Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 337/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 337/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 2011/187/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 337/R/CA/2013
Ședința publică din 25 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: A. C. C.
JUDECĂTOR: L. D. J.
GREFIER: M. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta . SRL cu sediul în RĂBĂGANI, nr. 217/A, J. BIHOR în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALA DE MEDIU, COMISARIATUL GENERAL cu sediul în București, ., ., împotriva Sentinței civile nr. 1345/02.11.2010 pronunțată de Judecătoria Beiuș, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Constată că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 11 martie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru 18 martie 2013 și pentru astăzi, instanța având nevoie de timp pentru a delibera.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1345/02.11.2010 pronunțată de Judecătoria Beiuș, a fost respinsă ca nefondată plângerea contravenționala formulata de către petenta S.C. V. L. IMPEX S.R.L. în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL GENERAL împotriva procesului+verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ dresat la data de 09.06.2010 în localitatea Răbăgani, pe care îl menține in totalitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ dresat la data de 09.06.2010 în localitatea Răbăgani, s-a reținut în sarcina petentei, că la data controlului, unitatea V. L. Impex S.R.L. funcționa fără autorizație de mediu pentru codul CAEN 1610, aceasta fiind supusă procedurii de obținere a autorizației de mediu de la G. Națională de Mediu Bihor, faptă ce contravine O.U.G. 195/2005 modificată și completată, conform art. 96 al. 2 pct. 1, fiind sancționată cu amendă contravențională de 30.000 lei.
Împotriva procesului-verbal mai sus identificat, instanța a constatat potrivit articolului 34 din O.G. nr. 2/2001 că petenta a depus plângere contravenționala, în termenul legal prevăzut de articolul 31 din același act normativ.
Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competenta sa soluționeze plângerea, verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute în acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut următoarele:
Elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei prin actul constatator supus verificării instanței, sunt prevăzute în articolul 96 alineatul 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, astfel: „(...) (2) Constituie contravenții si se sancționează cu amenda de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoane fizice, si de la 30.000 lei (RON) la 60.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: (...) 1. obligația persoanelor fizice si juridice de solicitare si obținere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum si a acordului de import/export si a autorizațiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate.”
În soluționarea prezentei pricini, instanța reține și următoarele texte de lege din actul normativ mai sus citat, și anume: „Art. 12 (...) (1) Desfășurarea activităților existente precum si începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu.; (...) Art. 14 (...) (1) Autorizatia/autorizatia integrata de mediu se emite dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii, dupa caz, ale autoritatilor competente, potrivit legii. (...) (2) Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa pentru activitatile care fac obiectul procedurii de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului.; (...) Art. 94 (...) (1) Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, în care scop: (...) a) solicită si obțin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta si a legislatiei subsecvente;.”
Coroborând probele existente la dosar, raportat la textele de lege mai sus identificate, instanța a apreciat că situația reținută prin procesul-verbal de constatare a contravenției este reală, iar petenta nu a reușit să răstoarne prezumția relativă de legalitate și adevăr de care se bucură procesul-verbal, de altfel petenta a recunoscut fapta pentru care a fost sancționată.
Instanța a înlăturat apărarea petentei constând în aceea că obligația impusă de către articolul 96 din O.U.G. nr. 195/2005 este una de diligență, potrivit următoarelor argumente: (...) - potrivit legii (art. 12 ) desfășurarea activităților existente ori începerea unei noi activități, se realizează numai în baza autorizației de mediu, obligația solicitării și obținerii acesteia aparține în cazul nostru petentei, iar potrivit articolului 14, funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă fără dubiu că obligația impusă persoanelor juridice este una de rezultat, și anume orice activitate sau funcționare este interzisă până la obținerea autorizației de mediu.
Este indubitabil de asemenea că petenta avea obligația de a solicita și de a obține autorizația de mediu înaintea începerii funcționării, obligație nesocotită și ignorată, motiv pentru care în mod corect s-a reținut în sarcina petentei fapta contravențională prevăzută de articolul 96 din O.U.G. nr. 195/2005.
Nici obținerea autorizației de mediu pe parcursul procesului nu înlătură răspunderea contravențională, întrucît așa cum am reținut funcționarea este interzisă până la obținerea autorizației de mediu.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Salabiaku c. Franța), în situația stabilirii unor prezumții legale, revine ambelor părți sarcina de a proba situația de fapt, cu respectarea dreptului la apărare și a celorlalte drepturi garantate de art. 6 din CEDO, drepturi și garanții asigurate petentului pe parcursul procesului. Instanța consideră că s-a menținut un raport de proporționalitate între scopul legitim urmărit, prin instituirea unor prezumții de legalitate si veridicitate ale procesului-verbal (prezumții ce nu încalcă dispozițiile articolului 6 paragraful 2 al Conventiei) si mijloacele utilizate, întrucît petentului i s-a asigurat exercitarea efectiva a dreptului la apărare, acordându-i–se totodată posibilitatea reală de a răsturna aceste prezumții relative.
Petenta nu a făcut dovada situației de fapt contrare, deși potrivit art. 1169 Cod Civil, sarcina probei revenind acestuia, văzând și poziția constantă a Curții Constituționale (deciziile 490/2008, 727/2008) care a statuat că O.G. nr. 2/2001 respectă cerințele art. 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
Referitor la sancțiunea aplicată prin actul sancționator, instanța a constatat că petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 30.000 lei, amenda minimă prevăzută de art. 96 aliniatul 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005.
Cu privire la severitatea sancțiunii aplicate, în fiecare caz concret, este necesară respectarea unei proporționalități între fapta comisă și consecințele comiterii ei, respectiv sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.
Analizând circumstanțele săvârșii faptei reținute în sarcina petentei, instanța a apreciată că fapta contravențională a fost în mod corect individualizată, prin fapta săvârșită petenta eludând dispozițiile legale în materie, iar raportat la valorile sociale ocrotite prin legea ce incriminează contravenția instanța a respins cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Față de cele ce preced, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și a menținut ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 09.06.2010 în localitatea Răbăgani de către intimat.
Împotriva sentinței menționate, în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs petenta S.C. V. L. IMPEX S.R.L. Răbăgani, județul Bihor, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitand instanței ca, după reanalizarea probațiunii din dosar, prin decizia ce se va pronunța, să dispuna: în principal, admiterea recursului petentei, schimbarea în totalitate a Sentinței atacate și admiterea plângerii contravenționale a petentei, formulate împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 9 iunie 2010, anularea acestuia și a amenzii aplicate; în subsidiar, admiterea recursului petentei, modificarea Sentinței atacate și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale stabilite prin procesul-verbal . nr._ din 9 iunie 2010 cu sancțiunea avertismentului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a menționat în fapt că, prin Sentința atacată cu prezentul recurs, Judecătoria Beiuș a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr, 189 50 din 9 iunie 2010, carea a fost apreciat ca fiind temeinic și legal.
în esență, se reține din cuprinsul procesului-verbal atacat, că petenta recurenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 96 alin. 2 pct. 1 din O.U.G. 195/2005, modificată, respectiv, că la data efectuării unui control la punctul de lucru din localitatea Vărășeni din data de 9 iunie 2010, s-a constatat că societatea funcționează fără autorizație de mediu pentru codul CAEN 1610, aceasta fiind supusă în acel moment procedurii de obținere a autorizației de mediu de la Agenția de Mediu Bihor
Se poate deci observa, că societatea a fost sancționată pentru faptul că desfășura activitate potrivit obiectului său de activitate cuprins în actul de funcționare, fără să dețină autorizație de mediu.
Recurenta petentă arată că, prin chiar plângerea contravențională formulată, a susținut și susține în continuare că textul legal inserat în procesul-verbal (art. 96 alin 2 pct. 1 din O.U.G. 195/2005), prevede o altă situație decât cea consemnată în procesul-verbal. Astfel, potrivit acestui text, „constituie contravenție încălcarea obligației fizice sau juridice de solicitare și obținere a actelor de reglementare potrivit prevederilor legale.” Este vorba deci de obligația de diligentă, legea sancționând nerespectarea acestei obligații.
Mentionează că anterior controlului - fapt consemnat în conținutul acestuia - au fost începute demersurile pentru obținerea autorizației de mediu - fapt care s-a concretizat prin chiar obținerea acestei autorizații de mediu.
Din această perspectivă, coroborat și cu conținutul textului legal menționat, se poate deduce, fără nici un echivoc, că societatea petentă a efectuat toate diligentele în vederea obținerii autorizației de mediu, fără să i se poată reține o anumită încălcare a dispozițiilor legale. Ca atare, în lipsa unor încălcări ale dispozițiilor legale, întocmirea procesului-verbal de contravenție și aplicarea amenzii contravenționale sunt nelegale.
Arata ca, in considerentele Sentinței atacate sunt invocate ca argumente în sensul respingerii plângerii contravenționale, printre altele, dispozițiile art. 12 alin. 1, 14 și 94 din O.U.G. 195/2005.
Potrivit art. 12 alin. 1 din OUG 195/2005 „desfășurarea activităților existente precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizației integrate de mediu”.
Situația ipotetică contrară, celei reglementate de art. 12 din O.U.G. 195/ 2005, respectiv desfășurarea de activități fără autorizație de mediu nu este reglementată și nici sancționată prin nici unul din aliniatele art. 96 din O.U.G. 195/2005 ori în lipsa unei reglementari nu se poate considera existența acestei contravenții prin analogie, fapta sancționabilă trebuind să fie descrisă clar prin actul incriminator.
Instanța de fond coroborează probele de la dosar, prin raportarea lor la textele pretins încălcate și consideră că cele reținute in procesul-verbal sunt reale.
In realitate însă, instanța de fond menține procesul-verbal atacat și sancțiunea aplicată, pentru desfășurarea activității fără autorizație legală de mediu, fapt care, arata petenta recurentă, nu este prevăzut ca și contravenție.
Susține că, contravenția și textul sancționator reținut în sarcina societății petente recurente se referă doar la obligații de diligentă.
Chiar și în varianta în care s-ar accepta ideea că este sancționată desfășurarea de activități specifice societății, fără autorizație de mediu, trebuia făcută dovada de către intimată a pericolului social specific contravenției, deoarece textul art. 12 face vorbire de „un posibil impact semnificativ” asupra mediului, acest impact nefiind prezumat.
Dacă se va reține totuși, săvârșirea de către societatea petentă a contravenției - în condițiile în care pericolul social nu a fost dovedit -, se poate presupune că acest pericol, dacă el există, este unul minor, fără impact semnificativ asupra mediului, fapt care ar fi putut duce instanța de fond la concluzia că o sancțiune sub forma avertismentului, cu respectarea proporționalității între fapta comisă și consecințele comiterii ei, ar fi fost suficientă.
Nu în ultimul rând, este de observat că textul art. 96 din O.U.G. 195/2005 reglementează diferit și discriminator regimul sancționator, aplicabil la aceași contravenție când este vorba de o persoană fizică sau de o persoană juridică, în sensul că sancțiunea contravențională are limite mult mai mari în ceea ce privește persoanele juridice, față de sancțiunile prevăzute pentru persoane fizice, ceea ce ne facem să credem că acest text este neconstituțional, motiv pentru care până la termenul la care se va judeca prezentul recurs vom analiza posibilitatea sesizării Curții Constituționale.
Față de cele de mai sus, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă art. 312 Cod procedura civila; O.U.G. 195/2005.
Prin Concluziile scrise, recurenta S.C. V. L. IMPEX S.R.L. Răbăgani, județul Bihor, a solicitat instanței: în principal: admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței civile 1345/2010 si rejudecand, a se admite plângerea contravențională formulată de petenta recurentă împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/09.06.2010, dispunând anularea acestuia și a amenzii aplicate.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, dispunând înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii, cu sancțiunea avertismentului.
Cu cheltuieli de judecată.
Arată că, în esență, se reține din cuprinsul procesului-verbal atacat, că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 96 alin. 2 pct. 1 din O.U.G. 195/2005, modificată, respectiv, că la data efectuării unui control la punctul de lucru din localitatea Vărășeni din data de 9 iunie 2010, s-a constatat că societatea funcționează fără autorizație de mediu pentru codul CAEN 1610, aceasta fiind supusă în acel moment procedurii de obținere a autorizației de mediu de la Agenția de Mediu Bihor
Se poate deci observa, că societatea a fost sancționată pentru faptul că desfășura activitate potrivit obiectului său de activitate cuprins în actul de funcționare, fără să dețină autorizație de mediu.
În continuare, recurenta reiterează argumentele evidențiate în cuprinsul cererii de recurs.
Arată că, la unul din termenele de judecată din recurs, G. Naționala de Mediu - Comisariatul General, a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, respectiv depunerea unei întâmpinări.
Arată că, la termenul din 11.03.2013, când s-a dezbătut fondul cauzei, s-a putut constata că intimata nu s-a prezentat și nu a depus nici întâmpinare, astfel că e de părere că intimata a recunoscut implicit eroarea în care s-a aflat atunci când a procedat la întocmirea procesului-verbal de contravenție.
Nu în ultimul rând, susține petenta, aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii societății petente, într-un cuantum atât de ridicat ar avea repercusiuni grave asupra activității economice, în acest context nu trebuie minimalizată atitudinea societății, referitoare la diligentele făcute, pentru obținerea autorizației de mediu, care așa cum s-a mai precizat, s-a realizat în scurt timp. dar în baza unor documente depuse în prealabil în acest scop.
Mai arată petenta că nu a mai fost sancționată contravențional nici în baza acestei legi și nici în baza altor texte legale, motiv pentru care apreciază că, în situația cu totul subsidiară că instanța va aprecia ca îndeplinite condițiile de valabilitate a contravenției pentru care petenta a fost sancționată, să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8,9 Cod procedură civilă art. 312 Cod procedura civila; O.U.G. 195/2005.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, sub aspectul condițiilor de valabilitate ale actului constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 09.06.2010 cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din Ord. Guv. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002.
Pe fond, sub aspectul elementelor constitutive ale contravenției, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin legea nr. 180/2002 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv existența faptei, incriminarea și sancționarea legală a acesteia și existența vinovăției, instanța reține că starea de fapt reținută de către agentul constatator, respectiv elementul material al contravenției prevăzute și sancționate de art. 96 alin. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecția mediului, reținută în sarcina intimatei petente, constând în nerespectarea prevederilor H.G. nr. 856/2002, privind ținerea evidenței gestiunii deșeurilor pe capitole, nu a fost combătută cu probe judiciare certe, din această perspectivă instanța de fond reținând în mod justificat în sarcina petentei recurente elementele răspunderii contravenționale.
În jurisprudența CEDO s-au cristalizat trei criterii alternative pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul de aplicare al art. 6 din CEDO, și anume: 1. calificarea din dreptul statului în cauză, 2. natura faptei incriminate și 3. natura și gradul de severitate al sancțiunii.
Ratificată fiind prin Legea nr. 30 din 18.05.1994, Convenția europeană a drepturilor omului face parte, potrivit art. 11 al. 2 din Constituție, din dreptul intern, mai mult, în temeiul art. 20 al. 2 din Constituție, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența CEDO, respectiv se adresează tuturor cetățenilor și nu doar unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al art. 6 din CEDO, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.
Contravenția reținută în sarcina petentului recurent întrunește elementele mai sus expuse, în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al actului normativ prin care este prevăzută privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzută de par. 2 al art. 6.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cazul plângerilor contravenționale trebuie urmărită asigurarea unui echilibru între prezumția creată de art. 1171 C. civ. și posibilitatea pentru petent de a face dovada unei situații de fapt diferite, în favoarea petentului operând prezumția de nevinovăție, astfel cum s-a reținut și în cauza A. contra României.
În speță, susținerea petentei recurente că în cauză nu este vorba de nerespectarea unei obligații de diligență, sancționabile conform legii, și că, anterior controlului - fapt consemnat în conținutul acestuia - au fost începute demersurile pentru obținerea autorizației de mediu - fapt care s-a concretizat prin chiar obținerea acestei autorizații de mediu, nu prezintă relevanță, câtă vreme petenta recurentă nu a produs probe judiciare certe că la data efectuării controlului deținea autorizația de mediu necesară pentru desfășurarea activității.
Față de considerentele ce preced, în cauza nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 Cod proc. civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. V. L. IMPEX S.R.L. Rabagani, județ Bihor, în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALA DE MEDIU, COMISARIATUL GENERAL - București, menținând în totalitate sentința recurată, ca fiind legala si temeinica.
Instanța reține că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . SRL cu sediul în RĂBĂGANI, nr. 217/A, J. BIHOR în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALA DE MEDIU, COMISARIATUL GENERAL cu sediul în București, ., ., împotriva Sentinței civile nr. 1345/02.11.2010 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. A. C. C. J. L. D.
În concediu medical semnează
Președintele instanței
C. M.
GREFIER
M. M. B.
Red. Fond
C. D.M.
RED: J.L.D.
DAC: M.B.
2 exe/ 21.06.2013
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5291/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3474/2013.... → |
|---|
