Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 266/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 266/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 19638/271/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 266/R/CA/2013

Ședința publică din 04 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. A.

Judecător: B. D.

Judecător: O. C. C.

Grefier V. E. E.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, cu sediul în Oradea, ., nr. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Oradea, .-5, jud. Bihor, împotriva Sentinței civile nr. 5017/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și este scutit de plata taxei de timbru, s-a depus prin Serviciul Registratură la data de 21.02.2013 întâmpinare, după care:

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă.

Instanța considerând cauza lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 5017/2012 Judecătoria Oradea a admis plângerea precizată formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA I. ORADEA formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . SP nr._ din data de 10.10.2011.

A înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei cu sancțiunea avertismentului și a exonerat petenta de plata amenzii aplicate.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că :

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . SP nr._/10.10.2011 (f.7), petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 200 lei, în temeiul art. 191 alin. 1 lit. a din HCL 124/2009, reținându-se în sarcina sa că a parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără tichet sau abonament de parcare la data de 11.04.2011 pe ..

Împotriva procesului verbal de contravenție, în termenul legal prevăzut de art.31 din O.G. nr.2/2001, petenta a formulat plângere contravențională,respectiv în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Analizând legalitatea procesului verbal, instanța a constatat că procesul verbal de contravenție contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate absoluta.

În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că prin actul constatator atacat, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.191, alin. 1, lit. a din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr.124/2009 privind modificarea HCL nr. 640/2006, reținându-se în fapt că, în data de 11.04.2011 ora 11.32, a parcat pe domeniul public al municipiului Oradea – pe . avea tichet sau abonament de parcare.

Astfel, la data de 11.04.2011, ora 12.33 s-a întocmit „nota de constatare și înștiințare de plată” . nr._ (f. 37) prin care s-a constatat că autoturismul marca Dacia Berlina cu număr de înmatriculare_ a parcat ilegal pe domeniul public din . Oradea, fără a avea tichet, abonament, autorizație sau legitimație de parcare.

Întrucât contravenienta nu a fost de față în momentul constatării faptei, în conformitate cu dispozițiile art.169 alin.1 din HCL nr.640/2006, autovehiculul a fost filmat, iar nota de constatare și înștiințarea de plată a fost afișată pe parbrizul autovehicului.

Fotografiile făcute după filmarea din ziua respectivă, depuse la dosar de intimată (f. 32-34), au confirmat, de asemenea, această stare de fapt.

În condițiile în care contravenienta nu a achitat în termen de 48 de ore taxa pentru oprire/parcare/staționare în cuantum de 35 lei, menționată în „nota de constatare și înștiiințare de plată”, la data de 10.10.2011 s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._, prin care contravenientei i s-a aplicat amenda în valoare de 200 lei.

Acest proces verbal de contravenție s-a comunicat contravenientei prin poștă la data de 19.10.2011 (f. 8).

În considerarea celor ce preced, reținând și faptul că, potrivit prevederilor aceleiași hotărâri răspunderea contravențională revine proprietarului sau deținătorului autovehiculului, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare, văzând și că în urma demersurilor efectuate de intimată a rezultat ca proprietara autoturismului cu nr. de înmatriculare_ la data de 11.04.2011 a fost petenta, susținerile acesteia referitoare la faptul că a vândut autoturismul încă din anul 2006 nu sunt în măsură să înlăture vinovăția sa, în lipsa radierii autoturismului din evidențele Serviciului Permise și Înmatriculări.

În consecință, instanța a constatat că procesul-verbal este legal si temeinic întocmit, petenta făcându-se vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art.191, alin. 1, lit. a din HCL nr. 124/2009 privind modificarea HCL nr. 640/2006

În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentei, instanța a reținut că potrivit art.21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

În prezenta cauză, luând în considerare faptul că petenta a depus diligențe pentru a clarifica situația juridică a autoturismului, a solicitat sprijinul și concursul autorităților în rezolvarea acestei situații, l-a chemat în judecată pe numitul R. D. G., față de care a obținut o hotărâre prin care acesta din urmă a fost obligat să procedeze la radierea autoturismului marca Dacia Berlina cu nr. de înmatriculare_ și să-l înmatriculeze pe numele său, instanța a apreciat că sancțiunea de 200 lei amendă este disproporționată față de gradul de pericol social concret al faptei și față de circumstanțele concrete în care aceasta a fost săvârșită, fapta petentei aducând o atingere minimă valorilor sociale care reglementează sfera relațiilor sociale ce privesc obligațiile achitării contravalorii taxei de parcare.

Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petenta să realizeze pe viitor importanța respectării normelor care impun deținătorilor de autoturisme obligativitatea achitării contravalorii taxei de utilizare a parcărilor.

Față de cele ce preced, instanța a admis în parte plângerea contravențională, în sensul că a reindividualizat sancțiunea aplicată, înlocuind amenda contravențională de 200 lei cu sancțiunea avertismentului.

În baza art. 274 Cod procedură civilă și în temeiul principiului disponibilității instanța a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, recurenta Administrația I. Oradea, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, realizând o interpretare eronată a prevederilor legale incidente în cauză. Agenții constatatori întocmesc procesul verbal de contravenție pe numele proprietarului autoturismului care este paznicul juridic al bunului, exercitând o obligație de diligență pentru a afla cine este proprietarul autoturismului, pe baza informațiilor furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule. O interpretare contrară a prevederilor legale, ar duce la posibilitatea petentului de a-și invoca propria culpă privind înregistrarea datelor privind autoturismul. Petenta nu face dovada că în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a fost transcris numitul R. D. G. ca fiind proprietarul mașinii și prin urmare nu respectă dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 1501/2006 și art. 11 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 privind obligația proprietarului autoturismului de a solicita înscrierea în certificatul de înmatriculare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv. Pe de altă parte, petenta avea posibilitatea legală să introducă în cauză persoana care deține autovehiculul și care a săvârșit fapta printr-o cerere de chemare în garanție sau poate să se îndrepte împotriva acelei persoane printr-o acțiune în regres pentru a-și recupera prejudiciul suferit prin aplicarea amenzii contravenționale. Recurenta a mai invocat și prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate a procesului verbal de contravenție, ca act administrativ.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041, art. 312 C.p.c.

Intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, arătând că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost proprietatea sa însă l-a vândut către R. D. G., la data de 01.11.2006, cu factura nr. BH VEV_, dar noul cumpărător nu a respectat prevederile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, iar pe parcurs a vândut autoturismul unor terțe persoane fără a încheia cu acestea nici un document.. prin urmare, vinovat de săvârșirea contravenției se face deținătorul de drept al autoturismului R. D. G.. În plus, prin Decizia nr. 16/A/. Bihor, a fost admisă cererea sa în contradictoriu cu intimatul R. D. G., obligându-l pe acesta să radieze autoturismul și să-l înmatriculeze pe numele său. La data de 02.03.2012, acesta a procedat la radierea din circulație în urma dezmembrării autoturismului, conform certificatului de radiere anexat.

Intimata a depus la dosar certificatul de radiere emis de IPJ Bihor – Serviciul Circulație.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată,, prin prisma prevederilor art. 3041 C.p.c., precum și a susținerilor părților, tribunalul apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . SP nr._/10.10.2011, petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 200 lei, în temeiul art. 191 alin. 1 lit. a din HCL 124/2009, reținându-se în sarcina sa că a parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără tichet sau abonament de parcare la data de 11.04.2011 pe ..

Din probele administrate în cauză rezultă că intimata nu mai era proprietara autoturismului la data sancționării sale, înstrăinându-l către R. D. G., încă din 01.11.2006. Aceasta nu putea să solicite radierea autoturismului și înscrierea lui pe numele cumpărătorului, față de dispozițiile Ordinului 1501/2006, această obligație revenind numitului R. D. G., potrivit dispozițiilor legale și a practicii judiciare în materie. Constatând că numitul R. nu a făcut demersuri în vederea înscrierii autoturismului, intimata a introdus acțiune în justiție având ca obiect obligarea lui la radierea autoturismului, urmată de înmatricularea pe numele său, soluționată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 16/A/. Bihor. Ulterior acestei decizii, numitul R. D. G. a procedat la radierea autoturismului, conform certificatului de radiere depus la dosar.

Întrucât intimata nu avea, la momentul săvârșirii contravenției, calitatea de deținător legal al autoturismului, aceasta nu poate fi subiectul activ al faptei contravenționale prevăzute la art. 191 alin. 1 lit. a din HCL 124/2009.

Totuși, având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac, reglementat de art. 316 coroborat cu art. 296 C.p.c., instanța de recurs nu va proceda la anularea procesului verbal de contravenție, ci va menține sentința pronunțată prin care s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei cu sancțiunea avertismentului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.p.c., instanța va respinge ca neîntemeiat recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 5017 din 29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta ADMINISTRAȚIA I. ORADEA, cu sediul în Oradea, ., nr. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Oradea, .-5, jud. Bihor, împotriva Sentinței civile nr. 5017 din 29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică 04.03.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

T. A. B. D. O. C. C.

Grefier,

V. E. E.

Red.jud. O.C.

Jud.fond. M.N.

Tehnored.V.E.

Nr. ex. – 2 ex/04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 266/2013. Tribunalul BIHOR