapta a omului, social utila, se suprapune o întâmplare, o împrejurare imprevizibila care deviaza rezultatul firesc al faptei initiale a persoanei, comitându-se o contraventie. Sursele împrejurarilor fortuite pot fi si fenomene ale naturii, ori o stare de boala (lesin, epilepsie, atac de cord etc.).Caracterul contraventional al faptei respective este înlaturat tocmai pentru ca faptuitorul a fost în imposibilitatea sa prevada interventia fortei exterioare a acelei împrejurari, care s-a suprapus peste activitatea sa si rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune ca a lipsit factorul intelectiv. Pe de alta parte, fapta nu poate fi considerata contraventie - daca întâmplarea nu poate fi înlaturata - ceea ce înseamna ca desi exista factorul intelectiv, lipseste cel volitiv. Lipsind unul din acesti factori ai vinovatiei se înlatura caracterul ilicit al faptei.Pentru existenta cazului fortuit este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii: 1 rezultatul actiunii sau inactiunii ilicite a contravenientului sa fie consecinta unei împrejurari straine de constiinta si vointa acestuia;2 împrejurarea care a determinat savârsirea contraventiei sa fie de asa natura încât aparitia ei sa nu poata fi prevazuta;3 fapta contraventionala comisa ca urmare a unei întâmplari ce nu putea fi prevazuta sa fie stabilita si sanctionata de un act normativ.
Starea de necesitate,este si ca o cauza ce înlatura caracterul contraventional al faptei si se afla în stare de necesitate persoana care comite o contraventie pentru a salva de la un pericol iminent si care nu poate fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia, un bun material important al sau ori al altuia sau un interes public. Savârsirea unei contraventii în aceasta situatie nu va fi pedepsita existând aceasta cauza care îi înlatura caracterul ilicit.Fapta comisa în stare de necesitate nu este considerata contraventie, deoarece nu este savârsita cu vinovatie. Faptuitorul a fost constrâns la savârsirea contraventiei de necesitatea apararii împotriva unui pericol iminent, si care nu putea fi înlaturat altfel, a anumitor valori ocrotite de lege. Pentru existenta acestei cauze sunt necesare urmatoarele conditii: 1 fapta sa fie comisa ca urmare a survenirii unui pericol neprevazut (boala, defectiune tehnica, cutremur, inundatii, incendii, accidente etc.). Deci este vorba de un pericol provocat de evenimente ce scapa controlului omenesc; 2 pericolul sa fie real si nu imaginar;3 pericolul sa fie iminent (gata sa se produca);4 acel pericol sa nu poata fi înlaturat astfel decât prin savârsirea unei contraventii;5 fapta sa fie comisa numai în scopul de a salva valorile aratate;6 prin contraventia comisa sa nu se produca, în mod constient, urmari mai grave decât daca nu se intervenea.
Rezulta asadar ca cele invocate de petent nu se incadreaza nici in cazul starii de necesitate si nici nu reprezinta un caz fortuit si astfel criticile sale sunt nefondate.
Procesul - verbal, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001, beneficiază de o prezumție de legalitate și temeinicie, reținându-se și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv s-a statuat că: „prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă” (Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței - paragraful 28).
Rezultă că, și procesul - verbal de contravenție, ca orice alt act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât petenta care invocă faptul că, nu a săvârșit contravenția, trebuie să facă dovada celor susținute, atât timp cât nu este pusă în imposibilitate de a face această dovadă, situație în care nu s-a aflat.
Materia contravențiilor aparține domeniului dreptului penal, chiar dacă dreptul intern nu o consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care țin de natura faptei și de gravitatea sancțiunii. Cu toate acestea, aplicarea regulii de mai sus privind sarcina probei, nu este de natură să încalce prezumția de nevinovăție cât timp este respectat un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și protejarea intereselor legitime ale contravenientului.
Făcând aplicarea acestor principii în cauza de față, instanța a constatat faptul că petentul, prin probatoriul propus și administrat, nu a reușit să facă dovada nelegalității și netemeiniciei procesului-verbalde contraventie.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ . tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul E. I. CNP_, cu domiciliul ales la SCPA D. Pantoiu si Asociatii în P., Exerctiu, ., . civile nr.4023 din data de 25.04.2014 pronunțată de Judecatoria P. în dosarul nr._, intimat fiind I. DE P. AL JUDETULUI ARGES-SERVICIUL RUTIER cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 Aprilie 2015.
Președinte, G. D. N. | Judecător, R. V. | |
Grefier, G. G. |
Red. G.D.N.
Tehn D.T./GDN/4 ex
30.05.2015
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 441/2015.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 574/2015.... → |
|---|
